În noaptea asta se joacă o carte mare. Riscul e pe măsură. Și pentru că în spatele oricărui bărbat de succes stă o femeie puternică, multe energii se vor ciocni furtunos și valuri de gânduri neșovăielnice se vor insinua spre afirmarea orgolioaselor ambiții. Și el e atât de vulnerabil! Putem pierde tot! Mai bine ne retragem. Am obosit de atâtea lupte cu lovituri pe la spate care deși nu mă surprind, mă dor. Dar el nu, vrea să continue! Plăcerea jocului îl atrage ca un magnet și încheierea unei noi afaceri de mare calibru care ne poate propulsa în top îl face să uite de sine și-l face să riște și să se lase păcălit de aparențele în care avocații străini sunt foarte pricepuți. Dacă nu e foarte atent poate pierde tot! Tot! Avem și noi avocații noștrii, care sunt foarte buni, dar cine știe cu cine avem de-a face explorând teritorii noi, căile bătute fiind adjudecate de oportuniști și mafioți. Nu ne ajunge nesiguranța politică din țară? Acum să ne implicăm în afară? Bine că măcar din țările arabe ne-am retras la timp. Dar nici în Europa nu e mai sigur și sforile trase la Bruxelles sunt mai periculoase ca teroriștii arabi. Au efecte extraordinare pe scară largă. Ne apropiem de Capitoliu sau de Stânca Tapeiană? De asta mă tem, de incertitudine. Pentru mine noaptea nu e un sfetnic bun și insomniile-mi  nu sunt creatoare ci destructive. Bine măcar că el nu e așa, după un whisky se odihnește până dimineața. Mă rog la Dumnezeu să-i dea gândul cel bun și mâine dimineață să sesizeze eventualele capcane ale contractului și să aleagă opțiunea cea mai bună. Părerea mea e că ceilalți încearcă să ne încalece, nu să ne fie parteneri. Prea multe fițe și clauze adiționale la un contract ce părea clar. Negocierile astea sunt din ce în ce mai dificile. Poate am îmbătrânit și trebuie să ne retragem. Dar avem o echipă tânără și competentă. Oare nonconformismul unora e chiar nonconformism sau ascunde altceva?  Și el va reuși să le strunească entuziasmul? Câteodată parcă îl îmbrobodesc și se aventurează alături de ei prin hățișuri. Dă Doamne ca acum să-i stăpânească el! Și să facă ce e mai bine pentru noi. Gata cu îndoielile! Va face ceea ce trebuie! Și va fi bine! Gândurile ei se amestecau cu o muzică ambientală suavă în care sunetele unui pian încercau să redea liniștea universului punctată de intermitente tonalități mai grave generatoare de armonii celeste transferate apoi unui sintetizator cu tonalități misterioase, ireal de ciudate care sugerau foarte bine imensitatea și diversitatea spațiului. La un moment dat un flaut și-a început povestea lui caldă, romantică probabil, atât de diafană, intangibilă, cu acorduri catifelate, pufoșenii străbătând universul și pierzându-se în depărtare...   (fragment de roman).  

Vizualizări: 63

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Imi place cum este scris acest fragment. Sper sa postezi continuarea. Eu astept.

(avocatii nostri)

Cu drag,

 Ai aruncat manusa. Asteptam.Succes!

Un mic fragment dintr-un roman de tip psihologic (ceea ce am putut eu să înţeleg) care stârneşte curiozitate. Mi-aş dori să-l citesc cap-coadă. Însă nu ştiu dacă şi autoarea doreşte să ni-l dezvăluie.

Nu cunosc modul de narare, doar din acest micuţ fragment nu se poate şti, dar îmi permit să fac unele precizări:

- Până la ''Și el e atât de vulnerabil!'' - se narează la persona a III- adică autorul este povestitor, apoi începe un monolog, nesemnificat cu nimic, până la ''Gândurile ei se amestecau cu o muzică'', când intervine din nou explicaţia. Poate aşa este scris, tip amalgam... se poartă.

- Şi ar mai fi ''Bine că măcar, Bine măcar că,'' foarte apropiate.

Am citit cu deosebită plăcere, Sofy!

noștrii - noștri

Interesant, dar prea puțin pentru a-mi putea face o idee. Mai așteptăm.

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1000 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

important!

Activitatea Recentă

Rădița Răpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De tine, moarte... a utilizatorului Rădița Răpeanu
"Vă mulțumesc, domnule Grig Salvan pentru trăirea empatică! Suntem oareșicum vizionari, cu toate că…"
ieri
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog De tine, moarte... a lui Rădița Răpeanu
ieri
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De vorbă cu moartea a utilizatorului Grig Salvan
"Doamne, câtă tristețe in versul acesta ”nu-ți mai ucide timpul…"
ieri
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog bibelou pe sobă a utilizatorului bolache alexandru
"”cea mai frumoasă poezie de toamnăîncăpeaîn buzunarul secretdin inima…"
ieri
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog bibelou pe sobă a lui bolache alexandru
ieri
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog bibelou pe sobă a utilizatorului bolache alexandru
"...și de pe sobă: țuști în inima cititorilor! Ce-și poate dori mai mult un poet ?!"
ieri
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog uneori a utilizatorului bolache alexandru
"O viziune între vis și realitate, dar între ghilimele vorbind, câte nu visăm…"
Marţi
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De vorbă cu moartea a utilizatorului Grig Salvan
"Cred că fiecare dintre noi avem la un moment dat câte o discuție cu ,,dumneaei"! Aici…"
Marţi
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog bibelou pe sobă a utilizatorului bolache alexandru
"Mulțumesc domnule Mihai pentru acest comentariu care mă bucură foarte mult!"
Luni
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De vorbă cu moartea a utilizatorului Grig Salvan
"experimentarea stării de moarte face  parte din avatarurile  firii umane,noi…"
Luni
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog bibelou pe sobă a utilizatorului bolache alexandru
"cea mai frumoasă poezie de toamnă era brunetă și avea ochii căprui  este nu doar o…"
Luni
Costel Zăgan şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
Luni
Postare de log efectuată de Costel Zăgan

Poeți în dialog

O poezie dus-întorsCostel Zăgan-Georgică ManoleLȚ et comp.kilometri trecând ca niște strofe…Vezi mai mult
Luni
Postare de log efectuată de bolache alexandru

bibelou pe sobă

cea mai frumoasă poezie de toamnă era brunetă și avea ochii căprui îndruma uniformele neuniforme de…Vezi mai mult
Luni
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog De vorbă cu moartea a lui Grig Salvan
Luni
Postare de log efectuată de Dragoș

Of fato ce-mi faci tu mie..

Of fato ce-mi faci tu mie...Nu-nteleg ce vrăji mi-ai făcut..Dar în seara in care te-am cunoscutMi…Vezi mai mult
Duminică
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog De vorbă cu moartea a lui Grig Salvan
Sâmbătă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Deznădejde a utilizatorului C.Titi Nechita
"Mulțumesc frumos, d-le Grig Salvan pentru popas și rezonanță!"
Sâmbătă
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De vorbă cu moartea a utilizatorului Grig Salvan
"Stimate Domnule Grig Salvan,        Presupun că acest dialog poetic și sumbru…"
Sâmbătă
Postare de log efectuată de Dacu

Dac-aș ști...

Dac-aș ști cine-i FemeiaCe de YAHWE îmi fu dată,Aș avea acuma cheiaLa ce-am fost... și-oi fi…Vezi mai mult
Sâmbătă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor