Era prea greu să-i ghicesc gândurile atât de bine ascunse.

Mi-l închipuiam ca fiind un “Don Quijotte”, venit să mă

iubească.

Norocul meu prea mic şi ochii lui de vină, din clipa în care,

îmi mirosea trupul a miez de pâine aburindă.

Inertă visare…tragică imaginea suferindă,

ca nimicul pictat în atingerea udelor îmbrățișări.

Eternul plin,…acelaşi gol, începu să-mi sărute coapsele,

ca şi cum m-ar fi atins prima oară,

lăsând cel puţin…

Abia-şi mai ţine Slava ale sale
îngemănate săbii fără teci,
iar ochiul meu închis de-atâta jale,
cade-n abisul unor ceasuri reci.

Se iau la trântă pietrele-n izvoare,
rostogolindu-se spre podul blestemat,
duc zvonul dintr-o clipă de uitare,
că am murit… şi nu-i adevărat.

În lume sunt prăpăstii zdrobitoare
care te-afundă uneori pe veci,
sau poate, dintr-o adâncă-nfrigurare,
te scot la un liman, să te petreci.

Sssst!

Fă linişte în nebunia mea!

Încerc să respir halucinaţii obsesive...

Vreau să rup firul legat de nevinovăţiile mele,

apoi să reconstruiesc pe fiecare urmă albă

un soi de univers, undeva, sub mine,

pentru fiara rănită în cap, ca ecoul urletului ei.

Fac ordine în lumea centrală cu ochii-n tavan.

Mă poţi ferici cu îndoielile tale!

Să mă desprind de trup,

să dau linişte întunericului,

înainte ca fiara să…

N-am reuşit să mă desprind de mugurii vineţii...

Mi-aş fi dorit să fi putut atinge

măcar cu un deget “Roata Olarului”

şi n-ar mai fi existat sub tâmplele mele suicidul.

N-aş fi sosit la acest ospăţ...

la cina otrăvirii mele,

în acest spaţiu alarmant,

la această trudă…

Mor în muguri clipe fără stele,

vin apuse dimineţi din nori…

alergând o lacrimă-ntre ele,

mor şi eu,… A(pus) între culori.

Curg cenuşi, în miez de primăvară,

în boboci mor florile albastre,

se topesc şi visele-ntr-o…

m-am rătăcit

mă sperie timpul locului

am crezut în iubire

şi vai noapte pustie

am crezut în om

şi car spinii în tălpi

se desprind iluziile

de spuma dorinţelor…

poem dedicat poetei şi prozatoarei, Sofia Sincă

lumină

ciob de ochi divin

îţi cântă sopranele la ceruri

spre tine stări se-ntrec şi…

Sub freamătul vântului ascult ploaia,

iar ecoul vocii tale-mi fuge.

Se pierde... Birjarul Drumului

mi-l desprinde de cer

şi mi-l trage prin cercurile rătăcirii.

Într-un petec de lume,

sub timpanele mele îşi are popasul,

dar văd cum îl pierd ca pe un colaps

în miezul…

dor tropotele cailor mei

cenuşă salină de inimă albă

scobeşte în os

îmi trec genunchii în mătase de umbre

pe cȃnd brumele pârjolesc răbdarea palmelor

şi gândurile ating fiorii toamnei

ce-mi leagă spinarea de copacul acela bătrân

cu somnul curs

în picioarele bondarului cu aripile smulse

ştii câte răni se deschid  tălpilelor

cȃnd pământul se macină în urma părerilor tale

cât o ploaie de urlete…

o cruce-a mântuirii de coaste să o leg

ridică-te pe soare să te umpli de mine

că-mi vine câteodată să inventez un fals

în clocotiri de aburi un vals al îndurării

să trec cu el prin tine durerea aşteptării

ridică-te pe lună să prinzi fiorul…