I

                                                                                                                                                                             

Ana căpătase un tic: se ducea mereu în fața oglinzii,  nu pentru a-și admira chipul, nici pentru a număra ridurile de la coada ochilor sau de la colțul gurii; se privea cu atenție, doar ca, după un minut,  să șuiere: ”Ești urâtă și nu te mai suport!”

De ce ajunsese la această sațietate de sine, e greu de spus, am putea presupune că un factor în degringolada sa fusese moartea accidentală a fetei celei mici, care, nesupravegheată, la patru ani, se spânzurase, în tentativa de a sări peste un  gard.

Moartea survenise ca urmare a sufocării cu pardesiul, se prinsese de o scândură, se răsucise, îi venise peste față și, chiar dacă ar fi încercat să strige după ajutor, nu putea. A rămas spânzurată în gardul care înconjura cimitirul din apropiere, cu fața acoperită de pardesiu, o zi și o noapte. Plecase de-acasă într-un moment de neatenție a celorlalți și urmase alaiul unei nunți, care, întâmplător, trecuse pe strada cu cimitirul.  Copil curios, a văzut monumentele funerare și, curioasă, a părăsit grupul de nuntași, intrând în cimitir, unde, după concuziile ulterioare, se credea că s-ar fi rătăcit.

 Ana întărise nasturii pardesiului, avea tipicăriile sale, nu-i plăcea dezordinea, nu-i plăceau lucrurile făcute pe jumătate și ăștia de la fabrică pun nasturii de formă, cad foarte repede. Un pardesiu cu un nasture din alt model era de neconceput pentru Ana, așa că a pus mâna pe ac și a cusut cu râvnă fiecare nasture din nou.

Cum să mai cedeze vreunul, cât timp Licurici, cum o alinta pe Miruna, s-a zbătut în vârful gardului?!

Trecuseră însă niște ani buni de la această tragică întâmplare; la prima vedere, după o perioadă de doliu, cu lacrimi, vizite la cimitir, la biserica de cartier, dar și la celelalte din oraș, viața Anei curgea pe făgașul normalității.

La prima vedere…

În realitate, Ana întreținea conflicte permanente cu soțul său, prin refuzul de a mai avea un copil.

Nu se mai vedea în ipostaza de a sta noaptea să vegheze prunci plângăcioși, cu crampe și nelipsitele biberoane, cu pamperșii care trebuie schimbați și cu băițele zilnice, nu prea găsea timp nici pentru cealaltă fată, acum elevă în clasa a II-a.

De fapt, Ana își pierdea vremea cu plimbări aiurea prin oraș.

Mai ales când venea toamna, anotimpul morții lui Licurici, Ana pleca de-acasă dimineața și nu se înapoia până ce soarele nu începea să urmeze linia orizontului spre apus.

Cu un aer preocupat, ea mergea adesea în parc, se uita la frunzele înmuiate în ruginiuri sau în roșu aprins și le număra cu răbdare.

După minute bune, când socotea frunze de stejar, de plop sau de salcie, pleca din parc și rătăcea pe străzi, atentă la arhitectura vreunei clădiri vechi. Se simțea atrasă ca de un magnet de clădirile istorice și orașul avea destule, spre exemplu, pe calea Unirii, îi erau familiare Casa Feraru, casa Schina și casa Grigorescu, toate fiind construite la mijlocul secolului  al XIX-lea. În casa Feraru, acum Institutul de Cercetări Socio-umane ”C.S. Nicoleascu- Plopșor”, întârzia mult să admire interiorul, ambientul.

Îi devenise simpatică paznicului de la intrare, prin aerul ei ușor distrat, prin familiaritatea cu care saluta: ”Bună”, ”Bună” și prin cunoștințele despre clădire, pe care i le împărtășea și celui angajat cu paza.

Casa de la numărul 68 aparținuse moșierului Feraru, cu pământuri pe Verbița și cu terenul din centru, pentru care primise autorizație de la Primărie să construiască o clădire după planurile arhitectului Alfred Vincenz, un inginer, conservator al secției etnografice a Muzeului Olteniei.

De altfel, acest inginer era solicitat de marii proprietari ai vremii să realizeze arhitectura unor case în stilul academismului francez.

Casa, cu patru niveluri, nu avea intrare din stradă, ci prin curtea interioară, iar Anei îi plăcea să urce scara în spirală, ce ducea la etaj și, de pe balconul principal, să privească în lungul Căii Unirii, fără vreo țintă anume.

De la Ana paznicul aflase că picturile murale au fost făcute de Francisc Trybalski, iluminarea fiind opera inginerului Florea Iliescu, în timp ce sobele urmau modelul renascentist.

  La Casa Ghincea, clădire  situată aproape de fostul han ”Izvorul rece”,  a cărui denumire provine de la cișmeaua de unde oamenii luau cea mai bună apă de băut,  Ana făcea un popas mai lung.

Acolo intra și, fiind acum restaurant, comanda meniul zilei: invariabil,  o ciorbă țărănească, friptură și fruct. Întârzia cu fiecare fel de mâncare, însă chelnerii o lăsau în pace, nu era atât de aglomerat, încât să fie nevoie a elibera masa unde Ana părea transpusă în altă lume...

Privea linogravurile de pe pereții restaurantului,  fotografiile de familie vechi, cu dame și cavaleri costumați în veșminte de epocă.

Aveau acele chipuri o măreție tragică, iar pe Ana o fascina misterul vieții lor, imaginându-și tot felul de scenarii.

 Pe seară, ea revenea acasă, cu un aer străin, fără chef de vorbă.

 

                                                                           II

 

- Nu ai făcut nimic astăzi, așa e? ce mâncăm acum? întreba deseori  Gimi, soțul Anei, al cărui program de lucru nu era flexibil ca al ei, femeia  fiind angajată part time, la o firmă de restaurări ale obiectelor de cult, aflate în patrimoniul Mitropoliei.

- Mănânci ce vrei, du-te la restaurant, că nu trăiești în pădure, îi răspundea Ana, gata de harță.

- Ana, dar la Miruna te-ai gândit? ți-ai pus problema că lași copilul nesupravegheat și hoinărești de nebună pe străzi?...  Dacă pentru mine nu-ți faci griji, măcar față de ea să ai un comportament responsabil.

- Ia mai lasă-mă-n pace cu responsabilitatea asta de paradă! dacă vreau, gătesc, spăl, fac și curat, dacă vreau, repet, dacă nu am dispoziție, nu fac nimic! Pentru mine, cine ce face? și Miruna are deja 9 ani, poate să aprindă aragazul și să-și facă un ou ochi.

- Deci tu, ca mamă, ești mulțumită de faptul că Miruna ar putea să aprindă aragazul și să-și pregătească singură prânzul? un ou, precum spui…

- Dacă nu-ți convine, angajază menajeră, te crezi mare manager de firmă și mă pui pe mine la cratiță! ia exemplul altor directori, că tot vă duceți pe la tot felul de întruniri, și secretarele după voi, evident, crezi că sunt idioată? ăia nu-și trimit nevestele în bucătărie, le cumpără bunăvoința altfel.

- Cum, Ana? cum le-o cumpără, până acum ai făcut reproșuri că mergem cu secretarele după noi, de parcă ai fi spus că mergem la chermeze?

Vezi că te contrazici singură!

- Vrei să spui că este vreunul fidel soției lui? mă lași?...

- Eu nu vreau să spun despre alții, Ana, eu spun despre mine că te iubesc și aș vrea să avem o relație de familie ca înainte...

- Ca înainte de ce? ți-e frică să pronunți? să recunoști că avem o vină în tot ce ni s-a întâmplat?

- Ana, nu mi-e frică să recunosc, dar nu mai îndrept nimic.

- Brava, domnule, morții cu morții, viii cu viii, asta este esența supraviețuirii, nu?

- Știi tu alta?

- Nu știu și nici nu vreau să știu. Noi purtăm în cârcă o povară, a neglijenței, pe tine nu te văd încovoiat de ea, asta mă scoate din sărite. Adormi noaptea imediat ce te pui în pat și se termină transmisiunnea sportivă preferată. Sforăi ca un nesimțit, conșiința ta e scroafă, cam asta e, îi place meniul la troc, lăturile cotidiene.

- Eu ți-am mai spus, nu cad în capcana gâlcevei cu tine. Discuțiile ofensatoare nu sunt domeniul meu. Cobori cât dorești, nu te urmez în acest demers de a pune paie pe foc. Te întreb eu pe tine, dacă așa vrei să continui, reproșându-ți la infinit o întâmplare nefastă pentru amândoi, dacă nu te adaptezi prezentului și nu ai minima vigilență de a gândi la viitor, unde crezi că ajungem?

- La divorț, insinuezi, da…acolo...las’ că știu eu!

- Ana, te cunosc, nici tu, nici eu nu vrem divorțul și nici Miruna, dacă îi ceri părerea; și Gimi deschide puțin ușa bucătăriei, cât să bage capul pe hol, apoi  strigă brusc:

- Mirunaaa, lasă puțin desenele animate și vino în bucătărie!

De la dormitorul cel mic până la bucătărie erau două holuri, unul mai lung, ducea spre bucătărie, celălalt, dinspre sufragerie, spre baia principală.

Apartamentul familiei Bucium, ca mai toate construite în anii ‘80, era decomandat, cu sufragerie, două dormitoare și două băi.  Avea și cămări, și boxă la subsol, prin urmare,  suficiente spații pentru depozitat orice.

De la capătul holului principal apăru Miruna și, în ciuda celor 9 ani, puse problema tranșant:

-Dacă mă chemi să vă spun ce cred eu despre noi , tati, ți-am mai zis că niciunul nu aveți  dreptate. Sora mea a murit, e adevărat, că nu a fost  supravegheată, dar pe copiii vecinilor de la etajul 4 cine îi supraveghează? … că se duc la cerșit, trimiși chiar de părinții lor, toată scara știe cât sunt de bețivi și de scandalagii soții Păduraru.

Copiii se duc  pe scările bisericii sau prin stații de autobuz, cer bani de la oameni, uneori și mâncare cer. Și mie mi-au cerut, când m-au văzut cu trei napolitane. Le-am dat, că mi-a fost milă de ei.

- Noi nu avem treabă cu alți copii, Gabi, nu despre asta e vorba, zise Ana, care, între timp, găsise un ziar vechi și citea anunțurile mortuare, avea acest obicei.

- Dar despre ce, mami, că voi discutați mereu numai despre moartea Mirunei, ce, nu v-am ascultat de-atâtea ori? adăugă Miruna, cu vocea tremurată.

- Acum nu asta vreau să lămurim, oricum nu mai putem lămuri nimic, ci să stabilim niște reguli, adăugă Gimi, calm.

- Mor de nerăbdare să le aud, zise ironic Ana, fără să ridice ochii de pe ziar.

- Miruna, ești destul de mare, poți să-ți pregătești singură prânzul, consideră mami, dar te întreb eu pe tine și să fii sinceră, de ce, când mergem amândoi la cumpărături, te oprești în loc, apoi întorci capul după copiii mici, duși în cărucioare sau de mânuță. De ce faci asta? o întrebă conciliant Gimi pe fiica sa, prefăcându-se că nu  spus nimic despre vreo regulă.

- Așa faci? adăugă, brusc interesată, Ana, lăsând să-i scape ziarul pe masă.

- Da, recunosc, mă simt singură, eram obișnuită cu ea, știți și voi, totul se făcea împreună…mărturisi Gabi, cu ochii ușor înlăcrimați. Mi-aș dori să mai am și eu o soră, chiar și frate de-ar fi, tot m-aș bucura, continuă Gabi cu privirea în jos, din sfială sau teamă.

 - Ia vino la mine, puiule, o chemă Ana pe Gabi, abia pronunțând cuvintele.

- Vrei să ai o soră, chiar dacă de cealaltă te-ai despărțit definitiv?

- Dar, mami, nu e nimeni atât de vinovat, cum crezi tu, se poate întâmpla oricui, nu așa, tati, încercă Gabi să găsească un aliat și evident că reuși.

- Bineînțeles, noi doi, și tu și tati, o implorăm pe mami să fie de acord ca tu să mai ai un frate sau o soră.

Ana  nu mai spuse nimic, stătea iar pierdută în gânduri, seara urma să se desfășoare după vechiul tipar: Gimi cu televizorul, ea cu lectura ori cu tăcerile sale, Gabi, în dormitorul mic, la tabletă.

Dimineața, Gimi rămase perplex, când  văzu că Ana  făcuse cafea pentru amândoi, nu se mai întâmplase demult asta, el obișnuia să pună în  filtru,  la serviciu ori să trimită pe Bianca, secretara, să-i facă o cafea, însă, de cele mai multe ori, prefera să și-o pregătească singur, știa exact cât de tare trebuie să fie…

Acum Ana îl aștepta și primele sale vorbe sunară ca un trăznet:

  • Gimi, nu am închis ochii toată noaptea, după discuția de-aseară.

Într-adevăr, ai avut dreptate, suntem  tineri, Gabi a fost mereu în preajma surorii sale, singurătatea de după dispariția lui Licurici a afectat-o, ca și pe noi. Ajută-mă să-mi recâştig încrederea și pofta de viață, și eu vreau să devenim așa cum am fost, când trăia Licurici.

- Scumpa mea, sunt alături de tine și, chiar de-ți par vorbe mari, spuse pentru efectul lor, eu m-am căsătorit din dragoste, în fața preotului, dar mai ales în fața lui Dumnezeu, am spus Da pentru totdeauna!

 

                                                                          III   

                                

Gimi începea fiecare zi de serviciu banal, dar simțea un plus de energie, când se gândea la felul cum petrecuse câteva minute de dimineață, cu Ana, sorbind cafeaua aromată și povestind tot felul de nimicuri.

O lua de la capăt, cu grafice, consultarea agendei pentru ziua respectivă, o reprogramare a unui partener, pentru a finaliza proiectul de modernizate a firmei, prin lărgirea spectrului de activități din domeniul

service-ului IT.                                                                                   

Auzi telefonul la un moment dat, dar îl lăsă să sune, nu avea de la cine să primească apel la ora asta matinală.

După ce răsfoi un dosar, luă telefonul și, surprins, observă că-l apelase Ana.

Imediat  sună acasă, iar Ana îi spuse, cam pe fugă, parcă, de vizita la ginecolog, la vestitul Plicu, poreclă dată de pacienți, întrucât nu te puteai apropia de medicul Crețu, decât dacă îi pasai  plicul, iar în interior, aveai grijă să fie 500 de lei.

I se dusese vorba prin tot orașul, dar nu aveai ce-i face, cineva din minister îl susținea necondiționat, probabil că din această cauză nu ieșise la pensie, deși vârsta legală o avea de mult, iar ceilalți doi ginecologi, cârlanii”,  cum le zicea el, mai în glumă,  mai în serios, abia așteptau  să scape de Plicu și să devină ei tăticii clinicii de ginecologie.

Ana făcuse vizita la Plicu, pentru o consultatie, fără să-i spună ceva lui Gimi.

După consultație, Plicu o trimisese să-și facă un test de sarcină.

În această dimineață Ana primi rezultatele: era însărcinată!

Trecuseră șase luni de la discuția din bucătărie și de la curajul lui Gabi de a recunoaște că se simte singură, iar o soră sau un frate ar face-o fericită.

Ana, conștientizată astfel de fiica sa cea mare, a lăsat totul în seama destinului.

Astăzi destinul i-a dat un semn: va urma un copil, la aproape zece ani de la nașterea lui Gabi.

 Când Gimi auzi această veste, rămase câteva clipe mut, apoi, gâtuit de emoție, nu găsi altceva mai bun de zis, decât că nu contează absolut deloc dacă e băiat sau fată.

Pe Ana, această confesiune o amuză.

Așa este Gimi, pare puternic, se impune, dar în asemenea momente, bărbăția lui are nuanțe de copilărire sinceră, gândi Ana.

- Sigur că nu contează, Gimi, sunt conștientă, trebuie să fiu sănătoasă, să urmez sfaturile medicului și să ne putem vedea într-o familie mărită, după cele nouă luni de sarcină.

Alte patru luni s-au scurs într-o armonie pe care fiecare se străduia s-o păstreze așa.

Gimi prinsese aripi, firma lui devenea tot mai puternică, iar Ana făcea restaurări ușoare, în general acasă, pe masa improvizată într-una dintre debarale.

 

                                                                             IV

 

Venise toamna,  un septembrie capricios, când cu o căldură sufocantă, când frig,  ca în noiembrie.

Era joi și Ana se gândi să coboare de la etajul doi, unde aveau apartamentul, ca să-i întâmpine pe cei de la Cargus.

Aștepta comanda unei rochii de gravidă, de pe Remix, pe care o achitase on line și, cum îi telefonaseră să vină în fața blocului, pentru a ridica acel colet cu rochia, Ana era grăbită și nerăbdătoare, ca orice femeie care își așteaptă o rochie, fie ea și de gravidă.

În timp ce cobora, la etajul unu, Ana simți un val de căldură care se scurgea pe picior, în lungul ciorapilor de nylon.

  • Ce naiba?!  își zise ea, în timp ce  lăsă privirea în jos, ce e asta?

 O dâră de sânge se vedea clar, dâra se tot îngroșa, ceea ce, pe moment, o determină pe Ana să-l sune pe Gimi.

Ocupat cu un dosar care trebuia neapărat rezolavat, Gimi nu răspunse, de altfel, nici nu fu curios cine îl sună la ora aceea.

Abia după o jumătate de oră, Gimi găsi răgazul să verifice telefonul.

Sunase Ana, dar oare de ce?

Și formă numărul ei. Ana nu răspunse și Gimi își văzu de treburile sale.

Între timp, cu inima cât un purice, Ana formase 112 și ambulanța o transportase deja la spital.

Acolo, Plicu și cei doi ”cârlani”, o primiseră, după filtrul de la urgență și întocmirea fișei de internare.

Plicu, cel care o consultase și prima dată, dădu indicația s-o urce pe ”capră”.

Consultul dură foarte puțin, iar verdictul sună sinistru: chiuretaj!

Unul dintre cei doi ”cârlani”, doctorul Petea, făcu o remarcă destul de vagă:

  • Dar gravida este în lună mare, de ce chiuretaj?...

Atât și nimic mai mult…

Plicu își continuă indicațiile:

  • Pregătiți măi sala, care vine cu mine mâna a doua? oricum asistați amândoi...

Se mai întâmplase ca ambii ginecologi să rămână în sala de intervenții, dar numai unul singur participa efectiv la chiuretaj sau operație, celălalt asista pur și simplu.

De data aceasta ceva plutea în aer.

 ”Cârlanii” știau că Plicu nu mai vedea bine, îi tremurau mâinile pe chiuretă, dar cu toate astea, se încăpățâna să fie el adesea mâna întâi. De câte ori nu ajunseseră pacientele într-o stare gravă, fiind trimise la București, după ce le ”aranja” Plicu?

Niciuna însă nu făcuse vreo plângere la Colegiul medicilor, poate și pentru că problema cu sancțiunea pentru culpa medicală nu prea funcționa, mână pe mână se spală, cum ar veni!

Acum, înțeleși între ei, medicii mai tineri hotărâseră să-l lase pe Plicu să facă toate greșelile posibile.

 Dacă îi va tremura mâna, să-i tremure, Petea nu va lua el chiureta, dacă nu va vedea de unde să taie, asta e, să-i  fisureze uterul femeii, că poate se învață minte și se duce dracu să-și mănânce pensia, cu cine-o vrea, că nevastă-sa își luase fata și plecase la părinții ei, undeva în Ardeal, de tânără, cum să reziste cu Plicu?

În aceste circumstanțe, ”echipa” de medici intră în sala de operație,  unde Ana stătea întinsă pe ”capră”, cum i se spunea în argou acelui obiect hidos pe care se răscrăcănau femeile la chiuretaj.

I se făcu anestezie după ce se verifică tensiunea și,  din momentul când începu chiuretajul, Ana  nu mai simți decât o durere surdă, dar suportă cu stoicism, căci știa de Plicu, de limbajul lui în timpul unor asemenea intervenții, nu ar fi dorit să-l audă:

  • Ce fă, te-ai regualt cu mine, de urli? atunci ți-a plăcut, să-ți placă și-acuma. Nu mai da din craci, că te ia mama dracu, auzi?

Petea, ”cârlanul„  numărul unu, sta aproape de Plicu, atent și nu spunea, nici nu făcea nimic.

Celălalt ginecolog, Gore, era pe un scaun, scria ceva, poate o fișă, cine știe…

Când Plicu începu să arunce resturi de fetus în lighean, Petea spuse ca pentru sine:

  • Dacă nu e atenția mărită, se poate fisura uterul, ajungem  să scoatem ovarele, ne batem joc.

Plicu părea  indiferent, însă un fulger îi trecu prin privirea de tigru.

După o jumătate de oră, chiuretajul se termină și Ana fu dusă în salon. Era conștientă, însă epuizată.

Salonul, mai select decât altele, era o rezervă cu doar două paturi, dar numai Ana sta acolo, celălalt pat rămăsese liber.

După altă jumătate de oră, pe care o parcurse semiadormită, Ana fu sunată din nou de Gimi.

Îi povesti pe scurt ce se întâmplase, cum făcuse hemoragie brusc și cum, tot brusc, ajunsese la urgență, apoi la chiuretaj.

Gimi o întrebă dacă are nevoie imediat de el, că lasă totul și vine la spital.

- Nu, acum chiar nu ai ce să-mi faci tu aici, sunt singură în rezervă, încerc să adorm, dacă voi putea, nu vreau să mă gândesc la nimic. Vezi ce face Gabi, am plecat și nu știe de mine.

- Bine, Ana, mai am ceva de lucru și o să vin la prânz, îți aduc o supă, ceva de mâncare, că de la spital e fără gust, știu de când am fost internat cu acea bronhopneumonie  de-acum doi ani. Acum odihnește-te, vorbim când ajung la tine.

 

                                                                              V

 

Dar destinul avea să-i mai lase un semn Anei.

Ar fi trebuit să semneze un nou contract cu Mitropolia, chiar astăzi, cum nu ajunsese, colega ei o sună pe Gabi și, auzind ce s-a întâmplat, se oferi să vină la spital, ca să nu piardă acest contract, erau amândouă interesate și pasionate de munca lor.

Vica sosi în secția Ginecologie, avea destule cunoștine în spital, așa că nu fu o problemă să afle numărul rezervei unde era Ana.

O găsi destul de palidă, dar calmă, vorbiră despre contract, Ana apucase  să semneze, când Vica își duse mâna la gură, apoi zvâcni cu tot trupul spre ușă, urlând cât o țineau puterile:

-Ajutooor! Rezerva doișpe, veniți repedeeee! Ajutooor!

Imediat apărură câteva capete curioase prin ușile întredeschise ale saloanelor. Cabinetul lui Plicu se dechise și el, iar din prag, doctorul întrebă deranjat:

-Ce e cu zarva asta? ce s-a întâmplat?

-Domnule doctor, veniți repede, îmi moare prietena, Ana, ați chiuretat-o astăzi și are hemoragie, curge prin saltea. A pornit-o pe sub pat, pe ciment, ca un pârâu…vă rog, ea nu simte nimic, este încă sub anestezie.

Plicu se făcu alb la față, trase ușa după el și se grăbi către salonul Anei.

Ea se ridicase puțin, cât să vadă că ceea ce anunța Vica era perfect adevărat, sângele trecuse prin saltea și nu simțise nimic.

Când Plicu ajunse și ridică cearșaful, deveni  și mai alb.

-Băi, repede în operație,  pregătiți urgent două  truse, îi spuse asistentei-șefe, care apăruse în prag, gata să-și urmeze superiorul, cu slugărnicia care o făcuse să acceadă la funcția actuală.

Plicu își lua alt halat, trimise după cei doi ”cârlani” și Ana se trezi din nou pe targă.

Pentru că, în agitația care se crease,”cârlanii” întârziau să se conformeze, Plicu începu să urle pe culoar:

-Băi, veniți la sală imediat, intrăm  în cezariană, ce mama dracului faceți, că dacă moare, vă împușcă și pe voi, și pe voi vă împușcă bărbatu-său, băi, să nu credeți că scăpați, că dacă scăpați de el, vă trag eu după mine, că ați stat degeaba în sală, se burzului și mai rău Plicu, când apărură ”cârlanii” și aveau tupeul să-i râdă-n față.

 

 Operația începu la ora 12 fără un sfert. Plicu, evident, prima mână, iar Gore,  celălalt ”cârlan”,  mâna a doua.

Din nou anesteziată, Ana căzu în somnul indus, nu mai auzi nimic, nu mai simți nimic.

Plicu, vădit neliniștit, trase cu bisturiul prima linie, de unde despică pe o porțiune destul de lungă, abdomenul Anei.

Mâna îi tremura, ochii păreau cuprinși de o perdea de ceață, dar continua să taie, să taie și să scoată cheaguri, bucăți, bucăți.

-Ce faci domne, o tranșezi? îi zise Gore, nu poți să cureți mai repede locul ? I-ai atins uterul, la chiuretaj, ai aranjat-o frumos.

Plicu nu-i răspunse, cum era să-i recunoască faptul că nu prea vede și că tocmai acum îl apucară tremurăturile de mâini?

-Dă-mi cealaltă trusă, îi spuse asistentei-șefe, fără să-l bage-n seamă pe ”cârlanul”obraznic. Lasă, are timp și de el, să iasă din operația asta odată!...

Dar cu bisturiul în burta femeii, se trezi tras de mânecă:

-Domne, vezi că ai ajuns prea sus, ce pisici, vrei s-o mutilezi?să moară aci?  îi spuse Gore, fără a schița vreun gest de a interveni.

Sigur că putea s-o facă, nu era cine știe ce operație, dar măgarului ăstuia bătrân trebuia să i se-nfunde cu ceva, de la cineva, acum  era prilejul să-și dea seama, în sfârșit, că nu mai e de el nicio intervenție cu bisturiul.

”Cârlanul” celălat privea când înspre Plicu, când înspre colegul său, parcă ar fi așteptat un tren care întârzia în gară.

                    

 

                                                                                VI

 

La femeile tinere histerectomia se face subtotal, e necesar să râmână un ovar, ca organismul să nu aibă și mai mult de suferit.

Plicu știa asta și acum, chiar dorea să facă în așa fel, încât să-i salveze Anei ovarul stâng, mai puțin afectat, dar nu găsea resurse să-și stăpânească tremuratul, iar pe ”cârlan” n-avea intenția să-l roage. Adică să-l roage el pe un ăla să opereze în locul lui? imposibil! ...și continuă, cu mai multă înfrigurare.

Timpul trecea greu, greu, parcă măsurat cu anii, nu cu minutele, nici cu orele.

I se umpluse fruntea de transpirație și nervii erau la maximum  încordați, cu respirația lui Gore în ceafa lui și cu privirea avidă a celuilalt ”cârlan”, aflat pe scaun, ca un reflector.

După aproape trei ore,  Plicu ieși din sală gârbovit parcă, cu pașii târșiți pe cimentul proaspăt spălat de femeia de serviciu.

Rămas în sală, Gore urma să închidă pacienta.

El privi ligheanul plin cu sânge închegat și cu resturile unor organe umane,  ciopârțite de Plicu. Fu mulțumit.

Gata, dacă nici asta nu i-a fost suficient să se retragă, s-a terminat!

O închise pe Ana și chemară brancardierul.

Între timp, ajunsese Gimi cu supa, caldă încă, într-o caserolă albastră, din plastic, lângă care pusese pe masa din rezervă câteva mere, banane și o pâine albă.

Stătea la ușa sălii de operație alături de Vica, când ieși Plicu, îl salută, se prezentă și întrebă cum a decurs operația.

Plicu, calm, îl măsură de sus în jos și de jos în sus, văzu cum îi tremura bărbia omului, apoi îi spuse:

-Operația e o reușită, dar, din păcate, am fost nevoit să tai din uter, să extirp un ovar, ca să-i salvez viața. Nu va mai putea avea copii, aveți copii?

-Da, avem o fetiță, îi spuse Gimi înecat.

-Atunci e bine, adăugă, cam cu puțină convingere,  Plicu.

La scurt timp ușa sălii de operație se deschise și Gimi îl zări pe Gore, apoi, cu  un pas în urma lui, o văzu pe asistenta-șefă.

Pe urmă văzu targa,  pe Ana acoperită de un cearșaf  alb, cu ochii închiși, în timp ce doi brancardieri zdraveni o cărau înspre sala de terapie intensivă.

”Doamne, dă Doamne să scape cu viață, nu mai vreau decât s-o aud prin casă, nu-mi mai trebuie altceva! O avem pe Gabi, de ce am insistat?...poate nici nu era pregătită sufletește pentru o asemenea încercare!” se gândi Gimi, măcinat de premoniții înfiorătoare.

Rămase în fața ușii de la terapie intensivă, încercând  să pătrundă cu privirea dincolo de geamul mat. Nu reuși.Lângă el, Vica se uita undeva pierdută, fără țintă...

Văzură amândoi cum rând pe rând intrau acolo, în sala de terapie intensivă, anestezistul, cei doi ginecologi mai tineri și, ultimul, Plicu.

”Oare, ce-i mai fac”, se întrebă Gimi în gândul lui.

Nu avea de unde să bănuiască efectul devastator al operației asupra Anei, că ea ar fi trebuit deja să se trezească și nu o făcea...

Anestezistul încercă manevrele obișnuite de resuscitare. În zadar!

Ana nu se trezea.

Plicu, agitat, îi tot da zor:

-Hai, frate, hai odată, ce dumnezeu se întâmplă cu tine?

Făcuseră un semicerc la capul Anei, fiecare privea chipul împietrit al femeii și aștepta minunea: să deschidă ochii, ceea ce, până la urmă, se întâmplă.

Gimi auzi un strigăt ”Bravooo!”, era Plicu, scăpat de sub tensiunea momentului.

Ana se uită în jur și, cu vocea abia auzită, întrebă:

-Ce s-a întâmplat?...unde sunt?

-Sai liniștită, nu s-a întâmplat nimic, îi spuse asistenta-șefă, ai fost într-o operație, dar s-a terminat acum, ești bine.

-Gimi, unde e Gimi, soțul meu? să vină Gimi, vă rog!

Plicu se îndreptă către ușă, o deschise și îi făcu un semn discret lui Gimi să se apropie.

Veni lângă patul Anei, ea intinse mâna, el se aplecă și, fără să țină seama de privirea celorlați, îi luă  acea mână  rece, o duse la piept, după care șopti:

-Ana, viața mea!...viața mea!... și lacrimile curgeau pe fața lui Gimi, ca o eliberare după multă tensiune și suferință.

 

În acea după-amiază Plicu nu mai fu văzut prin secție, la contravizită...nici a doua zi, nici a treia...

”Cârlanii” deveniseră, în sfârșit,  tăticii Ginecologiei!

 

 

Vizualizări: 274

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Un text impresionant, din păcate destul de prezent la noi în țară. Textul conține de toate: dramă de familie, descrieri de locuri impregnate cu istorie, polemici între soți datorate dramei, dar și împăcarea tot în familie, și, mai cu seamă drama, tragedia în urma  lipsei de conștiință a celor care au depus jurământul lui Hippocrate. Ignorarea îndatoririlor morale și fizice ale acestora în pofida ambițiilor sau câștigurilor materiale. Prin urmare, totul devine mercantil, chiar cu riscul vieților omenești.

Însă textul este scris parcă la foc automat, Gela. Pe alocuri frazele sunt foarte scurte și doar informative. Ba chiar se simte lipsa unor explicații. De exemplu, A rămas spânzurată în gard, cu fața acoperită de pardesiu, o zi și o noapte. De ce și unde, în care gard? se pun cele mai firești întrebări. Este chiar exagerat ca un copil de 5 ani să rămână atâta timp spânzurată în gard...

că de la spital e lături,- aici ai lăsat intenționat dezacordul? Totuși, am înțeles că personajele principale, cei doi soți sunt intelectuali și prin urmare nu le stă bine a uzita acest soi de limbaj.

Dar așa cum s-a mai spus, totul este perfectibil.

Textul are valoare sa socialo-contemporană, de moralitate în mașinațiile de culise ale spitalelor românești.

Am citit cu interes și plăcere,

Sofy

Sofy, am încercat să mai detaliez. În privința acordului, nu era cu numele predicativ, ci cu subiectul subînțeles, mâncare.

Aveai dreptate cu vocabularul ușor vulgar al personajului, așa că am modificat.

În privința afirmației ”Este chiar exagerat ca un copil de 5 ani să rămână atâta timp spânzurat(ă ) în gard”, îmi e greu să spun, dar, da, CHIAR AȘA A FOST ȘI ERA COPILUL MEU!!!

Acum plec în vacanță, dar orice sugestie pe care o voi găsi aici, va fi serios luată în seamă. Promit!

Domnule da Coza, ajutor! Textul nu are aceleași caractere peste tot, habar nu am ce să-i fac.

Am citit ''Când vine iarna fără să te anunţe''(la vremea postării) şi am intuit de la bun început că tu eşti protagonistul prezentei postări...M-a impresionat şi întristat în acelaşi timp...Apreciez tăria de a te destăinui şi calităţile tale de scriitor.
Vacanţă plăcută!:)

Gela, sunt siderată! nu mai pot scoate un cuvânt...

Enea Gela a spus :

Sofy, am încercat să mai detaliez. În privința acordului, nu era cu numele predicativ, ci cu subiectul subînțeles, mâncare.

Aveai dreptate cu vocabularul ușor vulgar al personajului, așa că am modificat.

În privința afirmației ”Este chiar exagerat ca un copil de 5 ani să rămână atâta timp spânzurat(ă ) în gard”, îmi e greu să spun, dar, da, CHIAR AȘA A FOST ȘI ERA COPILUL MEU!!!

Acum plec în vacanță, dar orice sugestie pe care o voi găsi aici, va fi serios luată în seamă. Promit!

M-a impresionat profund! :)

Corina Militaru, sper că tu, care exersezi mult în domeniul prozei, îmi acorzi înțelegerea ta, căci eu nu prea am scris multă proză.

Aș vrea să pot depăși experiența personală și să fiu în stare să imaginez teme, cum fac în poezie, dar îmi este greu, deocamdată.

Mulțumesc, Valeria, domnule Boris!

Gela, experiența prin care ai trecut este extraordinar de dureroasă. Pot doar să-mi imaginez, chiar și așa mă cutremur. Sunt sigură că atunci când va fi vremea, vei aborda și alte teme. Toate la timpul lor! :) Îmi place cum scrii și aștept să te mai citesc, indiferent de subiect. :) Drag!

Enea Gela a spus :

Corina Militaru, sper că tu, care exersezi mult în domeniul prozei, îmi acorzi înțelegerea ta, căci eu nu prea am scris multă proză.

Aș vrea să pot depăși experiența personală și să fiu în stare să imaginez teme, cum fac în poezie, dar îmi este greu, deocamdată.

Redactarea lasă de dorit!

Notă: Punctele de suspensie sunt numai trei şi indică, în general, o întrerupere a şirului vorbirii. Nu unesc niciodată două cuvinte, două propoziții sau două fraze! Ele preced sau succed un cuvânt (…preced sau succed…). Nu plutesc între cuvinte. Cel puţin… aşa ne învaţă clasicii noştri!... Cu excepția când se încheie un citat, sau se închide paranteza, după punctele de suspensie nu se ataşează alte semne grafice (…!), dar pot fi precedate de astfel de semne (!...), nu-s însoțite de virgule. Excesul folosirii lor dă impresia de vocabular sărac, ori de neputință în comunicare...

Notă: Semnele citării în grafia română sunt așa: „---” 

Notă: Semnele grafice și cele de punctuație (? ! ; , : ( ) . [ ] ' „ ” ... - * # etc. cu excepţia cratimei mari/linia de pauză []) trebuie lipite de cuvintele pe care le succed sau le preced! În schimb, e obligatorie pauza/blancul după toate semnele de punctuaţie, exceptând liniuţa de unire (cratima mică), dar și atunci când își urmează lor (de ex: – Așa!?!...)!

Notă: Linia de dialog şi/sau linia de pauză (–), e mai lungă decât cratima mică (liniuţa de unire „-”), se obţine (când lucrezi pe Word și ai tastatura setată pe România standard) apăsând simultan tasta Ctrl şi tasta semnului minus (nu tasta cratimei!). Linia de dialog nu se lipeşte de cuvântul pe care-l precede!  

***

-Gimi, unde e Gimi, soțul meu? să vină Gimi, vă rog! > 

– Gimi, unde e Gimi, soțul meu?  vină Gimi, vă rog! Trebuia cu majusculă.

***

-Ana, viața mea!...viața mea!... și lacrimile curgeau pe fața lui Gimi, ca o eliberare după multă tensiune și suferință.

– Ana, viața mea!... Viața mea!... și lacrimile curgeau pe fața lui Gimi, ca o eliberare după multă tensiune și suferință.  Aici e corect fără majusculă, fiindcă dai niște amănunte (uneori, indicații) regizorale!

Dacă drama nu ar fi fost personală, aș fi considerat-o la limita cotidianului. Din păcate!

da Coza

Domnule da Coza, nu am pretenții de prozator talentat. Ce scriu e inspirat de experiența personală, dar nu e o fotografie, am strecurat destulă ficțiune. Dacă mă hotărăsc să public așa ceva, vă asigur că voi cere editurii un redactor de carte, că nu mă duc la ei doar pentru multiplicare. Știți că nu am răbdare, că nu sunt făcută pentru redactări pe calculator. Eu o știu pe-asta cu pixul și stiloul pe hârtie...

Mă  bucur sincer pentru câtă abnegație depuneți, pentru răbdarea de a-mi arăta cum greșesc și unde.

Dacă ar face toți așa și nu un schimb steril de likeuri, am scrie mai bine. Eu vă mulțumesc.

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

 Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de Agafia Drăgan
cu 54 minute în urmă
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog PĂSĂRI CĂLĂROARE a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 1 oră în urmă
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog PĂSĂRI CĂLĂROARE a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 1 oră în urmă
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog PĂSĂRI CĂLĂROARE a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Agafia Drăgan îi place postarea pe blog exerciții de imaginație - ipoteză a lui Mihaela Popa
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Agafia Drăgan îi place postarea pe blog S-a cernut somnul pădurii a lui Gabriel Cristea
cu 1 oră în urmă
Agafia Drăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog S-a cernut somnul pădurii a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Agafia Drăgan îi place postarea pe blog Inferno a lui Laura Cozma
cu 2 ore în urmă
Agafia Drăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Inferno a utilizatorului Laura Cozma
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Agafia Drăgan îi place postarea pe blog Trec anii a lui Elena Mititelu
cu 2 ore în urmă
Agafia Drăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Femeia ta a utilizatorului Nikol MerBreM
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Agafia Drăgan îi place postarea pe blog Femeia ta a lui Nikol MerBreM
cu 2 ore în urmă
Agafia Drăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog PĂSĂRI CĂLĂROARE a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 2 ore în urmă
Agafia Drăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Joc poetico-lingvistic a utilizatorului Elena Mititelu
cu 2 ore în urmă
Lui Agafia Drăgan i-a plăcut discuţia Ţiganca a lui Ionel Mony Constantin
cu 2 ore în urmă
Agafia Drăgan a contribuit cu răspunsuri la discuţia Vinovată de nicio vină a utilizatorului Agafia Drăgan
cu 2 ore în urmă
Agafia Drăgan a contribuit cu răspunsuri la discuţia Salvatorul a utilizatorului Pop Dorina
cu 2 ore în urmă
Agafia Drăgan a postat o discuţie
cu 2 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog despre cerul senin și celelalte răni a utilizatorului Dolha Paul-Alexandru
cu 3 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog sura8 a utilizatorului Djamal mahmoud
cu 3 ore în urmă

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor