Textele participante la Concursul de poezie „Labirinturi autumnale” (partea I)

[Vasilisia Lazăr]

Accesați

poeziile participante (partea a II-a)

1. Parodie autumnală

E clar că toamna n-a purces,

Mai este fructe de cules.

E clar că toamna n-a trecut,

Mai este frunze de căzut.

 

Cu junghiuri pe la-ncheieturi,

Se mută toamna-n murături

Și, cu-n buchet de flori la gene,

Ne pune vinu-n damigene.

 

Urmând al vremii rece hram,

Se stafidiră ciori pe ram

Și toamna, râncedă muiere,

Deschide-n suflet frigidere.

 

Copil, ’naintea ei fugeam,

Acum o văd, sfios, prin geam.

Bătrână, ’naltă și adâncă,

Mai dă din șolduri încă, încă…

2. Haiku

 

arde pădurea –

toți copacii s-au aprins

de-atâta toamnă

3. De-atâta toamnă…

de-atâta toamnă

îmi vine să mă-mbăt,

să prind la fluturi orbi,

loviți de streche,

să dau foc la pădurea

de pe deal,

să văd cum fug prin ceață

noaptea cerbii.

de-atâta toamnă

s-au umplut cărări

de frunze moarte

și de-argint de rouă,

de-atâta toamnă

nu mai vreau să plouă,

să văd cocorii

deșirați pe sfoară

pe cerul vieții mele

cum mai zboară

și-n zborul lor

geometric în echer

să-i plimb prin alte lumi

fără de cer

spre lumea lor

bătută de păcate

într-un albastru

de singurătate,

lăsând în mine

tainice visări,

pe care toamna asta

le-așterne pe cărări.

de-atâta toamnă

serile se sparg

și cad obol de vise

tocmai la mine-n prag

și-mi picură pe pleoape

singurătate-n gând

și mă trezesc adesea

ca un copil plângând.

de-atâta toamnă,

doamnă,

tot te aștept să vii,

o umbră călătoare

pe străzile pustii

dar nu mă strigă nimeni

făptura ta

ce mirosea a luncă,

s-a dus în altă lume

sub stranie poruncă.

e seară peste toamnă

și luna ca un sol

îmi luminează pragul

și pragul mi-este gol,

a rămas amintirea,

trecut-a ca un vis…

și ce frumos era

și câte ne-am promis!

 

4. să nu uit să te cânt 

ascult rain – chris spheeris

mi se face dor și merg prin ploaie fără umbrelă

ca o nebună care nu știe decât așa să plângă

fără alt sistem de apărare decât sufletul ghem –

pisic speriat de un lătrat

 

sunt atât de transparentă

încât poți băga mâna în scorbura unde

o pupăză se pregătește de câteva anotimpuri să cânte

toamna pe uliță –

povestea din care tocmai au picat două fructe

prea coapte de întâmplări

 

bună dimineața îmi spune copacul

de sub plasturele desprins de pe ochi

și eu ca și cum aș fi văzut prima oară

mă scutur de păsări și ploi

iau tot ce găsesc la îndemână

și împart între pași

să nu uit drumul

 

5. Toamna asta

                                                                

Vezi, Toamna asta iar ne fură

Tot verdele din frunze şi câmpii

Ne-ngălbenim ciudaţi, făr’de măsură

Cuprinşi de roduri tainice, târzii

 

Şi iar umblăm cu ploaia în umbrele

Grăbiţi de-un vânt, îndrăgostit de noi

Desigur, Toamna asta vrea să spele

Pământul pân’la os, cu torenţiale ploi

 

Precis că a lăsat-o în lume vreo ursită

Să-şi poarte trena, prin parcuri şi grădini

Frumoasă-i şi bogată dar dacă e  prea tristă

Rămân pe drumuri păsări şi codrii prea străini

6. Tablou autumnal

Nori resemnați picură cristale peste gânduri sălbatice,

se rostogolesc candid,

mușcă ascendent

din covoare scăldate în praf de rugină,

uită marea de smarald –

pat nupțial

sub mantia infinitului stelar,

se pierd în cuvinte cocoșate de semne,

în șoapte...

Unduiri arămii din univers îmi cuprind pletele,

valuri tânguitoare aruncă săgeți

în ecou foșnitor, ritmat,

pe urmele unor pași rătăcitori,

sub tulpini de copaci dezbrăcați,

deziluzionați

de amurgul anotimpurilor

oglindit în diamantele

din ochii mei.

 

7. Despărțire

S-a rupt o frunză dintr-un pom

Și în văzduh se-nvârte:

-Vai! Cad! Ajută-mă, te rog!

Nu vreau să plec, părinte!

 

Iar el săracul ca un om

Întinde brațele s-o prindă,

Nu izbutește, vântul o ia,

Și-o duce în grădină.

 

Și prinde jalnic a prâsni

De parcă vrea să moară,

Rămâne gol, răzleț și trist,

Chiar până-n primăvară.

 

Iar frunza cade pe pământ

Și în noroi se-neacă:

-Adio, viață și pom sfânt,

Căci fiica ta iubită, pleacă...

8. Candela toamnei lăcrimează!

Candela toamnei lăcrimează

Cu picături de ceară rece,

Inima râde și vibrează,

Cu stropul viței își petrece!

 

Se scurge frunza din copaci,

Covor s-așterne pe pământ! 

Nu știi ce haină să îmbraci,

Octombrie apare-n vânt!

 

E toamnă iar, e bucurie,

E bogăție în hambar

Și viața satului te-mbie

Și nunți apar în calendar!

 

Se-ntorc ciobanii de la munte,

Mioare blânde-i însoțesc,

S-adună dorurile multe

Și-n cântece se povestesc!

 

E liniște-n Carpați și-n șes,

Natura intră-n tihna serii,

Dar oamenii gândesc, ades,

La prima zi a primăverii!

9. Final necunoscut

 

La crucea toamnei triste se-nchină doruri grele,

bat clopotele vieții în ritm de gând amar,

pământul își ridică spre cer brațe rebele,

cad frunze mii, surprinse - în suflete? e jar.

 

Zadarnic se trudesc, nu-și vor putea desprinde

mantale foșnitoare din gheare reci de vânt,

sub giulgiul alb de ceață, copacii mor; se-aprinde,

târziu doar taina sorții - iubirea din cuvânt.

 

Citite, evitate, respinse, așteptate, nonsensuri,

poate tâlcuri... sublim ascunse-n har;

cuvintele au viață, ne dor, ne plâng în versuri,

zâmbesc timid iubirii - sunt pietre de hotar.

 

Uitate-n colț, pătrunse-ntr-a ochilor sclipire,

rămân doar lacrimi mute când totul pare-n van;

un labirint de sensuri (și-un drept la fericire),

se-ascund ades în slove - tirani ne sunt și-alean.

 

Se-amestecă-n decoruri, ne-alunecă prin brațe,

ne-mbie cu iluzii pe-un prag de anotimp,

ne răscolesc în galben, în roșu și-n nuanțe;

e o poveste toamna? - nu, toamna-i un răstimp.

 

Ne-mprejmuim cu ziduri, din zile, nopți ori lucruri,

convinși că nemurirea nu-i doar un trist statut,

uităm de sentimente, le-mpachetăm în trucuri;

vom regreta-ndoiala - vom rătăci-n trecut.

 

Minuni ce par nimicuri, „nimic” la rang de artă,

întoarse-s toate-n lume când dragostea-tăcut;

în ruginiu mă-nvălui, pe-un rest de arcă spartă,

voi eșua pe-o stâncă - final... necunoscut.

10. toamna ca o rană

 

măsoară nemărginirea unei lumi în care

nu se moare niciodată

desparte durerea de amintire şi

neputinţa de dorinţă

e aşa ca un fel de poveste în care

eroul scrijeleşte pe durere

cade

se ridică şi

pleacă mai de parte

sub cerul dezgolit

zidurile zilei încep să-ngălbenească

iedera îşi încetineşte mersul

bătrânii-şi poartă sub priviri dorinţa

eu ascund în propriile-mi gânduri o lume în care

m-am pierdut de mult…

 

nimic nu pare să fie ce a fost

 

sunt semne care ciuntesc din răsărit

din sentimente din linişte şi

câte puţin din mine

 

toamna

Dumnezeu coboară-n rugăciune

11. Toamnă

 

Toamnă, dulce tu rămâi prin gânduri                            

Rămâi adâncă, scriu frunze în rânduri

Caută-mă în norii alergători de munte

Toamna nu pleacă, vindecă inimi frânte

 

Tainele raiul te veghează în pustiu

Aștept aripile tale, să înviu

Un plăpând zurliu rămân în sfera ta

Apele cristaline caută mantra ta

 

Mor toamnă, tu învie-mi moartea

Rămâi pe veci, schimbă-ți cartea

Alerg spre tine căutându-mi identitatea

Când menestrelul ne fură intimitatea

 

Renaște-mă prin visele tale, împlinite

Învață-mă să fiu eu, adu-mi aminte

Să vindec lumea prin cuvinte

Toamnă dulce te port în minte

 

Te chem, te invoc ca un divin gând

Să-mi spui ce înseamnă a trăi blând

Te caut în pietre, în brazde, în pluguri

În caiete, în cerneală, în vânturi

 

Toamnă, nu ești anotimp, ești un vis

Te prețuiesc ca un țel atins

Rămân în fața ta un umil

Copil

12. Simfonia coloristică a toamnei

Când clopoţelul sună în prima zi de şcoală,

Mult mai frig e-afară, ziua-i mai domoală,

Mai lungă este noaptea cu ceru-i înstelat,

Mai bogată este via, cu frunzişu-i colorat.

 

Pădurile virgine-şi împrăştie dulceaţa,

Îşi urmează drumul sorţii,  îşi urmează viaţa,

Simfonia naturii ce frumos grăieşte…

Sufletul şi trupul ni-l înveseleşte!

 

Sub mantia multicoloră a mamei divine

Valsând trece vântul, dinspre  ploaia care vine.

Ruginesc frunzele într-un mod fermecător,

Renaşte  pe zi ce trece, mediul înconjurător.

 

Sub clar de lună stelele lucesc,

Urşii pentru iarnă bârlogu-şi pregătesc,

Păsărelele ciripesc pe ramuri, prin  mii de şoapte,

Frunze arămii se scaldă-n noapte.

 

Boncăluie cerbii-n poieniţele frumoase,

E lupta supremaţiei,  a coarnelor  vânjoase,

Căprioarele pe la izvoare gingăşia-şi expun,

Mistreţii spre ghindă îşi croiesc al lor drum.

 

Soarele mai palid străluceşte

Când crizantema-n curte înfloreşte.

Spre  zarea albastră melancolic prelung  privesc...

Soseşte o nouă toamnă, iar eu îmbătrânesc!

 

13. Romanţa toamnei

romanţa toamnei se închide-n gând

rezonând cu şoaptele iubitei

prinse-n partituri rupte de timp

alergând pe clapele pianului

culeg amintiri răvăşitoare

nu vreau să-mbătrânesc

în depărtările copacilor albi

de timp şi ploi de dor

nu-mi doresc vise de jale

în nopţi lungi cu bucăţi din viaţă

cuprinse-n lectură proprie

vreau destrămări de nori gri

deasupra codrilor pustii

ca să mă desfăt în grădina

salomiilor galbene

14. Pinul

Toți îl știau bătrân, bătrân

Pe țancul ăla drept stăpân

În jurul lui cerbi boncăiau

Toamna târziu când se-adunau.

 

De multe ori a fost trăznit,

De vânt și gheață ciumpăvit,

Cu rădăcina-i încă-n stâncă

I-or trece ani de-acuma încă!

 

Fălos ca el, nu mai sunt mulți

Steiuri golașe-s multe-n munți,

E un pin negru drept rămas,

Al caprei negre drag popas!

 

Un pumn de frunze îl lovesc

Din fagii care desfrunzesc,

Într-un vârtej îl înconjoară

De rămas bun, ultima oară!

 

E toamna lungă, o să stea

Dar tot mai cade-un fulg de nea!

Brumat e firul 'naltei ierbi,

Se-adună-n turme iarăși cerbi!

 

Soarele-apune-n vârful lui

De-ți pare vârful muntelui,

Fără de seamăn un opal,

Mirificul autumnal!

 

15. între ape

 

timpul
şi-a luat tâmplele în mâini
un înger căzut pe gânduri
îşi descoperă ochiul

ivorie unde eşti

aici
unde toarta ulciorului
prăvălit peste spini
s-a rupt

undeee

aici
unde am degustat
întâiul vin din podgoria cerului
iar creanga toamnei
rescrie blând o poveste
de-o vară

în loja vremii
pod peste ape

16. Într-un verde-plictisit

 

Soarele în frac coboară

La al toamnei festival,

Într-un colț de ulicioară

Vântul cântă din caval.

 

Cavaler în gri la modă

Face plecăciuni. Și-apoi

Haina lui e prea comodă

Să și-o spele doar în ploi!

 

Un octombrie de ceață

Stă pe-un sfert de calendar.

E tăcut și parcă-ngheață.

Doamne, ce decor hoinar

 

Poți crea din bruma care,

Alintată și uimită,

Poartă-n piept o sărbătoare

De rugină-ndrăgostită!

 

Către-o zare necuprinsă,

O suită de cocori

A lăsat poarta deschisă

Pentru viscol și ninsori.

 

Codrii s-au gătit de vorbă:

Unii sunt viori hai-hui,

Alții parcă văd o sobă

Către hornul timpului.

 

Vrăbiile stau la masă

Într-un verde-plictisit,

S-au pozat pe-o filă-ntoarsă

Și se-ntrec în ciripit.

 

Cerbii sunt de-acum actorii

Pe-o potecă din ierbar.

S-a pus lacăt la podgorii.

Greierii speră-n zadar!

 

Baionete de lumină

Se ascund în asfințit;

Ziua, într-un strai de lână

S-a scurtat și a răcit.

 

Nu e un tablou vivace,

Însă totu-i un festin.

Ni l-a dăruit, în pace,

Însuși pictorul divin!

 

 

17. Regurgitare

 

măgurile amurgeau în asfințitul de an

mergeau pădurile în urma cerbului nevolnic

liniștea ridica fluturi din petalele

florilor arămii

boncăluia cumva bolnavă natura

sub pașii greilor copaci

......................................

 

vinovăția

culoarea uscată a uitării

țintuită în ierbarul cutiei astmatice

zvâcnește

sânge

îmi amintesc

tușesc

fata aceea avea spini

curgea rouă și sânge în dimineața făpturii aieve

nu era chiar definită

o ceață plutea între mirările și nările și zâmbetul ei

purtat de patru viermi flămânzi

mâncători de

de fluturi ai toamnei

 

fata aceea avea spini

 

murdăria spânzura de genele

cerului urduros

linguri de aer solidificat păreau a fi gata

de înghițit

leac pentru încă o oră de moarte

și iubire postumă

.................................

 

pielea ei mă înghite

și mă scuipă

într-o  primăvară

pe care nu o doresc

 

18. e toamnă

 

a nins din nou cu galben pe alei

cu galben şi cu roşu ruginiu

pământul a închis şi rodurile sub chei

şi-n vozuri stă borhotul de rachiu,

 

iar carele-ncărcate cu pănuşi

şi sacii cu porumb nezmicurat

se întorc în sat şi bat la porţi şi uşi

să li se deie drumul pentru descărcat,

 

se vântură vântul prin lunci

ogoarele sunt goale şi pustii

la sobă le citim poveşti la prunci

iar vinul fierbe în sevele din vii,

 

s-a îmbrăcat în curcubeu pădurea

maşinile coboară înspre sat

iar sus în munţi se aude iar securea

copacul, pentru om, e împărat,

 

se aşteaptă ca să vină gerul

iar lumea pentru iarnă-i pregătită

s-a fiert şi vinul, s-a făcut şi gemul

şi peste case, vremea stă cernită.

19. Octombrie

Trupul tău, cu mâini şi picioare împrumutate de la păduri,

cu crengile înrădăcinându-şi coroana-n văzduh

azvârle nervurile pielii ca-ntr-o orchestră

cu notele – cadenţe de puls.

Trupul tău, în rătăcirile-i limpezi,

mă-mpleteşte ochi cu ochi în plasa memoriilor,

răspândindu-mă plasă albastră spre ceruri.

Răspândit de sângele din subteranele inimii

trupul tău – policandru de vise –

doarme în miochimia pleoapei,

fuge şi muşcă din buza zilei,

din laba piciorului vântului repezit.

Trupul tău – o cutie de epidermă a rănilor mele

din care mă despletesc ca un val.

20. întortocheate căi

 

roș galben sângerează-această toamnă

copacii parcă au luat foc iubito

prin vals de frunze arse scumpă doamnă

te-mbracă în uitare incognito

 

prin vălul de aramă te îndeamnă

sărutul pe obraz să-mi dai iubito

roș galben sângerează-această toamnă

copacii parcă au luat foc iubito

 

cocorii spun adio mă îndeamnă

întortocheate căi autumnale

să fiu cocorul tu sa îmi fii toamnă

în baierele-acestea ireale

roș galben sângerează-această toamnă

 

21. Revedere autumnală

 

Pe sub crengile tale bătrâne a trecut multă lume;

La umbra ta au stat în verile trecute să se odihnească;

Au împărtăşit sentimente de dragoste şi ură

Fără să ştie că pe toate le-ai ascultat în tăcere.

Te-ai întristat când peste unii dintre noi s-a aşternut amintirea

Şi te-ai bucurat când pe sub ramul tău voci de copii se jucau.

Frunzele tale au sorbit fiecare cuvânt pe care l-au criptat în tulpină,

Aproape de rădăcină,

Pentru ca atunci când cineva vroia să oprească,

Tăcut ca tine, frunzele tale uşor să foşnească,

Pline de umanitate, cu sufletul să vorbească

Despre generaţiile care pe sub ramurile tale

Au trecut pe acest pământ, care în fiecare toamnă

I-au gustat miezul, s-au jucat şi au trăit.

Bătrânule nuc aflat în toamna vieţii,

Mai spune-mi o poveste de demult,

Vreau să te ascult tăcut

Aşa cum tu odată ai făcut.

Vreau să-ţi ating scoarţa şi să simt

Că printre inelele anilor tăi pulsează

O inimă prin care trece seva vieţii.

Iar când te vor tăia, urmaşii tăi, puieţii,

Vor citi pe buturugă, o carte plină de poveşti

Lăsată posterităţii.

 

22. Și luna înghite

 

Ce buze creează cuvântul iubire...

Ce-l spal'un sărut, și -l cuprinde-o amăgire

O poveste născută din îngeri, ce au vină!

Departe mereu lumina o să-i țină...

 

Ce buze creează cuvântul durere

Ascunsă de toți, și -s cuprinși de tăcere

Îl închide pe suflet... Urechile-s surzi...

Cu ochii închiși... Ce-au rămas, triști și uzi!

 

Ce buze creează vorbe și șoapte...

Ce-n trupuri s-au strâns, cu vină și fapte!

Îți amintești când pieri și renaști

Și- n gemete mute cu iubirea te naști?

 

Ce buze fierbinți, când gem de plăcere...

Sub pleoapa ascunsă și -o lacrimă cere,

Sub tremur ascuns atingeri în noapte

Ce buze ar vrea să guste din șoapte.

 

Ce buze lipite pe-obrazul fierbinte...

(Divide și stele și luna înghite)

O poveste creată în rame de dor

Ce stau mărturie, vă spun, până mor?

 

23. fiecare cu toamna lui

fără perdele ferestrele tac
ropotul e al cailor înhămaţi la caleaşca timpului
trag nevăzutul şi închipuitul din fiecare
poem scris
nescris de viaţă nu se plânge
nici de moarte nu se face caz
pereche nepereche
ştim începutul şi sfârşitul din cărţi
nicio toamnă nu-i ca alta
nu ne amintim venirea
păsări şi nisipuri se-adună
ziua e de partea cealaltă a nopţii
peste toate atârnă ceasuri firave
cu ora exactă şuierătoare
atâtea umbre cât să confuzi
real
ireal
dincolo e linişte

24. Autumnale

 

respirăm amor prin fiecare venă

împăturite-n dimineți bacoviene

călcând pe cerul desfrunzit de nori

tălpile răsucesc cuvinte frunzelor

în linii alambicate

 

acorduri fără ecouri

firimituri de gânduri

amprentate-n notele dintr-un târziu

scrijelesc margini de priviri

trezind orele anotimpului

înfipte-n destinul autumnal

25. M-am încurcat printre vrejuri de mure

                                                     

Vine la fântâna din centru’ pieţii de mână cu sora ei

O ştiam dintr-un vis. Era fata cu ochii verzi.

Şi braţe ca marmura.

Aş fi vrut să fiu timpul ce i se strecura printre degete

când îşi trecea mâna prin păr. Sau să fi plâns

pe deşertul unei după-amieze de toamnă

Dar îmi plăcea s-o privesc. Îndelung.

 

De chinurile iubirii te poţi scăpa

transformându-te doar în susur de apă

în muzică, în verdele putred al ochilor ei. Surâde

iar eu cred tot mai mult că seamănă cu fata din port.

O vedeam seară de seară lângă arcaşul lui Jalea

Eu licean timid. Ea,

cu ochii ca doi cocori risipindu-se-n zare

Şi într-o seară chiar am întins mâinile

printre crengile nucului de la poarta gazdei

Da! Aş fi fost în stare să fur cloşca cu pui de pe cer

Pentru ea.

Dar m-am încurcat printre vrejuri de mure

şi-am căzut sub nuc de mi-am zdrelit palmele

şi chiar am plâns. Şi n-am mai întrebat-o

seara în vis. Cum o cheamă!?

Mi-aş fi ascuns spaima

I-aş fi recitat o poezie din Plaut

Dar e bine ştiut că-n privirile ei,

s-ar fi pierdut până şi Plaut. Ce ani! Ce ani!

 

… De o vreme vine singură la fântâna din piaţă

Parcă pluteşte.

Retras în întuneric mă întreb. Oare,

ce înger nebun cerşeşte cu flaşneta

lângă inima ei,

de nu mai găsesc, iată, odihnă pe pământ?

26. Ne-am rătăcit prin toamne

                                                

Ne-am rătăcit de noi 

prin toamne

şi nu stiu, 

poate am greşit,

nu ne mai recunoaştem, 

Doamne,

că suntem noi...că ne-am iubit.

 

În jurul nostru-i 

doar tăcere,

cuvintele 

se sting pe buze,

sunt de prisos 

şi austere

şi, de rostim, rostim acuze.

 

Ne-am rătăcit 

într-un amurg

şi 

poate noi 

suntem de vină,

bietele inimi ,

frânte, 

plâng,

cum plâng 

viorile-n surdină.

 

Am fost 

viori 

într-un tandem

şi am cântat prin anotimpuri,

dar 

toamne ruginii şi crem

s-au scurs 

pe strune şi arcuşuri.

 

Acum, viori dezacordate,

cântăm 

romanţa de final,

iubiri 

şi

patimi 

spulberate

într-un decor autumnal.

27. Cum să-mi port ridurile, toamnă?

 

Cum să-mi port ridurile, toamnă?

te-ntreb...

că tu ştii să le duci

brăzdată-n crengi de negre cruci

cu umeri goi în bici de ploi

cu trena-n vânt

şi frunze moi

de-un ruginiu ce nu-i rugină

Veşmânt de aur...

 

Tu, Regină,

cum reuşeşti să porţi căruntul

nămeţilor ce vin s-apese

coroana ramurilor dese?

 

Şi nu e vaiet

nu e plâns

suflarea rece care-a strâns

de pe alei

frunze de tei, de-arţar, de frasin,

verde pal

şi roşu, galben violet

noian de frunze în buchet

 

Tablou de-mbătrânire blândă

şi nu osândă ca la noi

când ne izbeşte adevărul

c-a început să ningă părul

 

Învaţă-mă să-mi semăn anii

cu-alai de frunze colorate

mânate spre eternitate

 

Îndeamnă-mă

să-nvăţ ce-nseamnă

retragerea

în ritm de toamnă.

Accesați

poeziile participante (partea a II-a)

 

[Ion Lazăr da Coza]

Un concurs literar vine și trece. La câteva zile după afișarea clasamentului, ecoul său se stinge, acoperit fiind de „smogul” caruselului cotidian în care suntem antrenați, cu voie sau fără. Pentru a da mai multă greutate acestui demers, la care trudim toți (de la concurenți la coordonator, de la votanți la juriu), Site-ul ÎNSEMNE CULTURALE va face din concursul „Labirinturi autumnale” o carte online, pe care să o așezăm la loc de cinste pe raftul BIBLIOTECII VIRTUALE, unde să o avem la îndemână.

Vom include toate textele participante (poezie și proză) în ordinea punctelor adunate, iar în caz de egalitate vom apela la ordinea impusă de alfabet a numelor creatorilor.

Drag,