Stai, unde pleci scânteie orbitoare,

De cari pădurea toată în spinare?

În scorburi stă ascuns un lup sărac

Ce și-a trăit tăcerile-n copac.

În luminiș ard sunete răscoapte,

(Niște actori din scenele de noapte),

Azi au privirile aproape crude,

De te rănesc, mai nimeni nu te-aude!

Iubirea ta, de-un verde împlinit,

Ar fi-mbătat și păsări de granit.

N-avea iscoade și în ea urcai

Tot drumul nostru dintre…

îi asculta cântecul şi-n ferestre
se ciobea liniștea.
de ce nu-l oprea?
de ce nu-i înfăşura inima în ceară
să-i topească mersul prin sufletul ei?
în orașul acela străin
simțea cum se-ntorc rătăcirile
dintr-un război al gândurilor,
cercuri vrajmașe se făceau hotare de foc,
avea privirea pierdută
dincolo de ele
ca o reverberaţie a luminii...

în brațele tale înmugurise

nesfârşita romanţă a drumeţului;

se agățase de stele și de ape,

avea glasul adâncurilor

şi-al fiecărei scântei cu strălucire amară;

în ierburi de mâine

catedrala culorilor se clătina

fulgerată.



au mai rămas câteva rădăcini

și sălbăticia pe care n-ai uitat să mi-o dăruiești;

ascultă!

cascadele inimii îţi strigă cu sete:

ia-mi…

cum să te odihnești într-un iluzionist?

l-ai întâlnit acum două sute de ani

și tot îți mai trimite ultima reprezentație

ai promis că nu te mai lași răpit

dar aplauzi

din oasele nopții ies șerpi fosforescenți

crezi că-s luceferi

habar n-ai că i-ai ucis din dragoste

tu sânziană de mâine



demonii îndrăgostiți au fugit din coperțile cu noi

tulbură apele soarelui

sunt somnambuli și neagă că ar fi încăput…

trece un arici prin faguri de iarnă

într-un cort cu nimicuri muzele stau la bârfă

noaptea ghemuită în sânul unui analfabet de stări

îi roade gândurile

din când în când mai aruncă un vultur

în cârca iadului…

nu e bine

ai senzația că frigul face tunel prin venele tale

că a înjunghiat primăvara pe la spate

ca un dușman cu haina pe dos

uneori vezi continente pe care ai vrea să le trăiești

cu suflet de…

știu

ai dormit somnul meu

nu te-ai odihnit niciodată îndeajuns

te furau ochii închiși

în lumină



și dacă am lăsat câteva veri

să ne împrumute veșmintele

am știut că purtăm sunete înlănțuite

într-o operă inedită



de o parte și de alta a zidului

ne atingeam palmele

ale mele erau prea reci

ale tale prea îndepărtate

scânteile ardeau într-un joc de silabe

întemnițate …

(Grafică - Mihai Cătrună)

Şi dacă azi te-am înşelat

Cu mine cea de ieri,

E pentru că nu am plecat

Din tine nicăieri,



Şi dacă malul drept al meu

S-a rupt în albă zare,

E că o stea din cerul tău

A înflorit în mare,



Şi dac-am pribegit nătâng …

Vino, copilă din lume,

Cu brațele pline de flori,

Să-i dăm albastrului nume

Să-nchidem în el sărbători.



Să mergem la case uitate

În flacăra stinsă pe zori,

S-aprindem lumina-n cetate,

Să scriem cu drag pe ninsori.



Cu paşii de ieri să petrecem

O clipă de taină pierdută,

Vino copilă să trecem

De mână, prin roua cernită.



Ne-aşteaptă o uliţă-ntreagă

Şi plopii ce-n vânt…

Ai amestecat rugina cu aurul,

de aici toate intersecțiile memoriilor nescrise,

drumul spre soare e pletos,

uriașul cu maniere sălbatice are palmele verzi,

vântul duce în exil oceane fardate,

unu-doi-trei,

mereu îmi ies în plus,

teama implică răsfăț dublu,

ce să zic,

încă mai dorm în mirosul de cetină.

Oare toți lupii cu blana peticită au drum pe aici?

Siberia e în sens opus,

se zvonește că-s ierburi…