trimisese salahorii

să construiască un nou anotimp

dar aveau visele uzate

purtau la piept

ultimul sărut al zorilor

pe umeri aveau

sălcii care plângeau pe obraji

doar în mâini duceau

niște inimi bogate în amintiri

totuși continuau

să scoată la suprafață

dintr-o primăvară primul sărut

dintr-o vară prima strângere de mână

dintr-o toamnă o plimbare

sub ploaie de frunze

din iarnă…

inelul are colțuri
dar la călușari
cântă mutul

cioplind o melodie
cu unghiile unui nor

e viscol
soacra luminii se-aplecă
și votează cu două bile
ambele  gri

ursul se uită la ceas

prin ochii lui

te invit la un ceai draga mea
ia un loc pe un nor de zăpadă
când șacalii din corn vor suna
noi vom face din versuri plămadă

la o masă ovală vom sta
mai apoi ne-om plimba pe o stradă
recunoaște că-i tot vina ta
sunt luceferii iarăși dovadă

fii străină fii tot ce nu vreau
eu voi fi ce nu vrei niciodată
ei vor spune că totuși erau
arahidă în vers ciocolată

avea o mână cu șase ochi
și o fustă avea
dintr-un zer de lumină
în mijlocul furtunii
ca un fulger era
dar focoasă cu țepii de tină
mai avea și trei sâni
în două cuiburi de jar
și-un sărut fără pic de rugină
poate alții sau unii
înțelegeți ce zic
o bârfeau la cafea sau la cină
însa toți o iubeau
uneori chiar pe rând
când afară era zi senină

veniseră toate stelele

să se odihnească

în părul ei

erau obosite

să tot strălucească

noapte de noapte

și se odihneau în sfârșit

pe un pat de șoapte

răvășit de țipătul amurgului

oamenii nici nu observaseră

pentru că ochii ei

pe cer

lângă lună erau

atunci a venit un bătrân

și la toți le-a spus

vedeți oameni buni

sunt doi luceferi

priviți spre cer

prin ochii unui copil

doi sunt acum

ca…