LA LIMITA REALULUI
MOTTO: ,Nu e nimic și totuși e!
Mihai Eminescu 

A gândi la ce nu se poate gândi real
Începutul și sfârșitul
Dincolo de un punct primordial
Finitul nu poate să cuprindă infinitul!


Și totuși dincolo ca-ntr-o oglindă
Se năruie speranța unui sens
Stropi de lumină caută să cuprindă
Dimensiunea sacră a unui Univers
Cu găuri negre, albe în imensul hău
Cu mâna întinsă după luciul de oglindă
Sâ mângâi geana adormită a geamănului tău!

De la nașterea privirii și-a auzului și-a mâinii
Simțiri sublime au zămislit perceperea luminii
Ca undă și corpuscul grăunte de atom
Cuvântul l-a creat pe OM!
Ani de lumină  se roteau în stol
Așa cum precizează scrierile sfinte
La început a fost cuvântul, dar omul era gol...
REALUL începu să-l locuiască prin cuvinte...
Sădind în el o trainică conștiință
Potop de gândui, de amntiri, speranță și dorințâ

N-am coborât în umbră niciodată
Acolo unde florile se ofilesc
Și viața e mereu prădată
Nu mi-e străin nimic din ce e omenesc
Segmentul nu înțelege dreapta
Când totul curge-n sens invers
Și lmita–și atinge treapta
Nu-i disperare-n Univers
Când stele mor tot mistuind planete
Există poate alte geometrii și legi
Poți studia și să observi pe îndelete
Dar nu există timp să  înțelegi...
Stele au ars, ce-a mai rămas?
Civilizații dispărute-n van
Aripi de flutur ce nasc un uragan
În alte lumi din Multivers...


Nu poți cuprinde într-un vers
Tumultul entropiei din REAL

Sau dintr-o realitate virtuală

Inteligență artificială, instruită și profundă

Un dialog neîncetat:

IA:

-Eu pot reda în mai puțin de o secundă

 O-ntreagă lume și tot ce omul   a creat!

OMUL:

-Dar n-ai conștiință care te-ar  constrânge

Și niciodată nu poți plânge...

 

Vizualizări: 79

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Chris pe Februarie 19, 2026 la 2:32pm

Dar n-ai conștiință care te-ar  constrânge

Și tu  niciodată nu o sa poți plânge... 

cam asa vad finalul, desi sunt mai multe probleme de-a lungul textului, nu sunt cea mai in masura sa le evidentiez. mi-a placut ideea, citit cu placere,

Comentariu publicat de Grig Salvan pe Februarie 10, 2026 la 1:47pm

O încercare metafizică de a cuprinde sensul și misterul universului, foarte interesantă și incitantă preconizarea altui univers, dincolo de simțurile și puterea gândirii limitate umane. E o căutare febrilă a omului dintotdeauna. Bună antiteza Om/AI, problemă cu care ne confruntăm azi în mod dramatic. Poate un pic „fără măsură” puse unele cuvinte în „schemă”, dar pe ansamblu un text interesant.

Comentariu publicat de IOAN stoian pe Februarie 8, 2026 la 12:40pm

Vă mulțumesc stimată doamnă Ada, aveți dreptate am probleme cu vrderea , din această cauză transcriu  mai rar ce scriu.In privința titlului... această elegie este cea de-a cinsprezecea dintr-un ciclu la care lucrez!

Comentariu publicat de Ada Nemescu pe Februarie 7, 2026 la 7:54pm

Mă întorc să recitesc, dar vă rog să revizuiți ...sunt litere lipsă (chiar in motto) , litera î și â așezate uneori greșit, iar titlul cu majuscule e greu de citit, rog revizuiți...aDa

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1500 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

Monica Pester - 350 lei

important!

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de Stanescu Valentin

Valenta: venea poştaşul

 venea poştaşul -la-al meu bunici-aduceaveşti înplic venea poştaşul -eu mai…Vezi mai mult
cu 43 minute în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Distant a utilizatorului Amanda Spulber
"Amanda, plopul timid nu se mai arată pentru el povestea nu are erată... Un trunchi de plop mai…"
cu 49 minute în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Distant a lui Amanda Spulber
cu 1 oră în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Am învăţat o pasăre a utilizatorului Mihai Katin
"Mihai, mi-au rămas în gând imaginile versurilor tale ’’ cântecul prin…"
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Am învăţat o pasăre a lui Mihai Katin
cu 1 oră în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Lui a utilizatorului Stanescu Valentin
"Amanda, ideea a fost că starea indusă de explozia primăverii prin versuri te face nu să dormi ci să…"
cu 1 oră în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sămânţa, copacul a utilizatorului Stanescu Valentin
"Amanda, mulţumesc pentru vizita în pagina mea. Şi vizita pe care ai făcut-o mă obligă să mai…"
cu 1 oră în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Valenta: blânda zi de joi a utilizatorului Stanescu Valentin
"Amanda, eşti minunată! Mi-ai făcut o mare, mare surpriză. Prima Valentă scrisă de altcineva…"
cu 2 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a lăsat un comentariu pentru Rădița Răpeanu
"La mulți ani fericiți, fată dragă! "
cu 3 ore în urmă
Postare de log efectuată de Amanda Spulber

Distant

Senină e zarea – un soare blazat  Din colțul de stradă străluceȘi linii absente prin colburi…Vezi mai mult
cu 5 ore în urmă
Postare de log efectuată de Mihai Katin

Am învăţat o pasăre

Am învăţat o pasăreSă ne poarte cântecul prin copacii nocturni,Am rugat-o să bea lacrimile…Vezi mai mult
cu 5 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Să zburăm... a utilizatorului Simona Dobrin
"Să zburăm, iubitul meu frumos,    mi se pare  atât de firesc si nu…"
cu 5 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ordin de zi a utilizatorului Costel Zăgan
"corect  si poate  nu doar atât!"
cu 5 ore în urmă
Amanda Spulber a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gratii de ger a utilizatorului Amanda Spulber
"Chris, Grig, vă mulțumesc mult pentru comentarii."
cu 5 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Drum de tăcere a utilizatorului Monica Pester
"este un poem totalmente gri ,parca personajele lui Goya  au coborât brusc…"
cu 5 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ninge în April a utilizatorului C.Titi Nechita
"Vântul șuieră pe drumuri Tot cătând spre depărtări Ca un cal fără de hamuri Rătăcit pe…"
cu 5 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Păcatul lăcomiei pântecelui a utilizatorului Ghiţă
"ma voi referi la tabloul patru al poemului care are la începuturi o metafora lubrica  a…"
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog Valenta: blânda zi de joi a lui Stanescu Valentin
cu 6 ore în urmă
Amanda Spulber a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Valenta: blânda zi de joi a utilizatorului Stanescu Valentin
"Frumos! Mulțumiri pentru urări!:) Sfântul Gheorghe, azi – o zi cu spor, pun varză și…"
cu 6 ore în urmă
Amanda Spulber a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Păcatul lăcomiei pântecelui a utilizatorului Ghiţă
"Zic că e un text curajos, deși rar folosesc adjectivul ăsta pentru un text. Merge aproape spre…"
cu 6 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor