îmi vine să trăiesc
la fiecare aniversare
a câte unui veac
de singurătate
nu poţi scăpa
decât cu sufletul amputat
la marginea oraşului
îngeri desculţi
sculptează din noroi
ceruri
burţi goale
manele
prin mine
demult nu mai trece nimeni
arareori poate
un marfar
obosit
să-şi schimbe locomotiva

îmi vine să trăiesc
să suflu în lumânări
dar

o să-mi treacă

sonet 12- al damnaţiunii

Port drept cruce cuvânt îndelung căutat

doar cu ochi larg închişi, de la pietre furat

şi ce simplu ar fi să mă lepăd de el

să-i dau drumul pe fluviu să îl port drept cercel

doară magul bătrân ne mai dă câte-un semn

cartea lui e acum neagră scoarţă de lemn

iară-n filele ei moare lent un poem

ce trimite acum cred că e un blestem

nici un semn de la noi nici cuvântul purtat

doar coroana de…

Inspira adânc

simţindu-şi stomacul

strâns de nelinişte

în răcoarea serii

tremurând

ca scuturat de friguri

în tensiunea mâinilor,

cu gura asimetrică

rostind, risipind

energiile acumulate.

Cuprins

de o disperare amară,

simţea lacrimi fierbinţi

înţepându-i ochii

atunci

când se schimba lumina,

chinuindu-se

să-şi deschidă pleoapele,

să blocheze afară

lumea şi realitatea.

încotro te îndrepți

dragoste

ai pârjolit fântânile inimii…

Dacă în părul tău s-a rătăcit un nor,

Şi-n cristalinul glas, un râu de munte    

Şi două stele vii sunt ochii tăi,

Iară luceafărul ţi-a coborât pe frunte,

Dacă-n priviri, săgeţi de foc tu ai,

Şi mângâiată, zămisleşti un…

Toamna vine în galop,

vânt de nostalgie

îi bate în faţă,

vara îşi pierde paşii,…

nu fug de tine

niciodată nu am fost mai mult decât o cascadă

care râde și plânge în hohote

fără să îți usuce sângele



acum experimentez mersul împreună în tăcere

fără să mă tot întreb

de ce imaginea ta are o așa reflecție în mine



undeva am uitat legile

au alunecat lângă mal

când nu atingeam pământul

în seara asta stâncile s-au cățărat

și au mușcat laguna unde iarba se pierde în lumină



mi te-ai scurs ca mirosul de…

motto:…

O tensiune explozivă

îi lumina

colţurile întunecate

ale minţii.

Privitorul

putea vedea

şi simţi

criza.

Cu genunchii

strânşi sub bărbie,

îşi încleşta dinţii

lipiţi de buza lui mare

şi-şi lăsa capul pe spătar

ascultându-şi propria voce

primitivă şi ţeapănă,

când picioarele

întârziau înainte.

sunt vânt

printre frunzele plopilor fără soţ

paşii mei rătăcesc  urme

opreşte-mi risipirea

doare prea tare ziua de ieri

ca să pot respira dimineţi.

Piei din calea mea femeie!

Mereu mă lovesc de dorurile tale!

Ce vrei? Iubitul meu?

N-am să-l împart cu tine,

De-ar fi să-ţi plângi în versuri

Şi-n suspine,

Întregul greu.

Tu nu-nţelegi că două suflete

Nu-ncap pe-aceleaşi palme?

Şi-acolo-i locul meu!

Vrei alinare,

Când inima-ţi e-o rană

Şi te doare?

Îmi pare rău,

Dar cată-n altă parte

Iubirea panaceu!

Opreşte-te,…

Pictez norii
cu o ploaie de gânduri neînţelese
în pliul ce umbreşte setea de tine
ascund visul
lampion de dorinţă
între Luceferi

Rătăcim în clepsidră
nedescompuşi
ferecaţi în curgere
cu mirosul libertăţii din noi
ca două fire de nisip
protejate de vânt

umilinţe

sub tălpi descuamate de sentimente
la mal de mare
în agonia valurilor
sufocaţi
rătăcim
iubiri
şlefuite

din jos spre înaltul ființării

ai turnat în mine ne-nțeleasă licoare…

Între ciuturi de aramă

S-a spart soarele pustiu…

Să nu mă-ntrebi nimic în astă noapte

Nici de-s rănit şi-mi geme sentimentul,

Mai bine să intrăm, direct, în fapte

Şi-nchide geamul, că m-a tras curentul!



Aprinde focul, vremea n-o mai pierde

Cu vorbe-n vânt şi lucruri inutile,

Că pot oricât, să stau, dacă m-ai crede,

Pe cheltuiala ta, şi-un an de zile!



Îmbracă-te ’n cămaşa transparentă,

Că e mai simplă, nu se face ghem,

Şi…

 ca o lebădă 

 pe luciul apei

 din ochii mamei 

 se oglindea 

 un pui de viață...