Firida unei dezmierdări - roman (1)

[carmen popescu]

Motto:
Mamă, dacă vrei să pleci, întâi, învață-mă să iubesc!

Prolog

 

Hai, iubește-mă! Iubește-mă sănătos, cu parfumul vorbelor curate, fără îndoială, fără răsfăț simulat, cu trecutul și viitorul adunate în prezent, rostogolind momente de vis, multiplicându-le! Iubește-mă cum știi tu să o faci, cu patosul unui jar mocnit, cu adrenalina unui războinic în vijelia luptelor, cu ochii flămânzi de a vedea dincolo de stele și foamea unui prunc în apropierea hranei! Iubește-mă fără inhibiții și încătușări, fără spectacol grotesc, doar transcedental, fără întuneric, sub streașina luminii, sau dezechilibre în momentele creației! Iubește-mă simplu, discret, tolerant, echilibrat, energizant, evolutiv, amețitor! Iubește-mă în parfumul teilor, cu reavănul lutului de primăvară între degete, sub ploaia de liliac alb, cu tihna dintre pleoapele scoicilor! Îmbrățișează-mi inima sub pătura cărămizie a toamnelor și gustă dulceața unui fulg topit între buze coapte de vreme! Iubește-mă!

 

Eu te voi răsplăti cu puritatea iubirii universale. Iubește-mă atemporal, aprioric, ca o curgere a esenței vii prin mădulare lumești, negândite consonantic, ci alunecate pe gheața adevărurilor pure! Iubirea să fie un elogiu existențial.

 

Da. Cred că sunt pe cale să mă iert că sunt singură. De-atâtea ori am gândit că nu sunt o perspectivă tentantă pentru nimeni. Că trupul este lider într-o relație, că oglinda mea din casă eliberează o formă eronată, că dincolo de ea este adolescenta înaltă, voluptoasă, cu zâmbet neobosit, resemnată la gura supunerii totale, tentată și temătoare de necunoscut.

Trăiesc din mine, mă hrănesc din mine, pentru că a picurat Dumnezeu, în vasul gol, cunoașterea necesară pentru a mă putea deschide ochilor tuturor semenilor. Totul se curățise atât de tare, încât nu mai era nimic de spus. Dar El mi-a dăruit atât cât să nu mai gândesc inutilitatea vieții mele. Nimeni nu trăiește degeaba. Și acela care nu face nimic are rostul lui pentru cei care își privesc sufletul în el, ca într-o oglindă. Poate fi simplă lecție cu locul între cei vii.

I. O zbatere de aripă

 

 

Momo miaună prin casă. Corina trece din starea de somn în cea de veghe şi apoi în cea de conștienţă.

- Ce picior frumos ai! se aud vorbele mamei sale din celălalt colţ al patului. Numai că este puţin cam gros. Altfel, ar fi fost perfect.

Nu înţelegea sensul cuvintelor. Se uită la picioare dar îşi mută repede privirea în alte zone ale camerei. Nu. Nu erau picioarele ei! Părţile trupului ei nu aveau cum să atingă perfecţiunea. Nu mai avea încredere în nimeni. De curând o abandonase prietenul. După un timp de schimb de păreri, de unire cu prezenţa lui zilnică, ar fi crezut că este jumătatea ei.

S-a aşezat pe marginea patului. Privea în gol. Trebuie să scrie. Dacă va mai păstra mult informaţia, va pocni. Să scrie zilnic, să scrie tot, să scrie ce a fost, ce nu mai este, ce a fost proiectat acolo sus, înainte de marele drum terestru al acestei vieţi.

Da, vieţi. Nu crezi în destin? Nu crezi în reîncarnare? Ea crede. Altfel ar considera că viaţa ei a fost de prisos, că a trăit degeaba, ea-suflet în ea-trup, că Forța Divină nu există sau nu este corectă cu toţi, că a creat vieţile primind şpagă de la anumite persoane, de au drumul atât de lin, fără aluviuni, fără urcuşuri şi coborâşuri, în belşug, privaţi de sărăcie, durere, lacrimă. Să-i spuneţi Corinei că este perversă, că nu are niciun drept să îi ceară divinităţii o viaţă perfectă! Una, şi aia perfectă.

Unii oameni pretind că nu Dumnezeu a creat vieţile. Fiecare parcurge un fir înnodat cu evenimente, pe care singur şi le alege şi El, acolo sus, înainte ca tu, suflet, să pleci spre întrupare, îţi vizează paşaportul de drum. El doar a privit şi a zâmbit în colţul buzelor. Tu, trup, nu ştiai la ce cazne vei fi supus, câte ai să înduri ca să te reclădeşti.

Corina priveşte afară. Întuneric. Este cinci dimineaţa. Să rămână trează sau să se culce iarăși? Nu. Va rămâne trează. Are treabă. Şi Florin este treaz. La ora aceasta a început munca. În fiecare zi, la ora cinci, un clopoţel îi strigă în cap ca un vinil stricat. Scoală-te! E ora de trezire.

Da. Nu va mai dormi! Va relua şirul dimineţilor în care se trezeau amândoi, el să-şi pregătească începerea zilei, într-un colţ al lumii, ea, în celălalt, să înceapă să scrie, să citească, să asculte muzică, să creeze o stare de lucru pentru a mai însăila încă o poezie şi încă una, un nou volum...

Credeţi că a ales bine ce are de făcut? Există jobul de creator? Pentru ea, nu. Nu în viaţa asta. Ea este doar femeia de patruzeci și cinci de ani, legată de mâini şi de picioare de crucea obligaţiilor. În aceste  condiţiile l-a cunoscut pe el, un bărbat în floarea vârstei, mai tânăr cu un deceniu.

 Hai, cititorule! Nu mai ţipa şi tu la ea! A ţipat şi ea destul la ea. Realizează că nu sunt compatibili decât în spirit. Şi dacă el ar fi evoluat spiritual ca să accepte că omul este clădit din componenta materială și componenta spirituală, va înţelege că sufletul pământean nu are vârstă. Că doar el contează, nu şi trupul.

***

Este iarăși cinci dimineața. Alarma telefonului, de data aceasta, nu sună, sună doar ceasul din mintea ei. Corina deschide ochii, privește speriată în jur și încearcă să înțeleagă unde se află. Era o cameră spațioasă, elegantă, puternic luminată, cu tablouri multe și un dressing respectabil. Prin ușa terasei se auzea foșnetul mării. Un zâmbet i-a înflorit fața. S-a ridicat alene și a ieșit pe terasă. Soarele, vesel, i-a învelit privirea. În momentul acela devenise una cu infinitul. Ce minunăție! Nu mai fusese la mare, de când era mic băiatul ei cel mare. În fiecare an a sperat că se va scufunda din nou în valuri, dar viața lor nu era atât de relaxată financiar. Ea și soțul ei, doi profesori renumiți ai târgului lor de munte, nu reușeau să strângă suficienți bani de la un an la altul, ca să își poată permite concedii de vis. Pe timpul comuniștilor era o clasă de mijloc bine așezată și profesorul avea locul lui între celelalte pături sociale. Ce este drept! Nici atunci nu aparțineau clasei de sus, dar erau suficienți bani ca să bucuri membrii familiei cu un concediu de vreo două, trei săptămâni. Mai făceai o excursie, în timpul anului școlar, cu reducere, mai o tabără școlară... Acum, nici nu se mai gândea că ar mai fi avut vreodată șansa să atingă marea cu privirea. Totuși universul a lucrat. Florin a hotărât să o cunoască. Pentru

el banii nu reprezentau un impediment ca să călătorească și să se bucure. Avea o afacere care îi permitea să se bucure de concedii. I-a propus să facă în acest an concediul împreună. S-a ocupat el de tot. De bilete, de cazare, ea trebuia doar să accepte oferta lui.

De când a primit invitația, în mintea Corinei au înflorit zvârcolirile. Nu era pregătită pentru o astfel de întâlnire. Nu se îngrijise de ea atâta amar de ani, se izolase de oameni și considera că viața ei sentimentală se încheiase. Ieșirea aceasta i-a deschis ochii. S-a îndreptat spre oglindă. S-a privit. Da. Se iertase că era singură. De atâtea ori a gândit că nu mai putea fi o perspectivă tentantă pentru nimeni. Că un trup era lider într-o relație, numai că al ei avea o formă eronată, lucrată de vreme. Își amintea de adolescenta înaltă, voluptoasă, cu zâmbet neobosit, odihnită la gura nesupunerii totale, nonconformistă. Cum să se ofere ea privirii lui Florin după atâtea transformări? Îi era rușine de înfățișarea ei. Îi era teamă că îl va dezamăgi. Tinerețea lui o va bloca atunci când o să îl întâlnească. Pe Facebook toți sunt altceva decât ceea ce par. Ori ea intrase acolo să citească și să raporteze scrierile altora la ale ei. El avea nevoie de o femeie tânără, veselă, fără constrângeri, care nu cunoscuse lovituri. Avea nevoie de o femeie îmbrăcată tinerește, cu blugii tăiați, cu maiou franjuri peste tricoul în colțuri. Avea nevoie să vadă un chip plin de lumină, un picior suplu. Știa ea bine cum sunt tinerii din ziua de azi. Nu prin mâna ei treceau? Nu din mâna ei se nășteau viziuni?

Se aud ciocănituri în ușă. Se uită repede la ceasul telefonului. El este! Tresare. Aruncă din nou un ochi în oglindă. Privirea era speriată, dar îi plăcea ce vedea. Obrajii erau îmbujorați. Dintr-o dată s-a destins. Dacă e bal, bal să fie! A aruncat pe ea rochia de pânză înflorată și a alergat la ușă. În prag a găsit un bărbat înalt, atletic, cu un zâmbet larg. Îi plăcea ceea ce vedea. O desprimăvărare a unui cântec. O secundă a urmărit dacă figura i se mohorăște. Dar nu. A întins mâna spre ea.

- Florin, bărbatul dimineților tale singure.

- Corina, femeia unui vis strălucitor.

S-au privit câteva secunde insistent. Dispăruse tot din jurul lor.

- Hai să nu mai fim caraghioși! Intră!

Se vedea stângăcie în comportamentul amândurora dar a trecut repede.

- Ia loc!

- Mulțumesc!

Florin s-a așezat dezinvolt pe un fotoliu și îi urmărea mișcările prin cameră. Uitase de florile pe care le cumpărase ca să i le ofere. Ea a ridicat receptorul să comande două cafele.

- Nu comanda! interveni el. Ieșim imediat și vom bea cafeaua la bar. Am văzut unul drăguț pe plajă.

***

-va urma-

[Ioniţă Gabriela]

iubirea e motorul lucrurilor...(nu, nu am țipat la Corina!) 

[Sofia Sincă]

Promițător, foarte promițător!

Un roman al stărilor sufletești, după cum înțeleg și al destinului, până la urmă. Scris de o mână sigură și talentată.

Aștept continuarea pentru a nu greși în presupuneri, pentru a-mi formula părerea.

Ca citit cu multă plăcere,

Sofi

[carmen popescu]

Ioniţă Gabriela a spus :

iubirea e motorul lucrurilor...(nu, nu am țipat la Corina!) 

[carmen popescu]

Fără iubire nimic suntem, doamna Gabriela! Vă mulțumesc pentru aplecare!

[carmen popescu]

Sofia Sincă a spus :

Promițător, foarte promițător!

Un roman al stărilor sufletești, după cum înțeleg și al destinului, până la urmă. Scris de o mână sigură și talentată.

Aștept continuarea pentru a nu greși în presupuneri, pentru a-mi formula părerea.

Ca citit cu multă plăcere,

Sofi

[carmen popescu]

Vă mulțumesc pentru popas, doamna Sincă! Este un roman al rătăcirilor vieții. M-ar bucura mult, dacă ați lăsa un gând la finalul postărilor. Cuvântul dvs. contează mult pentru mine. Drag!

[Vasilisia Lazăr Grădinariu]

Pe mine m-a cucerit deja. Abia aștept să citesc urmarea.

[Emil Dumitru]

În prima fază m-a atras MOTTO-ul, apoi Prologul mi-a stârnit curiozitatea captivându-mă și, m-am trezit la final!

Mi-a plăcut și, sper să am timp să citesc toate postările.

[Mihaela Suciu]

Iubire... o, da!

Am citit dintr-o suflare. Mulțumesc!

[Corina Militaru]

Am citit cu plăcere. O să mai vin în vizită :)

[carmen popescu]

O fațetă a vieții cu neajunsurile și împlinirile acesteia. În speranța că unii dintre dvs. vă regăsiți, fie și într-o secvență abordată în text,  vă mulțumesc pentru popas! Respect!