Motto: Când cineva îți pune lumina în ochi să fii convins că nu dorește decât să te orbească.

 

       Mă învârt în loc, fac piruete tot încercând să-mi dau seama pe unde trebuie s-o apuc spre ieşire. În jurul meu oameni, mulţi oameni ce roiesc în toate direcţiile teleghidaţi. Poate aşa arăt şi eu, sau am arătat când fără să realizez m-am lăsat înghiţit de acest furnicar. Rareori mi s-a întâmplat să fiu atât de dezorientat ca acum. Nici nu ştiu cum m-am lăsat păcălit. De obicei îmi dau seama dintr-o privire dacă este cazul ori nu să insist într-o acţiune. De data aceasta parcă mi-a luat cineva minţile. Iniţial am intrat în mall dorind să cumpăr un cadou soţiei. Voiam să-i fac o surpriză. De la primii paşi am conștientizat că nu sunt în locul potrivit şi totuşi nu am făcut cale întoarsă. Nu. Ca o demonstraţie a teoriei pe care o susţin oricând am ocazia: Este de ajuns o clipă de neatenţie şi ajungi unde nu vrei cu niciun chip să fii. Ironic, deşi mă consider extrem de lucid, am lăsat piciorele de capul lor în timp ce eu eram absorbit complet de atmosfera total diferită de cea binecunoscută. Nimic nu mai era ca înainte şi doar nu trecuse prea mult timp de când îmi făcusem cumpărăturile aici. O săptămână, dacă nu mă înşel, şi mallul oarecum rece şi impersonal s-a tranformat într-o împărăţie luxoasă şi strălucitoare de-ţi ia ochii. Nu neg că îmi place cum arată, dar nu asta caut, nu asta vreau. Speram să iau rapid cadoul - plănuisem ce anume –, apoi să trec pe la agenţia de voiaj să plătesc biletele pentru weekendul la munte – altă surpriză – şi după aceea să-mi petrec restul după-amiezii împreună cu soţia mea. Eventual să ieşim la o plimbare dorită în egală măsură de amândoi. Preferată oricând oricărei alte distracţii şi de unul, şi de celălalt.

       Judecând după felul cum bâjbâi prin mulţime planul meu s-a dus pe apa sâmbetei. Pe unde s-o apuc? Parcă sunt într-un labirint. Chiar sunt! Culoare largi placate cu gresie aurie, mată se unduiesc ocolind insule ce adăpostesc magazine, cafenele, baruri, locuri de joacă pentru copii, restaurante - am văzut chiar şi un cazinou –, se înnoadă, se intersectează, se înfundă şi Dumnezeu ştie cum pot ieşi la liman. Totul scăldat într-o lumină feerică, iar muzica... Nespus de liniștitoare, parcă izvorâtă din altă lume, îți mângâie auzul, îți adoarme mintea. Poate prea mult. Ici, colo oaze de plante ornamentale iscusit amenajate, încântă privirea. De jur împrejurul lor pe băncuțe tăifăsuiesc relaxați oameni. Acum relizez că exact asta a fost ideea arhitectului, un Dedal al timpurilor noastre. Să ofere surprize la orice pas, să nu plictisească ochiul, dezvăluind mereu şi mereu alte perspective şi tot atâtea tentaţii. Un labirint al fericirii ar spune unii. Eu nu, şi mă revolt pe cel care mi-a programat rătăcirea prin aceste culoare întortocheate, gândind că-mi oferă cine ştie ce plăcere. Sunt capabil să recunosc surogatul. Încă sunt.

       Vanitatea se pedepsește şi asta pățesc acum. Plătesc pentru că orgoliul meu a început să chicotească nebun când la intrare m-a întâmpinat domnişoara aceea foarte frumosă. Bine clădită, îmbrăcată în aşa fel încât să-şi pună în valoare farmecul. Nu ostentativ, nu vulgar, ci extraordinar de atractiv. Şi vocea aceea suavă, clar exersată îndelung. Chiar mi-a indus senzaţia că sunt un oaspete de vază, unic prin importanţa lui. Recunosc, m-a vrăjit cu toate că, nu sunt nici fluşturatic și nici nu-mi zboară ochii în toate direcţiile. Dar ce-i frumos şi lui Dumnezeu îi place, nu? Apoi socotesc că nu-i nici un păcat să studiez meniul. Doar n-am comandat nimic!

