Camelia Ardelean – şlefuitor de diamante

 

Camelia Ardelean ne răsfaţă iarăşi cu o carte de sonete, rondeluri şi poezii postmoderniste sau optzeciste, scrise cu har şi cu migala unui şlefuitor de diamante. Îndeosebi sonetele şi rondelurile comunică ideea că asistăm la efortul milenar al scoicii oceanice care, cu trudă şi răbdare, din comuna boabă de nisip, face perle (altfel spus,  dintr-o idee poetică face bijuterie). Căci, ce altceva pot fi, decât bijuterii voiculesciene, trecute prin rigorile sonetului arabo-spaniol, având în har spontaneitatea ludică Franҫoisvillonă sau trecută prin exotismul unui Garcia Lorca?

Cartea Cameliei se alcătuieşte din două cicluri (Solitudine şi Zbor incert), ilustrând trei specii literare: sonetul, rondelul şi versul liber, ideatic, fără ritm, rimă, armonie şi punctuaţie. De fapt, tocmai lipsa punctuaţiei, suplinită de o construcţie strofică ideatică, o îndepărtează pe autoare de capcanele aşa-zisei poezii moderne, caracterizate prin sintagma „de-a pune vorbe”.

Ceea ce personalizează volumul, îl face plăcut lecturii şi certifică talentul autoarei, e bogăţia şi expresivitatea limbajului poetic, care pare a sta la îndemâna unui vrăjitor. Într-un rondel, alcătuit din trei strofe şi un vers liber, în alegerea refrenului, poeta recurge la o bogată paletă de neologisme-definiţii sau definitoare din cultura Yoga şi literatura Vedică persană; prana, asana, Nirvana, dar şi din cultura biblică: Jihad, strană etc.: „Dezmățul ploilor de jad/ În ceața minții, subterană,/ Reduce porția de prană,/ Deschide-accesul către iad./ Scăpați de ultimul jihad,/ Înțepenim în vreo asană –/ Dezmățul ploilor de jad/ În ceața minții, subterană./ Când simțămintele ne cad,/ Precum cuțitele în rană,/ „Vânăm” Nirvana dintr-o strană,/ Unde păcatele au „grad”./ Dezmățul ploilor de jad...” (Rondelul ploilor de jad).

Nu de puţine ori, aceste epitete, provenite din substantive adjectivale, devin metafore revelatorii, în accepţiunea pe care o dă termenului Lucian Blaga în Trilogia culturii (Despre metaforă). Ceea ce şochează şi place e asocierea inedită de cuvinte, schimbarea sensului acestora sau conotarea lor: veştede dorinţi, ierni cuminţi, ninsori neclare, păcate liniare, ca să cităm dintr-o singură poemă. Trăsături definitorii similare le are Rondelul timpului pierdut sau Din mine muşcă marea..., poezie premiată la un concurs cu temă impusă. Aceleaşi aprecieri se cuvin sonetului M-am săturat să-ncalec pe himere, citabil în întregime: „M-am săturat să-ncalec pe himere,/ Cernând, prin aştri, noaptea peste gropi,/ Şi strepezită de avizii stropi,/ Din neputinţă să îmi fac avere./ Când savurez legende cu ciclopi/ Sau Eve  prinse-n raiuri efemere,/ La porţile simţirii austere,/ Observ cum poţi în visuri să  te-ngropi./ Mai sper s-acced iubirea fără cheie/ Din inimi-sloi, pe vastul galantar/ Al clipelor ce m-au zidit femeie –/ Un suflet ne-ncadrat în vreun tipar,/ Cu zboruri risipite printre zmeie,/ Ratând al fericirii seminar.”

Perlant este poemul de dragoste Când îmi deschei aripa..., premiat la un Concurs Radio, din care cităm câteva sintagme metaforice inedite: fermoar tras peste apusuri, dezvelirea din piatră, scrinul sorţii, porţia de viaţă, vise zălude.

Şiragul de perle se completează fericit cu pastelul Tablou de toamnă, căruia i se adaugă poezia Vâsleam prin timp..., ambele premiate la concursuri cu temă impusă, remarcabile prin epitete ornante, sporul de frumuseţe dat de rimele feminine, căutate şi cântăreţe: vise flămânde, aer hieratic, secunde amorale, apus static şi tot aşa.

Plac trecerile bruşte de la denotativ la conotativ, place abundenţa substantivelor adjectivale, schimbările în structura strofică (amorale-cale; static-hieratic; simunul-unul etc.).

În totalitate, poemele creează impresia de „nemaiauzit” şi „nemaispus”. Autoarea pare că vine din altă lume, de pe un tărâm hieratic bisericesc bizantin; se joacă de-a cuvintele, ca în anii copilăriei, dar ne şi poartă prin locuri cu trăiri nirvanice. Exotismul Vedelor sale e trecut prin medievalul liric al trubadurilor, mai ales în rondeluri. De aceea zic că mi-ar fi plăcut ca, alături de sonete şi rondeluri, să fi apărut madrigaluri, irmoase, haikuuri, dar probabil că într-un viitor volum. În tot răul este şi un bine: aşa putem face diferenţa dintre facila poezie postmodernistă şi clasicismul paradisiac.

Performanţe de-a dreptul admirabile realizează poeta în privinţa versificaţiei. În cazul sonetelor, predomină rima îmbrăţişată, în alternanţă cu cea încrucişată; la mijloc apare rima masculină, în alternanţă cu cea feminină (când versifică sentimente), căutată şi cântăreaţă. Rondelurile par a fi mai elaborate, de aceea rima lor este predilect căutată, feminină şi cântăreaţă. Aici întâlnim adjective rare; limbajul exotic al culturilor indică, sub forma substantivelor adjectivale, şi asocieri de termeni vădit incompatibili: naftalină, strepeziţi, lumină, nea-aşa, lumină-naftalină etc. Nu doar întâmplător, şi în cazul rimei îmbrăţişate, în întregime, se recurge la rima masculină, după tipicul: surd-absurd; când-gând; ploi-moi; vis-abis; obişnuit, astfel de poeme sugerează suferinţă, durere, prăbuşirea sistemului cosmic etc. (vezi poeme ca Direcţia „Abis” şi Cititor modern).

În amplul poem Cititor modern ne întâmpină o avalanşă de termeni rar întâlniţi în existenţa noastră obişnuită, proveniţi din cultura elenă sau sanscrită, care sună plăcut în context: Schank Prakshalana, Shivambu Kalpa, prana etc., prin care autoarea ne familiarizează cu practicile Yoga. Nu de puţine ori, în poeme alcătuite din patru strofe, din care transpar gânduri, simţăminte, trăiri, fenomene cosmice, apar şi nume de metale rare, pietre preţioase, ţinuturi exotice minulesciene, specifice simbolismului şi poeziei clasice postsimboliste. A se vedea poeziile: Ne batem joc..., În arca iernii mele...,  Mi-am sprijinit lumina..., Se adumbreşte visul...,  Agaţă-mă de cerul plin cu vise etc.

Ciclul Zbor incert este alcătuit din versuri albe. În el se răsfaţă versul liber, pe care Camelia îl cultivă cu acelaşi har, cu marea prospeţime ideatică din poezia clasică. Aici se schimbă tematica, versificate fiind idei filosofice, trăiri cosmice, simboluri sacralizate, cum ar fi cuvântul, lumina, cosmosul, viaţa şi moartea etc. Apar motive poetice neglijate sau aparent neglijate în celălalt ciclu: dragostea şi suferinţa din dragoste, nefericirea, motivele esenţiale din poezia arabă (care aşa de bine i se şade!). Suplinitor al tuturor acestor minusuri este ritmul, limbajul poetic, rafinamentul cultural. Astfel, rezervele noastre vizavi de aşa-zisa poezie modernistă nu o privesc şi pe Camelia Ardelean. Ea se simte bine şi performează şi aici, adică pe un teren unde poeziile se înmulţesc precum ciupercile colorate după ploaie. Poeta, ajunsă la a şasea carte de poezie, ritmează, rimează, cântă, cu nonşalanţă de invidiat.

 

Gligor Haşa

Vizualizări: 174

Fişiere Anexate :

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Mulţumesc de trecere şi apreciere, doamna Maria Giurgiu! Cu mult drag!

Camelia, sigur nu ți-ai scris singură cronica? :)))
Felicitări!

da Coza

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 lei

important!

Activitatea Recentă

Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog crivăţ zvăpăiat (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 4 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog crivăţ zvăpăiat (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 4 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fantasme a utilizatorului Ada Nemescu
cu 5 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când umbrele se întorc a utilizatorului Maria Mitea
cu 5 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când umbrele se întorc a utilizatorului Maria Mitea
cu 5 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când umbrele se întorc a utilizatorului Maria Mitea
cu 5 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când umbrele se întorc a utilizatorului Maria Mitea
cu 6 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog crivăţ zvăpăiat (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog când umbrele se întorc a lui Maria Mitea
cu 6 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Încotro? a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 6 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fantasme a utilizatorului Ada Nemescu
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Încotro? a lui C.Titi Nechita
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Apus în Sahara a lui Corneliu Neagu
cu 6 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Zboară a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 6 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Zboară a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 6 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ’’Să ne grăbim’’ a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 6 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog crivăţ zvăpăiat (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Corneliu Neagu îi place postarea pe blog Apus în Sahara a lui Corneliu Neagu
cu 7 ore în urmă
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Apus în Sahara a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 7 ore în urmă
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Apus în Sahara a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 7 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor