Suntem mereu liberi și totuși ne atribuim unii altora. Suntem mereu străini dar tindem să ne împreunăm sufletele. Dar la fel cum acestea se infiripă, la un moment dat se și desfac. De ce mereu le desfacem? Timp, suspine, râsete, șoapte, emoții de abia rostite și de abia ințelese... toate sunt energie risipită in neant. Iar desfacerea bandajului este urmat de alt cost energetic. Acest consum, care apare în urma despărțirii față de tot ce ai avut, văzut, simțit, gândit și iubit până atunci, se realizeaza la o scară atât de mare încat ajungi la limita sufletului. Gânduri sumbre ți se infiripă și mintea îți este bombardată de scenarii negre cu efect devastator pentru propria-ți viață. Te simți atacat personal de toată această situație, iar ceea ce credeai ca îți e lumina, acum simți ca ți-o fură.

Desigur, efect al desparțirii nu e doar psihic. Vine la pachet cu o durere fizica, lăuntrică, cu respirație sufocantă sau greu de stăpânit, capul îți vuiește și îți pierzi concetrarea indiferent de ce faci. Ce faci acum nu mai are sens, tu ca si individ nu mai ai sens. Ghearele disperării te cuprind intr-o strânsoare feroce și o panică de singuratate o resimți prin fiecare por al ființei. „Sunt pierdut, nu vreau asta. Vreau inapoi ce am avut!...”

Aici incepe groteasca obsesie. Încercarea disperată de a te dezbrăca de tot ce însemni tu ca ființă unica, și încercarea scârboasă de a te mula cu scopul de a-ți recupera lumina pierduta ca un ultim efort. Oricât de nobil ni s-ar parea, aceasta din urmă, acest consum disperat de energie, nu ne va aduce nimic bun. Tot ce ne va aduce în schimb, e multă mizerie, singuratate și autocompătimire. Ființa descompusă deja, se va descompune cu o viteza tot mai mare, cand de fapt tu trebuia să începi cu procesul invers: reîntregirea ființei. Realizarea că ești un întreg perfect funcțional, după o avalanșa emoțională, precum o despărțire din dragoste, nu e deloc ușoară. Numai că trebuie să ințelegi că tu nu ești făcut pentru lucruri ușoare. Sufletul tău nu e o pâclă de suflu care se răspandește la fiecare vânt al vieții. Ai intrat in lumea asta precum o bucata de metal ,încălzită la temperaturi cosmice, iar acum te afli in perioada de forjare. Nu încerca să scapi de asta, continuă prin a lovi, continuă prin a rezista, încă nu ești gata…

Vizualizări: 85

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Am găsit aici o scanare a durerii în amănunt, după acest efort durerea ar trebui să se disipeze...

Las aici un fragment dintr-un text de Seneca:
"Nimeni nu îţi va da anii înapoi, nimeni nu te va aduce pe tine înapoi la tine.
Viaţa va înainta aşa cum a început, nu se va întoarce şi nu se va opri în loc; nu va scoate niciun zgomot, nu îţi va atrage atenţia asupra iuţelii sale. Se va scurge în tăcere; nu se va prelungi nici la porunca unui rege, nici la aclamaţiile publicului.
Aşa cum a pornit din prima zi, aşa va goni; nicăieri nu se va abate, nicăieri nu va zăbovi.
Care va fi rezultatul? Tu eşti absorbit de treburi, iar viaţa zoreşte.
Rămîi cu bine."
Tu eşti prioritatea ta!
aDa nemescu

Mulțumesc de fragment. Aveți vreo recomandare de la acest scriitor Seneca pe care să mi-o oferiți?

 Cred că citatele motivaționale sunt mai puțin importante. Să ai încredere în forțele proprii și să te iubești, apoi totul se va schimba.  Aștept și alte postări semnate  Mihai S.

aDa nemescu

Mihai S. a spus :

Mulțumesc de fragment. Aveți vreo recomandare de la acest scriitor Seneca pe care să mi-o oferiți?

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1000 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

important!

Activitatea Recentă

C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nebuloasă a utilizatorului C.Titi Nechita
"Mulțumiri cu deosebită stimă, d-le Grig Salvan pentru popas și rezonanță!"
cu 5 ore în urmă
Ada Nemescu a comentat în legătură cu videoclipul lui Grig Salvan
Prezentare grafică

MY LIFE IS A SONG (Un cântec mi-e viața...) - by Grig Salvan

"ÎNCÂNTĂTOR Energie vie, tămăduitoare. Mi-a luat oboseala, și alinat tristețea. Te…"
cu 7 ore în urmă
Lui Ada Nemescu i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 7 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Devoratoare sete a utilizatorului Ada Nemescu
"Devoratoare%20sete.m4a Sunt onorată, dragă Grig, pentru acest comentariu pozitiv. Sunt versuri…"
cu 9 ore în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ajun a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
"Vă mulțumesc frumos tuturor și vă doresc un Ctăciun binecuvântat alături de cei dragi!"
cu 10 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Lista poetului a utilizatorului Costel Zăgan
"Vă mulțumesc frumos: pentru popas și comentarii!"
cu 12 ore în urmă
Dumitru Mocanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ispite a utilizatorului Dumitru Mocanu
"Dl Salvan, vă mulțumesc pentru vizită!"
cu 12 ore în urmă
Grig Salvan a postat un videoclip

MY LIFE IS A SONG (Un cântec mi-e viața...) - by Grig Salvan

Instrumental electric music composed and performed by Grig SalvanUN CÂNTEC MI-E VIAȚA...un cântec mi-e viața, un cântec șoptitcu multe, prea multe refrenesub...
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Nebuloasă a lui C.Titi Nechita
cu 15 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nebuloasă a utilizatorului C.Titi Nechita
"Un poem dramatic, cu o presimțire gravă în prag de asfințit. Tensiune într-o stare…"
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Ajun a lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 16 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ajun a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
"Atmosfera și magia Crăciunului de altădată, nostalgie cât cuprinde și care ne cuprinde și pe…"
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Lista poetului a lui Costel Zăgan
cu 16 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Lista poetului a utilizatorului Costel Zăgan
"Un poem cu adevărat „gingaș” despre ziua poetului, de la prima cafea a zilei „cu…"
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Devoratoare sete a lui Ada Nemescu
cu 16 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Devoratoare sete a utilizatorului Ada Nemescu
"Un text viguros, optimist și plin de vitalitate, despre forța vieții de a depăși hotarele…"
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog simplicisima de maidan a lui nicolae vaduva
cu 16 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog simplicisima de maidan a utilizatorului nicolae vaduva
"Un poem „de maidan” ce-mi amintește de poemele argheziene, cu limbaj frust, colorat și…"
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Vreau să-mi fii a lui Huțanu Ramona-Elena
cu 16 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vreau să-mi fii a utilizatorului Huțanu Ramona-Elena
"O declarație de dragoste inocentă și plină de grație, cu un ton șugubăț adolescentin, cu exprimări…"
cu 16 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor