ce încã se încãpãţâneazã sã creadã în veşnicie

în spatele umbrei un licãr de întrebare

se ascunde de teama rãspunsului

în mijlocul camerei o poartã spre niciunde

prin care nimeni nu mai trece nicãieri

o mare inutilã de speranţe se leagãnã anemic

visele au amorţit agãţate într-o pânzã de paianjen

respir adânc cât sã nu-mi pierd autocontrolul

dar gândurile negre se întorc precum ecoul

uneori îmi vine sã înot spre lunã pânã la epuizare…

oricum nu am timp sã-mi mãsor timpul

sunt mai mereu între douã sincope

şi nu cânt decât sub duş

probabil cã mediul meu este acvatic

deşi mai toţi îmi spun cã sunt aerian

rãmân adeseori derutat între mare şi cer

dar mie îmi place mai mult zborul delfinilor

strigãtul lunii împrãştiatã prin valuri

precum o chemarea albã de nufãr

din toatã risipa aceasta de întuneric

nici secundele mele nu se mai pot etalona

sunt din ce în ce mai…

totuşi fiecare în parte cu fereastra lui

ca şi când ne-ar fi prea greu împreunã pe acelaşi caldarâm

într-o linişte orbitoare împãrţim o supernovã

ca pe o ultimã împãrtãşanie

înainte sã ne orbim inimile deschidem larg braţele

atât de larg încât pare cã ne cãutãm suflete unul în altul

apoi cineva va scrie un bilet de împãcare

în loc de obişnuitul bilet de adio

iar trecãtorii vor zâmbi fermecaţi

de cât de albastru ne…

dezgrop stelele din noapte prin pipãit

apoi le pun etichete stranii

dupã un inventar ciudat de strict

şi mã întreb de unde naiba ştiu ordinea

înainte de fiecare rãsãrit

îmi îngrop visele sub val pe o plajã plânsã

oricum nu ştiu sã adun razele de soare din nisip

aici mã pierd printre atâtea detalii

încât nu mai pot aduna nici mãcar din doi în doi

umbra albã ieşind din mare îmbrãcatã în…

dar vara e abia la început şi fluturi sunt cu miile

mai albi mai fãrã ţel mai mai sã moarã pe un bec

tocmai când dintr-o scoicã sidefie cântã marea

iar el împleteşte rãsãritul cu o jumãtate de lunã

şi cântã şi descântã de lacrimã cu zâmbet

pentru cã înainte de orice minune

contemplaţia firescului e unica plãcere



umil precum o stea cãzutã pe o frunzã

înaripeazã petale de margarete…

nici de autoritate nici de publicitate

de pe aceastã platformã pot sã-mi strig durerea

cu desãvârşire fãrã strop de îndoialã

ca pe o imensã bucurie nimãnui

ecoul ecoului va rãsuci fiecare geamãt

ca pe o renunţare la moarte prin acceptarea ei

apoi îmi voi desena iubirea dintr-un curcubeu

iar tu nu poţi sã-mi iei viaţa

pentru cã eu nu am aşa ceva la purtãtor

sunt un suflet nemãrginit…

mai pun o minune mai pun un vis şi amestec

doar alchimia asta mã ţine încã treaz

dincolo de logica cutiei

unde îmbin perfect douã planuri la fel de perfecte

cât sã inventez ceva inutil inodor insipid incolor

din doi în doi ca o repetare karmicã

un pic roz un pic bombon un mic papion

şi un ţipãt cât universul dada

la început de început rulez arcul primordial

mã retrag apoi uşor într-o…