Experiment: pentru cititorii mult prea răbdători cu scrisul meu, am transformat trei prozopoeme, incluse în volumul de versuri „La Ghizunie”, editat în anul 2016, în trei proze scurte. Primo:
Sicriul
Nitoaşcă
nu participa
la necazul cătunului
nici să-l rogi cu-njurături
nici să-l bagi… în murături
c-avea proaste-apucături
puntea când le putrezea
o scândură n-aducea
puhoiu’ puntea de lua
un deget el nu mişca
(aproape c-am dat-o-n baladă)
după un astfel de potop
prin vecini într-un galop
ca mânat de Dumnezeu
bravul nost’ moş Govârjeu
(m-am prostit zău)
în trompetă suflă iar
de mi-i puse ca pe jar
că responsabil cu
activităţile
în folosul comunităţii se erija
nici acolo nici dincolo
ci aici
la mijloc de cătun
punem puntea
zis şi făcut
închipuită şi îngâmfată treabă
Nitoaşcă avea prin curte
şi privea numai
printre răzlogi ca năpârca-n călduri
cum se căznesc vecinii
cu puntea nouă
nou cârpită de fapt
împins de Sirius (constelaţia Câinelui)
Govârjeu se trezi
mai de-a noaptea-n cap de-şi mulse
capra s-o ducă la frunză
o singură capră-avea neortomanul
treci apa dacă poţi moş Govârjeu
Nitoaşcă fura puntea
şi-o ducea în dreptul lui
ortoman în fapte
moş Govârjeu cu cârja-n vânt
şi iţarii la pământ
(nu m-a părăsit damblaua văd)
spre Nitoaşcă-apuca
şi aproape de-ajungea
el mării se-mpiedica
şi cârja în cap suna
la Nitoaşcă-anapoda
ca să nu-l târască
prin tribunale
(că noră-sa
bruneta
se ţinea cu primarul
dar şi cu poliţaiu’)
moş Govârjeu
îi dădu capra a doua zi iarăşi
se pomeni cu Nitoaşcă-n ogradă
nu-mi ajunge numa’ capra
vreu ș’ lada speriat
moş Govârjeu
doi paşi făcu în spate –
să se-atingă cineva
de sicriul său
n-ar fi crezut chiar dacă
ar fi auzit cuc armenesc la
Bobotează mai lesne-ar fi acceptat-o
pe Loatca de nevastă (oare asta chiar avea coadă
sub catrinţă?) (şi nimeni n-a văzut-o
desculţă niciodată!) decât aşa belea
şi dacă s-ar fi deschis uşa casei lu’ Fireacă
(ăsta murise demult
cam de-o juma de veac
dar căsoaia se păstra aşa cum o lăsase deşi
neamu’ i se stinse iar ăi din spiţă
nu se băgaseră c-auzise că-l puse pe Michiduţă
să-l slujească aici şi dincolo el) mă’
mă’ nu glumi îmi iei moartea
vrei să-ţi ieu casa
mă’ îmi iei moartea
atâta-ţi spun
cu ochi-n lacrimi
se uita după sicriu cum
ieşea din bătătura lui
sicriul putrezeşte
moş Govârjeu
trece şi acum puntea
cu altă capră după el.
========================================================
Sicriul
Când cătunul e mic, iar între gospodari e discordie, necazurile sunt şi mai dese, şi mai mari.
Nitoaşcă nu participa la îndepărtarea urmelor lăsate de năpaste ce loveau comunitatea lor nici să-l rogi, nici să-l înjuri. Puteai, eventual, să-i dai o corecţie, că era mic de statură şi-i cerea mutra pumni. Dar cum era încă în putere şi aprig de felul său, mai bine îl lăsai în plata cucilor răguşiţi. Însă nici asta nu puteai. Încrezut şi sfătos nevoie mare, se băga în vorbă ca drosofila în nara omului, toamna, când aceasta, împlinit, caută să adulmece chindie din rai românesc.
Iarăşi puhoiul luase puntea şi iarăşi se ivi aceeaşi discuţie – unde să fie reamplasată. Fireşte, nici această dezbatere nu ar fi avut loc, sau cel puţin nu acum, nu la trei zile după potop, dacă moş Govârjeu nu i-ar fi mobilizat cu vorbe de ocară: „Gospodari suntem noi, mă? Nu ni-i ruşine la obraz să treacă neamurile prin apă când vin pe la noi? Parc-am fi strănepoţii Bălâilor – bogaţi şi proşti!”. Cine vor fi fost Bălâii, numai el şi alţi câţiva bătrâni din sat ar şti spune, că ăstora li s-a stins neamul de mult, dar le-au rămas numele de pomină, după cum se vede treaba. Puntea, de obicei, era amplasată în locul în care ambele maluri erau înalte. Ca să încurce iţele vreo joimăriţă sau vreun neacăape, ultima viitură a lăsat maluri înalte pe toată lungimea cătunului. De aici a plecat tărăboiul, deşi nu era inedit, fiindcă mereu şi mereu aveau aceleaşi dispute, iscate de aceeaşi problemă. Cum casa lui Nitoaşcă era, privind spre aval, ultima din cătun, el insista cu varianta:
– Bă, puntea o punem drept mine! Pe aici ne ducem la magazân, la premărie, la otobuz!...
– Da’ de ce să n-o punem drept noi? Pe acolo ne ducem la biserică, la şipot după apă bună, cu vacile pe imaş... veneau cu o contrapropunere cei ce aveau casele în capătul celălalt al cătunului momentan izolat.
Lui moş Govârjeu îi convenea oricum, dar şi mai mult dorea să se impună aurita cale de mijloc. Să nu pară că îşi apără interesele, aştepta ca altcineva să facă propunerea. Propunerea venea într-un târziu – simplă ca oul lui Columb –, şi astfel se alegea cu punte mare şi frumoasă în faţa porţii sale, că doar gospodăria îi era învăscută în centrul cătunului. Ca să nu dea apă la moara lui Nitoaşcă, el nu critica, dar nici nu lăuda ideea.
– Dacă-i pe-aşa, eu nu mişc un deşti pentru puntea voastră! se jură Nitoaşcă.
– Da, bre... că tare te-ai mai omorât, mata, la celelalte punţi... Ai venit c-un pumn de cuie? Ai venit c-un ciocan în mână? se zbârli Delin al Milucăi.
– Şterge-ţi caşu’ de la gură, băi copchile! se oţărî Nitoaşcă.
– Mă uit la păru’ matale alb, c-altfel te-aş trânti în vale şi te-aş acoperi cu pietre, ca pe-un snop de cânepă.
Ofuscat, Nitoaşcă pleca, sudălmind, acasă. Închipuită şi îngâmfată treabă-şi făcea prin curte că privea numai printre răzlogi, ca năpârca-n călduri, cum se căznesc vecinii cu puntea nouă. Nou cârpită, de fapt. Zburând de fericire, şi cum vârsta nu-i îngăduia să fie de prea mare folos la ridicarea punţii, moş Govârjeu tot aducea din damigeana lui, într-un şiştar, vin de măceşe, dulce-acrişor, slab alcoolizat. O fi fost vinul slăbuţ, dar până când au terminat munca, truditorii aveau în priviri toate cântecele lui Zavaidoc.
Încet-încet, puntea intra armonios în peisaj.
Împins de caniculă, moş Govârjeu se trezi mai de-a noaptea-n cap de-şi mulse capra, s-o ducă la frunză înrourată, că de-o da soarele, sfoiage ar fi mâncat săraca... O singură capră avea neortomanul. Treci apa dacă poţi, moş Govârjeu! Nitoaşcă fura puntea şi o ducea în dreptul lui. Ortoman în fapte, moş Govârjeu, cu cârja-n vânt şi drăcuind, spre Nitoaşcă se-ndrepta. Cum făcu, cum nu făcu, ajungând aproape, s-a împiedicat şi cârja în cap, la Nitoaşcă, a sunat anapoda. Acesta ar fi ripostat cu măsura pusă la dospit, dar văzând că scena are martori, se prăvăli în pietrişul mâlit şi numai ce ziceai că nu moare, aşa de tare se văieta. Pe la prânzul mic, susţinut de soţie şi de noră, Nitoaşcă se urcă în autobuz. S-a întors în sat după vreo patru zile surde. Cine să ia seama că pe radiografie nu e numele lui? Vecinii se oripilau, privind în zare filmul, când desluşeau crăpăturile din acea tigvă. Până la sfârşitul săptămânii, moş Govârjeu era ocolit de toţi sătenii, de parcă ar fi fost înjumătăţit de lepră. Ca să nu fie târât prin tribunale de către Nitoaşcă – noră-sa, bruneta, se ţinea cu primarul, dar şi cu miliţianul, însă nici fiică-sa nu stătea departe de ăştia doi –, moş Govârjeu, pândind un moment prielnic, îşi duse capra în curtea lui Nitoaşcă şi, lăcrimând, o lăsă legată de stâlpul casei acestuia. A doua zi, se pomeni cu Nitoaşcă în ogradă:
– Nu-mi ajunge numa’ capra. Vreu ș’ lada!
Speriat, moş Govârjeu doi paşi făcu în spate. Să se-atingă cineva de sicriul său, tocmit din timp pentru când o fi să fie ceasul, n-ar fi crezut. N-ar fi crezut chiar dacă ar fi auzit cuc armenesc la Bobotează... Mai lesne-ar fi acceptat-o pe Loatca de nevastă – oare asta chiar avea coadă sub catrinţă? şi nimeni n-a văzut-o vreodată desculţă! – decât aşa belea să-i cadă pe cap... Şi dacă s-ar fi deschis uşa casei lu’ Fireacă – ăsta murise de mult, cam de-o juma de veac, dar căsoaia se păstra aşa cum o lăsase, deşi neamu’ i se stinse şi n-avea cine să o întreţină, iar ăi dintr-o spiţă apropiată nu se băgaseră c-auzise că-l puse pe Michiduţă să-l slujească aici şi dincolo el să-i fie slugă – nu ar fi crezut...
– Mă... mă, nu glumi! Îmi iei moartea.
– Vrei să-ţi ieu casa?
– Mă, îmi iei moartea. Atâta-ţi spun.
Cu ochi-n lacrimi se uita după sicriu cum ieşea din bătătura lui.
Sicriul putrezeşte de mult timp la doi metri în pământ.
Moş Govârjeu trece şi acum puntea cu altă capră după el.
Puntea era doar a lui. Dar trec toţi pe ea.
Cuvinte cheie :
Semn de lectură.
Mulți vor fi aceia care au tot crezut că mâna cu care scriem e prinsă de pământ printr-un simplu joc de degete. Nimeni nu se bucură în zadar, nimeni nu se întristează în zadar fără să cunoască (măcar din auzite) „toate cântecele lui Zavaidoc”, odată cu moș Govîrjeu ce trece și acum puntea „cu altă capră după el”. Cu aceste „experimente”, cred că se vor împlini scripturile celor ce „numai ziceai că nu moare”, din acea urcare pe tronuri a celor din „La Ghizunie”.
Că-i prozopoem sau proză, tot trec puntea să-l privesc pe moș Govârjeu cum plimbă capra. Parcă-i mai grasă ca a mea! :))
În prima parte am savurat autoironia, iar în a doua - detaliile; aș înclina totuși spre proză fiindcă ești un bun narator, fin observator al limbajului și năravurilor omenești. Felicitări!
O invenție, o inovație... De fapt nu știu dacă ești primul care a transformat prozo-poemul în poveste sau invers. De plăcut plac ambele. Situația stă în picioare în ambele... dar eu înclin spre prozo-poem. E mai șic!
Din această strădanie reiese cât de mult ești prins de viața sătenilor tăi, dragostea aceea simplă față de ei, dar și cât îți iubești creațiile. Desigur, nu se poate neglija arta scriitoricească. Atât conflictele, cât și aprigele înfruntări dintre consăteni, ca și participarea sufletească și fizică la viața satului, se oglindesc în ambele cazuri. Dar și umorul de care știi să faci uz.
Plăcut de asemenea este limbajul pe care-l găsim în La Ghizunie.
Părerea mea este că dacă s-ar prezenta mica proză fără prozo-poem nu ar avea atâta farmec, ca și cu. Invers da! Are valoare multiplă.
Am citit cu multă plăcere,
Sofi
Îți salut popasul, Dorina.
Drag,
Pop Dorina a spus :
Semn de lectură.
Mulțumiri, domnule Cicu!
Căutăm puntea pentru a-i trece înspre veșnicire pe alde moș Govârjeu-vrânceanul, Arif-dobrogeanul...
Tudor Cicu a spus :
Mulți vor fi aceia care au tot crezut că mâna cu care scriem e prinsă de pământ printr-un simplu joc de degete. Nimeni nu se bucură în zadar, nimeni nu se întristează în zadar fără să cunoască (măcar din auzite) „toate cântecele lui Zavaidoc”, odată cu moș Govîrjeu ce trece și acum puntea „cu altă capră după el”. Cu aceste „experimente”, cred că se vor împlini scripturile celor ce „numai ziceai că nu moare”, din acea urcare pe tronuri a celor din „La Ghizunie”.
nu trebuie să fie doar un experiment, am râs cu lacrimi
frumos, felicitări domnule da Coza, toată admirația!
Doar trei, dintre cele 42 de prozopoeme din „La Ghizunie”, au norocul/ghinionul acesta.
Mulțumiri,
J' Arrive! a spus :
Cert este că al doilea text are un farmec multiplicat, zic eu. Nu înseamnă că poemului în proză i-ar lipsi acest aspect, se înţelege.
Să rămână doar un experiment?! Autorul va hotărî.
J' Arrive!
Eu propun să continui „experimentele”, Ionică. :) Te felicit!
Și când mă gândesc că pe aceeași punte trec și eu zilnic...
Întâmplările, multe reale, sunt prea mici pentru a le face proze, dar prea frumoase pentru a nu le valorifica literar - de aici a rezultat volumul de prozopoeme La Ghizunie, prea sorescian, acuză unii, dar foarte diferit ca limbaj, susţin alţii...
Drag,
Mihaela Suciu a spus :
Că-i prozopoem sau proză, tot trec puntea să-l privesc pe moș Govârjeu cum plimbă capra. Parcă-i mai grasă ca a mea! :))
În prima parte am savurat autoironia, iar în a doua - detaliile; aș înclina totuși spre proză fiindcă ești un bun narator, fin observator al limbajului și năravurilor omenești. Felicitări!
Ai dreptate, Sofia! De aceea mă opresc la cele trei experimente.
Drag,
Sofia Sincă a spus :
O invenție, o inovație... De fapt nu știu dacă ești primul care a transformat prozo-poemul în poveste sau invers. De plăcut plac ambele. Situația stă în picioare în ambele... dar eu înclin spre prozo-poem. E mai șic!
Din această strădanie reiese cât de mult ești prins de viața sătenilor tăi, dragostea aceea simplă față de ei, dar și cât îți iubești creațiile. Desigur, nu se poate neglija arta scriitoricească. Atât conflictele, cât și aprigele înfruntări dintre consăteni, ca și participarea sufletească și fizică la viața satului, se oglindesc în ambele cazuri. Dar și umorul de care știi să faci uz.
Plăcut de asemenea este limbajul pe care-l găsim în La Ghizunie.
Părerea mea este că dacă s-ar prezenta mica proză fără prozo-poem nu ar avea atâta farmec, ca și cu. Invers da! Are valoare multiplă.
Am citit cu multă plăcere,
Sofi
Suntem acolo, la fața locului! Văzut, auzit, tot, tot! :)
Mulțumiri, cu prețuire!
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor