Motto:

„Mă condamn la (ne)rațiune!”

De stânga și de dreapta dezlegat,

De sus, de jos, de-aproape, de departe,

O mare taină mi s-a arătat:

Dimensiunea... scrisă într-o carte.

Un matematic semn spiritual...

Iar rațiunea luptă să-l accepte,

Un criptic multidimensional

Trecut prin mii de filtre înțelepte.

Conceptele, pe toate le-am citit,

Atâtea teoreme relative

În sensurile lor m-au rătăcit …

Iluzia trăirii... amăgitoare vremuri...

Înmărmurește clipa când clopotele bat,

În calendar, pe-o filă stă timpul înrămat,

Iar orologiul toarce și toarce ghemuri, ghemuri... 

Omega... punct, cuvântu-și înghite noțiunea,

Ce-avea de spus? ...tăcere învăluind tăceri,

Încorsetat în astăzi, în mâine și în ieri

Așteaptă preacuminte să-și spună rugăciunea. 

Cuprinsuri iluzorii sfârșesc prin caligrame

Pictate-n nopți și…

Ascultă-mi ruga, Lună și când vei răsări 

Fii înger-călăuză, fii zâna mea cea bună,

Ridică-mă de brațe să mergem împreună 

Spre unduiri albastre, te-aștept, te-aștept să vii. 

Hai prinde-mă, de mână te voi lua și eu,

Sărută-mi ochiul minții, fii steaua mea divină,

Din ape-ntunecate ridică-mă-n lumină,

Să fiu ca tine, clară și veșnică mereu. 

Ascultă-mi ruga, Lună, hai nu mai zăbovi,

Dă-mi mâna și mă saltă…

   in memoriam Adrian Păunescu 

Parcă te văd, minune printre sfinți,

Cum scrii o rugă-n cer, pentru părinți,

Mutând Cenaclul "Flacăra" în rai

Așa cum totdeauna tu visai. 

Parcă se-aude-un "Cântec femeiesc"

Rostit de-ntreg soborul îngeresc

Și-n ale paradisului ajunuri

Îndemnul tău: "Iubiți-vă pe tunuri". 

Ai devenit pe-a cerului pleiadă

O stea numită…

Și iar e miezul nopții, și iar privești 'napoi,

Te năpădește umbra din zidul neputinței

Și iar îți vin în minte acele inimi-sloi

Ce ți-au înfipt în suflet pumnalul suferinței. 

Te poartă iarăși gândul la clipele în care

Își presărau trufia pe rănile-ți adânci 

Și-acum mai simți pământul fugind de sub picioare

Când aruncau cu pietre din inimile-stânci.

În bezna grea și rece a licărit o cale,

O pâlpâire…

Părinții nu mor niciodată,

Ci se transformă în minuni

Întruchipate-n rugăciuni

Cu-"al nostru fiu, cu-"a noastră fată". 

Îmbrac-a veșniciei haină

Așa cum o vom îmbrăca

Și noi, atunci când vom pleca

Să ne rugăm, în mare taină. 

Ies rugile din rădăcini,

Iar noi, cu fruntea aplecată

Le așezăm covor de crini

Rostind în șoaptă: Mamă,Tată...

Ei ne veghează din…