nu mă deranja înger negru

cu ochi de smoală

lacrimi de beznă

pe pielea ta vie

mă curg 

prin porii mamei 

devin partea ce geme 

în căutarea cărnii respir 

risipit în tot sângele tău 

deodată 

m-am luat la ceartă cu Dumnezeu

pentru doi bănuți de argint uitați într-un cufăr 

undeva în marea roșie de sânge 

de cai si călăreți cu zale…

jumătate din mine miroase a stele ce cad
restul sunt sferturi
nimicuri 
impulsuri
nervii răspund când suferința muscă letal
sau poate
melancolie trecătoare din struguri
când
luna mă-nțelege

îmi scrie poemul
pe buze
păstrând 
pentru cine?

punctul final

și plouă când plouă
pe ramuri
sub ramuri
tristețea agită în ierburi cuvântul
adio, adio
răsună în mine
adio, adio răsună în tine
și plânge
când plânge
în noapte pământul
prin geamul deschis
o frunză plutește
e rece, e tristă, e lacrima ta
și-n mine e ceață
iar ceața oprește
lumina iubirii din inima mea

ce rece, ce tristă, e lacrima ta