       În alt context aş fi trecut slăbiciunea față de tânăra primitoare în categoria mici bucurii nevinovate, însă acum o consider pe ea responsabilă pentru faptul că încă mă aflu aici, şi încă nu ştiu pe unde să ies, şi încă nu am cadoul căutat. Tot susurându-mi un discurs învăţat dinainte şi recitat tuturor - nu mă amăgesc că ar fi altfel – m-a condus pe nesimţite înăuntrul labirintului, apoi m-a lăsat singur. S-a retras, nu înainte de a mă asigura:

       - N-o să regretaţi, aici este singurul loc unde găsiţi tot ce vă doriţi, apoi a adăugat pe un ton uşor teatral: Distracţie plăcută în UniversAll!

       Câteva clipe am privit în urma ei întrebându-mă ce mai este şi cu denumirea asta. N-o mai auzisem până atunci şi habar nu aveam când Maritimo devenise UniversAll. Am renunţat să-mi bat capul. Oricum totul era altfel, deci ce mai conta o denumire. Putea să poarte orice nume, numai să cumpăr ce intenţionam şi să dispar numaidecât.

       Am pornit la întâmplare într-o direcţie şi precum am presimţit încă de la început, totul a luat o întorsătură extrem de neplăcută. La fiecare doi, trei metri îmi apăreau în faţă domnișoare asemănătoare celei de la intrare – alese una şi una – şi îmi ofereau câte un produs cu atâta solicitudine încât începeam să mă îndoiesc că nu-l cerusem. Să gust cașcavalul cel mai natural - sigur mi l-aş dori, dar încă nu ştiu - să probez, să încalţ, să admir ultimul model de televizor, să testez performanţele celei mai noi game de tablete, să încerc excepționalii ochelari 3D, să...

       Iniţial le-am răspuns amabil. Nu, nu aveam nevoie nici de unele, nici de altele. Eu voiam doar... Nu apucam să spun ce. Parcă eram eroul principal într-o piesă jalnică, iar personajele secundare ieșeau atât de repede din scenă încât nu apucam nici să-mi rostesc replica, darămite s-o primesc pe cea mult dorită. Îmi scăpau printre degete. O frumoasă renunţa şi alta mă lua în primire, până când n-am mai putut să-mi controlez nici nervii, nici gura.

       - Magazinul nostru vă oferă cele mai elegante rochii de mireasă, cusute manual. Doar o clipă dacă...

        - Aveţi impresia că sunt vreo domnişoară în pragul măritişului? am întrerupt-o brutal pe bruneta care încerca să mă atragă cu glasul ei mieros.

       - Cu numai zece lei copilul dumneavoastră face turul mallului cu trenuleţul, iar în acest timp puteţi să vă plimbaţi liniştit fiindcă este în siguranţă cu noi, zâmbeşte o roşcată cârlionţată.

       - Cum să nu! Cu plăcere, dar mai întâi trebuie să-l fac! am rânjit răutăcios, apoi i-am întors spatele dornic să găsesc odată scăpare din acel infern.

       După un timp am devenit insensibil, obosit, încordat, crispat, întunecat. Nu m-am mai chinuit să explic că nu vreau să beau cafeaua cea mai bună, nici să mănânc în restaurantul cel mai elegant şi nici măcar medicamentul minune în stare să-mi readucă zâmbetul pe chip. Nu, nu-mi trebuia nimic de la nimeni şi părea că eram singurul nemulţumit, singurul indiferent la strălucirea din jur.

       Iată-mă deci învârtindu-mă indecis încotro să mă îndrept după ce am încercat, fără succes, numeroase variante de ieşire din labirint. Între timp restul lumii continuă să fie mânată de o dorinţă acerbă de a nu pierde nici măcar o prezentare de produs şi odată cu ea cine ştie ce ingredient neapărat necesar fericirii. Aş spune vital, observându-le neliniştea. Tot privindu-i zăresc deodată o faţă cunoscută şi mă simt în sfârşit salvat. Vecinul meu de la parter se apropie, însă nu mă observă decât când se împiedică de mine. De fapt i-am stat în cale special ca să-l trezesc şi reacţionează ca atare:

       - Ce mă... Aa, tu! Scuze... Salut! se hotărăşte în final să-mi întindă mâna.

       I-o strâng bucuros deşi el nu pare foarte fericit că-l reţin, şi-l întreb direct – la urma urmei nici eu n-am chef să lungesc vorba:

       - Pe unde se iese de aici? Să fiu al naibii dacă ştiu!

       - De ce? Vrei să pleeci? i se lungeşte faţa a uimire, apoi brusc se îndepărtează scuzându-se: Mă cheamă... Trebuie să plec!

       Soţia îl strigase să vină degrabă unde era ea, căci de nu, pierdeau o ofertă unică. Dau să fug după el, însă renunţ imediat. Îi văd mult prea ocupaţi ca să-mi acorde atenţie şi pe de altă parte realizez că n-am de ce să mă agăţ de el când pot aborda orice necunoscut. Chiar cu riscul de a părea fraier că nu ştiu atâta lucru, cer îndrumare primului om întâlnit însă am din nou ghinion. Cineva din preajmă exclamă: „A început!” şi-l distrage. De fapt mi-l fură, fiindcă pleacă grăbit de lângă mine. Nu numai el, toţi devin subit agitați. Alertaţi, se întreabă unii pe alţii: „A început?” „Deja?” „Nuu, încă nu! Urmează!” „Când?” „Mai este puţin!” şi se scurg ca un fluviu într-o anumită direcţie. De voie de nevoie merg odată cu mulţimea – oricum n-am altă şansă.

       Nu foarte departe se deschide un spaţiu imens unde sunt deja adunaţi câţiva oameni, iar alţii, tot mai mulţi, sosesc necontenit. În câteva minute locul este înţesat de bărbaţi, femei, tineri, vârstnici, chiar şi copii. Şi eu printre ei, încercând să descopăr ce-i atrăsese acolo atât de puternic. De jur împrejurul meu o zumzăială asemănătoare celei premergătoare ridicării cortinei în sălile de spectacol. Deodată se face linişte. Undeva în faţă, destul de departe de mine se aprind nişte reflectoare luminând o scenă, ascunsă ochiului până acum. Un bărbat urcă zglobiu cele câteva trepte din dreapta ei și se apropie de microfon, făcând cu mâna prietenos publicului extaziat de apariţia lui. Împins de o curiozitate necontrolată mă strecor pe margini şi avansez, în ciuda nemulţumirii celor rămaşi în spatele meu. Vreau cu orice preţ să văd mai bine personajul. Între timp acesta salută, i se răspunde în cor, apoi încălzeşte atmosfera cu glume. Nu reuşesc să-l urmăresc, dar asistenţa râde binevoitoare. Răzbesc cu greu și ajung la câţiva metri de scenă. Bărbatul îmbrăcat cam fistichiu, însă elegant, nu este tânăr cum mă aşteptam, ci în vârstă. De înălţime medie, îmi pare destul de legat, dar nu gras. Părul complet alb, tuns îngrijit, faţa smeadă proaspăt rasă şi ochi albaştri magnetizanţi. Am senzaţia că din acel albastru ca cerul, ţâşnesc lasere care-i gravează cuvintele – mai ales cele nespuse – în mintea fiecărui om de acolo. Nu-mi inspiră încredere şi sunt surprins de adulaţia celorlalţi. Continuă seria de glume – eu le găsesc proaste -, apoi întreabă pe neaşteptate agitând mâinile deasupra capului:

       - Împreună pentru?...

       - Fericiree, strigă toţi într-un glas.

       - Doar la?... plusează bărbatul şi-şi duce o mână la ureche, sugerând că ascultă cu mare atenţie.

       - UniversAll! trepidează aerul de atâta convingere.

       Vibraţia din jur ridicată la cote maxime mă prinde în mrejele ei şi sunt gata să ţip la fel ca toată lumea, dar îmi revin repede. „Ce-am înnebunit?” mă întreb minunându-mă de reacţia mea. Ascult în continuare.

       - Sunteţi nerăbdători să înceapă spectacolul? îşi face numărul mai departe individul.

       - Daa!... confirmă mulţimea şi chiar pare nerăbdătoare.

       - Ha-ha-ha, ştiu! râde el şi frecându-şi palmele se plimbă grăbit de-a lungul scenei câteva secunde, apoi se opreşte şi adaugă: Dar... Daar, am ceva să vă spun... De fapt, vreau să vă mulţumesc pentru că-mi sunteţi alături, din ce în ce mai mulţi! Mai puternici! Fără voi nimic nu ar fi fost posibil! Nimic! Dar uniţi am reuşit! Este meritul vostru, ştiţi? Da, da! Al vostru! Împreună am construit un...

       De la o vreme nu-i mai înţeleg cuvintele, dar le simt picurând peste mine, ameţindu-mă, învăluindu-mă, anihilându-mi orice voinţă. Uit de ce sunt acolo, uit că nu vreau să fiu acolo, uit că eram înnebunit să găsesc ieşirea, să fug cât mai departe, să respir aer curat, să fac ceea ce-mi doresc cu adevărat. Acel bărbat – charismatic, cu siguranţă – m-a subjugat şi pe mine, dar nu total, căci de undeva din adâncul meu o voce firavă mă tot îndeamnă să fiu atent. Încerc din răsputeri să prind sensul discursului.

       - ...Locul unde visele devin realitate, unde dorinţele se împlinesc, unde fantasmele groazei şi mizeriei de afară dispar ca prin farmec. Singurul loc unde găsiţi fericirea. Singurul loc unde trăiţi cu adevărat. Numai aici alături de mine...

       - Fericire spui? Asta numești viaţă? mă pomenesc țipând și, ca trezit din transă, continui de-a dreptul furios: Închisoare poleită, spălare de creiere, asta este!

       Nimeni nu mă bagă în seamă, nici cel de pe scenă. Aparent îşi vede netulburat de treabă, dar eu observ că face un semn aproape imperceptibil cuiva, un semn pe care l-aş traduce: „Luaţi-l!” Totuși nu dau importanță - de ce și cine să mă ia de acolo, doar trăiesc într-o țară liberă - și mă pregătesc să atac din nou. Să rup vraja, să demasc iluzia vândută cu prețul libertății de a alege. Nu apuc deoarece mă simt prins ferm de braț și cu o zvâcnitură sunt tras printr-o ușă bine camuflată într-o încăpere întunecoasă. Deși îmi pare totul absurd și ireal o spaimă incontrolabilă mă cuprinde. Nu văd nimic, nu știu la ce să mă aștept și panicat îmi repet întruna: „Este o iluzie, trezește-te! Trezește-te!”

       - Trezește-te, hai! Ai spus o oră, iar eu te-am lăsat două. Haai, mi-ai promis...

       Deschid ochii și încă buimac fac eforturi să înțeleg de ce soția mea mă tot zgâlțâie. Ce vrea de la mine? Îmi trebuiesc câteva secunde să mă dezmeticesc, să-mi dau seama unde mă aflu, să-mi amintesc că i-am promis o ieșire la Maritimo.

 

 

Februarie 2014

Vizualizări: 152

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Nu ne-a plăcut „comunismul cu rafturile goale”? Iată avem coșmaruri cu „societatea de consum, capitalistă”!

O scriere ușor orwelliană. Reușită!

da Coza 

Extremele dăunează grav sănătății :)) Mulțumesc, Ion! De două ori! :)

Drag!

Ion Lazăr da Coza a spus :

Nu ne-a plăcut „comunismul cu rafturile goale”? Iată avem coșmaruri cu „societatea de consum, capitalistă”!

O scriere ușor orwelliană. Reușită!

da Coza 

Superb! Mallurile - coșmarurile bărbaților. M-am amuzat, acum la final.

De fapt aceste magazine/spații mastodont au devenit un fenomen în viața noastră. Circurile din arenele romanilor s-au mutat în malluri. Însă totul cu un scop: de a cheltui bani. Tentațiile de la tot pasul și, poftim, personajul imaginar, din acest text, care spală creiere cu reclame, tot în același scop.

Construcția textului atent alcătuită, ușor ironică, subiectivă cu măsură. Între viață și text nu există mari diferențe. El impune un orizont al înțelegerii. Face parte din structura noastră socială, acest tip de trai. Tinerii nu se mai duc la teatru, sau filme, se duc la mall, deoarece acolo se găsesc de toate.

Felicitări pentru compoziția serioasă și foarte literară, Corina!

Sofy

Sofy, mă bucur că te-ai amuzat la final :) Vreau să-ți spun că îți aștept mereu cuvintele calde și sunt fericită că nu mă uiți niciodată! Întotdeauna îți faci timp să citești poveștile mele. Mulțumesc, dragă prietenă!

Îmbrățișez,

M-am teleportat la Mall, Corina. Și eu urăsc Mall-urile. Urăsc tot ce e labirintic fiindcă stau al naibii de prost cu orientarea. :)) Dincolo de glumă, mi-a plăcut. Mi-a plăcut mult fiindcă e scrisă bine. Felicitări!

Coşmarul fericirii de consum !

Înseamnă că-mi înțelegi personajul, Lisia! :)) Mulțumesc pentru semn! Drag!

Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :

M-am teleportat la Mall, Corina. Și eu urăsc Mall-urile. Urăsc tot ce e labirintic fiindcă stau al naibii de prost cu orientarea. :)) Dincolo de glumă, mi-a plăcut. Mi-a plăcut mult fiindcă e scrisă bine. Felicitări!

Așa este! Mulțumesc pentru lectură și semn, domnule Mony!

Ionel Mony Constantin a spus :

Coşmarul fericirii de consum !

Draga Corina, am inteles personajul tau... foarte bine. Mi-a placut mult ce ai scris tu, chiar zilele trecute am trait si am trecut prin niste clipe asemanatoare, cand am vizitat si eu unul pe aici, Moll-ul din Stratfort. Nu stiu daca e cel mai mare din Londra, dar in sase ore, abia am vizitat doar parterul...

Mi-am amintit instantaneu de " La paradisul femeilor" unde Zola reușește  să redea  magistral psihologia femeii îngenunghiate de zeul Mercur. Tu privești din cealaltă perspectivă, a bărbatului, și ești la fel de inspirată în sugerarea incapacității de a te așeza contra. Finalul strecoară o notă veselă, dar și  certitudinea că UnviresAll nu poate fi evitat. O plăcere să te descifrez!

Ce surpriză plăcută, dragă Emil! Mă bucur că ai revenit. :) Mulțumesc pentru lectură și semn.

Gânduri bune,

Emil Dumitru a spus :

Draga Corina, am inteles personajul tau... foarte bine. Mi-a placut mult ce ai scris tu, chiar zilele trecute am trait si am trecut prin niste clipe asemanatoare, cand am vizitat si eu unul pe aici, Moll-ul din Stratfort. Nu stiu daca e cel mai mare din Londra, dar in sase ore, abia am vizitat doar parterul...

Găbiță, cât mă bucur că ai trecut pe aici! Dacă ți-a plăcut este și mai bine :) Mulțumesc frumos! 

Cu drag, drag,

Gabriela Grădinariu a spus :

Mi-am amintit instantaneu de " La paradisul femeilor" unde Zola reușește  să redea  magistral psihologia femeii îngenunghiate de zeul Mercur. Tu privești din cealaltă perspectivă, a bărbatului, și ești la fel de inspirată în sugerarea incapacității de a te așeza contra. Finalul strecoară o notă veselă, dar și  certitudinea că UnviresAll nu poate fi evitat. O plăcere să te descifrez!

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: Lazăr Vasilisia 

(CEC Bank)

*

DONATORI,

începând cu septembrie 2020:

VALERIA MERCA 

SOFIA SINCĂ 

MIHAELA POPA

TUDOR CICU

VASILISIA LAZĂR 

Activitatea Recentă

Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog orașul tăcut a utilizatorului Darie Giurgiu
cu 54 minute în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Senzații căzătoare a lui Mick Lorem
cu 1 oră în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Senzații căzătoare a utilizatorului Mick Lorem
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Senzații căzătoare a utilizatorului Mick Lorem
cu 1 oră în urmă
Darie Giurgiu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog orașul tăcut a utilizatorului Darie Giurgiu
cu 1 oră în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De-ai ști a utilizatorului Mick Lorem
cu 1 oră în urmă
Mick Lorem a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Senzații căzătoare a utilizatorului Mick Lorem
cu 2 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Te știu a utilizatorului Mick Lorem
cu 2 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mi-e toamna vânt încolăcindu-și veșnicia a utilizatorului gabriel cristea
cu 2 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mi-e toamna vânt încolăcindu-și veșnicia... a utilizatorului gabriel cristea
cu 3 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mi-e toamna vânt încolăcindu-și veșnicia... a utilizatorului gabriel cristea
cu 3 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Senzații căzătoare a utilizatorului Mick Lorem
cu 3 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De-ai ști a utilizatorului Mick Lorem
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog De-ai ști a lui Mick Lorem
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog Senzații căzătoare a lui Mick Lorem
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Haina dragostei a lui Costel Zăgan
cu 4 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Haina dragostei a utilizatorului Costel Zăgan
cu 4 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Septembrie a utilizatorului Popescu Albert-Sebastien
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog orașul tăcut a lui Darie Giurgiu
cu 4 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog orașul tăcut a utilizatorului Darie Giurgiu
cu 4 ore în urmă

© 2020   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor