Amfora visării

[Exemplu de Titlu]

 

- Nu este de vânzare! Când o ridici de torți, se aude un suspin venind din interiorul ei. Dar trebuie s-o atingi cu gingășia cu care o mângâi pe femeia iubită. Torțile ei desenează o inimă; trebuie să fii bun și tandru cu inima aceasta!
Amfora era cel mai frumos exemplar din Anticariatul lui Feldemer. Așezată pe un raft de sus, sugera, cu profilul ei zvelt, dorința de zbor în alte dimensiuni decât cele terestre. Torțile ei ar fi putut să fie aripile unui zbor dincolo de spațiu și de timp, dar curbura lor povestea dramatic neîmplinirea acestui vis. Lutul nu se putuse desprinde de Pământ...
Turistul asculta distrat cuvintele bătrânului anticar, având impresia că făceau parte din modul lui obișnuit de a face reclamă obiectelor de artă din magazin.
- Dacă e așa cum spuneți, vă dau un preț foarte bun pe ea! zise, prefăcându-se că glumește.
Amfora îi atrăgea privirile ca un magnet. Albastrul ei deschis și șters pe alocuri de trecerea timpului, părea o tristă strigare către cer. Minunat proporționată și meșteșugit lucrată, părea, totuși, expresia unui vis neîmplinit...
- Cât de veche este? întrebă turistul.
- Are peste 800 de ani. Provine de pe o corabie care s-a scufundat prin anul 1200, în Marea Egee. A fost recuperată de o echipă de scafandri. Unul dintre ei a ținut-o acasă la el vreo doi ani, apoi a adus-o în anticariatul meu. M-am obișnuit mult cu ea, dimineața, când vin, îmi place să o văd pe raft, la locul ei. Este ca o prezență vie, care-mi ține de urât. Urcă pe scaunul acesta și apopie-te de ea. Privește-o câteva clipe și meditează la felul în care ți-am spus s-o iei de pe raft... Orice s-ar întâmpla, să n-o scapi din mâini!
Turistul urcă pe scaun și își apropie fața de amforă, privind-o cu o căldură care se ivise brusc în sufletul lui. Observă conturul inimii desenat de torțile care se arcuiau zvelt, ca niște gâturi de lebede. Căldura îi cuprinse tot trupul și radia prin mâinile pe care le-a apropiat cu gingășie de torți. Le-a cuprins lin și a ridicat amfora. Un suspin profund, exprimând o infinită tristețe, suspinul unei femei, a ieșit din amforă.
- Ce tristă ești! s-a pomenit spunând cu voce tare.
Amfora a suspinat din nou...
- Acum așeaz-o ușor la locul ei și coboară, spuse bătrânul anticar. Ai un suflet frumos, sensibil... Mulți n-au înțeles cum să se poarte cu ea și n-au avut cum să audă suspinul.                              

Turistul coborî de pe scaun, pradă unei mari emoții.
- Deci nu este de vânzare, continuă anticarul. Înțelegi, sper, că nu mă pot despărți de ea. Dar poți veni zilnic s-o revezi.
- Duhul ei are o poveste tristă, spuse, cu voce tremurândă, turistul. E duhul unei femei care a murit în condiții tragice... Dar... de ce o fi venit să locuiască în amforă?
Chipul bătrânului s-a luminat de un gând...
- Poate că amfora este făcută din lutul trupului ei! Știi ce mult mă bucur că ai venit?! N-am discutat cu nimeni despre aceste lucruri...
- Dacă duhul suspină, înseamnă că ar putea și vorbi. Ați încercat vreodată să vă adresați lui, să-i cereți să vă spună povestea?
- Nu! răspunse foarte surprins bătrânul. Ce bine îmi pare că ai venit! Chiar nu mi-a trecut prin minte asta. Și stă de atâta vreme la mine...
- Voi reveni către seară. Să încercăm să avem un timp de taină cu duhul. Poate-i vom auzi povestea.
- Te aștept! Să vii neaparat!

 

Catifeaua neagră a nopții se lăsa încet peste oraș și luminile se aprindeau când turistul își făcu reapariția. Feldemer îl așteptase cu conștiinciozitate și se bucură când acesta deschise ușa anticariatului.
- O să închid mai devreme astăzi, zise și răsuci cartonul de la geam, afișând "Închis". O să încui ușa, ca să nu fim deranjați. Îți propun să mergem în cămăruța de alături.
În cămăruță era o atmosferă intimă și plăcută. Exista o masă rotundă, joasă, și, alături, două fotolii foarte confortabile. Aici, Feldemer își servea cafeaua preparată cu un aparat electric. Varul pereților avea culoarea bleu-ciel, iar de tavanul alb era suspendată o lustră aurie, foarte frumoasă. Pe un perete erau suspendate două module de mobilă, lucrate cu mult bun gust. Totul sclipea de curățenie, ca și în încăperea magazinului.
- Să stăm un pic și să gândim cum facem, propuse bătrânul.
Urmară câteva momente de tăcere.
- Ești din oraș? continuă anticarul.
- Nu, sunt în trecere. Suntem un grup, urmăm un traseu turistic. În noaptea asta, suntem cazați la hotel. Mâine, plecăm. Eu sunt pasionat de obiectele vechi de artă, de asta caut anticariatele prin localitățile prin care trec...
Turistul era un tip distins și elegant, afișând permanent un zâmbet discret și politicos. Avea cam 40 de ani, părul șaten spre blond și ochii albaștri.
- Zic să procedăm conform inspirației de moment, dar să ne sfătuim înainte de a face ceva, continuă turistul. Îmi pare că duhul femeii are nevoie de multă iubire și compasiune... Va trebui ca amândoi să i le arătăm, în același timp. Cumva... absența iubirii și a compasiunii o ține legată de pământ, așa îmi pare...
Chipul bătrânului s-a luminat de bucurie și ochii i s-au umezit.
- Trebuia să vii pe aici. Nimic nu este întâmplător. Dumneata ești cel care trebuie să-i vorbească!
- Cine știe?... Să încercăm!                                                                                               

Turistul a urcat pe scaun, a privit câteva clipe amfora și, cu aceeași grijă atentă, a apucat-o de torți. Suspinul nu s-a lăsat așteptat.
- Vom sta de vorbă...
Suspinul a revenit, mai prelung...
A așezat-o pe masa joasă, în fața anticarului emoționat. S-au privit în ochi, apoi amândoi au privit la amforă câteva clipe și iarăși s-au privit în ochi. Au întins mâinile în același timp, ca într-un ritual sacru, și le-au pus cu gingășie pe torțile amforei. Suspinul a venit mai puternic, trădând o anumită surpriză.
- Noi te iubim și ne pasă mult de durerea ta! a spus turistul. Am vrea mult să te cunoaștem!
Un abur dens, lăptos și fosforescent a început să iasă din gâtul prelung și subțire al amforei. Cei doi s-au privit uimiți și fericiți. Aburul s-a înălțat în rotocoale până aproape de tavan, rămânând apoi încremenit într-o formă ovală, prelungă.
- Te rugăm mult să te arăți! rosti turistul.
Din abur s-a conturat chipul unei femei tinere, de o frumusețe angelică, având așternut pe el un zâmbet foarte trist.
Emoționați și transportați în altă lume, cei doi au continuat ritualul.
- Dorim mult să-ți știm numele și să auzim povestea ta! a continuat turistul.
- Sunt Nicole! a rostit chipul, cu glas suav, foarte plăcut. Am venit pe lume în anul 301. Când aveam 18 ani, Giacomo m-a cerut de nevastă. Iubirea lui a fost darul cel mai de preț pe care mi l-a făcut Dumnezeu. Dar Giacomo a trebuit să plece la luptă pentru apărarea teritoriului nostru. O săgeată, trasă din apropiere, i-a străpuns inima și el a căzut ca fulgerat de pe cal. Vestea morții lui m-a lovit ca un trăsnet și am murit și eu. Duhul lui s-a ridicat la cer, dar duhul meu a pornit în căutarea trupului lui și s-a legat dureros de el. Am fost îngropați unul lângă altul. Durerea mea mare m-a ținut lângă trupul lui... Peste foarte mulți ani, niște olari au săpat pentru lut în locul în care fusese cimitirul. Au făcut o amforă din lutul trupului meu... Cu timpul, s-a născut în mine dorința de a căuta duhul lui Giacomo, dar durerea mea mare m-a legat prea mult de trupul lui, nu puteam rupe singură această legătură... Trebuia să se întâmple ceva care să-mi vină în ajutor...
- Iată, acum această legătură s-a rupt. Ești liberă să pleci acolo unde este duhul lui Giacomo. După atâta suferință, vei fi fericită alături de el... articulă turistul.

Surprinzător, zâmbetul trist al fetei a dispărut și chipul ei  s-a luminat de o bucurie extatică...
- E minunat! Îi simt prezența, a venit să mă ia! Vă mulțumesc mult! Dumnezeu să vă răsplătească!
Și Nicole s-a făcut nevăzută. Cei doi s-au privit în ochi și au luat încet mâinile de pe torțile amforei. Au tăcut câteva momente, după care Feldemer a rostit încet:
- Cu ce poveste trăiam alături!... De unde era s-o ştiu? Câtă vreme s-a chinuit, sărmana fată! Numai Dumnezeu te-a adus aici!
- Pentru toate există un timp rânduit, rosti, gânditor, turistul. Poate că acesta era timpul rânduit pentru eliberarea ei...
- Poate că așa este! rosti, mai ușurat, anticarul.
- Nu pot cumpăra amfora. Mi-ar aminti mereu de lunga suferință a fetei. Vreau să mă eliberez și eu de această poveste. Poate se va găsi un cumpărător...
- Poate da, poate nu... Cât va sta aici, pe raft, voi trăi bucuria eliberării duhului.
Turistul s-a ridicat pentru plecare și chipul i s-a luminat de un zâmbet politicos.
- Rămâneți cu bine! Mi-a făcut plăcere să vă cunosc. Am trăit împreună o întâmplare interesantă, neobișnuită. Poate voi scrie despre ea...
Și-au strâns mâinile cu căldură, iar anticarul și-a amintit ceva:
- Spune-mi numele dumitale, ar fi păcat să nu rămân cu el în minte!
- Giacomo. E doar o coincidență...
Feldemer și-a ascuns ușoara nedumerire după un zâmbet cald...

[Sofia Sincă]

Superb... O poveste asemenei celor din 1oo1 de nopţi. Strălucită inspiraţiei ai avut Cosmin, să dai un firicel de viaţă unei amfore. Frumoasei amfore care s-a alcătuit din lutul unei frumoase femeie şi care a străbătut mări şi ţări... ape şi uscat, cu sufletul înlănţuit. Doar un Giacomo a putut să-i redea libertatea sufletului, cu dragoste şi dăruire.

M-a impresionat profund mica ca naraţiune!

Sofy, cu preţuire!

[Corina Militaru]

O poveste tesuta din fire de matase, ce ascunde in ea adevaruri adanci. Sufletul captiv in lut nu se poate elibera decat prin iubire. Mi-a placut finalul, coincidenta...

Cu prietenie,

[Gabriela Grădinariu]

          Interesant text ce atinge tema continuitatii materiei si a spiritului , a lumilor ce se intersecteaza.O placere!