Regăsire

[Vasilisia Lazăr]

                                   Motto: „De unde sunt eu? Sunt din copilăria mea. Sunt din copilăria mea ca dintr-o țară.”

                                                                                                                  (Antoine de Saint-Exupery)

 

mă ghemuiesc în colţ de suflet

şi croiesc tălpilor freamăt de paşi

până-n ograda bunicilor

 

în iarba necosită

mă înfăşor în miresme

de cimbrişor

şi izmă creaţă

 

cerul îmi dăruieşte iarăşi cupola

redevin copila care desenează

conturul jucăuş al norilor

 

bunica în straie albe

mă fură din când în când cu privirea

prin perdeaua subţire de muselină

ar vrea să mă cheme

în odaia cu miros de prune uscate

dar cuvintele se lovesc de pragul buzelor

strigătul se pierde-n umbre

într-o linişte din ce în ce mai adâncă

 

apoi bunica se face ulcior

ori poveste

eu mă întorc în rama veche

pentru încă o veşnicie

alături de alte poze îngălbenite

 

La mulți ani fericiți și senini tuturor copiilor lumii, dar și copilului din noi!

 

[Vasilisia Lazăr]

Mulțumesc, Augusta, Amanda! Drag de trecere și apreciere!

[Vasilisia Lazăr]

Mă bucur că ai rezonat cu versurile, Floare. Mulțumesc de apreciere!

[Amanda Spulber]

Îmi amintesc de ea. E una dintre poeziile tale la care am lăcrimat. La fel de emoționantă și acum.

[Chris]

Foarte frumos, apasator!

[Vasilisia Lazăr]

Eleonora, mulțumesc pentru comentariu! Mă bucur că ne-am putut bucura cam de aceleași lucruri în anotimpul minunat și unic numit copilărie!

Poezioară? :)

[Vasilisia Lazăr]

Ce cuvinte calde, Alex! Așa e, iar eu mă aflu printre norocoși. Mulțumesc!

[Jeler Eleonora Maria]

Am citit poezioara cu dor de anii copilăriei. Am citit și comentariul dvs.pentru Dan, în care m-am regăsit...copilăria petrecută la bunici, mirosul casei pe care îl simt și acum doar gândindu-mă la el, glucoza calup, prunele uscate și merele coapte, fântâna cu cumpănă, primul stilou chinezesc ( și acum îl păstrez). Amintirile unei copilării fericite!

[bolache alexandru]

O poezie pe care o citești cu lacrimi în ochi... Copilăria devine cu timpul o oază nesecată de revigorare. Ne întoarcem în copilărie pentru a putea răzbate în această junglă a cotidianului, în acest prezent tumultos. Cei care am avut norocul să prindem mângâierea pe creștet a bunicilor suntem favorizați de soartă! De aceea poezia ta e ca o continuare a acelei mângâieri!

[petrut dan]

Și ești!)

[Vasilisia Lazăr]

Ce frumos ai scris, Dan! Cineva spunea că una dintre cele mai puternice amintiri ale copilăriei oamenilor este mirosul casei bunicii. Și așa este. Ori de câte ori mă întorc la copilărie, imaginea bunicii nu lipsește. Culmea că nu casa părintească îmi vine prima în minte, ci casa bunicilor mei dinspre mamă (cei de pe tată nu i-am mai prins). Acolo mi-am petrecut mare parte din copilărie. Era o căsuță simplă, cu două camere, una care ținea loc și de bucătărie de iarnă, dar și de dormitor, cu un pat cu străjac, o sobă cu plită, un dulap, o masă și două scaune, o cameră mare (casa bună), unde bunica își ținea toată averea, dar și toate bunătățile cu care ne aștepta (halva cu cacao, bomboane, glucoză calup, ciocolată calup, prune uscate, uneori pâine albă cu parizer (waw, ce gust avea!), dar tot acolo era și zestrea toată, și hainele bune, și banii, și tot ce avea mai de preț ținut prin cufere frumos sculptate), mai avea o verandă și un cerdac lung în care ne jucam eu cu fratele și ne părea imens, mai lung ca trenul. :) Apoi avea bucătăria de vară, undeva în lateral, un paravan și grajdul animalelor. Și o ogradă mare avea bunica. Și o grădină cu vie și de toate, dar, mai ales cu flori. Țin minte condurașii, menta, trandafirii de dulceață. Mai avea bunica o fântână cu cumpănă, poate singura din sat. Bunica nu a avut niciodată curent electric, casa ei era lângă șes, departe de centrul satului și oarecum departe de sat. Era o casă răzlețită, ca cele de la munte. Dar cine avea bunica aproape când mergea cu gâștele la păscut? Doar eu. Și cea mai mare bucurie era atunci când bunicul cădea de pază la via CAP-ului. Atunci bunica mă chema să dorm cu ea. Am niște amintiri... Și primul ceas de mână tot bunica mi l-a luat când am mers la liceu. Și primul stilou chinezesc... Offf, m-au năpădit toate amintirile frumoase. Am fost tare bogată!

Mulțumesc, cu drag!