Dându-şi

capul pe spate,

colţurile gurii trăgându-se înapoi într-un zâmbet,

era insensibil la imperfecţiunea

care se ascundea

sub strălucirea hainelor muiate de ploaie.

Mergea cu paşi regulaţi

să usuce lacrimile

cu un aer de şmecher

când timpul era urât

spunându-şi

că imaginaţia

nu se va împiedica

de un detaliu…

Ne-am aşezat la masă,

doi bătrâni;

mâncăm tăcuţi,

cu gândul

la Cina Cea de Taină,

la prieteni duşi,

părinţi,

copii împrăştiaţi;

prin casă trece vântul,

poartă frunze;

în oase creşte frigul…

SOFIA SINCĂ 

                                                                                                                                                                      Motto

                                                                                          Din câmpu-n care tu cultivi cuvintele-ţi în fire

                                                                                   …

Întunericul

împarte lumina

în stele,

ard sau aprind.

Ziua

încuie coșmarul

în răsărit,

usuci sau înflorești.

Constelația

iubirii

are doar două astre,

imense.

Focul

se poate stinge

doar cu foc,

sau jertfă.

O…

Prin frig trec păsări verzi.

Memoria se încarcă de cărări

spre nicăieri

sau, poate,

spre biserici

şi cimitir.

Noaptea se umple de vid

şi paşi pierduţi;

şi inima, de ploaie.

Uitarea cotropeşte amintirea.

În loc de apă, marea

poartă naufragii.

Degetele sunt clepsidre

prin care curg cuvinte

şi speranţe,

sau disperări…

lunga poveste…

Într-o

mişcare regulată

cu multe însuşiri sufleteşti,

cu buzele galbene,

a alungat îndoielile

din mintea tulburată

de mâinile întinse

ca un gest de implorare…

în faţă

nu era decât necunoscutul

şi sprijinit pe mâini,

cu vocea diminuată

de murmurul gunoaielor vieţii

ce se pierdeau în aer

a rămas cu ochii pironiţi în…

  

 În noaptea violet

 două priviri s-au prins de-un colț de lună

 și brațele întinse 

 pulberi de stele

 par să atingă.

   

 Tăcută,  marasma țesută

 de îngerii nopții

 împlântă candori

 în gemene-arcușuri torcând

 același refren. 

   

 Când florile dorm

 în iarba plăpândă de-April

 și orice ființă ascultă

 glasul pământului 

noi doi împărțim 

o clipă

un surâs 

și două…

nu sunt oarecare

sunt profilate pe un cer străveziu

timidă rup margini din ele ca pe o petală

pe care șoaptele s-au așezat fluturi

fiecare răsuflare din vocea-ți suavă

o strecor în ființa-mi

atingând cerurile cu acordul ei

contemplu cu privirea neștiutoare

mișcări

orientări ninse cu praful așteptării

vise umbrite de lăstari sădiți mult prea des

reiau drepturile și cresc nestăpâniți

peste…

podul acesta e al meu

al tău e dincolo de metafore

te las să treci

doar…

E timpul parfumat afară

De ploile căzute-n zori,

Și depărtarea îl strecoară

Printre petalele de flori.



Deschid ferestrele spre viață

Să-i simt atingerea pe frunte,

Lumină albă-n dimineață

Prin dorul clipelor mărunte.



Mă contopesc cu nemurirea

Și-n fața ploilor mă-nchin,

Căci toate trec ca și iubirea

Pe țărmul anilor ce vin.



Mă las cuprins de nostalgie

Printre miresme de-amintiri,

Uitând…

Într-o

atitudine

atât de calmă,

îşi trecu mâna

descărnată peste picioare,

cotul

i se sprijinea

de genunchiul îndoit

şi fără să facă vreo mişcare cu capul,

a căzut, parcă, pe gânduri…

zbuciumul

sufletesc, răzbătuse

în câteva cuvinte

sub impresia fricii de viaţă,

vântul le lipea de geamuri

scoţând strigăte…

hai, decupează continentul acela

în care am împărțit lumea noastră

faguri și privighetori

fără număr…

Când e mai deasă frunza

Şi ochii tăi mai verzi,

Când, răcoroasă, umbra

Ademeneşte galeş

Prin ea să mi te pierzi,

.

Presimt vara şireată

Pitită prin castani

Ce stă să-mi ciugulească

Din palmele-petale

Fărâmele de ani

.

Să nu mă-ncumet, ochii-ţi

Şi verdele ce-l ai

Să mi-i fac pe vecie

Ca vis cusut, lumină,

Pe sufletul meu strai.

.

Şi-atunci mă ispiteşte

Şi mă cuprinde-n verde

Râzând zglobiu…

Cere-mă-napoi singurătății și mă vinde

Acelui timp în care toate deveneau iubire,

Topește cercul umbrelor ce mă cuprinde

Și-nvață-mă să-ți fiu din nou nemărginire.



Dezleagă-mi visele la tâmpla mea-nnodate

Și pune nopțile câte-au rămas între noi doi,

Să vin senin din vechea mea singurătate,

Lăsând în urmă nestatornicia dintre ploi.



Nu-mi povesti ce s-a-ntamplat cât ai lipsit,

La mine-n suflet dorul tău a locuit mereu, …

știu

ai dormit pe aripi de lebedă

somnul meu

nu te-ai odihnit niciodată îndeajuns

te furau ochii închiși

în…

el nu a ştiut niciodată să numere corzile

îşi freca mâinile de ziduri

până când sângele se făcea apă

şi curgea ca un râu

peste pietrele bătrâne de sunete verzi

am avut o discuţie serioasă

cu mama păsărilor fără pene

ce prindea cuvintele pe cerul gri

casa nu avea decât o mobilă ieftină

era aşezată în mijlocul cimitirului

săream peste mormintele din grădină

vara te ameţeau cifrele nescrise

le adunam în…

Sprijinit de masă

se simţea cuprins

de întrebări

se îmbulzeau

în mintea tulburată

de lumina mişcătoare

din iarba plină de rouă

şi de copacii

ce-şi întind ramurile

răsucite şi chinuite

ici şi acolo

de vânturile

ce se zbenguiau în voie

pe marginea drumurilor…

să înţeleg

de ce încă mai faci bumpy-jumping

din două în două duminici

printre stelele mele plictisite

dacă încerci să  aprinzi ochii altei comete

cu lampioane de râs

între malurile de tandreţe

ai lăsat să curgă un râu învolburat de confuzii

dar n-am nici un drept

ca să te trag de mânecă

aşa că-mi iau cerul

şi-o să-mi fumez singurătatea

la umbra altei istorii

departe de tot şi de…

Aş vrea să opresc timpul,

să-i ies cumva în cale,

să-i spun vreo două vorbe,

să ştie că mă doare.

Eu sufăr în tăcere

căci nu îl pot opri

şi ca o lumânare

m-oi stinge într-o zi.

Aş vrea ca să-i ţin calea

să-i spun că trece clipa,

să-i leg cumva de-un  munte

cu lanţ de fier aripa.

Aşa n-o să mai zboare

va sta în bătătură

şi din a lui izvoare

voi bea câte o gură.

Şi-o să rămân tot…