îmi amintesc cum a căzut ultima sămânță 

  crescută  în unghiile mele 

cu teama frigului de afară



a intrat în carnea ta fără să știu

printr-o fereastră deschisă de dumnezeu

în grădina unde te jucai îmbrăcat în pantaloni scurți





mi-ai atins urechea tocmai când mă întrebam

dacă știi cum e să atingi o poetă

pe glezna unde au păscut hergheliile lunii

cineva mi-a șoptit că în ochii tăi crește un templu

de câte ori…

Tulburat

de nelinişte

cu nările depărtate,

îşi iţea vârfurile sufletului pătat cu violet

de braţele atârnate

când pleoapele i se încreţeau

şi înclinat în faţă,

cu gura deschisă

îşi muşca buzele ochilor

ce păreau să arunce flăcări…

ești magie

atât de bună și rece

într-un pahar gol de apă

aduci ploaie-n deșert

nori fierbinți de curcubeu

și rouă dulce

în cupe de nuferi

umpli pe dinafară

ecou de tremur

și împlinești porunci

nemaivisate

nu doar trei...

ungi brazi seculari

cu fum alb de…

SUB CARUL MARE AŞTERNUT-AM...

Sub Carul Mare aşternut-am,

Pe fânul proaspăt strâns amurgul,

Din doru-mi căpătâi făcut-am,

Să-mi ţeasă vise demiurgul.

Pe drumul Robilor trecut-am,

Doar sfătuindu-mă cu Murgul,

Sub Carul Mare aşternut-am,

Pe fânul proaspăt strâns amurgul.

Cu stele rochie-ţi cusut-am,

Din Candela Lunii-n lumină,

Covorul spre Altar ţesut-am;

Întreaga-mi dragoste,…

Am colindat mereu

pe sub arcade,

e viața mea un joc

de linii zvelte.

Se smulge gândul

retezând spre ceruri

în vibratorii

înălțimi, concrete

și-n dâre lungi

se frânge spre visare,

spărgând, doar, orizonturile

prea prezente.

N-am timp

să ocolesc dezastre,

sunt liber

să trăiesc în frumusețe.

De-aceea dăruiesc,

din când în când, buchete

de zbatere, aproape, drepte,

e minunat

cum pipăie genunea

în jocul…

Mi-e seara - floare arsă, mi-e rouă pe altare,

Mi-e tainică urcarea spre necuprinse zări

Iar ropotele ploii în dans de sărbătoare…

pândind la nașteri indecise
nu vede
că nu ştie să privească

paşeşte precaut
să nu strivească cântecul
care sosește din cer

prin lucarna mică
mâna întinsă
cerşeşte un pas
 
atingerea
dezrădăcinează îndoiala
și o face vis
pe urmatoarea treaptă

De ce m-ai condamnat

pe viață

la fluier de lacrimă.

Știai că atunci

când o să cad

am să-ți cânt

nemurirea.... ?

08 05 2012

Ștefan Oană

„Prea-meştere
zidar Manole, -
caligrafiat cu-aldine - ,
acum, -
vecină cu-Altair* - ,
te iert,
ba chiar şi te admir
că m-ai zidit
în tine!”

* Altair – cea mai strălucitoare stea din constelaţia
Aquila(Vulturul), de tip A, la distanţă de 16,7 ani-lumină
(5.13 parseci) de pământ, una din cele mai apropiate
stele vizibile cu ochiul liber.

26 iunie 2012

Dându-şi

capul pe spate,

colţurile gurii trăgându-se înapoi într-un zâmbet,

era insensibil la imperfecţiunea

care se ascundea

sub strălucirea hainelor muiate de ploaie.

Mergea cu paşi regulaţi

să usuce lacrimile

cu un aer de şmecher

când timpul era urât

spunându-şi

că imaginaţia

nu se va împiedica

de un detaliu…

Ne-am aşezat la masă,

doi bătrâni;

mâncăm tăcuţi,

cu gândul

la Cina Cea de Taină,

la prieteni duşi,

părinţi,

copii împrăştiaţi;

prin casă trece vântul,

poartă frunze;

în oase creşte frigul…

SOFIA SINCĂ 

                                                                                                                                                                      Motto

                                                                                          Din câmpu-n care tu cultivi cuvintele-ţi în fire

                                                                                   …

Întunericul

împarte lumina

în stele,

ard sau aprind.

Ziua

încuie coșmarul

în răsărit,

usuci sau înflorești.

Constelația

iubirii

are doar două astre,

imense.

Focul

se poate stinge

doar cu foc,

sau jertfă.

O…

Prin frig trec păsări verzi.

Memoria se încarcă de cărări

spre nicăieri

sau, poate,

spre biserici

şi cimitir.

Noaptea se umple de vid

şi paşi pierduţi;

şi inima, de ploaie.

Uitarea cotropeşte amintirea.

În loc de apă, marea

poartă naufragii.

Degetele sunt clepsidre

prin care curg cuvinte

şi speranţe,

sau disperări…

lunga poveste…

Într-o

mişcare regulată

cu multe însuşiri sufleteşti,

cu buzele galbene,

a alungat îndoielile

din mintea tulburată

de mâinile întinse

ca un gest de implorare…

în faţă

nu era decât necunoscutul

şi sprijinit pe mâini,

cu vocea diminuată

de murmurul gunoaielor vieţii

ce se pierdeau în aer

a rămas cu ochii pironiţi în…

  

 În noaptea violet

 două priviri s-au prins de-un colț de lună

 și brațele întinse 

 pulberi de stele

 par să atingă.

   

 Tăcută,  marasma țesută

 de îngerii nopții

 împlântă candori

 în gemene-arcușuri torcând

 același refren. 

   

 Când florile dorm

 în iarba plăpândă de-April

 și orice ființă ascultă

 glasul pământului 

noi doi împărțim 

o clipă

un surâs 

și două…

nu sunt oarecare

sunt profilate pe un cer străveziu

timidă rup margini din ele ca pe o petală

pe care șoaptele s-au așezat fluturi

fiecare răsuflare din vocea-ți suavă

o strecor în ființa-mi

atingând cerurile cu acordul ei

contemplu cu privirea neștiutoare

mișcări

orientări ninse cu praful așteptării

vise umbrite de lăstari sădiți mult prea des

reiau drepturile și cresc nestăpâniți

peste…

podul acesta e al meu

al tău e dincolo de metafore

te las să treci

doar…