Reflecţii.. medicale Punctul de vedere al... gândacului de bucătărie (Fiecare cu piticii lui...)

[ELENA AGIU-NEACSU]

I-auzi! Când îţi e lume mai dragă, dezinsecţie! Îi apucă zelu’ deodată! Şi ce mai trai pe vătrai, frăţioare... Abia ce-mi făcusem culcuşu’, şi acuma mută-te cu toată sarabalia! Că mă şi împrietenisem cu tanti Mariţa-infirmiera. Îi devenisem simpatic într-un fel, cred... Mă privea aşa, galeş, când trecea prin dreptu’ meu. A omorât ea câţiva confraţi, da’ din greşeală, nu se pune deci, că este o femeie bună. De câte ori trece pe lângă mine în fugă (mereu are treabă!) înclină capul, ba chiar îmi face o reverenţă. Deşeaptă femeie!
De ce râdeţi? Nu mă credeţi? Ei, aflaţi că-i adevărul adevărat. Devenisem cineva aici, aveam prestanţă. Acu’, grea poveste! Parcă mă şi văd strivit de un tanc sau de-un bocanc. Da’ chiar, are importanţă de cine, de ce, de vreme ce n-o să mai fiu!?
Şi domnu’ ăsta gras îmbrăcat în alb din cap până-n picioare îmi devenise simpatic. E drept, nu prea mă vede (stă mereu cu nasu-n hârtii!), dar are o voce plăcută, ce îmi mângâie auzul, mă unge la inimă, ce mai... Toţi bolnavii care intră în cabinet, îi lasă ba o sticlă, ba un jambon. Într-o zi am avut nesocotinţa să dăm iama în jambonu’ lui, da’ nu s-a supărat prea tare, adică nu pe noi. A luat-o la rost pe infirmieră pentru neglijenţă. Parcă-i aud vocea, răstită acum, tare: „Ia împuţâciunea asta de-aci!” Şi a fost prima şi ultima dată când i-am auzit glasul puternic, baritonal.
Şi acum trebuie să mă mut. Cred că mai degrabă fac o plângere la consiliu. Ştiu că e formală, dar mai trag de timp. Trebuie să existe o portiţă prin care să eludăm legea, o virgulă, ceva, care să ne ajute. O soluţie rezonabilă de a ieşi din impas. Soluţie contra gândacilor? Asta vă asigur că există. Da... Nu o dată mi-a împroşcat vederea, dar atât! M-am trezit cu picioarele în sus, dar mai vioi ca niciodată. Suntem căliţi din neam în neam, nu se face să pierim tocmai acuma! Şi totuşi ce-aş putea face pentru a contracara măcelul!? Că în mod sigur ne paşte unul!
Nu, aştept până deseară să văd mişcarea şi dacă se-ngroaşă gluma, asta e... O luăm pe conductă-n jos. Fugim toţi odată! Dumnezeu cu mila! Scapă cine poate! Aşa a fost dintotdeauna!
Cum de ce? Ce întrebare mai e şi asta? Ce-ai vrea? Să dau alarma în tot neamu’ gândăcesc dinainte? Nu îmi stă în caracter să arunc bombe false, şi apoi dacă nu este decât un zvon, risc să fiu mutilat, dacă nu chiar devorat de termitele astea. Căci pe cât le vezi de inofensive în aparenţă, pe atât sunt de date şi neluate... Cum de cine? De Mamona! Da’ hai că mă ţâi din treabă! Pa! Pa! Şi trimite-mi şi mie o vedere! Auzi la el, paing la Polul Sud!? Pleacă în expediţie de mâine! Coboară pe burlan dacă l-or ţâne curelele şi... Da’ ce-mi bat eu capu’? Fiecare cu piticii lui...

[Chris]

un monolog amuzant...