Tall trecu dincolo de liniile căii ferate, era aproape beznă, ochii lui obişnuiţi cu întunericul desluşiră umbrele cum se mişcau de colo, cei mai oropsiţi, veriga cea mai de jos a acestui fetid lanţ trofic, ei nu erau lăsaţi să umble ziua prin gunoaie, o făcea pe bâjbâite, cu teamă de casta culegătorilor diurni care acum se retrăsese în acele închipuiri de case din toată puzderia de materiale ce puteau da forma unui perete sau acoperiş.Pe unii din aceştia Tall reuşise să-i mute într-un cămin părăsit unde aveau un minim de condiţii, se puteau spăla dar aveau o oroare nu de apă, de săpun, simţeau o spaimă gregară când se curăţa stratul acela întunecat de pe epidermă, aveai impresia că le dispărea o protecţie atât de necesară în mijlocul gunoaielor, dar după o vreme o făceau ca pe o joacă sau mai precis ca un fel de ritual infantil.

  Oropsiţii coborâseră în faţa lui, îşi dădu seama că îl priveau, Bruno mârâi prevenitor, din întuneric se auzi o voce speriată şi umilă:

Nenea...a... a.. ne laşi şi pe noi la coteţe?

   Tall nu pricepea la ce se referea glasul acela atât de umil, căută în memorie, făcu o legătură cu cei din castă, da, într-o zi îi fugărise pe oropsiţi la fostul adăpost de câini şi sub ameninţarea unei bătăi crunte îi puseseră să latre până când haita de la salcâmi isterizată probabil de această proastă imitaţie dăduse navală şi casta se trezi fugărită şi jumulită zdravăn până peste câmpuri.

-De ce vreţi voi acolo?

-Păi ca să nu ne fure ce-am adunat că aşa ne face! răspunse de această dată o voce de fată.

  Tall oftă cu amărăciune, de vreun an se străduia să le dea o identitate la cât mai mulţi din aceşti orfani ai străzii cum le zicea el.  Aceştia practic nu existau! Era un adevăr cutremurător, în nici un act nu figurau, putea să li se întâmple orice, erau în acel numeric iraţional s-ar zice de persoane care nu aparţineau demografic de această ţară, de ce?

  Cum spunea Tănase la o criză;

- Noi nu existăm domnule pentru că la alţii să le fie frică, să ştie că poţi trăi fără să contezi, nu mai eşti nici măcar un număr pentru că indiferenta este o hoaşcă nemernică ce-i ajută să urce, să se cocoaţe, să ne ignore pe noi, ăştia fără număr şi nume!!...

- Vă duc la o casă dar să faceţi vreo stricăciune că vă cunosc şi plecaţi  mâine pe muteşte că dacă află ăia va rupe în bătaie!

- Mulţumim, mulţumim! se auziră mai multe voci care ieşiră din întuneric şi în spatele lui Tall se înşiră un rând de vreo cincisprezece copii cărând tot felul de lucru. Nimeni nu scotea un sunet, undeva se auzi ţipând o locomotivă, după vreo zece minute intrară în curte la Amalia. Copiii se opriseră în poartă, probabil unii ştiau cine locuise acolo.

- Hai, fără frică! îi îndemnă Tall.

-Nu mai e nimeni, uite merg cu voi să vedeţi că e o casă goală (aşa era, furaseră tot din ea, noroc că nu spărseseră geamurile, rămăsese doar un pat i de fier imens pe care trona un covor persan, nu se ştia de ce dar asta când voiau să-l scoată se făcea greu ca plumbul), staţi aici cuminţi, ne-am înţeles?

- Da, mulţumim domnu` Tall se auzi din nou vocea copilei şi în lumina lunii omul îi văzu chipul, pe moment se înfioră pentru că o ciudată intuiţie îl făcu să rememoreze imaginea unei fotografii din cele ce i le lăsase Amalia înainte să moară, era ea de mult... aceleaşi trăsături... sau poate lumina aceea de noapte crease brusc o neînţeleasă vrajă...

    Ieşi tăcut, Bruno mârâia simţind departe oameni trecând pe furiş. Fără să-şi dea seama se apropie iar de groapă

     Domnul Tall se întristă brusc de parcă, acolo, în adâncul sufletului său se rupse un zăgaz, se duse la salcia bătrână, se rezemă de crucea uriaşă din lemn de stejar pe care era răstignit un Iisus înnegrit de ploile şi urgiile lumii. Fără vreun semn al raţiunii începu să plângă în tăcere, locul acesta altădată un semn de sfinţenie acum îl năpădise gunoiul şi poate de aceea necuratul în biruinţa lui făcea ce făcea acolo în groapă.

    De a doua zi a chemat oameni, a plătit un buldozer şi un camion, într-o săptămână a împins groapa cu o sută de metri mai înapoi după care a pus să se facă un gard înalt de beton cu stâlpi groşi de susţinere. A curăţat maşina stratul mort de pământ şi în loc s-a adus pământ negru, viu, cu vlagă şi putere de rodire. Sămânţa ierbii a prins repede, lângă uriaşul meterez de beton au răsărit pomi, acum salcia era parcă mai înaltă, pletele îi curgeau verzi pe cruce şi Iisus răstignitul nu mai avea chip mânjit de gunoaie, un firicel de apă se ivi într-o dimineaţă la piciorul crucii, era izvorul sfânt!

    Oamenii de acolo l-au recunoscut, de copiii îl ştiau, cu timpul, de când începuse nemernica aia de groapă să crească, se ascunsese în taina pământului, acum prinsese viaţă, un fir subţire de argint, i-au făcut cărare de pietricele şi la rugăminţile lor Tall a adus meşteri să facă un fel de bazin unde apa să se strângă, dar după o săptămână a trebuit să-l acopere că veneau nemernici să-şi facă nevoile acolo, a rămas doar o ţeava subţire prin care curgea prinosul de apă când ajungea la un anumit nivel, atunci oamenii o luau ca pe agheasmă, apa plăcut mirositoare pentru că apa aceea avea ceva în ea, te vindeca de multe, trebuia răbdare să o strângi într-o cană căci firicelul era subţire, dar lucrul acesta a făcut să nu dea năvală oraşul hămesit de minuni şi vindecări rapide. Nici locuitorii zonei nu spuneau multe, ei erau rupţi de marele oraş, un primar pus pe fapte mari chiar dorise raderea zonei de tot pentru un cartier de vile dar groapa de gunoi era prea mare şi investitorul n-avusese chef să se ocupe şi de dânsa.

   A aflat până la urma preotul Bănică de taina ghetoului, în biserica aceea mică din margine de urbe venea din ce în ce mai puţină lume, izvorul şi troiţa ar fi fost o salvare, om de acţiune, la prima sărbătoare de Izvorul Tămăduirii, a strâns lume la locul respectiv, a oficiat cu un sobor de preoţi o slujbă de sfinţire a locului după care participanţii şi-au luat fiecare o sticluţă de apă acasă, fusese dat capacul jos de pe bazin că altfel stăteau credincioşii o săptămână la coadă. Rezultatul a fost pozitiv, bisericuţa s-a umplut de credincioşi la fiecare sărbătoare pentru că acolo era adusă apa sfântă, locul troiţei fusese împrejmuit definitiv, devenise proprietatea parohiei, lumea părea mulţumită, se vorbea de ceva vindecări, interesul crescuse aşa că în al doilea an un puhoi de oameni a năvălit şi cu tot cordonul de jandarmi ce încerca să-i ordoneze într-un fel se îmbulzeau cu o îndârjire de turmă însetată, cât ţinu slujba au fost cât de cât creştini cu bun simţ, după aceea s-au călcat în picioare, au căzut în bazinul cu apa sfântă, au fost chemate salvări să ridice răniţii, câţiva s-au ales cu ceva apă, restul cu vânătăi.

 Când a trimis a doua zi preotul Bănică pe diacon să aducă nişte apă că poate se mai umpluse bazinul, stupoare, era gol, nu i-a venit să creadă, tocmai când veniseră nişte oaspeţi de la episcopie el să n-aibă decât acolo, o jumătate de sticlă de un litru, a mers personal în control! Aşa era! Secase!

  Prin minte un pui de drac îi trecu o înjurătură pe care o alungă cu un: Doamne iartă-mă! Umil se întoarse. Situaţia se repetă şi în zilele următoare, nimic! Izvorul se ascunsese de ochii lumii! A adus părintele oameni de-au săpat, a vorbit în disperare de cauză cu un văr de avea instalaţie cu care sapă puţuri, au ghiorlănit în jurul troiţei, nimic, le trecu prin minte să scoată crucea dar la momentul respectiv era domnul Tall acolo. S-a uitat adânc în ochii părintelui:

- Dumneata eşti preot sau ce? Cum să scoţi troiţa? Hai, încearcă!

   Au încercat. Cablul de oţel al troliului vibra, pârâia şi brusc tăie aerul cu un pocnet sec, se rupsese de parcă trăsese de un munte!

      Părintele rămase înmărmurit, plecă privirea, vărul şi-a luat utilajele, de atunci au uitat iar de troiţa, un an, doi, într-o vară, de Adormirea Maicii Domnului a început seară o furtună, aşa, din senin, fulgere şi tunete fără pic de apă, o văpaie albastră a lovit lângă troiţă, după ea o bubuitură care a spart geamurile caselor. Oamenii au ieşit înspăimântaţi afară, norul negru era deasupra, în întunecimea nopţii se vedea trupul Mântuitorului ca o văpaie, s-au apropiat cu teamă, şi oamenii şi câinii, da, era adevărat, troiţa era cuprinsă de o aură ciudată, pâlpâitoare, o dogoare ce nu te lasă să te apropii dar care nu ardea lemnul.

   Cu un zgomot profund, huruitor, din pământ ţâşni vuiet adânc şi o apă închisă la culoare, chiar de la piciorul crucii, un ultim fulger le

arătă privitorilor că apa era roşie ca sângele!

   Şuvoiul se ridică în sus vreo trei metri, picăturile luate de vânt ajunseră pe buzele oamenilor, era gust de sânge, nu le venea să creadă, nu visau, aşa gust avea apa! Şuvoiul se potoli, coborî în ţărână şi începu să se prelingă printre picioarele privitorilor, înspăimântaţi o luară înapoi, nu puteau să accepte că acolo era sânge, de unde atâta sânge?

      Goana se opri când ieşiră din ghetoul lor, erau unde se sfârşea bulevardul, în ultima staţie de tramvai. Gâfâiau, se uitau speriaţi unii la alţii, descoperiră cu spaimă că aveau hainele ude, că erau plini de sânge, sângele acela tainic!

   Li se ridică părul în cap de groază, Pisica îşi strângea nepoata la piept şi spunea aproape urlând Tatăl Nostru.

   Tall, cel mai ud dintre toţi se ruga şi el, cu ochii spre cer, nu-i fusese teamă, nici groază, doar o mare deznădejde îi cuprinsese fiinţa.

   Când tramvaiul fără nici un călător se apropie de staţie începu deodată potopul, o perdea de apă caldă şi înmiresmată cădea din cer, vatmanul îi privi cum stăteau acolo înlemniţi, nemişcaţi, îşi făcu cruce şi plecă mai departe, în zona aia nu-i plăcea să rămână prea mult, ăia erau ciudaţi!

    Lucrurile acestea şi le aminti domnul Tall peste câteva zile când într-o doară  privi spre baza troiţei, firişorul argintiu era din nou acolo, prin iarba ce creştea nefiresc de înaltă nu-l vedeai, nu-l aflai decât dacă aveai gând să nu-i furi apa, înmuiai degetele în licărul de argint şi ţi le puneai pe buze, ori făceai cruce şi te rugai lui Iisus Răstignitul pentru necazul tău şi necazul se ducea.

    Taina aceasta rămăsese chiar taină de când cu şuvoiul de sânge pe care pământul îl sorbise chiar în acea noapte, doar în unele locuri, pe ferestre, pe frunzele pomilor rămăsese neşters luni în şir şi mai presus pe chipul Mântuitorului până când venise o femeie sărmană toamna trecută cu faţa ei bolnavă de leucemie, auzise de la cineva că aici era o troiţă care avusese un izvor tămăduitor, sau rugat şi ele cu teamă în suflet de câinii ce dădeau târcoale. Fata văzu chipul pătat de sânge, îşi scoase eşarfa de la gât şi îl şterse faţa.

S-au dus, deznădăjduite, doar fata avea în ochii ei plini de durere o altă lumină.

       Boală avea să dispară. Singură ea ştia care fusese minunea, păstra mereu asupra ei ca un talisman eşarfa, maică-sa crezu că troiţa avea puterea asta şi nu greşea într-un fel.

  Au aflat câţiva de această întâmplare, cum aveau la rândul lor necazuri au mers acolo, dar mintea şi sufletul le erau prea grăbite şi rătăcitoare, mai dăduseră şi cu pietre în câini, minunea nu s-a împlinit, domnul Tall venea de atunci în câte-o noapte, privea firişorul sfânt, mângâia lemnul crucii şi ascultă foşnetele din groapă...

 

 

 

 

  Undeva nu prea departe domnul Virgil Pisică se baricadase deja, nu mai urcase sus, la postul de observaţie, se cuibărise în fotoliul din bucătărie, aici avea un somn odihnitor, fără vise urâte, îl îngrozeau visele urâte, îi plăceau doar cele în care se simţea fericit, adică era din nou tânăr, rememora visul zile în şir, îl considera solul unor veşti bune, mâţele i se tolăniseră la picioare începând să toarcă, dacă auzul lui ar fi fost iniţiat ar fi avut puterea să facă traducerea acelui sunet felin monoton dar îmbietor, ar fi putut descoperi cu uimire că de fapt pisicile îi transmiteau continuu ce va urma, îl sfătuiau, îl avertizau, fără dramatizări, fără acel mod omenesc de a exagera fără rost, ele o spuneau discret, aproape la limita visului, ca un descântec cu care să te vindeci de orbire. Care orbire?

    Aceea de a nu putea vedea decât această dimensiune a lumii, doar partea asta de coajă, de epidermă plină de răni şi bube a cotidianului.

  Virgil adormise, afară greierii plăsmuiau cântări stranii, lunatice, zorii ce urmau să se nască îi narcotiza subit, muzica le devenise sfâşietoare, poate pentru mulţi era ultima lor noapte în starea de greiere.

      Tall ieşi din ghetou pe partea cealaltă, de la linia ferată, cânta gros cocoşul de la Stela nebuna, apoi încă vreo doi, doar atât. Iarba îşi înălţă mireasma, era plină de rouă, Bufon amuşina de colo colo, strănuta straşnic, plin de veselie, pe un drumeag apăru Tănase cu uriaşul lui căruţ cu roţi de automobil. Cânta. Mai bine zis lălaia ceva, el ştia ce.

   Tall se opri după nişte tufe înalte, nu voia să fie văzut, ceva îi spunea că poate ajunge, poate de ce nu, e un blestem să umbli lunatic nopţi la rând, să ajuţi ca o umbră, ca un fugar, să fii considerat un ciudat pe care doar câinii lui îl apăra de fantasmele singurătăţii.

 Se îndreptă spre oraş. Azi dorea să vorbească cu faţa lui, cu Agata, Doamne ce frumoasă s-a făcut Agata acum, la treizeci de ani, când era puştoaică parcă îi părea rău că nu o făcuse Dumnezeu băiat, slabă şi ciolănoasă, înaltă, nebună, neîngrijită, cu ţurloaiele pline de zgârieturi şi vânătăi!

   Ei nu-i spusese niciodată ce e acolo. O ferise, ea era cu spitalul ei, cu gărzile ei dar simţea că în curând va pleca, ştia acest lucru şi nu o putea condamna că îl va lăsa singur dar oare mai putea el să afirme că este un om singur?...

                                         

 

Monologuri din ghetou

   Virgil:

- Domnule, fericirea este o noţiune care cred că ţine de bunul simţ pentru că nu trebuie multă şcoală ca să fii fericit, nu trebuie să filosofezi ca să fii fericit, trebuie în primul rând să fii simplu!

 - Este adevărat că a vieţii cunoaştere şi mai ales a omul fire nu te pot face prea fericit, adică să ajungi la acea stare în care sufletul este mulţumit de veşmântul său trupesc şi de soarta pe care o poartă şi devine imun la rău. O parte din esenţa fericirii este imunitatea la rău, atât la al face cât şi la cel ce ţi se face!

       - Fericit nu eşti prin bogăţie, averea, puterea, faima dau o formă de fericire, o băutură plăcută, ameţitoare, dulce şi ademenitoare, dar e un alcool ce suceşte mintea, este adevărat, nici sărăcia nu e motiv de fericire, nici boală sau nenorocirile, cum este adevărat şi că nu oricine are parte de fericire pentru că este rară, acesta e adevărul, că stare de a fi fericit e rară, noi, cei mulţi şi mărunţi putem să învăţăm să avem momente de fericire. Ştiţi de ce? Pentru că ele spală şi alină mintea şi sufletul, pentru că această fericire curată, este ca o aripă îngerească ce alungă miasmele răului din jur.

-Fericirea nu trebuie ţinută acolo, sub lacăt, când o ai, chiar şi aşa, fărâme, împarte-o, dă şi altora care din prea puţină minte, din egoism sau alte păcate nu ştiu ce înseamnă să fii senin, să te simţi uşurat sufleteşte, fără teamă, să poţi surâde, să poţi înţelege lucrurile ascunse din jur fără prea multă ştiinţă, să te bucure tot ce este natura din preajma ta, tot ce e fiinţă lăsată de Dumnezeu în preajma ta, să simţi că nu mai poţi urî, că nu mai ştii să vorbeşti urât, să simţi cum răul curge pe fiinţa ta ca apa pe vitraliul catedralei.

- Este ceva!  Nici mult, nici puţin, poţi citi o mie de cărţi şi doar un singur cuvânt să fie cel pe care îl cauţi! Aceasta este fericirea!

 

   Tǎnase:

- Nesimţirea!!! Mama ei!!! Nesimţirea noastră e mâţă blândă şi vicleană! Iese când n-are satul câini şi nu-i stăpânul acasă!

- Unde am ajuns ca nesimţiţi?

- Am ajuns la oameni care se sinucid pe capete!

 La crime odioase băăă! La copiii abandonaţi prin toate locurile posibile încă de la naştere, la copii batjocoriţi în toate chipurile de proprii părinţi băăă!!

    La un moment de reală şi dureroasă luciditate Tănase a conchis în faţa celor din ghetou ieşiţi să vadă un curcubeu magnific după o straşnică ploaie de vară:

    - Ca o compensare a acestei tristeţi mioritice, a acestei nefericiri halucinante ieşiţi la iarbă verde, faceţi cât mai multe gunoaie prin păduri, pe frumoasele ape curgătoare şi poieni, îmbăiaţi-vă în ele şi ascultaţi manele până se sparg toate geamurile şi creierii celor care mai au creieri, mergeţi cu 300 la oră şi daţi-vă zilnic capete în gură prin gropile de pe şosele, unul din semnele a ceea ce înseamnă nesimţirea în acţiune!

  - Distracţie plăcută  concetăţeni!

 

Vizualizări: 56

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

 rog sa mi se ierte o  anume lipsa de  acuratețe și  carente stilistice,forțarea poate a  elementului  sa-i  zicem de proza fantastica dar  acesta este esențial  într-o epica a unui rău  din păcate  caracteristic  realității pe care am incercat  s-o  aduc cu  luciditate si  nu  cu  pesimism in aceste pagini.

 

da, ii trebuie un periaj, mai ales pentru ca formulati fraze foarte lungi, adevarate paragrafe care pot fi impartite in propozitii fara nicio problema. asta se intampla, zic eu,  si pentru ca ideea respectiva o scrieti dintr-o suflare si nu mai reveniti asupra textului. 

povestirea, mai ales prin ultima parte, m-a dus cu gandul la un veac de singuratate. cred ca daca ar fi aranjata, personajul Amalia ceva mai prezent sau cel putin un alt element fantastic - desi cel mai posibil mi se pare tot Amalia, sau poate exista deja ca domnul Tall, plus scena crucii din final, ar duce-o probabil in sfera realismului magic.  nu stiu ce sa zic mai mult sau daca este bine ce zic despre partea fantastica, sau poate ca este suficienta doar scena finala, nu am putut sa citesc povestirea decat o singura data si aceasta este prima impresie.

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Activitatea Recentă

Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog luna fugea odată cu mine a lui Ariana Zburlea
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog ziua cârtiței a lui petrut dan
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Murmur a lui Ada Nemescu
cu 2 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 2 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 3 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 3 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ziua cârtiței a utilizatorului petrut dan
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog luna fugea odată cu mine a lui Ariana Zburlea
cu 4 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog *** a utilizatorului Costel Zăgan
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog *** a lui Costel Zăgan
cu 4 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog luna fugea odată cu mine a utilizatorului Ariana Zburlea
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog luna fugea odată cu mine a lui Ariana Zburlea
cu 4 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia clarului de lună a utilizatorului Costel Zăgan
cu 4 ore în urmă
Postare de log efectuată de nicolae vaduva
cu 4 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nimic... a utilizatorului Dacu
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Nimic... a lui Dacu
cu 7 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poemul următor a utilizatorului Costel Zăgan
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Poemul următor a lui Costel Zăgan
cu 7 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog obosești, și - a utilizatorului Maria Mitea
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog obosești, și - a lui Maria Mitea
cu 7 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor