dã-le încolo de tristeţi

sparg durerile cu patimã

una câte una

fiecare pahar cu pelin

vieţii îl închin

fiecare iuţire mã-nvaţã

necunoscutul dintre spini

nebunie în cãlcâie

înalt în paşii ce-o sã vie

ameţitoare plete

verdele câmpiei

sub buze fragede

strivesc o veşnicie

în clipe de dor

te împletesc iubire



dansez de nebun

doar s-o face…

nu pot numãra durerile

sunt ocupate cu recensãmântul frunzelor

cu plecarea cocorilor

din când în când un mãr roşu

fluturii nu mai au niciun rost

nicio floare pe niciun ram

ba câte o raţã sãlbaticã

chiar şi lebedele fug

nu cã ar cânta

nu ştiu notele

ori numai sfârşitul partiturii

nu tu un ou

nu tu o aripã de cearã

într-o inutilã cãldurã

ori…

Se spune că după ce treci de 35 de ani toate aniversările devin triste; e ca şi cum ai nota amr-ul vieţii. Offf, viaţa asta!

Azi ar trebui conform acestui principiu,nepostulat încă, să fiu trist că mi s-a dus încă un an din ce mai am de trăit. Poate că aşa este...sunt întradevăr un pic trist, un pic disperat, un pic melancolic, chiar dacă încerc să par vesel şi lipsit de griji. Cred că aici intervine acel ceva care ne face să fim stresaţi de existenţă, să ne mercantilizăm clipele în…

  cine se pricepe sã traducã

        fiecare literã a sa

        e ca şi cum te-aş iubi

        într-o limbã de jale

        dragostea nu se scrie

        niciodatã cuvintele nu sunt de ajuns

        aşa cã nu te-aştepta sã-ţi desenez

        urmele trecerii

        prin muzica vieţii

        nu iubito

        nu-ţi pot desface trupul cu…

care se scurge în poezie

prin transplatul cu cerul

vãd cu tristeţe un om

poetul e un biet om

cu dureri sub frunte

cu iluzii la inimã

cum sã-i fac portretul

seamãnã cu un sinucigaş

îl zgândãr sub pleoape

îi deschid privirea spre o floare

unde fluturii îşi dansau culorile



pentru o clipã a sãrutat infinitul din sprâncene

abia acum portretul lui

aduce…