Nocturnă la citadelă - Poem și analiză literară

[Corneliu Neagu]

Nocturnă la citadelă (de Corneliu Neagu)

 

Revăd citadela pe vârful de stâncă,

 

lumini sidefate în noapte aruncă

 

și vorbe aud, din nespuse cuvinte,

 

prin cărți neștiute citite-nainte –

 

îmi toarnă otravă pe raze de lună,

 

pereții curbați în mijloc se-adună,

 

iar noaptea deasupra se lasă opacă

 

pe gândul rănit care-ncepe să zacă.

 

 

 

Te rog, nu pleca acum prea departe,

 

întoarsă-nlăuntru, deschide o carte,

 

cuvinte de miere să curgă-n odaie,

 

să cadă-n cadență, ca stropii de ploaie,

surâsul pe buze să-ţi văd în oglindă,

 

să-alunge tristețea ce vrea să mă prindă

 

și spune-mi, cu șoapte de dor încărcate,

 

hai, vino aici, lângă mine, bărbate !

 

 

 

Și-n brațele tale mă strânge mai tare

 

să simt înlăuntru șuvoi de izvoare

 

curgând încărcate cu grele ispite

 

aduse din margini de visuri vrăjite.

 

O noapte întreagă de-om fi împreună

 

condei îmi voi face din raze de lună,

 

să scriu către ziuă o ultimă odă    

 

pe trupu-ți vrăjit, prea frumoasă nagodă.

 

 

 

Analiză literară de Tatiana Dorina Popovici: Poemul, alcătuit din trei strofe polimorfe, se înscrie în curentul  expresionismului oniric. De aceea, în prima strofă, „citadela” poate fi interpretată ca refugiu al Eului liric, ajuns „în vârful de stâncă”, adică în deplinătatea maturității creative. Memoria poetului decorează noaptea cu „lumini sidefate”, iar lecturile vechi îi trimit „vorbe” ce-i „toarnă otravă pe razele de lună”. Luna, astrul îndrăgostiților, dar și simbol al visării, anunță sosirea nopții, moment al zilei în care se manifestă misterele. În acest decor, imaginația devine din ce în ce mai creativă: ”pereții curbați în mijloc se-adună,/ iar noaptea deasupra se lasă opacă/ pe gândul rănit care-ncepe să zacă”. În această stare, se presimte apariția unei prezențe feminine, readusă din amintirile obsedante ale Eul liric.

    De aceea strofa a doua începe cu un imperativ: „Te rog, nu pleca acum prea departe”. Adverbul „acum” subliniază momentul când iubita „întoarsă-nlăuntru”,cu „surâsul pe buze”, este rugată de poet să-i alunge „tristețea ce vrea să îl prindă”. Dorul este sugerat de interjecția „hai” și de imperativele „spune-mi” și „vino aici”, urmate de vocativul „bărbate”.

     Ultima strofa este dedicată sentimentelor puternice, precum dorul de femeia iubită, căutată (adusă) „din margini de visuri vrăjite”. Oniricul este sugerat de „visuri vrăjite”, raze de lună”, „trupu-ți vrăjit”, „prea frumoasă nagodă”. Nagoda, entitate fantastică a seducției prin îndrăgostire, devine mijlocul stilistic, de tip metaforă, prin care poetul se adresează iubitei, la sfârșitul unei nopți petrecute împreună.

     Poezie de dragoste, „Nocturnă la citadela” este un amestec de real și fantastic în care Eul liric se raportează la „citadelă” ca la un ultim refugiu din fața asaltului amintirilor care-i rănesc gândurile.

Pe parcursul celor trei strofe, prezența Eului liric este marcată de verbe la indicativ prezent (de exemplu, „revăd”), sau forme neacceptate ale pronumele personal, persoana întâia, precum „mi, mă, îmi”. În final apare Eul dual „de-om fi împreună” (poetul cu iubita sa) Cred ca poetul precizează, în penultimul vers, că acest poem este „o odă” închinată iubitei, dar și iubirii, în general.

 

 

 

 

[Pop Dorina]

Frumoase versuri, admirabilă analiză literară. Felicitări amândurora!

[Corneliu Neagu]

Mulțumiri alese din partea noastră, distinsă prietenă și colegă de condei, Dorina Pop!