Un craniu însămânțat

cu toane de nebună conspirație

se scarpină pe amintiri

despre răimea strălucirii

de sub pielea

neliniștii planetare.

De…

unde mai pui că mă rătăcisem în pastorala cerceilor tăi

și nu aveam alt reper decât livada

unui labirint cu cinci nome

știi câți pomi am descălțat

dealurilor de umblat

să te găsesc adăugată cerceilor

cât pământ al nimănui

i-a cântat călcâiului

că a fost cutreierat

din zăpada mieilor

până-n lanul secerat

până-n roșul înflorat

de urechea ta iubito alăturat

eram nomarh peste furtună dar…

am împrumutat pașii

lupului singuratic

râuri lucind șerpește 

spală labirintul viselor

m-am lepădat de ultima

cetate dacică

(de)cad din mine

cioburile vii

reflexie la care

m-am condamnat stoic

ascund fericiri instantanee

în sufletul androgin al ierbii

verdele îmbracă lumina

astrelor la răsărit

roua plânge apusuri

în surdină

berze construiesc

fidel cuiburi

în…

mi-a pictat spatele întors spre pasărea

ce-şi sărea aripile de pe o creangă pe alta

din stejarul plin de ciripitul dorului

de vorbă cu tine,  

când stăteam în lumina ta,

cu florile

ce le uda

mama

să le crească zâmbetul în soare. Să fie

semnul dezrădăcinării mele din lutul ochilor

spre albastru,

albastrul cerului?

Aştept.   

când mi-e frig mă învelesc cu tine

mi-ajunge trupul tău 

când mi-e cald mă ascund în cuvintele tale reci

mi-ajunge sensul lor până dincolo de oase

când adorm singură în largul lumii

te caut acolo unde mi-ai spus că te voi găsi mereu

dorul se vindecă doar cu dor mai mult decât suficient

stau la taclale în dialoguri imaginare 

răstorn cum vreau povestea niciodată n-ajung la final

te chem în vis când noaptea m-acoperă

să-mi…

Cadână înveșmântată 

în haine de roua celestă

împrăștii lumina din 

ochii soarelui prin

vălul de nori ce-ți

sporește misterul

chipului tău galben.

doi tineri își plimbă

iubirea de mână,

mângâiați de

privirea ta

caldă.

pleoapele-ți clipesc 

sub…

un fluture galben

dansează florile

păsări ciripesc a nepăsare

pui golaşi cască ciocurile (ne)convingător

albine vexate îşi pudrează aripile

cu polen superfluu

gâze hibride îşi cară picioarele minuscule

ca nişte margele din sticlă de murano

văzduhul respiră stacatto

muzica silfidă irupe teluric

norii sunt înecaţi de ploi hunice

este viaţă în iarba ce miroase a zbor

ca nişte (r)egrete

degenerate

lacrimile ploii…

Atinge-mi iubite gândul tainic,

privit printr-o oglindă de suflet

răscolit de șoapte și de dor.

Primește-mi în palme răsuflarea

obosită de așteptare,

îndelung răbdătoare, pregătită

să te aștepte în anotimpul

fără vărstă cu poteci insinuate

de cântec și zbor.

Cum să fie dimineața…

Vorbeşte-mi

despre oamenii prinşi în culoarele poeziei

ca-ntr-un seif fără cifru

nu-mi spune nimic

despre întâmplările din cortul lipsit de lumină

ascultă doar ropotul rugii întârziate

în fereastra întemniţaţilor

cine ştie unde-şi aruncă timpul undiţa

să mai scoată câte unul din vulcan

şi să-l stingă în lutul deformat

sub mâna ta ceasul costeliv doare

întorci limbile la începutul creaţiei

când omul era tină…

Fiecare gând al sentimentelor târzii,

fiecare zbor de inimi înflăcărate,

cuprinse în adiere de vis zâmbitor,

mă leagănă în hamacul de stele călătoare.

Împreunarea mâinilor noastre

este strigătul puternic al munţilor

scăldat în ecou de lumină,

culoare şi dor.

Şoaptele tale sunt valuri îndrăzneţe

care-mi inundă fiinţa şi mă supun

într-un tandru ritual al desăvârşirii

uitând de mine, liberă,

mă pierd în…

ecoul eliberator rãsunã ca un clopot în dungã

a lunã plinã a noapte a mii de licurici

deşi între mine şi fluturii nopţii e doar un geam

dansul ultimei lor speranţe pare grotesc

se agaţã cu disperare de o razã de luminã

ca şi sufletul meu de…

are rost să-mi repet că m-am trezit în dimineaţa  

clipei din târziul zorilor cu tine, aşa cum îmi  

puneam buzele pe ochii tăi, în seară şi alergând

foşnetul frunzelor pădurii, căzute pe alei, mă aşez

pe banca noastră

cu lumina aprinsă de soare, să-ţi şoptesc:

"Să nu uiţi…",  

am votat

viitorul trecut al iubirii din prezent.    

Aștept să-mi vină în bătaia plânsului

un animal fătat

de putreziciunea transformărilor terestre.

Aș fi în ton cu placul batjocoritor

al scrumului de fericire arsă

pe rugul nechibzuinței,

dacă nu v-aș spune că Dumnezeu

mai are un pic și mă vede rană

pe trupul luminii slăbănogite

de când…

Răsăritul și apusul-

aceste punți între lumină și întuneric,

fac zădărnicia mai neobservată

în spațiul simulat

pe care, din ignoranță, îl numim timp.



eu vreau să m-apropii,

tu știi să mă uiți;

câtă frumusețe nu se va naște!



tu ai zare în ochi,

eu mă știu întrista;

vom lăsa în urmă cuvinte nerostite

și cântece despre care nu am auzit.



dintre toate neîmplinirile

înmugurește acea…

Cât îmi este dor de tine

Printre nouri  luna curge peste satul dintre dealuri,

Smuls din basme, în decoruri, strunesc scripca greieraşii,

Clipocire-n iarba crudă, licuricii-s drăgălaşii,

Iar oglinda ce se mişcă-i feerie între maluri.

Stau sub teiul ce aruncă lin, balsam în depărtare,

Alintându-şi printre ramuri frunza-n dungă fremătândă,

În răcoarea ce se-ntinde, când căldura joacă-n undă,

Cât îmi este…

Singurul lucru de care mă fac vinovat este

nebunia de-a stoarce irisii până dincolo de lacrimi

speram ca imagina ta să nu-mi mai umple amintirile

singurul lucru de care mă fac vinovat

este închiderea ferestrei

înainte ca mireasma ta să plece

urma soldului lăsată în lenjeria cu trandafiri

odihneşte plăcerea trăită

părul tău răvăşit a lăsat clipei mărturie

câteva fire răsucite ca o dorinţa în perna

mereu fără un loc anume

drumul spre baie…

Flagel                                                                              Flanel

de Angi Cristea                                                                                         de Ionel Mony Constantin

Universul (răs)pândește miasma                                                     Flanelul meu răspândeşte miasme

s-au decolorat norii subtil…

jurnalul orei 5.00

e momentul la care și îngerul doarme

printre cuvintele

paralele

un om se

oprește

paralel cel ce va fi rămas fumează ultima țigară…

Mă punea mama-n orice seară

Și să mă rog și să mă-nchin

La o icoană c-o fecioară

În brațe cu pruncul divin.

Când mai târziu mă motăneam,

În suflet de patimi ajuns,

De o fecioară mă rugam,

În brațe să mă țină strâns...

Puteam să mă închin, pe drum,

La multe dame sclipitoare,

Dar sufletul, milog și-acum,

Se roagă zilnic... de fecioare.