Coboară o înserare de primăvară timpurie, de început de martie, peste București. Care-i amintește lui Gil de altă seară, din martie anul trecut, când Bucureștiul a fost zguduit de marele cutremur. Același miros ciudat, amestec de gaze de eșapament și de praf ridicat în aer, de moloz, igrasie și mirosuri de mâncare revărsându-se de peste tot. Același cer violaceu și aceeași lună plină ridicându-se stranie și rece deasupra blocurilor întunecate. Abia ieșit de la facultate, după cursurile plictisitoare de după amiază și după ce a servit un corn cu iaurt la un lactobar din Piața Kogălniceanu, cina lui de fiecare seară, Gil bântuie de unul singur pe străzi după cum îi e obiceiul, înainte de a se retrage în camera lui de cămin din „6 Martie”, între facultate și Opera Română.
      De-o bună bucată de vreme în fiecare seară se îndreaptă, ca sub vraja unui drog hipnotic, spre strada Lipscani, acolo unde, în geamul unei consignații, lucește sub lumina serii un tablou vechi, parcă afumat de vreme, care înfățișează o noapte cu lună pe mare. Tema e una destul de banală, iar tehnica nu pare a depăși maniera picturilor modeste semnate de pictori mai mult sau mai puțin anonimi. Autorul nu e unul cunoscut, semnătura e indescifrabilă. Și totuși atmosfera tabloului pare dintr-o altă lume, de pe o altă planetă, o mare nepământeană și o lună stranie, ca un ochi galben și nemișcat, privind amenințător din cer.
      Stă vreme îndelungată în fața tabloului, cu sufletul rătăcind în apa arămie a mării dintr-un alt tărâm și în lumina de lună care curge parcă asemeni unei simfonii din înaltul cerului, întinzându-se ca un voal peste apele mării. Ridică ochii și se uită apoi la luna de pe cerul de un albastru închis. Frumoasă, nimic de zis. Dar parcă fără misterul acela din lumea insolită a tabloului din vitrină.
      Pe colțul ramei din dreapta jos, pe un tichet de hârtie, stă scris prețul lucrării: 2000 de lei. Să fii avut acești bani l-ar fi cumpărat din prima seară în care l-a văzut. Dar suma e una imensă pentru portofelul lui de student sărac, care abia se descurcă de la o zi la alta prin viața tumultuoasă a Capitalei, primind doar din când în când o sută-două de lei de la părinții lui de la țară. Noroc cu bursa lui de student bun, dar care se duce pe cartela de masă de la cantină și pe cazare, rămânând lunar doar cu câțiva lei de buzunar.

      De aproape o lună încearcă disperat să adune suma necesară, dar e încă departe de ea. Și-a vândut cartela de masă, încercând să supraviețuiască doar cu cornuri și iaurt de la un lactobar, cu o franzelă, un pateu de ficat, o cutie de stavrizi ori o tocană de legume de la Alimentara. A mai vândut din lucruri, ceasul Racheta primit de ziua lui când a împlinit optsprezece ani, vreo câteva cărți la care ținea mult. A mai adăugat și cele câteva sute primite de acasă, plus niște mici împrumuturi de pe la colegi, dar aceștia nu sunt nici ei prea avuți și fac tot timpul glume pe seama obsesiei lui:
      - Tablou cu lună îți trebuie ție, la sărăcia ta? Nu vezi tu luna în fiecare seară? Urcă-te pe bloc și o poți admira gratis cât vrei! Fă-i o poză mare și admir-o de câte ori simți nevoia!
      Banii se adună greu și timpul trece repede. De fiecare dată când se apropie de magazin are inima strânsă la gândul că poate nu mai găsește tabloul în vitrină, în orice moment un amator cu bani i-l poate „sufla”. Dar îi tresaltă inima de bucurie când descoperă, în fiecare seară, că tabloul e nemișcat la locul lui. Noroc că nu sunt mulți amatori de tablouri fără vreo valoare de colecție și la o sumă destul de mare pentru cumpărătorul obișnuit.
      Vânzătoarea îl știe deja și nu-l mai bagă în seamă după ce în primele seri era agitată și impacientată că nu știa ce hram poartă ciudatul trecător și ce urmărește el de fapt. Dar el i-a explicat frumos că-i place tabloul din vitrină, iar vânzătoarea s-a liniștit, admițând că privitul e liber și gratis.
     S-a înnoptat de-a binelea, cu ochii împăienjeniți de atâta privit la tabloul magic, pornește iar pe străzi, traversează spre Stavropoleos, trece prin fața restaurantului „Caru’ cu bere” de unde vine mirosul apetisant de friptură și cârnați, ar mânca o porție de cârnăciori oltenești cu două beri la halbă, dar nu poate umbla la banii din portofel. De mai bine de o lună nu mai ia nici măcar tramvaiul, mergând pe jos, apostolește, face bine la condiția fizică și contează orice economie, cât de mică, la buget.

      În sfârșit visul lui e pe cale să se împlinească. Îi mai lipsește doar o sută de lei ca să facă suma rotundă de două mii de lei. Umblă disperat după un împrumut, dar toți îl întâmpină cu un refuz. Deschide larg dulapul din cămin. Ce ar mai putea vinde? Are doar două haine, două perechi de pantaloni, una de stofă, alta de blugi și două cămăși de schimb. Cu această garderobă a făcut aproape toată facultatea, până acum în pragul absolvirii. La ce ar putea renunța? Și cine ar cumpăra haine vechi? Singura șansă ar fi cu perechea de blugi cumpărată anul trecut de la un student arab. Nu e de la cine știe ce firmă, dar ar putea lua mai mult de trei sute pe ea. Și el să rămână doar cu o pereche de pantaloni de rezervă, cei de stofă cumpărați prin anul doi, cam uzați, dar încă mai merg o vreme. Își amintește că, mai anul trecut, George Cimpoi de la etajul doi dorea să-i cumpere blugii. Zis și făcut. Înșfacă perechea de blugi și-l caută pe potențialul cumpărător. Numai că George nici nu vrea să audă de trei sute. Nici măcar două. Una și atât. Bună și aia. Cu toți banii strânși în portofelul uzat se îndreaptă fremătând de emoție spre strada Lipscani, mereu cu tabloul din vitrină în fața ochilor. Călcând aiurea e gata să intre în ceilalți trecători, ori să de-a buzna pe roșu la trecerile de pietoni.
      De departe caută vitrina din ochi. Dar vitrina i se pare întunecată și goală. Se freacă la ochi, poate nu vede bine în lumina amurgului. Cu cât se apropie, inima îi bate mai tare și răsuflarea e mai grea. Apoi totul devine clar ca lumina zilei. Tabloul nu mai e la locul lui. Doar două gravuri mai mici au rămas în vitrină. Se clatină ca beat și se reazemă de zidul magazinului. Vânzătoarea îl vede și iese în cadrul ușii.

      - Tabloul... îngaimă Gil cu glasul pierit, arătând spre geamul vitrinei.
      - Nu mai e. S-a dat! i-o retează scurt și parcă satisfăcută vânzătoarea.
      - Cum nu mai e? Când s-a dat?
      - Mai adineauri, de vreo oră sau două. A trecut pe aici domnul Besoiu cu soția. Doamnei i-a plăcut. El era cam nervos și nu prea voia să-l cumpere. Dar ea a insistat și el a acceptat. Asta e.
      - Asta e... repetă Gil mecanic și pleacă șovăind în lungul străzii, fără să mai rostească vreun cuvânt.
      Ca în transă se îndreaptă spre restaurantul de pe Stavropoleos, spre „Caru’ cu bere”. Caută o masă liberă și comandă două porții de cârnăciori oltenești și două beri. Apoi din nou și din nou, până simte că-i vine să vomite și se învârtește localul cu el. Între timp intră o trupă de colegi, îl văd de la distanță și se așază cu toții, veseli, la masa lui. Se uită tulbure spre ei:
      - Comandați tot ce vreți, mâncare, băutură, după pofta inimii!
      - Bă, ești nebun? Faci glume cu noi? Și bani de unde? Că noi avem doar de câte o bere fiecare...
      Gil îi privește încruntat și le răspunde cu glasul sugrumat:
      - Banii nu sunt o problemă! Repet, comandați fiecare tot ce doriți! Mâncați și beți pe săturate. Azi e ziua voastră norocoasă!

Vizualizări: 103

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Ooo, Doamne, mi-au dat lacrimile. Cu cât mă apropiam de final, cu atât mă luau și pe mine palpitațiile. Am bănuit deznodământul, dar tot am mai sperat... Chiar și după ce am aflat cine l-a cumpărat, parcă tot mai speram în adâncul sufletului să se întâmple o minune, de undeva... nu știu... Dar, normal, nu s-a întâmplat, și așa și trebuia să fie, altfel s-ar fi știrbit perfecțiunea acestui text atât de bine scris, atât de emoționant, atât de minunat. 

Mie îmi sună a povestire gen Zona Crepusculară, în sensul că mă captivează și mă intrigă atracția atât de mare pentru acel tablou. Poate există și o continuare. Mi-a plăcut modul gradat în care crește tensiunea și cel mai mult m-a impresionat partea din final, atât de bine sunt descrise dezamăgirea, bulversarea personajului.
Am remarcat o mică scăpare, un i în plus aici: "Să fii avut acești bani l-ar fi cumpărat din prima seară în care l-a văzut."
Și nu știu dacă "a servi" este acum acceptat cu sensul de "a mânca".

Ca și Lisiei, mi-au dat lacrimile. Pentru lupta lui cu sine, privațiuni, și pasiunea lui neînțeleasă, dar nobilă.

Mă regăsesc cumva... (acum mai bine de 20 de ani, la un târg de vechituri/anticariat, în București, în aer liber... am găsit un tablou de formă ovală ce înfățișa un chip de femeie tânără, frumoasă, cu pălărie și guler sofisticat de dantelă...Atât de bine era pictată dantela, încât părea aerată, parcă o mișca vântul...iar privirea femeii era vie, nu ghiceai unde se uită, din orice direcție privită era la fel...ca Gioconda. Era scump, foarte scump, cât salariul meu pe o lună întreagă sau mai mult, nu-mi permiteam  nici eu... aveam priorități/copii, am plecat și-am uitat, până acum :))

M-ai subjugat cu acest text desăvârșit scris. 

La o scară mai generală, e bine să sperăm și să luptăm pentru visele noastre, multe se îndeplinesc.

aDa

p.s. culmea...acum pictez, ha, ha

Ada Nemescu a spus :

Ca și Lisiei, mi-au dat lacrimile. Pentru lupta lui cu sine, privațiuni, și pasiunea lui neînțeleasă, dar nobilă.

Mă regăsesc cumva... (acum mai bine de 20 de ani, la un târg de vechituri/anticariat, în București, în aer liber... am găsit un tablou de formă ovală ce înfățișa un chip de femeie tânără, frumoasă, cu pălărie și guler sofisticat de dantelă...Atât de bine era pictată dantela, încât părea aerată, parcă o mișca vântul...iar privirea femeii era vie, nu ghiceai unde se uită, din orice direcție privită era la fel...ca Gioconda. Era scump, foarte scump, cât salariul meu pe o lună întreagă sau mai mult, nu-mi permiteam  nici eu... aveam priorități/copii, am plecat și-am uitat, până acum :))

M-ai subjugat cu acest text desăvârșit scris. 

La o scară mai generală, e bine să sperăm și să luptăm pentru visele noastre, multe se îndeplinesc.

aDa

Sunt nespus de onorat, Lisia, de comentariul tău, de faptul că micul meu text te-a impresionat până la lacrimi, lectura lui te-a captivat și emoționat și-l găsești bine scris. Mulțumesc mult pentru lectură și apreciere! 

Vasilisia Lazăr a spus :

Ooo, Doamne, mi-au dat lacrimile. Cu cât mă apropiam de final, cu atât mă luau și pe mine palpitațiile. Am bănuit deznodământul, dar tot am mai sperat... Chiar și după ce am aflat cine l-a cumpărat, parcă tot mai speram în adâncul sufletului să se întâmple o minune, de undeva... nu știu... Dar, normal, nu s-a întâmplat, și așa și trebuia să fie, altfel s-ar fi știrbit perfecțiunea acestui text atât de bine scris, atât de emoționant, atât de minunat. 

Amanda, mulțumesc de trecere și de comentariu. Poate părea stranie, într-adevăr, această dependență psihică de un lucru, cum ar fi aici tabloul din vitrină, dar e un fenomen destul de obișnuit și mulți oameni pot recunoaște că la un moment sau altul al vieții lor au fost obsedați, sau mai degrabă fascinați, de un obiect pe care l-ar fi vrut cu obstinație în posesia lor. De obicei pentru omul obișnuit obiectul e unul material, utilitar, dar pentru un spirit mai aparte obiectul e mai degrabă ceva spiritual cum ar fi un obiect de artă, fără valoare practică, dar a cărui posesie îmbogățește sufletul. Pentru un astfel de vis personajul e în stare de orice sacrificii, de aceea dezamăgirea din final e cumplită și ajunge ca tot sacrificiul făcut să fie „aruncat pe apa sâmbetei”, cum se zice.

Cât despre „ a servi” când e vorba de mâncare, există discuții și se acceptă ambele variante în vorbirea cotidiană. Când îndemni pe cineva să mânînce te adresezi de obicei cu „Serviți, vă rog!” expresie care a dat și titlul unei emisiuni TV :) 

Amanda Spulber a spus :

Mie îmi sună a povestire gen Zona Crepusculară, în sensul că mă captivează și mă intrigă atracția atât de mare pentru acel tablou. Poate există și o continuare. Mi-a plăcut modul gradat în care crește tensiunea și cel mai mult m-a impresionat partea din final, atât de bine sunt descrise dezamăgirea, bulversarea personajului.
Am remarcat o mică scăpare, un i în plus aici: "Să fii avut acești bani l-ar fi cumpărat din prima seară în care l-a văzut."
Și nu știu dacă "a servi" este acum acceptat cu sensul de "a mânca".

Mă bucur mult, Ada, că ți-a plăcut textul meu și faptul că te-ai regăsit oarecum în el cu aceeași pasiune pentru un obiect de artă pe care ți l-ai fi dorit cu ardoare, dar care care depășea posibilitățile de a-l achiziționa. Desigur că o astfel de dorință poate părea exagerată și de neexplicat din perspectiva practică a omului obișnuit, dar pentru un suflet cu o sensibilitate aparte poate fi o dovadă de noblețe spirituală. Mulțumesc mult pentru trecere, pentru comentariu și apreciere! Cât despre pictura ta, am fost fascinat de ea încă de la primele vizualizări aici pe Însemne și așa cum știi am apreciat-o ca atare, are o putere de impresie fantastică, trăsături de penel energice, dar și diafane, iar ochii portretelor sunt de obicei de o vioiciune și luminozitate aparte. O dimineață frumoasă de început de vară îți doresc!

Ada Nemescu a spus :

Ca și Lisiei, mi-au dat lacrimile. Pentru lupta lui cu sine, privațiuni, și pasiunea lui neînțeleasă, dar nobilă.

Mă regăsesc cumva... (acum mai bine de 20 de ani, la un târg de vechituri/anticariat, în București, în aer liber... am găsit un tablou de formă ovală ce înfățișa un chip de femeie tânără, frumoasă, cu pălărie și guler sofisticat de dantelă...Atât de bine era pictată dantela, încât părea aerată, parcă o mișca vântul...iar privirea femeii era vie, nu ghiceai unde se uită, din orice direcție privită era la fel...ca Gioconda. Era scump, foarte scump, cât salariul meu pe o lună întreagă sau mai mult, nu-mi permiteam  nici eu... aveam priorități/copii, am plecat și-am uitat, până acum :))

M-ai subjugat cu acest text desăvârșit scris. 

La o scară mai generală, e bine să sperăm și să luptăm pentru visele noastre, multe se îndeplinesc.

aDa

Bună dimineața,

eram aici, te simțeam prezent, așteptam răspunsul tău...

De această dată, la fel ca Amanda, sper într-o continuare a poveștii. Cu un final fericit (din prima) poate nu atingea acest nivel înalt de emoție! Dar tocmai această discrepanță, sau prăpastie între nevoile primare (mâncare/băutură) și țelul nobil de a avea un obiect de suflet, hrană spirituală, dă sclipirea de raritate și unicitate textului.

Poate vânzătoarea (pe care mi-o imaginez de o structură fină, doar nu vinde la ...aprozar) mijlocește cu familia Besoiu să ofere tânărului tabloul, dar sunt conștientă că urmarea ar dilua impactul "devastator" simțit la citire.

M-ai copleșit cu aprecierile pentru picturile mele, generos...

Rămân admiratoarea scrierilor tale, aDa

Grig Salvan a spus :

Mă bucur mult, Ada, că ți-a plăcut textul meu și faptul că te-ai regăsit oarecum în el cu aceeași pasiune pentru un obiect de artă pe care ți l-ai fi dorit cu ardoare, dar care care depășea posibilitățile de a-l achiziționa. Desigur că o astfel de dorință poate părea exagerată și de neexplicat din perspectiva practică a omului obișnuit, dar pentru un suflet cu o sensibilitate aparte poate fi o dovadă de noblețe spirituală. Mulțumesc mult pentru trecere, pentru comentariu și apreciere! Cât despre pictura ta, am fost fascinat de ea încă de la primele vizualizări aici pe Însemne și așa cum știi am apreciat-o ca atare, are o putere de impresie fantastică, trăsături de penel energice, dar și diafane, iar ochii portretelor sunt de obicei de o vioiciune și luminozitate aparte. O dimineață frumoasă de început de vară îți doresc!

Ada Nemescu a spus :

Ca și Lisiei, mi-au dat lacrimile. Pentru lupta lui cu sine, privațiuni, și pasiunea lui neînțeleasă, dar nobilă.

Mă regăsesc cumva... (acum mai bine de 20 de ani, la un târg de vechituri/anticariat, în București, în aer liber... am găsit un tablou de formă ovală ce înfățișa un chip de femeie tânără, frumoasă, cu pălărie și guler sofisticat de dantelă...Atât de bine era pictată dantela, încât părea aerată, parcă o mișca vântul...iar privirea femeii era vie, nu ghiceai unde se uită, din orice direcție privită era la fel...ca Gioconda. Era scump, foarte scump, cât salariul meu pe o lună întreagă sau mai mult, nu-mi permiteam  nici eu... aveam priorități/copii, am plecat și-am uitat, până acum :))

M-ai subjugat cu acest text desăvârșit scris. 

La o scară mai generală, e bine să sperăm și să luptăm pentru visele noastre, multe se îndeplinesc.

aDa

Mă bucură mult revenirea ta, Ada, cu noi aprecieri și sugestii pentru povestirea mea, cred totuși că o continuare ar dilua această pilulă care trebuie să rămână așa, superconcentrată, chiar dacă foarte amară, ca orice medicament mic dar puternic. Tentația de a da o continuare fericită acestui caz dramatic sufletește e una interesantă și incitantă, dar cred că n-am să-i dau curs :) Cât despre arta ta grafică, rămân mereu la primele mele impresii, deosebit de puternice atunci când am descoperit-o. O zi frumoasă de iunie îți doresc!

Ada Nemescu a spus :

Bună dimineața,

eram aici, te simțeam prezent, așteptam răspunsul tău...

De această dată, la fel ca Amanda, sper într-o continuare a poveștii. Cu un final fericit (din prima) poate nu atingea acest nivel înalt de emoție! Dar tocmai această discrepanță, sau prăpastie între nevoile primare (mâncare/băutură) și țelul nobil de a avea un obiect de suflet, hrană spirituală, dă sclipirea de raritate și unicitate textului.

Poate vânzătoarea (pe care mi-o imaginez de o structură fină, doar nu vinde la ...aprozar) mijlocește cu familia Besoiu să ofere tânărului tabloul, dar sunt conștientă că urmarea ar dilua impactul "devastator" simțit la citire.

M-ai copleșit cu aprecierile pentru picturile mele, generos...

Rămân admiratoarea scrierilor tale, aDa

Grig Salvan a spus :

Mă bucur mult, Ada, că ți-a plăcut textul meu și faptul că te-ai regăsit oarecum în el cu aceeași pasiune pentru un obiect de artă pe care ți l-ai fi dorit cu ardoare, dar care care depășea posibilitățile de a-l achiziționa. Desigur că o astfel de dorință poate părea exagerată și de neexplicat din perspectiva practică a omului obișnuit, dar pentru un suflet cu o sensibilitate aparte poate fi o dovadă de noblețe spirituală. Mulțumesc mult pentru trecere, pentru comentariu și apreciere! Cât despre pictura ta, am fost fascinat de ea încă de la primele vizualizări aici pe Însemne și așa cum știi am apreciat-o ca atare, are o putere de impresie fantastică, trăsături de penel energice, dar și diafane, iar ochii portretelor sunt de obicei de o vioiciune și luminozitate aparte. O dimineață frumoasă de început de vară îți doresc!

Ada Nemescu a spus :

Ca și Lisiei, mi-au dat lacrimile. Pentru lupta lui cu sine, privațiuni, și pasiunea lui neînțeleasă, dar nobilă.

Mă regăsesc cumva... (acum mai bine de 20 de ani, la un târg de vechituri/anticariat, în București, în aer liber... am găsit un tablou de formă ovală ce înfățișa un chip de femeie tânără, frumoasă, cu pălărie și guler sofisticat de dantelă...Atât de bine era pictată dantela, încât părea aerată, parcă o mișca vântul...iar privirea femeii era vie, nu ghiceai unde se uită, din orice direcție privită era la fel...ca Gioconda. Era scump, foarte scump, cât salariul meu pe o lună întreagă sau mai mult, nu-mi permiteam  nici eu... aveam priorități/copii, am plecat și-am uitat, până acum :))

M-ai subjugat cu acest text desăvârșit scris. 

La o scară mai generală, e bine să sperăm și să luptăm pentru visele noastre, multe se îndeplinesc.

aDa

Un text emoționant!

am  citit o excelenta  proza  scurta  ,o  drama  a absurdului  cotidian ,a  obsesie   ce de la  doua  lozuri   se perpetueaza in  spatiul  literar autohton  si   pot   sa spun   ca am descoperit  un profesinalism  desavarsit   si  o munca  CE  MERITA   APRECIATA  NU  DOAR  IN UMILELE MELE  REMARCI....

Mica istorioară a lui Gil, de după marele cutremur. Propriul său cutremur, produs de un capriciu. 
Lectura este captivantă. Personal, având obiceiul de a trăi cu eroul, la sfârșit am rămas dezamăgit de nereușită. 
Oare ce ar spune acum, peste ani, Gil? Cât de mult i-a folosit în viața ulterioară acel eșec? Sau l-a doborât neputința finalizării unui VIS pentru care s-a zbătut? 
Probabil că nici nu mai contează, mulți ne regăsim pățiți cu evenimente asemănătoare, moment de amintire și elucidare. 
Nu există o ”obsesie” a repetabilității literare, totul a mai fost.  Și este retrăit de fiecare în parte, cu diferite niveluri de sensibilitate. 
PS: paralela cu ”două lozuri” făcută de Mihai Katin, îmi aduce aminte de un roman citit ca licean, prin 1972. Acolo, în roman, era vorba despre cineva care era nemuritor. Erele se scurgeau una după alta, dar el își păstra tinerețea. Retrăia încă o dată și încă odată experiențe deja avute. Își dorea tare mult să nu fie nemuritor, pentru că se plictisea ”de moarte”, nimic nou sub Soare. Deznădăjduitor efect al nemuririi. Chiar nu este de dorit. Dar geniul autorului a descris perfect un posibil efect. Nu găsesc acea carte nicăieri. I-am uitat finalul. 
Iată că nici mie nu mi-au fost utile anticariatele. Și totuși rămân necesare, multe alte titluri le-am cumpărat peste ani îndelungați de căutări. Ca și în Virtual, timpul NU contează.

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - scriitoare, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - scriitoare

GABRIELA RAUCĂ - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

ADA NEMESCU - poetă

MIHAELA POPA - scriitoare

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - scriitor, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Pictograma profiluluiVasilisia Lazăr i-a dăruit un cadou utilizatorului Plopeanu Nina Elena
cu 25 minute în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog Secvență (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 59 minute în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog te ştiu cri cri cri (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Vaporii întâlnirilor din umbră a lui carmen popescu
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Secvență (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 4 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Arșița a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 5 ore în urmă
Postare de log efectuată de Vasilisia Lazăr
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog Vaporii întâlnirilor din umbră a lui carmen popescu
cu 11 ore în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Plânsetul ei a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 11 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog O minciună frumoasă a utilizatorului bolache alexandru
cu 13 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog O minciună frumoasă a utilizatorului bolache alexandru
cu 13 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog O minciună frumoasă a utilizatorului bolache alexandru
cu 13 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog O minciună frumoasă a utilizatorului bolache alexandru
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Vaporii întâlnirilor din umbră a lui carmen popescu
cu 22 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Vaporii întâlnirilor din umbră a lui carmen popescu
cu 22 ore în urmă
Utilizatorului carmen popescu îi place postarea pe blog cutia pandorei a lui petrut dan
ieri
Utilizatorului carmen popescu îi place postarea pe blog Poveste a lui BOTICI GABRIELA
ieri
Utilizatorului carmen popescu îi place postarea pe blog O minciună frumoasă a lui bolache alexandru
ieri
Utilizatorului carmen popescu îi place postarea pe blog O minciună frumoasă a lui bolache alexandru
ieri
Postare de log efectuată de carmen popescu
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor