Nimic nu e mai poveste decât ceea ce vezi,
Iar ceea ce vezi ştie atâtea poveşti!...

- Prima parte –


Vântul se aruncă brusc asupra mahalalei ridicând trombe de praf greu, duhnind a mizerie, mai ales când venea dinspre groapa de dincolo de calea ferată. Atunci simţeai brusc că n-ai aer, te usturau ochii, doar primele zile, după care te obişnuiai, iar vara mireasma unui crâng de salcâmi te narcotiza cu un parfum salvator.
Crângul de salcâmi!
Bătrânul domn Tall privea cu atenţie de parcă verifica fiecare ramură dacă este la locul ei.
Cât luptase ca nimeni să nu-l taie, cu hoarde de nomazi, de venetici veniţi pe ascuns, noroc că şi câinii ţineau la salcâmi, stranie iubire dar aşa era, haita mahalalei acolo îşi avea sălaşul, tare greu puteai să le faci faţă javrelor sălbăticite, se născuseră cu foamea în ei, n-aveau încredere în ăştia cu două picioare care se tot încurcau în viaţa lor amărâtă dar era un om pe care îl acceptau necondiţionat. Domnul Tall.
Bruno fusese unul dintre liderii haitei, preferase să plece, nu din laşitate, el fusese altfel, un abandonat, de mic se descurcase singur, nu accepta ierarhiile şi lupta pentru supremaţie, era un ciobănesc uriaş, o namilă cu privire adâncă, venită din munţii unde prinseseră viaţă strămoşii lui.
Acum domnul pleca. Trebuia urmat, ca de fiecare dată, la doi metri distanţă, uneori se invita singur Bufon, un schnauzer pitic aruncat într-o după amiază din viteza unei maşini drept la Tall în poartă, norocul lui, haita l-ar fi ucis, de fapt nu era singura care făcea acest lucru, mai discretă, chiar de nevăzut de către un profan era cealaltă, a băieţilor de pe aici, mulţi fugăriţi de poliţie, puşcăriaşi tatuaţi parcă pe creier, cocalari şi şpringar, valutişti cu fiţe de centru şi peştii, figuri perverse, de o ferocitate cumplită ascunsă de obicei, culmea, sub un zâmbet umil.
Peste toată adunătura trona groapa, e un paradox, nu?
Numai că ea se înălţase, aşa îi rămăsese numele, acum era ca o dună ciudată, când creştea, când se micşora, uneori începea să fumege şi atunci toate sufletele se ascundeau pe unde se putea în afară de căutători, ei erau într-o continuă mişcare, ca nişte sclavi neştiuţi culegeau, sortau, se luau la bătaie, râdeau uneori dar atunci râsul lor avea ceva grotesc, pentru că era o veselie ciudată, nebună, practic nu puteai găsi acolo un argument ca să te bucuri dar probabil supravieţuirea de pe o zi pe altă creează alte principii ale conştiinţei şi condiţiei umane.
Domnul Tall îi veghea, niciodată nu trecea dincolo de o frontieră, nici ceilalţi, fiecare în teritoriul său. Dacă l-ar fi urmărit cineva ar fi putut crede că omul ăsta nu e întreg la minte, ore în şir stătea acolo nemişcat, chiar când slujitorii gropii se luau la bătaie, bătăi crunte, disperate, cu o ferocitate specific umană, nici atunci nu schiţa vreun gest, doar dacă se ajungea la un pas de moarte îl trimetea pe Bruno să-i despartă.
De fiecare dată se întorcea încrâncenat, mergea puţin aplecat şi grăbit, intra în curtea bătrânei vrăjitoare, Amalia, ce nume frumos, ca şi ochii ei în care încă juca o flacără, în rest femeia se uscase, se stafidise ca o mumie din Anzi, o găsea de obicei afară, în balansoar, ascunsă de iedera ce împânzise toată casa.
Vorbeau puţin, de fapt era greu s-o înţelegi pentru că vocea i se pierduse, rămăsese un fel de ecou, de parcă o auzeai din cealaltă lume, fusese faimoasă, iubită şi urâtă, temută, nu avusese pe nimeni, nici iubiţi, nici soţ, nici copii, nimic, viaţa ei însemnase magia şi albă şi neagră, ajunsese să aibă forţe care pe un om normal l-ar fi nimicit într-o clipită, puţini ştiau, făcuse mult bine dar răul când îl făcuse fusese cumplit, acum asculta vântul, domnul Tall se aplecă spre buzele ei şi Amalia îi tălmacea vorbele vântului, la început nu crezuse, credea că e senilă, dar se convinsese că nu, vântul este un mesager extraordinar, al trecutului şi al viitorului, el poartă şoapte şi gânduri, dar nu doar pe cele omeneşti ci ale tuturor celor văzute si nevăzute ce trec pe faţa pământului.
Se apropie şi îi lăsă cana cu cafea pe măsuţă. Cana de cafea şi o bucată de pâine neagră. Mâncarea ei.
Stătea nemişcată, doar faţa se clinti puţin, mâinile se mişcară imperceptibil. Cana urcă spre buze. Apoi se lăsă jos. Oare singură?
Ar fi omul rămas dar avea şi alte treburi, uneori simţea în locul acela o răceală, un ceva pustiu, o tristeţe nemărginită, acum o vreme Amalia îi spusese aceste lucruri, după o lungă tăcere :
- Da... aşa este, pentru că eu n-o să pot muri! De aceea e atâta tristeţe, e sufletul meu!...
<>
Totuşi a venit o zi în care ea a simţit că este timpul, bătea un vânt rece, îngheţat, aducea fulgi mari, rafale de albine bezmetice lovindu-se de praful vineţiu al drumului. Amalia începu să meargă uşor de parcă uitase să mai atingă pământul, se opri în fata gropii săpate cu mult timp în urmă de un mut. La căpătâi era o cruce. A coborât la fel de uşor, de transcendent, în întunericul de acolo, s-a întins, a deschis ochii mari, pe buzele uscate se topeau albinele de gheaţă, le simţea parfumul, apoi a văzut-o, frumoasă şi pură, în picioare, se aplecă, o sărută pe frunte, ochii vrăjitoarei au rămas singuri să prindă lumina cerului din care se desfăşurau valurile iernii care o acopereau, ceas de ceas, zi de zi, sufletul se înălţa până în vârful salcâmilor şi ea descoperi fata tânără cu părul fluturând precum un stindard de aramă!
Ea tânără! Se bucura, vru s-o întrebe ceva dar nu avu răgaz, văzu locuri ce nu le mai ştia de mult, nu-şi dădea seama că în noua stare timpul îţi arată brusc cele trei feţe, doar că nu poţi spune absolut nimănui aceasta magică formă de a fiinţa.

<>
Ajuns în drum Tall întoarse brusc privirea...
Amalia dispăruse? O amintire se ridică brusc precum ţâşneşte delfinul din taina oceanului, o fată în liceu, ochii, numele,.. Coincidenţe...
- Fii domne atent, nu vezi că sunt încărcat, uite ce lucruri frumoase, pentru ei sunt toate, le duc lor, săracii, îţi dai dumneata seama ce năpastă pe capul lor, unii fără părinţi, că i-a lăsat de mici, firea omului, lasăăă ! Auzi dumneata?
- Da alţii că îi bate, îi schingiuie, le ia sângele şi viaţa, e pofta domnule, lăcomia fiarei de aici, uite (îşi desfăcu larg cămaşa ruptă şi bătu cu putere în pieptul costeliv, în stomacul supt) aici stă o fiară şi îi curg balele de poftă, da omul d-aia e făcut, s-o o încuie, să-i lege botul şi să-i taie ghiarele, educaţie, ce, n-ai înţeles?
- Cultură şi bună creştere şi mama lor, coana civilizaţie, toate nişte curveeee! (acum urlă) asta sunt, perversele, da mai ales aia bătrână, ne –au învăţat fiara să toarcă precum mâţa... da când înfige colţii în beregată! în puii tineri, o face fin, pe neauzite, apoi zâmbeşte!
-Face filme şi filosofie!
-De ce mor copiii sărmani?
-Dumneata nu vezi cetele de îngeri, colo, la salcâmi, seara, zici că se rup crăcile cu ei da noroc că-s mai uşori şi decât firul de praf!! Eu îi văd şi le duc apă, dumneata de ce nu le duci? Ţi-e frică?
- Ce faci? Unde te uiţi? Nu mă auzi domne?
Rămase cu gura căscată aşteptând răspuns, faţa lui osoasă, arsă de soare, cu barbă căruntă crescută de-o palmă semăna cu a unui călugăr alungat de fraţii săi, era umilă, cutele frunţii păstrau o durere scrisă cu fier înroşit, doar nebunia anesteziase acel chin sufletesc, părea bătrân dar nu trecuse cu mult de cincizeci Tănase, fost contabil la primărie...

<>
- Domnule Tănase ne pare rău, dar vezi dumneata, până şi soţia te-a reclamat, ce faci cu banii, nu este treaba mea da doamna era disperată, plângea, că nu mai duci nimic acasă, joci la ruletă?, femei?...
- Nu ştiu ce să spun, oftă primarul, nu zice nimeni să nu mai scăpăm caii, dar să faci un viciu din lucrul ăsta! Aştept răspunsul dumitale!
- Este o minciună domnule primar, una sfruntată, tot le dau lor! Tot! Mai am să-mi vând sufletul poate, ca să fie mulţumite, ea şi alea două mici, mici pe dracu, că s-au făcut ca nişte iepe, uită-te domnule cum sunt îmbrăcat, de la second hand tot, pantofii îi am de cinci ani, noroc cu un cizmar care ştie să-i repare, ce jocuri, eu am timp de aşa ceva, de aici plec la o firmă să fac un ban în plus, dumneata chiar o crezi?!
- Ştiu eu ce să zic?... Plângea cu aşa un of că m-a pus pe gânduri, în fine, am atâtea pe cap, în caz că mai primesc vreo reclamaţie te rog să-ţi cauţi serviciu, nu-ţi reproşez nimic, chiar îţi voi da recomandarea mea, nu-mi place să mă văd implicat în scandaluri domestice!
Doar în alea politice şi cu curve mai nou, gândi Tănase, înghiţi un nod amar, se ridică de parcă primise o rafală de pumni în pântec, ieşi năuc, aproape că se lovea de pereţi, intuiţia îi şoptea cu luciditatea ei complice despre un complot, nu dorea să creadă dar ceva îl îndemna să accepte, prea se fereau alea de-acasă de el, îl ocoleau, când prezenta veniturile încasate făceau toate trei nişte figuri de parcă pusese pe masă un rahat nu muncă lui în hârţoage!
Se închidea în cameră, într-o zi observă că la el nu mai rămăsese decât patul, dulapul de haine şi micul televizor. Ceru explicaţii iar răspunsul veni răcnit, în scârbă şi cu multă grabă:
- Le trebuie fetelor, ce dracu` să faci tu cu mobila veneticule, mai bine adu bani acasă, nu mizeria aia de salariu!
Medită profund pe marginea patului, intuiţia se pusese pe treabă temeinic, îi ascuţise auzul de la o vreme, le ascultă atent convorbirile de dincolo, da, era adevărat, muncise ca un bou, se hotărâseră să-l elimine din sacrul nucleu al familiei, albina lucrătoare trebuia să se aştepte la un veritabil şut în cur.
Asta e filosofia vieţii!
Ce consolare tâmpită! Să le ia la bătaie? Să le facă şi el acolo, un mic rău? Deşteptule! Pentru aşa ceva trebuie vocaţie şi antrenament, în cele din urmă băgă divorţ, plecă subit într-o zi când toate trei erau în vacanţă, de vreo două săptămâni nu mai lucra la primărie, luă cu el actele casei, de fapt toate actele, anulă contractele la utilităţi, că vorba aia, turcu le plătea, peste vreo săptămână când apăru trupa feminină se trezi în plină involuţie a civilizaţiei, fără apă, telefon, lumină, cablu. Doar un bilet: v-am pupat, voi pe mine-n spate!
Comedia penibilă ce a urmat, cu poliţia pe urmele lui, cu golani plătiţi să-l bată, mizeriile de la tribunal, dar numai când le-a ameninţat că distruge toate actele: de casă, de naştere, diplome, şocul a declanşat în fosta nevastă ultima rămăşiţă de bun simţ şi s-a potolit, a plătit dumneaei cheltuielile de judecată şi gata, Tănase a rămas singur.
Aflase că dânsa găsise pe unul, cu bani mulţi, casa în străinătate, oportunismul îţi dă uneori puteri nebănuite, este un ginseng românesc, o văzu într- o zi coborând din limuzină dansului. Pur şi simplu întinerise!
Atunci s-au rupt digurile şi conştiinţa a fost năpădită de tot ce refulau amintirile, jignirile, truda atâtor ani, conştiinţa cât pe ce să se înece provocă o explozie şi toate se scurseră ameţitor, mintea lui îşi modifică tiparele, privea lumea întoarsă pe dos, nu simţi cum nebunia instala bariere de protecţie, creierul îi era fără să ştie singurul prieten care ţinea cu adevărat să nu abandoneze lupta.
<>
Bruno se apropie încet şi îl mirosi pe Tănase, îl privi cum rămăsese parcă nemişcat în aşteptarea răspunsului. Privi la Tall.de ce nu răspundea? Poate pe stăpânul său îl puseseră pe gânduri cultura şi bună creştere. Vântul se dădu de-a rostogolul prin hăinuţe, aruncă în praf câteva. Era un moment de linişte deplină în partea aceea de lume, rar ce-i drept, aici nu trăiai să te reculegi, trăiai să culegi, adică altfel nu mai trăiai.
Contabilul lăsă capul în jos, îşi puse hamul şi începu să-şi tragă mai departe trăsurica plină de lucruri, unde se ducea? Nu-l urmărise nimeni, noaptea târziu apărea, cu trăsurica goală. Nici un câine nu-l lătra, părea o fantomă care se întorcea acasă, poţi să-I faci rău unei fantome?
Într-o seară de toamnă târzie unii beţi se dăduseră jos dintr-o limuzină, la început nu le venea să creadă că omul ăla trage o căruţă, apoi s-au tăvălit de râs, sau suit peste lucruri, vreo patru găligani:
- Hai bă, la galop te-n... dă nebun! N-auzi băăă?!!
Unul făcuse rost de un fel de bici, îl loviră sec peste spate, pe moment Tănase a încremenit. I s-a întunecat privirea şi brusc a luat-o la goană cu o forţă de parcă nu el ci un cal adevărat trăgea căruţă, ăia loveau şi mai tare, nu observau că intră în crângul de salcâmi, cum cotiga făcu brusc o curbă şi se opri. Le pieri râsul...
- Băă! Bă nebunule! Scoate-ne d-aici că-ţi rupem gâtu`! Vino mă înapoi ca dacă te prindem dă viu te jupuim, băăă!!!
La urmă a fost mai mult un răcnet de groază, câinii s-au repezit la ei din toate părţile, până s-au dumirit ai lor trecuse o oră, au prins ecoul horcăielilor, s-au dus cu puşti, ca la vânătoare, uite aşa putea să dispară un clan de nemernici numai că împuşcăturile răsunară până în centrul oraşului, a apărut poliţia şi apoi vreo cinci salvări, doi au murit la spital, alţi patru au stau luni în şir pe acolo, din câini câţiva şi-au dat suflarea, au venit apoi hingherii să le vină de hac, da nu mai erau câinii, adică ziua nu mai erau, apăreau noaptea, vreo doi din "băieţii" ăia se auzea că au turbat, pe neştiute au dispărut şmenarii, cocalarii, proxeneţii, curţi goale, case cu porţi ferecate, acum nu mai răsuna muzica aia obsedant de tembelă toată noaptea, doar câinii urlau sinistru şi uneori trenul ţipa sfâşietor în aerul rece al întunericului.
Domnul Tall ajunsese să vorbească mai mult în gând cu Tănase. Chiar acum, când rememora întâmplările lumina din ochii lor părea că are un fel de comunicare stranie, nu mai erau necesare cuvintele, de aceea contabilul se întoarse, nu părea supărat că nu primise un răspuns verbal, mormăia pentru sine, dacă te duceai aproape de el ai fi auzit cum mintea lui făcea bilanţuri, verifica registre, efectua operaţii matematice extraordinar de precis. Atunci de ce fusese aruncat aici, în împărăţia gropii de gunoi?
Dintr-o potrivire totuşi benefică a sorţii mai bine nici n-ar fi putut să fie pentru că se alesese cu o căsuţă mică.
Cum asta? O mătuşă de-a lui îl adunase acum câţiva ani din centru unde scotocea într-un tomberon gata –gata să-l linşeze aurolacii.
Femeia aia care fusese la viaţa ei scurt şi clar, o femeie simplă, n-avusese copii, doar un soţ, vreo zece ani, nu le călcase pragul lui Tânăr şi familiei ştiind ce cucoana-i nevastă-sa. Auzise ce i se întâmplase nepotului dar cum el n-o căutase n-avea ea ştiinţa ce face dumnealui, noroc că aşa prăpădit cum ajunsese hainele bune şi toate actele le ţinea la un fost coleg, puse bine, omul n-avea cum să-l găzduiască, erau şi ei mulţi, de la bunici la nepoţi vreo cincisprezece.
Femeia îl luase la ea, aici reveni Tănase la un minimum de civilizaţie, reuşi după vreo două luni să se spele şi el, găsi să lucreze la nişte depozite de pe acolo chiar în domeniu, parcă nebuneala aceea dispărea, sau luat de treburi uitase de ea, se înşela, crizele apăreau brusc, o lua cum se zice razna, noroc că nu se întâmplă acolo, la muncă, ăia îi făcuseră angajare cu carte de muncă, salariu de mizerie, da era!
Au trecut ceva ani, nici nu-i veni să creadă când într-o zi tot biata mătuşa simţind că nu mai are multe zile la catastif îl înhaţă de-o aripă şi merse cu el la o cunoştinţă de-a ei de la casa de pensii, au umblat ei vreo lună, ba cu o atenţie, ba cu milogeala făcură rost de actele necesare şi se văzu Tănase cu dosar de pensionar, e drept, nu de limita de vârsta dar tot era ceva că lucrase amărâtul de mic, avea vreo patruzeci de ani vechime, uite aşa se adăugă duzinei de pensionari care se adunau lângă secţia de poliţie din marginea aia de oraş când şosea poştaşul să le dea banii sau scrisori, ce avea el de dat că nici mort n-ar fi mers mai departe, dacă nu-l aştepta lumea acolo pa şi la revedere, săptămâna viitoare, în ghetou nu mergeai în plimbare!
Ghetou îi spusese nea Pisică, domnul Pisică Virgil, citise undeva despre ghetourile negrilor şi îi plăcea cuvântul care aici părea să se potrivească cu toate că alte zone erau adevăratele ghetouri, nu pustietatea asta.
Aici ghetoul îşi avea clădirile, gunoaiele dar puţine personaje. În schimb avea atmosferă, acea teamă invizibilă şi apăsătoare, acea frică ce mirosea ca în orice ghetou, a igrasie, a dejecţii, a gunoi în descompunere şi mai presus de orice avea frontiere, delimitări stricte pe care numai iniţiaţii le ştiau, de aceea era fatal unui profane să se aventureze în acest spaţiu uman semisalbatic.

Vizualizări: 93

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Interesant și extrem de dur. Destine neobișnuite, o altă viață, viața celor din jurul gropii de gunoi. O deşertăciune neînfrânată împinge pe unii semeni de ai noștri într-o astfel de existență, pusă la subsolul societății, într-o lume total diferită, plină de mizerii și suferință.
Îmi place teribil modul de narare, chiar dacă unele fraze sunt lungi cât un paragraf. Modul de a trece pe nesimțite de la o idee la alta, de la o acțiune la alta, chiar în cadrul frazei. Este ca și cum s-ar suporta mai ușor acel mod insolit de existență.
Suntem la începutul lucrării, nu știm cât de întinsă va fi,. însă este foarte interesantă!
Dar mai există unele scăpări:
, o văzu într- o zi coborând din limuzină dansului. - dansând, cred că s-a vrut.
Privi la Tall.de ce nu răspundea? - majuscula și pauza dintre propoziții.
Vântul se dădu de-a rostogolul prin hăinuţe, - nu cred că e locul diminutivelor aici... La gunoi nu mai sunt hăinuțe, ci haine sau ce-a mai rămas din ele.
Am citit cu plăcere și interes,
Sofi

mulțumesc mult pentru  acribia   analizei ,da,trebuie sa dau  dovada de mai  multa atenție,nu,nu  va mai fi  decât  încă o  parte,adică a treia ,   pentru  ca sincer vorbind acest  naturalism pe care  îl  promovez eu poate  nu   este atât  de necesar  în realitatea   dura  a acestor vremuri dar  începând  aceasta povestire sa o  prezint aici o voi face până la capăt.

cu  multa considerație!

ar necesita o periere, asta nu v-am spus nici la textul celalalt pentru ca povestea era mai interesanta decat cele cateva scapari sau formulari pe care le-as fi schimbat eu.

se creeaza o lume care se conduce dupa reguli stricte si bine stabilite - cam asa este si in realitate in situatii de acest gen, daca nu cumva o intamplare reala sau o asemenea groapa a fost sursa de inspiratie

sa vedem ce urmeaza

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 58 secunde în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 5 minute în urmă
Utilizatorului Maria îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 23 minute în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog SONET LXXVII  (Mamă) a lui BOTICI GABRIELA
cu 54 minute în urmă
Postare de log efectuată de BOTICI GABRIELA
cu 6 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 6 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia artei a utilizatorului Costel Zăgan
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Erezia artei a lui Costel Zăgan
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 14 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 17 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povestea pietrei de leac a utilizatorului Monica Pester
cu 18 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povestea pietrei de leac a utilizatorului Monica Pester
cu 18 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povestea pietrei de leac a utilizatorului Monica Pester
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului Elisabeta Drăghici îi place postarea pe blog tablou mirabil, multiform a lui Floare Arbore
cu 18 ore în urmă
Postare de log efectuată de Elisabeta Drăghici
cu 18 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA iar echinocţiu a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului Elisabeta Drăghici îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 19 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor