Dormi în pace, tanti Leana (Cap. I)

[Exemplu de Titlu]

Am scris si eu ceva, sper sa fie un roman, " DORMI IN PACE TANTI LEANA " si  am participat alaturi de Gina si de aceea supun dezbaterii romanul meu. Nu am avut niciodata indrumatori, deci, ma las cu totul pe mana voastra dragi prieteni care va pricepeti asa de bine. Sunt pregatit, mi-am luat cojocul ala gros care suporta orice, si dati-i bataie ! Va multumesc de pe acum.

Totusi, sunt incepator !

MANUSCRIS CORECTAT

Cap.I

       Era în primăvara anului 2008, o primăvară frumoasă, mult aşteptată de către toţi locuitorii din zona montană a Ardealului când după o lungă şi grea iarnă, soarele a început să mângâie cu razele sale ţinuturile moţilor. Peisajul mirific, te duce cu gândul la Grădina Edenului... păsările adormite peste iarnă încep să-şi etaleze cântecele lor unice de împerechere, ghioceii tocmai au trecut, ici colo câte o albină sau un fluture bat de zor cu aripile lor  aerul încă răcoros al primăverii .Intr-un cuvânt, uvertura verii ce va urma, a început...

       După ce laşi în urmă şarpele negru ce străbate valea Muntilor Apuseni, traversând comuna Zăvoaie,începi urcuşul pieptiş, pe un drum pietruit, amintind de vremurile de demult, când nu aveai o maşina care să te ducă în aceste tărâmuri de vis, când oamenii măsurau cu pasul aceste drumuri, altădată doar nişte poteci  .

       Drumul  intră agale în pădurea de fagi parcă bătrâni de când lumea, ce se întinde pe suprafeţe cât vezi cu ochii, iar pe marginea drumului curge cu ape repezi şi cristaline un pârâiaş  ce te indeamnă să te opreşti din drum, să bei apă din el si să poposeşti o clipa la umbra copacilor,  să-ţi tragi sufletul şi să te incarci cu energie pozitivă, să uiţi de toate gândurile. Doi păstrăvi, se joacă zglobii in apele reci şi cristaline ale pârâiaşului, de ai impresia că vor să te conducă în această călătorie.

       Câte o adiere de vânt, tulbură odihna frunzelor din copacii adormiţi pe marginea drumului, producând un foşnet fin abia perceptibil, pe care, pentru a-l auzi trebuie să ciuleşti bine urechile, apoi, în urechi îţi răsună o muzică plăcută, liniştitoare, ce te poate purta pe tărâmuri de vis.

       De jur împrejur, la mare distanţă, munţii falnici, purtând pe vărfurile lor cuşmele albe din nămeţi de zăpadă, care cu greu se mai topeşte străjuiesc valea in care se află satul Bălana, ca nişte uriaşi ai vremurilor apuse, păzitori de nădejde ai valorilor satului românesc...

        Din când in când, un motor de motofierăstrău turat la maxim, tulbură liniştea meleagurilor, apoi un strigăt grotesc "CADEEEEE!!!!!!" care este urmat de un zgomot asurzitor de crengi rupte arată că a mai fost curmată viaţa seculară a unui copac.      

       Pe ici, pe colo, câte un cireş inflorit, luminează frunzişul verde crud al pădurii, ca nişte faruri care doresc să iţi arate drumul către satul Bălana.

       Bălana, este un sat tipic românesc, atestat documentar, cu sute de ani în urmă, care poartă în pământul său, vestigii ale unei aşezări dacice,este satul în care civilizaţia modernă, cu internet şi muzică hip hop, încă nu a pătruns. Pe vremuri se chema Tulnic, din cauză că acum mulţi ani, în sat trăia un meşter popular, care era cel mai priceput din zonă în producţia de tulnice, acele instrumente muzicale din lemn de cireş, care duse la gura unor bărbaţi cu plămânii puternici în zile de sărbători, făceau să răsune valea, de se îngrozeau şi cele mai fioroase animale ale pădurii şi care pe vreme de război, contribuiau la semnalizarea şi conducerea armatelor prin desişurile pădurii.

      Comuniştii, în incercarea lor disperată de a moderniza forţat ţara, odată cu construirea turnătoriei din zonă, au modificat numele satului, spunându-i Bălana, fără a avea vreo justificare pentru acest nume. Pur şi simplu...

       Pe partea stânga a drumului, din loc în loc apare câte un perete abrupt de stâncă, cu forme megalitice, parcă sculptate de mâna omului, pe care dacă dai frâu liber imaginaţiei  le poti vedea ca pe niste străjeri ai drumului în poziţia lor perfectă, nemişcaţi de sute de ani iar dacă asculţi cu atenţie, îi vei auzi soptindu-ţi cu glasul lor bătut de vânt, un sincer şi ospitalier„ Drum bun”.

        Drumul şerpuit şi plin de praf, ajunge în sat, iar de la intrarea în sat te întâmpină un miros tipic satului românesc de pe vremuri, mirosul animalelor de casă, mirosul naturii inflorite si readuse la viaţă după o lungă şi grea iarnă amestecat cu mirosul proaspăt al florilor , amestecat de asemenea şi cu mirosul zăpezii care formează cuşma mulţilor din apropiere, adus de câte o boare de vânt.

       Un câine singuratic latră parcă plictisit... pe uliţa satului trec agale nişte raţe, în încercarea lor de a găsi un loc în care să se scalde liniştite. Un roi de albine culeg monoton nectarul florilor de cireş, de prun şi de măr, în încercarea lor de a-şi face datoria faţă de stăpân şi pentru a avea cu ce să îşi crească puii.

       Prima casă , la intrarea in sat, te primeşte parcă zâmbind. Este o casă tipica satului românesc, cu ferestre mici, cu prispă construită după vechile rânduieli ale alinierii satelor, acele vechi certificate de urbanism, care te fac să încurci casele construite după Legea pentru alinierea satelor, care în anii 1930, punea ordinea desăvârşită în construcţiile satului românesc. Această  casă insă, nu seamănă de fapt cu nicio casă din sat. Proaspăt renovată, cu jgheaburi si burlane noi, uşile vopsite proaspăt si văruită îngrijit, de un alb imaculat, parcă asteptând venirea unor musafiri şi a sărbătorilor de primăvară.

       Tanti Leana, stă pe banca din faţa acestei case, obosită de truda unei vieţi intregi.

       Faţa ei, în care timpul şi-a săpat opera, brazdată de riduri adânci, tăcută dar in acelaşi timp senină, mâinile aspre noduroase,cu pielea uscată, care în timpul iernii s-au ostenit să hrănească singura vacă pe care o mai are , trupul ei uscativ, adus de spate ne povestesc tăcute, greutăţile prin care a trecut această bătrană.

       Este imbracată cu haine de toate felurile, ce a mai gasit prin casă, de regulă de culoare inchisă, amestecând veşminte traditionale ţărănesti cu părţi din veşmintele nou aparute pe piaţă, aduse de catre nepotul ei, sau de alti oameni din sat, de la piaţa de haine vechi...

       Gândurile îi zboară departe, în trecut, amintirile care i-au dat putere atâţia ani, se intorc zilnic, îi ţin de urât.  Revede vremurile bune de altădată, când curtea casei era plină de animale, când împreună cu soţul ei mergeau la joc în sat, când muzica ce ieşea din instrumentele tarafului  local inunda valea cu sunetele sale parcă trimise din cer. Tanti Leana zâmbeşte greu, cu colţul gurii, de parcă ceva sau cineva ar putea să o împiedice sau de parcă i-ar fi ruşine  că la vârsta asta, se mai gândeste la astfel de lucruri. Piciorul drept, începe să bată uşor ritmul unui joc popular binecunoscut, şi dacă nu ar fi fost aşa de bătrână, şi greu încercată, ar fi fost în stare să mai facă un joc, aşa, ca în tinereţe. Muzica şi jocul popular, au fost întotdeauna pasiunile sale, până când, viaţa, cu greutăţile ei  i le-a răpit.

       Gândul o duce la soţul său,om înalt şi falnic ca un brad, corect si cinstit, om de munte, dintr-o bucată, care după instaurarea regimului comunist, a fost arestat şi intemniţat pentru colaborare cu formaţiunile anticomuniste. Si-a dat duhul, singur, părăsit de toată  lumea, intr-o celulă rece şi intunecoasă, a Penitenciarului Jilava, fără să aibă la cap o lumânare sau un preot care să-i ierte păcatele şi să- i facă mai usoară călătoria spre celălalt tărâm.

        Femeie frumoasă şi harnică, după moartea soţului ei a fost curtată vreme îndelungată atât de feciorii din sat, pe care nu-i deranja că  Leana mai avea un copil, cât şi de bărbaţii de toate vârstele, însuraţi sau neînsuraţi, unii pentru a-şi întemeia o familie, alţii doar pentru aventuri scurte şi discrete dar ea , nu s-a mai căsătorit,  a preferat sa rămână credincioasă celui cu care s-a căsătorit pentru prima dată si pe care l-a iubit mai presus de orice, rămânând pură ca pentru a-şi spăla păcatele ei sau ale strămoşilor ei, adunate vreme de şapte generaţii.

       Dumnezeu i-a binecuvântat doar cu un fiu, care după ce şi-a terminat studiile, s-a stabilit la oraş dar in urmă cu câţiva ani, o boala necruţătoare l-a răpit dintre cei vii si l-a dus alături de tatăl său.

      Singura ei alinare, este Florin, nepotul său, copilul  fiului său, care o dată pe lună mai vine pe la ea şi parcă ruşinându-se de originea sa umilă, îşi lasă maşina la colţul uliţei. Totuşi el este singura sa rudă. Din când in când îi mai aduce câte ceva, stă puţin apoi pleacă in maşina sa frumoasă, lăsând în urma sa, o dâră de praf şi un gol în suflet.

      Tanti Leana este pensionară, are în prezent o pensie destul de mică, dar pentru nevoile sale, este suficientă . In tinereţe , în perioada anilor '60 , ea  lucrase la o fabrică din zonă, dar fiind soţie de luptător anticomunist, şi-a găsit de lucru doar ca femeie de serviciu, muncitor necalificat. In fiecare zi, mergea pe jos câte 10 Kilometri până la locul de muncă si tot atâţia înapoi, având grijă ca la plecare să îşi hrănească animalele, cu dragoste şi cu multă grijă, să-şi trimită copilul la şcoală, cu ghiozdanul său frumos plin cu cărţi şi bunătăţi pe care Leana i le punea să aibă să mănânce la scoală. Dar el, ca un copil bun, împărţea mâncarea cu ceilalţi colegi, care nu aveau asemenea situaţie materială. Zona nu fusese colectivizată, că era zonă de munte dar printre dările către stat, Leana putea păstra ceva şi pentru odrasla sa.

       -Bună ziua !

       Vocea o face să tresară. Tanti Leana ridică privirile şi văzu în apropierea sa, două siluiete uscăţive, ale unor oameni necunoscuţi, bărbat şi femeie.

       Imbrăcaţi sărăcăcios, cu feţele innegrite de murdărie, cu mâinile murdare şi aspre de la frigul iernii care trecuse, palizi la faţă dar in acelaşi timp, negricioşi, răspândind un miros care arăta că oamenii nu s-au întâlnit cu apa caldă de ceva vreme,cei doi îi dădură fiori bătrânei. Primul său gând a fost să strige după ajutor. Dar cine să o audă, că prima casă este destul de departe, iar în sat au mai rămas bătrânii. Tineretul a plecat fie pe la oraş, fie prin alte ţări, pentru a-şi asigura o viaţă mai bună, lipsită de griji.

-     Buna ziua, răspunde Tanti Leana...

-Suntem de mult pe drumuri, nu am mai mâncat de mult o mâncare caldă, nu am mai dormit de mult într-un pat. Nu ai cumva o bucată de pâine pentru noi şi ceva loc de adăpost pentru câteva zile? Nu stăm mult, nu vrem să deranjăm. Te vom ajuta în treburile gospodăreşti, spargem lemne, facem curat în grajd,orice, numai ajută-ne te rugăm !

Tanti Leana, bună la suflet, se lăsă induplecată de rugăminţile celor doi, şi având vie în minte

pilda Bunului samarinean, predicată duminica trecută de către preot in mica biserică din lemn veche de când istoria satului, spuse :

       -Haideti în casă , că vom găsi câte ceva de pus pe masă.

       Tanti Leana pofteşte în casă pe cei doi necunoscuţi, fără  să se gândească vreo clipă că acei oameni i-ar putea face vreun rău. I-a simţit ea că sunt oameni buni, necăjiti, care nu au avut parte de o viată aşa bună ca a ei. Si de fapt, ce ar putea să-i facă ? Oricum este bătrână şi nu mai are mult de trăit, se gândise Tanti Leana.

         Aprinse repede focul în soba din bucătărie, puse pe foc o oală cu ceva apă si una mai mare, cu apă pentru spălat, că aşa bătrână cum e, ea nu a acceptat niciodată la masa sa un om nespălat pe mâini.

        Mămăliga este gata, scoate din untură nişte bucăţi de carne de la porcul pe care îl tăiase de Ignat topeşte untura la focul molcom al sobei şi după ce musafirii săi se spală bine turnându-şi apă cu o cană în curtea casei, Tanti Leana îi pofteşte la masă punându-le alături câteva cepe tăiate cu grijă.

-      Poftiţi de luaţi. Mâncaţi fără ruşine. Vă văd că sunteţi oameni greu încercaţi de viaţă. Luaţi,

să fie de pomană bietului meu bărbat şi fiului meu, care s-au prăpădit.

      Mămăliga aburindă, mirosul cărnii fripte îi lasă pe musafiri fără cuvinte. Ei mănâncă tăcuti, cu ochii în lacrimi, parcă cu teama de a  nu le lua cineva mâncarea din farfurie, având intipărite pe faţă sentimente de bucurie nemarginită şi de recunoştiinţă faţă de Dumnezeu că le-a scos în cale o asemenea persoană.

       -Mulţumim mult ! zice printre înghitituri bărbatul.

       -Mâncaţi uşor, că-i caldă .... zice Tanti Leana...

      Tanti Leana, curioasă din fire, nu mai zise totuşi nimic, asteptând ca musafirii ei, să termine de mâncat că se vedea de departe că principala lor grijă este să se hrănească.

      -„Bieţii oameni” se gândi Leana uitându-se cu compasiune la arătările din faţa ei. „Cine ştie prin ce au trecut, cine ştie câte au mai îndurat şi de unde vin?”

      Tanti Leana le puse pe masă o cană din lut, transpirată de răcoarea apei de izvor, pe care cu puţin timp înainte de a pune musafirii la masă, o adusese, de la izvorul din capătul grădinii.

      După ce terminară de mâncat,s-au răcorit cu apa rece de-ţi îngheţau dinţii şi apoi, ca nişte buni creştini, au spus rugăciune de mulţumire pentru bucatele de pe masă iar Tanti Leana sparge tăcerea:

       -Eu sunt Leana. Tot satul îmi spune Tanti Leana, că sunt cea mai bătrană din sat.

       -Eu sunt Vasile iar ea este nevasta mea Maria. Călătorim de mult, nu avem adăpost, nu avem salarii şi nici pensii. Poţi , Tanti Leana, să ne laşi să dormim la tine câteva zile ? Dormim şi în grajd sau şură, ca acum s-a mai încălzit afară. Nu vrem să deranjăm. Nu avem cu ce să-ţi plătim, dar te ajutăm în gospodărie şi singura plată pe care putem să o facem, este să te pomenim în rugăciunile noastre, şi vei avea recunoştiinţa noastră veşnică.

        Tanti Leana se gândi că oricum avea nevoie de ceva ajutor, că nepotul său nu o ajută cu nimic, iar câteva zile de odihnă i-ar prinde bine ba în plus, ar mai avea şi ea cu cine să schimbe o vorbă, că de poveştiile din sat, era cam sătulă...

        Cum tot avea o cameră goală în care nu mai dormise nimeni de mult timp, Tanti Leana le pregăti musafirilor săi camera aceea, le făcu patul cu aşternuturi  ţesute de mâna ei în tinereţe, din in sau din lână, albite şi scrobite. Cei doi musafiri nu se aşteptau să fie primiţi în casa unei femei de vârsta asta, ca nişte musafiri de vază.  Dar condiţia de bază ca să dormi în astfel de aşternuturi  este curătenia trupească. Le aduse un lighean şi vasul cu apă caldă, si punându-le la dispoziţie prosoape curate ţesute, îi lăsă singuri în casă şi se dusese din nou pe banca din faţa casei.

        Baba Ana , o femeie de aproximativ aceeaşi vârstă cu Tanti Leana, ba mai tânără cu 7-8 ani,  corpolentă, cu un mers apăsat, care când călca hotărâtă, si bietul Pământ făcea grimase din cauza vibraţiilor, nu fusese căsătorită niciodată. Ea era biroul de presă al satului, Antena, cum o mai porecleau unii. Nicio ştire din sat, nu se făcea publică fără ca ea să o ştie. Era prietenă bună cu Tanti Leana, de o viaţă au locuit aproape.

         Ea tocmai trecuse prin apropiere şi văzând acestea, se opri la Tanti Leana:

        -Ce-i cu ăştia la tine, Leano ?

        -Iaca, nişte amărâţi care nu au unde să pună capul la noapte şi nu au mai mâncat de câteva zile...Uită-te la ei, că sunt ca nişte umbre. Vai de ei săracii, mai spuse Leana, făcându-şi semnul crucii.

        -Măi Leano ! Păi tu nu vezi ce oameni bagi  în casă ? Cine ştie ce fel de oameni mai sunt şi ăştia , de unde vin... Leano, ăştia te omoară  şi îţi iau tot din casă...

         -Ce să-mi ia ? Pensia înca n-a venit... Viaţa mi-i pe terminate, bietul Ion, bărbatu-mio mă asteaptă de mult pe acolo prin ceruri. Da io cred că sunt oameni buni, pe care Dumnezeu i-a pedepsit pentru păcatele lor sau ale strămoşilor lor. Nu-i întreb nimic. E viata lor, şi dacă vor să imi spună ceva bine, de nu iară bine.  Numai ei ştiu prin ce au trecut şi nimeni nu ştie ce vor mai avea de îndurat.

         -Io cred că e bine să vorbim cu şeful de post. Il ştii, e om de treabă spune Baba Ana. Nu se stie ce e cu ei, ar putea să îi verifice, să ştim şi noi, de unde vin, unde se duc, ce au făcut... Dacă sunt criminali? Dacă sunt căutaţi pentru cine ştie ce prostii ?

          -Lasă-i că nu stau mult...

        In sat s-a dus zvonul că la Tanti Leana stau doi străini. Oamenii au devenit bănuitori şi îşi făceau de lucru la câmp, numai să vadă cele două figuri care locuiau la Tanti Leana... femeile singure ţineau poarta încuiată, ca nu cumva, cei doi să dea buzna peste ele în casă. Nu că s-a fi temut unii bărbaţi de cei doi necunoscuţi, dar parcă  se simţeau obligaţi să o protejeze pe Tanti Leana, că ea, în bunătatea ei, putea să fie orbită şi să nu vadă pericolul. Deja se creaseră tot felul de legende, povestitori de ocazie, cum ar fi Baba Ana sau Petrică de pe Vale, cu imaginaţia lor, lansaseră tot felul de scenarii, care mai decare mai goraznice, despre oameni care ar fi fost omorâţi în propria casă si apoi jefuiţi, despre copii siluiţi de te miri ce psihopaţi, ...

        Incă din prima zi, cei doi străini s-au învăţat cu treburile casei, au făcut curăţenie în grajd, au tăiat şi spart lemne, au ajutat-o pe Tanti Leana în toate treburile gospodăriei, de parcă acolo ar fi trăit o viaţă. După cum, din primele priviri, oamenii şi-au dat seama că cei doi străini nu prea au chef să-i jefuiască, şi-au mai scăzut vigilenţa, incepuseră să se obişnuiască chiar cu figurile cele noi şi aproape că îi considerau de-ai lor.

        Numai Baba Ana, spioana satului încă mai privea circumspect în urma celor doi când treceau prin sat. Ar fi vrut ea să îl anunţe pe şeful de post, dar dacă Leana nu vrea...

       In prima duminică, cei doi străini, au fost la biserică. Acum erau curaţi, călcaţi şi parcă miroseau a săpun de casă făcut de Tanti Leana. Nimeni nu se mai ferea parcă de ei, dar, instinctul lor de conservare, le spunea să păstreze aşa numita  distanţă de sigurantă, că mai ştii ? în fiecare om zace un monstru... Nimeni nu-i întreba nimic...nimeni nu vorbea cu ei, parcă din teamă , parcă din respect. Mulţi ar fi vrut să le ştie secretul dar dacă Tanti Leana a zis că nu, nu rămâne. !

       După câteva zile, cei doi au hotărât să plece mai departe:

       -Tanti Leana. Noi îţi multumim pentru ca ne-ai găzduit atâtea zile, dar e timpul să plecăm. Nici matale nu ai prea multe provizii şi ştim că ţi-e greu să ne ţii.

       -Dar puteţi să staţi cât veţi dori, că şi aşa sunt singură, nu am pe nimeni... şi de poveştile lui Ana, m-am cam săturat, zise bătrâna...

       -Nu, Tanti Leana, spuse Vasile, cu strângere de inimă că trebuia să părăsească un asemenea loc, nu putem să mai stăm , pe capul matale, că drumurile noastre  încă nu s-au terminat, nu ne-am găsit liniştea...

       -Cum vreţi voi, zice Tanti Leana. Eu m-am bucurat de voi, că am mai avut şi eu pe cineva în casă. Că de mult timp, nu a mai dormit cineva la mine.

        Tanti Leana s-a pus pe treabă : A fiert o mămăligă mare şi vârtoasă, a scos carne si cârnaţi de la untură, a fiert nişte ouă ... Le-a pus în bagaje musafirilor ei, ca şi când ar fi fost proprii ei copii, mâncarea gătită, câteva borcane cu dulceaţă şi cu murături, toate  preparate din toamnă de mâna ei. A mai pus şi un prosop din in, tesut în casă, o pătură din lână pentru nopţile reci ce îi vor găsi cine ştie pe unde, poate pe sub cerul liber, le-a mai dat ceva haine ce a mai găsit prin casă şi cu lacrimi în ochi îşi luă rămas bun de la musafirii ei, ca de la nişte neamuri:

        -Vă doresc drum bun. Dumnezeu să vă ajute şi să vă conducă în locuri mai bune, să vă găsiţi şi voi un rost.  Uite, v-am pus ceva de mâncare să aveţi pe drum, dar vă dau şi ceva bani, că ieri a venit poştaşul cu pensia.

        -Tanti Leana, nu ştim cum să îţi multumim. Ai fost pentru noi ca o mamă, spuse Maria, printre lacrimi. Gestul acestei bătrâne o impresionase profund. In toată călătoria lor fără nici o ţintă, Vasile şi Maria nu mai intâlniseră o astfel de persoană.

        -Mergeţi cu Dumnezeu unde vă vor duce paşii...spuse Tanti Leana, privind în urma lor.  Din nou, singurătatea a pus stăpanire pe Tanti Leana. A plecat în casă, şi în curând, se lăsă  liniştea : seara a cuprins tot satul...

 

[Sofia Sincă]

Începător la ce, Marius? Pentru a avea cunoştinţă de ceea ce scrii, trebuie să postezi, aici în site. Aici proză şi mai sus poezie.

[Vasilisia Lazăr]

Marius, mai mult decât încântată. Va trebui să postezi textul direct aici, tu ai pus doar documentul. Deocamdată ți-l voi aduce eu unde trebuie. Revin!

[Ion Lazăr da Coza]

Dragă Marius, nu am acum timp să-ți citesc scrierea, dar titlul m-a „lovit” din prima - titlul unei opere literare NU se scrie cu majuscule (decât în ff rare cazuri) și mai trebuia o virgulă, deci: Dormi în pace, tanti Leana

Ai aici câteva reguli general valabile de care ar trebui să ții seama când te-apuci de lucru:

Semnele grafice și cele de punctuație (? ! ; , : ( ) . [ ] ' „ ” ... - * # etc. cu excepția cratimei mari (–), desigur) trebuie lipite de cuvintele pe care le succed sau le preced! E obligatorie pauza (blancul) după toate semnele de punctuaţie, cu excepția liniuței de unire (cratima mică), dar și atunci când își urmează lor (de ex: – Așa!?!...)!

nici-o > nicio (Se scrie legat când însemnă zero sau deloc. Se scrie dezlegat când se repetă: Nu am nici o părere, nici o sugestie.)

Linia de dialog („–”), e mai lungă decât cratima mică (liniuţa de unire, „-”), se obţine (când lucrezi pe Word și ai tastatura setată pe România standard) apăsând simultan tasta Ctrl şi tasta semnului minus! Linia de dialog nu se lipeşte de cuvântul pe care-l precede!     – 

Diacritice: În conformitate cu politica acestui site, dar şi în respect pentru limba română, sunteţi rugată să folosiţi diacriticele (ş,ţ,ă,î,â) în textele postate aici. În ajutor vă vine link-ul din partea dreaptă a paginii. În caz contrar, postarea va fi ştearsă în următoarele 24 de ore. Vă mulţumim pentru înţelegere!

Titlul: Notă: După titlu nu sunt îngăduite punctele de suspensie decât în situaţia în care acesta este un fragment din primul vers (începutul său), ori constituie primul vers! În cazul de faţă… nu e cazul!  //  Notă: În situaţia în care titlul e un fragment din primul vers, ori constituie primul vers, sunt necesare punctele de suspensie. (Vezi O, mamă... de M. Eminescu.) În cazul de faţă:

Virgula ca semn de punctuaţie poate fi imperativă (se pune obligatoriu), prohibitivă (nu se pune deloc) sau facultativă (la latitudinea celui care scrie). Trebuie să ştim că înainte de conjuncţiile dar, iar, ci, deci se pune obligatoriu virgulă. Conjuncţia însă nu se pune niciodată între virgule când este în interiorul propoziţiei: („Recomandările noastre nu au avut însă niciun rezultat“ şi nu „Recomandările noastre nu au avut, însă, niciun rezultat“). Supărătoare este şi folosirea locuţiunii adverbiale ca şi, care are funcţie comparativă, însemnând „la fel ca“ („Băiatul era, ca şi tatăl său, un impertinent”) în locul adverbului de comparaţie ca („Ca şi mod de exprimare era un incult” în loc de „Ca mod de exprimare era un incult”).

Punctele de suspensie sunt numai trei şi indică, în general, o întrerupere a şirului vorbirii. Nu unesc niciodată două cuvinte! Ele preced sau succed un cuvânt (…preced sau succed…). Nu plutesc între cuvinte. Cel puţin… aşa ne învaţă clasicii noştri!... De ele nu se ataşează alte semne grafice (…!), dar pot fi precedate de astfel de semne (!...), nu-s însoțite de virgule. Excesul folosirii lor, dă impresia de vocabular sărac, ori neputință de comunicare. False puncte de suspensie întâlnim în exprimări îngrijite, cum ar fi: „– Ce p…a mă-sii?!!” adică „– Ce pizda mă-sii?!!” Iertată fie licenţiozitatea! (Aceasta e o atenționare-tip pe care o primesc aproape toţi cei ce fac această greşeală!...)

Succes!

Cu drag,

da Coza

[Sofia Sincă]

Marius se postează doar un text pe zi. Restul le aduci în zilele ce urmează. Le şterg eu.

[Chris]

Domnule Marius, dacă tot aţi postat aici primul capitol, schimbaţi vă rog titlul postării să înţeleagă şi ceilalţi utilizatori. Apoi, la postările celelalte, vă rog să puneţi titlul cărţii şi apoi Cap.I, II, III să ştim despre ce este vorba, pe pagina principală sunt mai multe texte de proză şi ale dv. nu vor sta cu siguranţă unele lângă altele. Vă mai rog, de asemenea, să programaţi celelalte postări să vă apară în alte zile, deoarece se postează doar un text pe zi - vezi "click aici pentru a posta proză".  Mulţumesc,

[Vasilisia Lazăr]

D-le Csenger, am parcurs toate cele patru capitole. O să mă opresc la problemele de redactare și anume, la greșelile frecvente:

- multe diacritice lipsă, în special „ț” și „î”;

- ați lăsat pauză înaintea semnelor de punctuație, ceea ce nu se face (de ex:  Ce faci ? Corect este ca semnele ?!, etc să fie lipite de cuvânt și după ele să fie ăauza). Pauză se lasă doar după semnele de punctuație;

- am găsit între cuvinte două sau mai multe blancuri, dar și cuvinte legate, fără pauză;

- câteva greșeli de scriere: „deobicei” scris legat și câteva cuvinte cu un „i” în plus;

- ați pus virgulă între subiect și predicat, gen „tante Leana, merse...”

- ați folosit liniuța de unire în locul liniei de dialog; linia de dialog se obține apăsând pe tastatură „CTRL MINUS”.

O să intru la scrierea d-voastră să vă atașez documentul corectat la toate cele patru capitole. Nu garantez că e corectat sută la sută, pentru că și timpul meu e limitat.

Aveți dreptul la o singură postare pe zi. Intrați aici prin rubrica OPȚIUNI, deasupra titlului, dați EDITARE DISCUȚIE, puneți Cap I corectat, apoi SALVARE. Celelalte trei capitole le ștergeți ți puneți cam la două zile unul ca să poată fi citite.

Cu drag,

[Ion Lazăr da Coza]

Dragă Marius, din cauza timpului hain, nu putem decât să ajutăm cu sfaturi, nu să muncim în locul altora. Personal, mă bucur când primesc un sfat, o observație (un ochi străin vede mai bine defectele!). Mă bucur că ești deschis la dialog.

Nu uita, Marin Preda a zis, în stilul său direct, neaoș: „Ca să scrii proză, îți trebuie curul tare!”

[Sofia Sincă]

În primul rând trebuie să spun că mă bucur de fiecare dată, de câte ori un prozator se hotărăşte să scrie în site-ul nostru. Prin urmare, bine ai venit, prozatorule!

Am citit textul este un început bun... de roman spui tu, vom vedea până în final. Însă nu ai scăpat de tenta de începător. Descrierea de la începutul textului este cam stereotip, adică, aproape toate frazele încep cu subiectul şi se dezvoltă la fel. Apoi ai fraze care trebuiesc modificate pentru a fi raţionale, ai multe, foarte, foarte multe repetiţii, repetiţii care dau acea impresie de începător, de scriitor neformat.

Eu am scos câte ceva...

- Zăvoaie,începi urcuşul pieptiş, pe un drum pietruit, amintind de vremurile de demult, - urcuşul poate aminti doar cunoscătorilor de vremurile de demult, mie care nu am fost pe acolo niciodată, nu-mi poate aminti de nimic.

- să ciuleşti bine urechile, apoi, în urechi îţi răsună - se repetă prea aproape urechi

- "CADEEEEE!!!!!!" - ne este nevoie să scrii cu majuscule şi nici atâtea semne de exclamare nu sunt necesare. Ajunge un, ''cadeee!!''

- rânduieli ale alinierii satelor, acele vechi certificate de urbanism, alinierea satelor, construcţiile satului,- urbanismul nu se referă nici o clipă la sat. El face referire doar la oraşe. Se repetă satelor.

URBANÍSM s.n. 1. Urbanistică. 2. Politețe, bunăcuviință; urbanitate. ♦ Mod de viață al orășeanului

- casă casă - se repetă mult prea mult cuvântul casă, mai ales în acele fraze referitoare la ele. La fel Tanti Leana... mult, mult prea mult. Se mai poate ocoli sau numi altfel. Devin agasante atâtea repetiţii. La fel, care... care în sus, care în jos; in maşina sa frumoasă, lăsând în urma sa,- prea multe pronume în general şi în speciale cele posesive.

- Piciorul drept, începe să bată uşor ritmul unui joc - unde, pe ce bate ritmul? Aşa aiurea, fără muzică? Se cere reformulat.

- Acum erau curaţi, călcaţi- adică aveau haine călcate, a nu se înţelege că i-au călcat vreo maşină...

Mai ai de corectat diacritice, ai mulţi de î fără căciuliţă şi mai ai pauze între semnele de punctuaţie şi cuvinte.

Prin urmare, drag coleg, eu ştiu că proza se scrie greu şi cu multă răbdare. Nu te speria şi nu abandona. Citeşte-ţi textele de multe ori, de câte ori este cazul şi îmbunătăţeşte-le.

Subiectul este bun, promite, dar din primul capitol nu putem şi nici nu este cazul să punem etichete.

Aştept continuarea!

Sofy

[Chris]

Am citit cu plăcere acest început de roman. La prima scriere este mai greu întotdeauna, mai ales că aici vorbim despre ceva amplu,  nu este deloc uşor. Oricum, vă felicit pentru roman şi pentru participarea la concurs. Am câteva observaţii care sper să vă ajute:

Pe vremuri se chema Tulnic, din cauză că acum mulţi ani, în sat trăia un meşter popular, care era cel mai priceput din zonă în producţia de tulnice, acele instrumente muzicale din lemn de cireş, care duse la gura unor bărbaţi cu plămânii puternici în zile de sărbători, făceau să răsune valea, de se îngrozeau şi cele mai fioroase animale ale pădurii şi care pe vreme de război, contribuiau la semnalizarea şi conducerea armatelor prin desişurile pădurii.

Fraza este prea lungă şi are trei „care” – prea mulţi

 

Drumul şerpuit şi plin de praf, ajunge în sat, iar de la intrarea în sat te întâmpină un miros tipic satului românesc de pe vremuri, mirosul animalelor de casă, mirosul naturii inflorite si readuse la viaţă după o lungă şi grea iarnă amestecat cu mirosul proaspăt al florilor , amestecat de asemenea şi cu mirosul zăpezii care formează cuşma mulţilor din apropiere, adus de câte o boare de vânt.

 

Aici sunt o grămadă de mirosuri – cuv. miros se repetă de prea multe ori, se poate reformula.

Proaspăt renovată, cu jgheaburi si burlane noi, uşile vopsite proaspăt si văruită îngrijit, de un alb imaculat, parcă asteptând venirea unor musafiri şi a sărbătorilor de primăvară. – aş reformula şi această frază, prea mult proaspăt

 

veşminte traditionale ţărănesti cu părţi din veşmintele nou aparute pe piaţă, - nu sună bine, puteţi spune că se îmbrăca amestecat, trediţional şi modern sau ceva de genul...

 

I-a simţit ea că sunt oameni buni, necăjiti, care nu au avut parte de o viată aşa bună ca a ei. – mai sus spuneţi că a avut o viaţă grea

 

Baba Ana , o femeie de aproximativ aceeaşi vârstă cu Tanti Leana, ba mai tânără cu 7-8 ani, - o formulare cam alambicată; în plus, tanti Leana este mai în vârstă şi i se spune „tanti” iar celeilalte femei mai tinere i se spune „baba”

 

cu un mers apăsat, care când călca hotărâtă, - aş refromula

„cei doi străini” apare de prea multe ori într-un paragraf

[Corina Militaru]

Textul este atractiv. După ce  străbatem drumul,  frumos descris, până în satul Bălana, zugrăvit şi acesta minunat, ajungem în faţa unei căsuţe aparte, unde  întâlnim un personaj viu, bine creionat, tanti Leana. Suflet bun, aceasta găzduieşte nişte necunoscuţi, aparent nevinovaţi. Spun aparent deoarece cred că au un rol în desfăşurarea viitoarelor episoade.

Totuşi, fragmentul cere o recitire şi uşoare corecţii, spun eu. :)

Se repetă foarte des cuvinte ca: dar, care, tanti Leana

Alte exemple de repetiţii:

pentru a-l auzi trebuie să ciuleşti bine urechile, apoi, în urechi îţi răsună o muzică plăcută, 

purtând pe vărfurile lor cuşmele albe din nămeţi de zăpadă...  şi ceva mai încolo tot: care formează cuşma mulţilor din apropiere, 

Tanti Leana, Păi tu nu vezi ce oameni bagi  în casă ? Cine ştie ce fel de oameni mai sunt şi ăştia , de unde vin... 

Numai ei ştiu prin ce au trecut şi nimeni nu ştie ce vor mai avea de îndurat.

Drumul şerpuit şi plin de praf, ajunge în sat, iar de la intrarea în sat te întâmpină un miros tipic satului  românesc 

Acum erau curaţi, călcaţi şi parcă miroseau a săpun de casă făcut de Tanti Leana. Nimeni nu se mai ferea parcă de ei,

Cum vreţi voi, zice Tanti Leana. Eu m-am bucurat de voi,

Ar fi vrut ea să îl anunţe pe şeful de post, dar dacă Leana nu vrea(voia, zic eu)...

Nu cred că le-am depistat pe toate, dar sigur la o recitire îţi vei da seama pe unde mai apar. 

Ca o concluzie, textul mi-a plăcut şi aştept cu nerăbdare continuarea.

Cu prietenie,

[gina zaharia]

Marius, am parcurs și eu începutul acestui roman. Am citit și comentariile prietenilor noștri, comentarii pe care va trebui să le iei ca pe o mană cerească. Pe lângă faptul că tot ți-au mai rămas câteva blancuri etc, aș mai adăuga:

Primul său gând a fost să strige după ajutor. Dar cine să o audă, că prima casă este destul de departe, iar în sat au mai rămas bătrânii? Și mai jos: Era prietenă bună cu Tanti Leana, de o viaţă au locuit aproape. (departe ori aproape?)

 Primul său gând a fost să strige după ajutor, apoi, Tanti Leana, bună la suflet, se lăsă induplecată de rugăminţile celor doi. (cam repede)

Și de fapt, ce ar putea să-i facă ? Oricum este bătrână şi nu mai are mult de trăit, se gândise Tanti Leana.  (acceptare a oricărei întâmplări nedorite?)

Oricum, subiectul este interesant. Aștept continuarea.

[gina zaharia]

doar nişte poteci  .

şi ăştia , de

proaspăt al florilor , amestecat

Prima casă , la intrarea

noduroase,cu pielea uscată

are o mai are , trupul ei

soţul său,om înalt

dar ea , nu s-a mai căsătorit (aici cred că trebuie eliminată)

vreme,cei doi îi dă

paşii...spuse

se lăsă  liniştea : seara

 

Cam la acestea m-am referit, Marius! Și ar mai fi pauza de după liniuța de dialog!

Desigur, eu am spus părerea cititorului, autorul face ce vrea cu textele sale, oricum tu cunoști mult mai bine lumea satului, posibil ca povestea să fie chiar una adevărată, zic și eu! Oricum, aștept urmarea, acum ne-ai stârnit curiozitatea!

 

CSENGER MARIUS AUREL a spus :

             Hai să explic puţin cam cum am vazut eu lucrurile : La vederea unor ciudaţi, oricine are un instinct de a striga după ajutor, este o sperietură. Nu are cine să o audă, pentru că ea fiind bătrână, are voce slabă, asta înseamnă destul de departe pentru a o auzi cineva, şi apoi, de fapt nici nu avea cine să o audă, că în sat sunt numai batrâni, care nici ei, nu aud prea bine. E ! baba Ana, a locuit aproape de ea, referindu-mă strict la distanţa de parcurs cu pasul, care pentru oamenii de la sat nu este mare lucru.  Mi s-a părut mie aşa, un joc de cuvinte interesant prea departe pentru ceva, dar destul de aproape pentru altceva. 300 de metri la sat e aproape dar pentru o voce slabă e departe ! Aşa am văzut eu lucrurile, să las cititorul să priceapă. Abandonarea  în faţa sorţii este  specifică oamenilor bătrâni de la sat. Ei au multă încredere în Dumnezeu şi ei ştiu că nu li se poate întâmpla nimic rău, fără voia Sa. Deci, dacă Dumnezeu îngăduie, de ce s-ar opune omul ? Eu aşa văd lucrurile, că sunt la sat, sunt aici cu ei tot timpul. Unii îşi acceptă moartea ca pe un final potrivit vârstei, ei nu mai au nimic de pierdut. De aici ideea : Ce ar putea să-i facă ? oricum ea gândeşte că finalul e pe aici pe undeva. Am văzut bătrâni la sat, care au peste 80-90 de ani si le e ciudă că nu mor. Viaţa pentru ei e o povară şi acest final este de fapt un happy end, finalul suferinţelor. Am incercat să păstrez linia satului, modul de viaţă şi unele exprimări. E nevoie de originalitate spun eu.

      mă bucur că putem discuta, accept cu drag toate sugestiile, dar doresc să  explic si eu ce am gândit, apoi putem analiza din nou.

     Blancurile alea, cred ca imi apar din setarea paginii, cu alinierea spre dreapta, si pentru a menţine rândul drept la capat, se autoreglează spaţiile dintre cuvinte. trebuie sa schimb asta.

Îţi mulţumesc pentru tot.

gina zaharia a spus :

Marius, am parcurs și eu începutul acestui roman. Am citit și comentariile prietenilor noștri, comentarii pe care va trebui să le iei ca pe o mană cerească. Pe lângă faptul că tot ți-au mai rămas câteva blancuri etc, aș mai adăuga:

Primul său gând a fost să strige după ajutor. Dar cine să o audă, că prima casă este destul de departe, iar în sat au mai rămas bătrânii? Și mai jos: Era prietenă bună cu Tanti Leana, de o viaţă au locuit aproape. (departe ori aproape?)

 Primul său gând a fost să strige după ajutor, apoi, Tanti Leana, bună la suflet, se lăsă induplecată de rugăminţile celor doi. (cam repede)

Și de fapt, ce ar putea să-i facă ? Oricum este bătrână şi nu mai are mult de trăit, se gândise Tanti Leana.  (acceptare a oricărei întâmplări nedorite?)

Oricum, subiectul este interesant. Aștept continuarea.