Sosise şi permisia de şapte zile a lui Dinu. Firuța îl aştepta cu drag. Era fratele pe care-l simţea cel mai apropiat. Copilăriseră împreună, diferenţa de vârstă dintre ei fiind de doi ani şi jumătate. Împărţiseră acelaşi ghiozdan, aceeaşi bucată de pâine şi aceleaşi oprimări din partea tatălui. Tot amândoi crescuseră primele nepoate, pe Delia şi pe Anişoara. În acea vară pe când cele două nu împliniseră încă un an, aveau de îngrijit două fetiţe şi doi porci. Îşi împărţeau atribuţiile: unul cu porcii şi altul cu nepoatele. Firuța prefera porcii. Era mai liberă. Şi pentru simplul fapt că Dinu ştia să le facă jocuri mai frumoase fetiţelor. Ca să le adoarmă, le cânta ce-i trecea prin minte, inclusiv cântece din filme indiene: Awaara hoon și Yaadon ki baarat. Apoi, pe la paisprezece ani, lui Dinu i se declanşase o boală cumplită – epilepsie, provocată, cum spunea medicul după ce aflase detalii de la mamă, de atmosfera din familie, de teroarea instalată de tată, plus abandonarea lor. Pentru Dinu, fire sensibilă, fusese prea mult. Crizele durau deja de vreo doi ani. Crescând în intensitate și frecvență, toți credeau că nu-şi va mai reveni. Firuța şi cu mama sa asistaseră la toate acele momente critice de zbucium fizic şi moral ale copilului, oriunde se petreceau ele. Nu-l lăsau singur deloc, deoarece putea cădea oricând pe stradă. În acele momente, lumea se aduna grămadă în jurul său vociferând ori scuipându-și în sân: „Are boala copiilor... Are boala copiilor!...” Sfătuită de cineva, mama l-a dus la un spital din Târgu Mureş. După o lungă perioadă de medicație, Dinu însănătoşise complet, iar acum ieşeau, frate și soră, împreună în oraş. El se mândrea cu Firuța, fiindcă era frumoasă şi deşteptă, dar devenise exagerat de protector. Nimeni nu avea voie să o atingă, niciun băiat nu trebuia să o curteze. Prioritară era şcoala şi nimic altceva.

Dinule, ce bine arăţi! Ce frumos te-ai făcut!... îl primi Firuța, cu ochii strălucind de bucurie, întinzând brațele.

El refuză orice îmbrăţişare, cu excepția celei venite din partea nepoatei sale, Anişoara.

Tu, asta ai fost în stare să faci, după ce am plecat io în armată? vorbi arţăgos, privind pieziş spre burta Firuței. Aşe ne-o fost vorba? Nici nu vreau să te văz. Să n-auz de tine!

Da’ tu n-ai auzât cum s-o-ntâmplat, mă, Dine?

Ba ie! Am auzât. Mi-o scris Nelu şi mi-o spus că ai plecat cu Băran. Cu ăl mai mare golan din oraş. Şi ţ’-ai lăsat şcola. Şi acum că eşti cu burta umflată, te-o trimis acasă.

Da, mă, da!... răspunse Firuța, în doi peri. Dacă ţi-o spus Nelu... îi clar. Ştii tot. Şi nu trăbă să te intereseze pe tine, că nu te pui să-mi creşti copilu’.

Îl dă la orfelinat, Dine, interveni mama, în speranța că va calma atmosfera.

Da?... Ca ţâganii. Numa’ ţâganii fac copii şi-i dă la orfelinat.

Da’ ştii că şi Ană-i gravidă, Dine? mărturisi mama, dacă tot se ivise prilejul.

Cum tu, ştorfă? se umflă şi la Ana, care şedea sfiită pe dunga patului şi nu scoase niciun cuvânt până atunci şi nici pe urmă. Lua-v-ar dracu de curve! Dă-mi hainele civile, mamă, să mă duc în oraş. Nu vreau să mai văz în ochi pe zdrenţele astea, că le iau la bătaie acum.

Firuța rămase cu un gust amar – îi fusese atât de dor de Dinu… „Şi el s-o îndepărtat de mine. Cel mai drag frate al meu.” gândi ea. Oricum, nu avea mari speranţe în el, deoarece ştia cât de schimbătoare îi erau sentimentele. Copii fiind, o bătea des și doar ameninţările că-l va spune tatălui îl mai opreau… Însă niciodată nu l-a dat pe mâinile acestuia.

Mama se învârtea pe lângă el, ca o cloșcă îmbătată de soare. Îi puse să mănânce, apă să se spele şi-i dădu hainele, după ce o întrebă pe Firuța unde sunt. Cam pe la mijlocul permisiei, spre seară, venise din oraş total schimbat. Vorbea cu multă amabilitate şi-i spusese Firuței că tocmai se întâlnise cu Nitu Băran, că-l invitase el la o bere şi se împrieteniseră „la cataramă”. De fapt, i se păruse a fi un om de treabă, foarte amabil şi o zis că-l va apăra în oraş, că poate să le dea în gură la toţi pe care nu-i suferă şi că-i va face rost şi de gagici. Firuța rămăsese perplexă:

Acum, io nu mai vorbesc cu tine. Io vreau să termin cu el şi tu ţi-l faci pretin? Nu mă interesează ce te-o minţit. Ştiu io de câte-i în stare. Da’ cât m-o bătut, ţi-o spus?

Ai făcut tu ceva... Ai meritat. Nu te-o bătut el degeaba.

Da?... Dacă aşa crezi, chiar nu mai avem ce vorbi amândoi.

În zilele cât Dinu a mai stat acasă, cei doi au reușit să se evite. Cu toate acestea, la terminarea permisiei, cele două surori gravide au pus mână de la mână și i-au mărit numărul bănișorilor de buzunar. Totuși mai avea opt luni de „diribau”, cum îi zicea el serviciului militar.

Nitu Băran nu-şi mai încăpea în piele, că, în sfârşit, cucerise un frate de-al Firuței. Nu-l scotea din „cumnati-mio, Dinu.”

Un alt septembrie impasibil îşi făcea loc în calendarul vieţii. Frunzele tot aşa îngălbeneau, vântul tot aşa le smulgea de pe ramuri și le purta haihui, abandonându-le unde și cum avea el chef. Și viața Firuţei Frăţilă părea o frunză purtată de vântul sorții. Însă, observase ea, și frunzele, chiar așa moarte cum erau, se adunau noian prin cotloane, prin mici depresiuni, punându-se la adăpost. Oare oamenii nu puteau fi și ei așa?

Firuța îi mai făcu o vizită doamnei Jecu, la terminarea completă a verii, pentru a fi sigură că o găseşte. Spre fericirea ei era în birou.

Ce frumoasă eşti, o primi această zâmbind.

Săru' mâna, doamna Jecu!

Îţi stă foarte bine, în rochia asta de gravidă. Îmi faci o Simona mică?

Dacă tot am fost băgată în horă…

Speranța ei secretă era că va naște un băiat, și nu o fată, care să sufere cât a suferit ea. Şi-apoi auzise de la babe că băieţii seamănă cu mamele, iar fetele cu taţi. Se va îndura Dumnezeu, măcar atât să-i dea şi ei, un băiat.

Ce mai faci, Rafira?

Mai bine, doamna Jecu. De atunci nu m-o mai bătut.

Să ştii că eu am făcut reclamaţie, din partea Forului pentru minori. Sper să nu dai înapoi. Nu mă faci să lupt împotriva ta.

Nu, doamna Jecu, nu! răspunse ferm, Firuța. Că nu m-o mai bătut, bănuiesc, e o întâmplare, un rezultat al faptului că nu mai stau cu el. Da’ mi-i frică mereu. Mă presează ca să fac acte, să se înscrie pentru locuinţă. Zice că dacă nasc, lui îi va da locuinţă. Dar eu nu vreau.

Nici să nu te gândeşti, să închei căsătorie cu el. Tu ai de urmat un drum aşa cum am vorbit: dai copilul la casa de copii spre înfiere şi pleci în Constanţa. Îţi continui şcoala şi ţinem legătura. Vara vin la tine, la mare.

Doamna Jecu... întrebă Fira cu ton rugător, n-aş putea să dau copilu’ pentru un termen mai scurt, până mă stabilesc acolo? Că eu pot face şcolă şi cu el. Sânt creşe pentru copii acum, peste tot şi licee la seral.

De ce, dragă, pe termen scurt? Ce, ţi-i teamă că n-o să mai ai copii? Mama ta o făcut zece. Vezi că o să te caute cineva în legătură cu reclamaţia. Certificatul medico-legal l-am lăsat la procuratură.

Vă mulţumesc! Niciodată n-am să pot plăti binele pe care mi-l faceţi.

Să-ţi continui şcoala, să te faci om, aşa cum vreau eu. Asta va fi răsplata așteptată.

Eu sper. Şi mai sper ca el să nu audă de reclamaţie.

Organele noastre ştiu au de făcut.

Spusele doamnei Jecu se adeveriseră. Pe la mijlocul lunii, Firuța se pomenise cu sectoristul Tara, acasă, în deal. Mare îi fu mirarea. Era cam a doua oară de când călca el pe acolo. Prima dată fusese pentru vecinii lor, Oală, să întrebe dacă nu ştiu cumva din ce trăiesc. El avea cunoştinţă că nu munceau niciunul şi precis furau. Auzise el nişte zvonuri…

Zâua bună, tu, fată! zise sectoristul, un bărbat scund, îndesat, cu o mustaţă a la Hitler şi cu mutră acră.

Vorbeau prin fereastra deschisă, Firuța sprijinindu-şi coatele de pervaz.

Bună ziua, domnu’ Tara. Veniţi în casă?

Nu mai viu. Ce mai faceţ’, voi? Ce mai face mamă-ta? Da’ soru-ta, Ana?

Mama lucră la sere, ca zilieră, iar soru-mea, Ana, la 13 Decembrie, la păpuci, îi dădu Firuța raportul.

Stă aici, soru-ta, Ana? Parcă s-o măritat pin Sibiu.

Acum, da, stă aici.

Da’ tu, nu mai eşti cu ăla... cum îl cheamă, pentru care ţ’-ai lăsat şcola?

Sânt şi nu sânt. Nu pot scăpa de el.

Da’ tu vrei lucru ăsta?

Vreau, da’ îi greu! El n-o să mă lase în pace niciodată.

Tu, fată, eşti hotărâtă sau nu? Ui’, te ajut şi io.

Da! Sunt de acord! Cum să nu?! sări cu siguranţă în glas, Firuța.

Atunci, vii mâne după-masă, pe la cinci, la sector, la mine. Acolo în curtea colectivului. Ştii unde-i, aşe-i? Şi stăm de vorbă o ţâră amândoi. Propuse sectoristul cu voce gravă, tărăgănată.

Vin, domnu’ Tara! Da’ mi-i frică să nu audă el! Că mă omooră!

Tu, fată, tu vii la mine şi nu-i spui lui.

Da, domnu’ Tara, am înţeles.

Firuța fusese cuprinsă de o euforie pe care nu şi-o putea explica, poate că era speranța pe care i-o sădise doamna Jecu, dar şi de o spaimă cumplită, ce o sfredelea din cap până în picioare, la gândul că ar putea să audă ticălosul: „Doomne, de-ar trece mai iute pănă mâine…”

A doua zi, cu sufletul la gură, se strecură la ieşirea din program pe unde credea ea că poate trece cât mai neobservată, crezându-l pe Nitu Băran la poarta fabricii, Din fericire, lipsea. Se repezi acasă în mare grabă. Așteptă până la ora cinci fără un sfert, și, cum drumul dura doar zece minute, o luă agale spre sediul miliției, care se afla în aceeași clădire cu sediul CAP-ului, de fapt, o fostă gospodărie săsească, naționalizată, aflată pe prima stradă, la stânga intrării în sat, stradă prosperă, locuită numai de saşi. Cele mai multe case erau în trei canaturi, lipite unele de altele, dacă nu, erau unite de zidurile înalte ale curţilor. Nici musca nu intra între saşi. La mijlocul străzii, în cea mai mare dintre aceste gospodării ce deținea și cea mai mare ogradă, în care se puteau întoarce lejer două tractoare, se instalaseră abuziv CAP-ul şi sediul miliţiei. Acolo trebuia să ajungă Firuța, singură. Or socoteala de acasă… Nici nu ajunse bine în capătul satului că-l zări, ca pe un diavol blestemat, pe Nitu Băran. Venea foarte grăbit spre deal, ca la o întâlnire amoroasă, la care întârziase deja. Inima Firuței aproape se opri: „Ce mă fac?... Ce mă fac?! Unde zâc, io, că am treabă?! Io merg înainte, fie ce-o fi!”

Servus tu, unde te duci? întrebă Nitu. Io veneam să te iau în oraş, la un film.

Io... trăbă să mă duc... pănă la sectorist. Nu-ştu di ce mă cheamă.

Da? Păi di ce te-o chema, ăsta? Ce-o ave’ cu tine?

Nu-ştu!... Cred că pentru a lu’ Oală, îi veni ideea salvatoare Firuței.

Ie? Hai că viu cu tine!

Albă ca pânza de pe fața mortului, Firuța se văzu nevoită să meargă însoțită către sediul miliției. Pe drum, Nitu Băran o sfătui:

Vez’, dacă te întreabă ceva de mine, să nu spui nimic. Să nu spui despre curva aia pe care o adus-o Viorel.

Nuuuu, Nite! exclamă convingător Firuța, tremurând ca varga.

Intenţia de a intra și el în biroul sectoristului, fusese oprită, cu un gest ferm de către omul legii:

Dumneata? Cine eşti dumneata?! întrebă milițianul, cu un ton care n-ar fi trebuit să lase loc la interpretări.

Io-s Băran, domle, răspunse cu infatuare Nitu. Ce ai cu nevastă-mea?

După câte ştiu io, pe fata asta o cheamă Frăţilă.

Viitorea me’ nevastă. Nu vez’ că-i gravidă? Ne căsătorim.

Rămâi afară! spuse hotărât Tara, aruncându-i o privire de vechil supărat lui Nitu Băran, apoi, după ce închise ușa, se răsti către Firuța: Di ce-ai venit cu el, tu, fată? Aşe ne-o fost înţălejerea?

M-o aşteptat în capu’ satului, domnu’ Tara. Cred că ştie ceva…

N-are cum! Ia de-aici şi scrie! mai zise omul poruncitor, întinzând câteva coli de hârtie.

Ce să scriu?

Tot ce ştii despre el şi mai ales cât te-o bătut, că noi trăbă să facem neşte cercetări. Parcă tu ai un certificat medical.

Da. Am.

Firuța începu să scrie, ca pe o compunere, tot ce pătimise de când îl cunoscuse, în ce împrejurări luase contact cu el, temerile ei de a nu face reclamaţiei până atunci, faptele antisociale și ilegale la care asistase ori ce-i povestise el. Nu uită nici de băiatul lăsat leşinat în stradă, în urma loviturii, de scandalul de la Foamea, de geamurile sparte ale fratelui său, Niculae, şi de fata văzută la vecini. Desigur, descrisese cu lux de amănunte concubinajul, dar mai ales ultima bătaie, cea soră cu moartea, în urma căreia stătuse în spital două săptămâni. Nu minţi şi nu exageră nimic. Termină și semnă, așa cum îi spuse sectoristul.

Da! Îi bine, îi bine! rosti acesta, după ce parcurseră cele trei foi. Să-i spui şi lu’ mamă-ta să vie pe la mine, să dea şi ea o declaraţie. Cât de curând. Ce zâci vine?

Vine sigur, confirmă Firuța cu siguranţă în glas. Domnu’ Tara, da’ vă rog frumos... nu-i spuneţi lui că mă omoooră.

Tu, fată, tu crez’ că io-s pretin cu infractorii? vorbi omul cu multă căldură în glas, contrar aspectului său fizic. Stăi o ţâră aici! mai zise el, ieșind pe hol cu declaraţia Firuței făcută sul: El o plecat. Du-te acasă şi spune-i ce vrei tu, ce crezi tu, numai’ să fie bine pentru tine.

Firuța mulţumi, salută şi plecă. Nitu, într-adevăr, o aştepta în stradă.

Ce te-o întrebat, mămicuţă dragă?

Noo... despre a lu’ Oală. Unde lucră Viorica, Nelu, Viorel şi de sora lor, Persida, care-i în puşcărie pentru prostituţie. Să spun dacă ştiu io ceva de ie, auz’! Şi m-o mai întrebat de fata aia pe care aţ’ adus-o voi.

Cine tu? Io, am adus-o? Dă-o-n p...a mă-sii de curvă. Viorel o adus-o.

Da! Păi aşe i-am zis şi io. Că era pretină cu Persida. De tine n-o pomenit nimic. Io i-am spus că tu vineai după mine, pe acolo.

Bravo, nevastă! Hai să te pup! Şi-i trase o pupătură zdravănă pe gură. Trăbă să mă duc la unchiu-mio, cocoşatu, să văd ce-o mai făcut cu scandalu’ ăla de la Fomea, că ăia o făcut reclamaţie. Şi mai am io câte ceva la activ, de când n-ai fost tu cu mine. Nu ştii tu. Să-mi claseze dosarele şi gata. Să te duci la frai-to după certificat. Că dacă nu, mă duc io. Ştii că l-o pus şef de cadre peste secţia nostă?

Ştiu. Mi-o spus mama. Las’ că mă duc io, Nite, şi facem acte după ce nasc. Se grăbi Firuța cu răspunsul.

Iee! Io m-am înscris la locuinţă. Le-am spus că nevastă-mea trăbă să nască şi mi-o spus că-s primu’ pe listă.

Așa cum a fost hotărât, Ana Frăţilă merse și ea la sectorist ca să dea declaraţie. Pentru că nu știa decât să se iscălească, îi dictă miliţianului, în cuvinte simple, aşa cum se pricepea, tot calvarul suportat de către fiica ei, dar și de întreaga familie, spusele celor două suprapunându-se în cea mai mare parte.

Înainte de a începe anul şcolar, Ana și cu Anișoara se mutaseră din nou la Duică. Se părea că le primise definitiv, deoarece trecuse ceva timp și nu le izgonise. Și Firuța trăia o perioadă de acalmie. Nitu o căuta cam de două-trei ori pe săptămână, o aştepta seara la poarta fabricii şi o conducea doar până la autobuz. Firuţa prefera să lucreze mai mult în schimbul doi, pentru a petrece cât mai puţin timp cu el. Îi dădea întâlnire duminica, mergeau prin Dumbrava, cheltuiau ce aveau, sau cu ce jecmănea el de la cunoscuţi, căci nu-şi lăsase obiceiul de a cere. La salariul ei nu mai atenta. Chiar ocolea zilele de leafă. Astfel Firuţa putu să-şi mai aranjeze garderoba. Îşi cumpără, prevăzătoare, material de palton, îşi mai cusu o rochie pentru gravidă, dintr-o diftină groasă, cu pătrăţele ca tabla de şah, sub formă de capot, atentă să fie utilă şi după ce va naşte. Dacă mai rămâneau bani, după ce se răsfăța cu toate sorturile de prăjituri, îi punea deoparte, fie şi cea mai mică sumă, să aibă când va veni copilul pe lume. Mergea pe la doamna Jecu la două săptămâni odată, stăteau de vorbă, îi povestea tot ce s-a mai petrecut şi se complimentau reciproc. De câteva ori îi dusese flori.

Ce frumoasă eşti! o admira doamna Jecu, semn că întrevederea trebuia să ia sfârșit. Eşti o gravidă frumoasă. Ţi-ai făcut rochie nouă, văd.

Nu mai încăpeam în a vechea, doamna Jecu. Şi era şi subţire, mai adăuga Firuța, pregătindu-se de plecare.

Să nu-mi mai aduci flori! Nu-ţi mai cheltui tu banii pe flori! Ia spune-mi, îmi faci o Simona mică?

Această întrebare se repeta la fiecare întâlnire, dar Firuța se gândea doar la nume de băiat: Vlad, Dragoş, Radu, Horea.

Conform legislației în vigoare a acelor vremuri, la şapte luni şi jumătate a sarcinii, gravidele intrau în concediu prenatal. Prin urmare, pe la începutul lui octombrie, Firuța se bucura și ea de acest drept. Burta se mărise şi pofta de cremşnit la fel. Copilaşul dădea din picioruțe, mai ales când mama lui se odihnea, încât deforma pentru câteva secunde balonul în care înota. Firuţa prinse mult drag de această fiinţă încă nenăscută şi refuza să creadă că se va despărţi de ea. Nu-i era clar ce va face. Nu ştia cum va reuşi să scape de Băran, cu un copil în braţe. Era conştientă că acesta nu-şi va schimba năravul şi că nu va avea viaţă bună alături de el niciodată. Acum ţinea morţiş să facă acte de stare civilă. „Nu... nu pot! Cred că va trebui să-l dau la casa de copii încă de la maternitate. Să n-apuc să-l trec pe numele lui. Nu vreau să tragă şi copilu’ meu câte-am tras io. Apoi oi mai vedea…”

Iubitorul ei concubin, aparent bine intenționat, avea pretenția, de când Firuța nu mai lucra, să-l aştepte în fiecare zi, la ieșirea din tură, în faţa uzinei. Şi cum ea nu mai dorea scandal, dar parcă şi aştepta ceva – nici nu prea ştia ce – îl asculta, se supunea întocmai. Astfel, cum venea ora trei, se aşeza în colţul opus ieşirii din Independenţa, să-şi aştepte concubinul. ce nu întârzia să apară. Gălăgios, cu cel puţin doi-trei tovarăşi pe lângă el, nemaiîncăpându-şi în pene de gestul soţiei de fiecare zi. O soţie tânără şi frumoasă, cu părul lung şi care era gravidă cu el, în opt luni. Mergeau alături de colegi câţiva paşi, împăunându-se, arătându-se cel mai zelos familist. Uneori mâncau împreună la cantină, întotdeauna plătea Firuța, iar alteori îi aducea pacheţel de acasă, pe care-l înfuleca degrabă, pe stradă, din câteva înghiţituri. Avea pretenţie să aibă nevasta grijă de el. Apoi plecau la colindat, după vechiul lui obicei. Când găsea prilej de dormit împreună o ducea cu el, dar numai în locuinţe arătoase. Cerea să i se acorde importanţă, un pat bun, neapărat cu lenjerie. El mai stătea cu gazda la băut sau să joace cărţi şi mai trecea pe la ea să vadă ce face.

Dooorme, a mea... ca un pui! auzea Firuța din așternut, prefăcându-se că doarme dusă.

Intrarea lui în pat, îi provoca silă, o făcea să-şi strângă sufletul ghem.

Pe douăzeci şi şase octombrie, de Sf. Dumitru, Firuța aștepta ca de obicei în fața fabricii. Era ziua lui şi perspectiva bețiilor, a săruturilor cu iz de băutură și tutun, a mierosului „mămicuţă dragă”, precedat de înjurături, o îngrozeau mai mult ca niciodată. Bineînţeles rezervase o sută de lei pentru a-i cumpăra ceva, după ce se vor întâlni, fiind sigură că el dorea banii, pentru a-i bea cu prietenii. Aşteptă, aşteptă vreun sfert de oră, chiar mai bine, dar el nu se arăta, contrar obiceiului de a ieşi printre primii pe poartă. Un bărbat o ţintise cu privirea şi se îndreptă spre ea:

Îl aşteptaţi pe Nitu Băran? se interesă acesta.

Da, răspunse Firuța, puţin surprinsă.

Nu-l mai aşteptaţi! L-o arestat, nu ştiu pentru ce. Îi arestat.

Cuuuum? întrebă Firuța, mai mult bucuroasă decât mirată. Când?

Az’, pe la zece. O venit doi miliţieni şi l-o arestat, de la lucru’. Nici să să schimbe nu l-o lăsat. L-o luat în salopeta de lucru. Dacă vreţi, mâne vă aduc hainele.

Pote e o încurcătură... Oricum, mulţumesc! răspunse Firuța, bulversată.

Se întoarse şi plecă. Nici nu ştia pentru ce mulţumise. Nu-i venea să creadă că este liberă, că a ieşit din coşmar. Îi venea să zburde ca mieluşeii primăvara, să zboare ca bondarii grăbiţi, cei ce au viaţă doar un sezon. O luă pe sub Podul Minciunilor, în sus spre centru în pas alert, uitând că e gravidă în nouă luni, privind în stânga şi-n dreapta. Era liberă din nou? Putea vedea pe unde merge? Avea voie să privească persoanele ce treceau pe lângă ea? Totul i se părea strălucitor în drumul ei? Ultimele flori de prin parcuri erau aurite? Copacii de pe marginea centrului erau fermecători, deşi mai aveau pe ici, pe colo, câte o frunză? Oraşul îşi recâştigă din nou farmec, iar lumea parcă toată era veselă?

Se opri la cofetăria Tosca, în capătul centrului. „Mă duc să mă umflu de prăjituri. O să mânc pe săturate!” și îşi comandă trei cremşnituri, două tortuleţe şi o sticlă de cicola.

La pachet? întrebă vânzătoarea.

Nu. Aici. Le mănânc pe tote.

Femeia se uită la ea zâmbind şi i le puse fiecare pe câte o farfurie. Dar nu putu să le mănânce pe toate. Mâncă doar două, iar restul le împachetă, le puse în geantă şi mai cumpără, de la alimentara din colţ, o sticlă cu vin.

Se exterioriză deplin abia după ce ieşise din sat, în drum spre casă: „Sânt liberă... sânt liberă! Libertate, libertate! Pruncule, suntem liberi. Niciodată n-o să te cheme Băran! L-o arestat! L-o arestat!!” vorbea singură, tare, dansând. Îi venea să îmbrăţişeze toţi pomii din grădină, să sărute ultimele fire de iarbă ce nu apucaseră să se îngălbenească.

Ajunsă în pragul casei, planurile nu mai păreau așa de roz: „Da’ cine mă ajută să-l cresc? Aaa... o să plătesc pe cineva. Dacă o să muncesc la războoie, o să câştig bine şi o să-mi ajungă banii. O să-i cumpăr cărucior copilului şi jucării şi hăinuţe frumoase.”

Mama ei nu era acasă şi nu avea cu cine împărţi bucuria. Simţea nevoia să-şi consume din energie. Se apucă să trebăluiască prin casă, cântând Lele de la Orăştie, să facă ceva de mâncare, să-şi aştepte mama cu o masă specială. Destul de târziu veni şi Ana Frăţilă. Era întuneric deja. Când văzu pe masă sticla de vin şi prăjiturile, se miră tare. Ştia că Firuța e cam zgârcită, nu prea făcea ea gesturi de acest fel:

Da’ ce-i cu tine, Firuţă? Cum de-ai luat vin?

Sărbătorim, mamă! Răspunse, zâmbind larg, scoţând în evidenţă şiragul de dinţi frumoşi şi sănătoşi: Az’, îi Sf. Dumitru.

A... îi zâua lu’ ăla. Îl mai şi sărbătoreşti? rosti Ana rar şi chinuit ultimul cuvânt, împleticind silabele – era prea lung pentru ea.

Mamă, l-o arestat! Auz’, mamă?

Ieee... l-o arestat! se miră Ana de data aceasta. Ce-ai zâs? Cine l-o arestat?

Miliţia, cum cine?! Mi-o spus un om care lucră cu el, când l-am aşteptat. Un coleg de la lucru.

Dooomne! Mulţămescu-ţ’ ţâie Dooomne! Rugăciunile mele să te scape de el, n-o fost dejaba, vorbea femeia şi se închina crucindu-se şi făcând mătănii până în pământ.

Se omeniseră amândouă cu prăjituri şi cu câte un pahar de vin, ca în vremuri bune, şi cu multă, multă vorbă.

va urma

Vizualizări: 138

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Un fragment tocmai bun de 8 Martie. Mi-a crescut moralul, Sofy, să văd cum intră Băran după gratii. Sper ca lucrurile să ia o altă întorsură pentru Fira.

Am simțit un vânt cald în destinul Firuței încă din episodul trecut, dar să fie arestat Băran... Nu speram, nu atât de repede, însă m-am bucurat. Enorm! Sper să nu revină. Aș vrea să aud de aici înainte numai de bine. :) Vreau prea mult?

Încântătoare dialogurile și descrierile.

Cu drag,

Frumos redată bucuria Firei după arestarea lui Băran!Inspirație!

Mă bucur că ţi-am trimis un ''cadou'' frumos de 8 Martie Mihaela! Parcă era cazul, nu? Şi să sperăm că va fi şi pe uliţa Firuţei soare.

Muţumesc că te ţii după ea!

Mihaela Roxana Boboc a spus :

Un fragment tocmai bun de 8 Martie. Mi-a crescut moralul, Sofy, să văd cum intră Băran după gratii. Sper ca lucrurile să ia o altă întorsură pentru Fira.

Nu Corina, nu doreşti mult, decât o viaţă normală. Cea pe care şi-o doreşte şi ea, Firuţa, de fapt. Probabil că ambiţiile mari au părăsit-o, dar nu bag mâna în foc că nu vor reveni. Ştii cum se spune: ce nu te omoară te face mai puternic. Şi ea a luat lecţii cât pentru toată viaţa.

Mulţumesc de bucuria împărtăşită şi de atenţia cu care citeşti!

Corina Militaru a spus :

Am simțit un vânt cald în destinul Firuței încă din episodul trecut, dar să fie arestat Băran... Nu speram, nu atât de repede, însă m-am bucurat. Enorm! Sper să nu revină. Aș vrea să aud de aici înainte numai de bine. :) Vreau prea mult?

Încântătoare dialogurile și descrierile.

Cu drag,

Mulţumesc mult că te apleci peste destinul Firuţei, Gabi. Spiritul tău de observator rafinat nu scapă nici ce e bine, dar nici ce e rău. Însă nobleţea sufletului tău, vorbeşte doar.

Gabriela Grădinariu a spus :

Frumos redată bucuria Firei după arestarea lui Băran!Inspirație!

Povesteşţi cu mult farmec şi naturaleţe, iar limbajul m-a cucerit şi mi-a trezit amintiri. Am citit cu multă bucurie. 

Alt fragment frumos, dar nu-mi miroase deloc a bine entuziasmul Firutei. Baran, sigur se intoarce iar in viata ei...
Doua mici carcoteli:
,,Dinu însănătoşise complet,"
,,– Organele noastre ştiu au de făcut."

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Comentându-i pe alții, vom fi, la rândul nostru, comentați.
Așa-i într-un cenaclu.

Activitatea Recentă

petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog you and i a utilizatorului petrut dan
cu 1 minut în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ziua cârtiței a utilizatorului petrut dan
cu 7 minute în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog trebuia... a utilizatorului bolache alexandru
cu 1 oră în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rugă pentru pământ a utilizatorului Monica Pester
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Rugă pentru pământ a lui Monica Pester
cu 1 oră în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când mama trebăluiește a utilizatorului Maria Mitea
cu 1 oră în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Singurătate a utilizatorului Dacu
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Singurătate a lui Dacu
cu 1 oră în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog trebuia... a utilizatorului bolache alexandru
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog trebuia... a lui bolache alexandru
cu 5 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Eram a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Am uitat... a lui ELENA AGIU-NEACSU
cu 8 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Am uitat... a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
cu 8 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Eram a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Eram a lui Stanescu Valentin
cu 8 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia clarului de lună a utilizatorului Costel Zăgan
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Erezia clarului de lună a lui Costel Zăgan
cu 9 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog luna fugea odată cu mine a utilizatorului Ariana Zburlea
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog *** a lui Costel Zăgan
cu 9 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când mama trebăluiește a utilizatorului Maria Mitea
cu 10 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor