Avea șase ani și se apropia prima zi de școală. Cât de nerăbdătoare era, mai ales că abecedarul nu mai prezenta o enigmă pentru ea! Îl descifrase singură, din scoarță în scoarță. Îi trebuia uniforma de elev și , cum la magazinul din sat nu găsise una pe măsura ei, au mers la oraș. Era prima dată când pleca din sat. S-a trezit foarte devreme, autobuzul care făcea cursa avea ora de plecare dis de dimineață. A rugat-o pe mama să stea la fereastră, își lipise nasul de geam și privea cu uimire cum se perindau cu viteză casele, copacii, păsările, florile, oamenii, lanurile de porumb și floarea soarelui ce-și așteptau cuminți culesul. Era ceva nemaivăzut și atenția ei era maximă. Ajunsă la oraș, ea, copilul de la sat, care nu mai văzuse niciodată cum arată un bloc de locuințe, a rămas din nou uimită și chiar a avut reacția de a se ascunde după mami atunci când s-a trezit lângă atât de mulți oameni. Mergeau grăbiți, fără s-o observe și fără să-i răspundă la salut. Ea îi saluta pe toți, așa fusese educată, dar nimeni nu-i răspundea.
- Mami, de ce nimeni nu-mi răspunde atunci când îi spun: „Bună dimineața!”?
-Pentru că aici oamenii nu se cunosc între ei, nu se salută și nici nu se supără dacă nu o mai faci!
- Mami, dar cutiile acestea mari puse una peste alta și care au ferestre cu flori ce sunt? Uite, în unele dintre ele văd oameni! Nu vor cădea de acolo? Nu le este frică?
-Ție îți este frică atunci când stai acasă? Cutiile astea mari sunt casele lor. Aici sunt foarte multe, așa că, hai, grăbește pasul, să găsim uniforma, altfel nu vei putea să mergi la școală, îi spune mama zâmbindu-i și ținând-o strâns de mână.
Au intrat prin magazine, iar în magazinul cel mare, cum îi spuneau cu toții, a rămas uimită din nou. Oamenii nu urcau pe scări așa cum e normal, erau urcați de o scară, care se numea rulantă ( ce nume ciudat! gândea ea). Trebuia să fii atent și foarte rapid când pășeai pe ea pentru că riscai să te accidentezi. I-a plăcut să urce cu scara rulantă, dar și să coboare. A fost o experiență nouă pe care n-o va uita niciodată. Umblând din magazin în magazin au reușit să cumpere uniforma și au plecat spre autogara de unde pleca autobuzul. Autogara era situată aproape de o apă curgătoare mare, foarte mare. Râul care curgea pe la ei prin sat era un bebeluș pe lângă ea.
- Ce apă mare!
- E fluviul Dunărea! E cea mai mare apă ce curge la noi în țară! Vei învăța la școală despre ea! Hai să ne ocupăm locul în autobuz, trebuie să mergem acasă!
- Stau eu la geam, da mami?
-Da, puiule!
Vroia să vadă iar casele în viteză, oamenii, copacii, ziua care a trecut și noaptea care se lăsa încetișor! A adormit imediat și a văzut toate acestea în visul ei colorat și legănat de autobuzul aflat în mișcare.

În prima zi de școală n-a fost însoțită de mama pentru că, doar cu câteva zile înainte, familia lor s-a mărit! Se născuse Sorina, cel de-al patrulea copil al familiei. Venirea pe lume a oricărui copil aduce multă bucurie. Și la ei a fost la fel, doar că, în timp, problemele de sănătate ale mamei au revenit. Se simțea foarte rău atunci când ținea copilul în brațe. Avea dureri foarte mari și-și spunea mereu în gând: „ Doamne, fă ceva! E mult prea mult pentru puterile mele! Trimite-mi pe cineva să-i dau copilul să-l crească! Dar ai grijă, te rog, să fie om bun, s-o iubească și s-o îngrijească! I-o voi da cu toată inima!” Când o mamă ajunge să aibă astfel de gânduri, înseamnă că a ajuns la limita puterilor ei și simte că nu mai poate face față la ceea ce are de făcut, că pruncul ei nu mai este în deplină siguranță lângă ea. Și așa a fost, s-a simțit din ce în ce mai rău și a ajuns iar într-un spital, pe masa de operație. Povestea s-a repetat. Iar mătuși acre care te priveau oricum  numai cu dragoste nu. Acum erau și mai mulți, aveau un bebe de crescut. Totul era cum nu se putea mai rău și, ca să fie paharul supra-dozat, într-o zi, mătușa vine dotată cu un foarfece pe care Ana îl vedea uriaș. Se uita la el cu teamă și, anticipând ce i se va întâmpla, a început să plângă:

- Te rog să nu mi-l tai! Promit că-l pieptăn singură, dar să nu mi-l tai! îi spunea ea printre suspine.
- Trebuie s-o fac! i-a spus mătușa. Mama ta e bolnavă, noi nu vom putea să stăm aici la nesfârșit, nu are cine să ți-l îngrijească! Nu te mai împotrivi, stai liniștită ca să-l pot tăia drept! N-a putut s-o înduplece cu nici un chip, codițele ei au căzut dintr-o singură tăietură. A fost o adevărată tragedie pentru ea. Părul ei, fiind împletit în fiecare zi, începuse să se onduleze și, când era despletit, cădea în cascade pe umerii ei plăpânzi, acoperindu-i spatele cu generozitate. Cum să nu plângi zile în șir după el! Cum să o iubești pe cea care ți l-a tăiat? O privea cu teamă și cu sentimente amestecate, mai cu seamă pentru că mătușa aceea avea patru fete și toate cu părul lung. Sufletul ei de copil fusese rănit foarte adânc și nu a iertat-o niciodată. S-a așezat într-un colț al camerei și, ținându-și strâns codițele în brațe, spunea neîncetat:
- Mami, fă-te bine și întoarce-te acasă! Promit să fiu cuminte, cuminte, să nu te supăr niciodată, dar te vreau aici mai repede! Vino! Te rog!

Și lacrimile nu conteneau să cadă din ochișorii ei .

Vizualizări: 77

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Povestea continuă cu bine şi cu rău ca în orice poveste. Un dulce-amărui bântuit de spectrul viitorului sumbru. Amintiri de neuitat, prima ieşire la oraş, prima uniformă, prima zi de şcoală. Dar şi următorul frate, apoi din nou boala mamei. Câtă tragedie se poate întâmpla într-o familie cumsecade, doar de la destin. Cât regret după bietele codiţe.

Bine scris, sub formă de poveste. Însă mi se pare cam exagerat limbajul elevat al mamei, o femeie de la sat, care nu ştia să citească, parcă-mi amintesc că-i spunea fetiţei să-i citească. Şi apoi, într-un timp când erau benzi rulante, parcă ai fi chiar exagenrat ca un copil de şapte ani, chiar şi de la ţară să nu ştie ce este acela un bloc. Exista televizoare şi copiii aveau acces la unele informaţii. Adică este o contradicţie în scriere... zic eu.

Din nou, ai putea trece, peste text, dacă nu e publicat să mai scoţi din cuvintele care se repetă fără rost. Asta în cazul în care vrei să-l şlefuieşti.

Şi, te invit să citeşti proza noastră cât şi poezia. Tuturor ne place să ni se spună părerea despre ceea ce am, scris.

Am citit cu plăcere şi aştept continuarea!

Sofy

Aveți dreptate: existau televizoare care erau mai mult pe post de mobilă pentru că nu erau decât două ore pe zi de emisie și acele două ore coincideau de multe ore cu stingerea luminii. După cum știți se făcea foarte multă economie la curent electric pe vremea aceea. Și la țară era mult mai drastică. Ana îi citise mamei pentru că vroia să-i demonstreze că învățase să citească și nu pentru că mama nu știa să citească și  să scrie. Știu că am multe greșeli, am publicat textul, așa cum este el, pe un site de socializare. Vă mulțumesc sincer și vă promit că voi corecta greșelile! Cu prietenie!

Sofia Sincă a spus :

Povestea continuă cu bine şi cu rău ca în orice poveste. Un dulce-amărui bântuit de spectrul viitorului sumbru. Amintiri de neuitat, prima ieşire la oraş, prima uniformă, prima zi de şcoală. Dar şi următorul frate, apoi din nou boala mamei. Câtă tragedie se poate întâmpla într-o familie cumsecade, doar de la destin. Cât regret după bietele codiţe.

Bine scris, sub formă de poveste. Însă mi se pare cam exagerat limbajul elevat al mamei, o femeie de la sat, care nu ştia să citească, parcă-mi amintesc că-i spunea fetiţei să-i citească. Şi apoi, într-un timp când erau benzi rulante, parcă ai fi chiar exagenrat ca un copil de şapte ani, chiar şi de la ţară să nu ştie ce este acela un bloc. Exista televizoare şi copiii aveau acces la unele informaţii. Adică este o contradicţie în scriere... zic eu.

Din nou, ai putea trece, peste text, dacă nu e publicat să mai scoţi din cuvintele care se repetă fără rost. Asta în cazul în care vrei să-l şlefuieşti.

Şi, te invit să citeşti proza noastră cât şi poezia. Tuturor ne place să ni se spună părerea despre ceea ce am, scris.

Am citit cu plăcere şi aştept continuarea!

Sofy

O poveste scrisă cu sensibilitate. Copilăria Anei este tristă după cum ai sugerat în fragmentele precedente. Sunt nerăbdătoare să citesc în continuare. 

Textul cere unele modificări, sugerez eu și sper să nu supăr. :) Prea multe repetiții. Sunt sigură că le vei observa, recitind fragmentul.

Cu prietenie,


Am făcut unele modificări! Sper să fie bine! Mulțumesc pentru citire și pentru sugestii!
Corina Militaru a spus :

O poveste scrisă cu sensibilitate. Copilăria Anei este tristă după cum ai sugerat în fragmentele precedente. Sunt nerăbdătoare să citesc în continuare. 

Textul cere unele modificări, sugerez eu și sper să nu supăr. :) Prea multe repetiții. Sunt sigură că le vei observa, recitind fragmentul.

Cu prietenie,

"Și lacrimile nu conteneau să cadă din ochișorii ei ." 

Prin ochii fiecarui copil se deapana atatea povesti! 

Cu drag,

Irina


Da Irina. Din păcate foarte multe sunt poveștile triste. Și Ana are multă tristețe în ele. Atât de multă încât și bucuria are un ușor gust amar. :) 
Irina Lucia Mihalca a spus :

"Și lacrimile nu conteneau să cadă din ochișorii ei ." 

Prin ochii fiecarui copil se deapana atatea povesti! 

Cu drag,

Irina

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: Lazăr Vasilisia 

(CEC Bank)

*

DONATORI,

începând cu septembrie 2021:

  1. Mihaela Popa
  2. Sofia Sincă
  3. Valeria Merca
  4. Ana C. Ronescu
  5. Tudor Cicu
  6. Răduță If. Toader

Activitatea Recentă

Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Ecou a lui Grig Salvan
cu 8 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ecou a utilizatorului Grig Salvan
cu 8 ore în urmă
Postare de log efectuată de Grig Salvan
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Ademeniri solare a lui Denisa Curea Popa
cu 10 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Urcând spre Cer a utilizatorului Grig Salvan
cu 10 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Urcând spre Cer a utilizatorului Grig Salvan
cu 10 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Urcând spre Cer a utilizatorului Grig Salvan
cu 10 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fă-mă pierdut! a utilizatorului Grig Salvan
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Dinca Valerian îi place postarea pe blog Ademeniri solare a lui Denisa Curea Popa
cu 11 ore în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog călător a utilizatorului gina zaharia
cu 12 ore în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog călător a utilizatorului gina zaharia
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Ademeniri solare a lui Denisa Curea Popa
cu 12 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ademeniri solare a utilizatorului Denisa Curea Popa
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Gheorghe îi place postarea pe blog Gânduri, gânduri a lui Stanescu Valentin
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Gheorghe îi place postarea pe blog Ademeniri solare a lui Denisa Curea Popa
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Gheorghe îi place postarea pe blog picasso blues a lui miodrag radanov
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Gheorghe îi place postarea pe blog călător a lui gina zaharia
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Gheorghe îi place postarea pe blog Transfăgărășanul a lui Darie Giurgiu
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Gheorghe îi place postarea pe blog Îmi pasă a lui Denisa Curea Popa
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Gheorghe îi place postarea pe blog Între cer și pământ a lui Denisa Curea Popa
cu 13 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

Labirinturi  2018 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2022   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor