setea roșie

[Djamal mahmoud]

întind mâna
înfrunzește un ram
întind mâna
îmi cade un fruct din gură
desfac palma
zboară stoluri de porumbei
umbrele își părăsesc zidurile
copacule
în care îmi curge sângele
sunt însetat
sunt însetat
înfige-ți rădăcinile
în mormântul meu
până mi se vor întoarce păsările
în cuiburi
până ți se va înălța tăcerea
roșie roșie spre cer...

أمد يدي
فيورق غصن
أمد يدي
فتسقط من فمي ثمره
أفتح كفي
فيطير الحمام
وتهجر الظلال جدرانها
أيتها الشجرة التي
يجري في عروقها دمي
إني عطشُ
إني عطشٌ
فاغرسي جذورك في قبْري
لعلً الطيور تعود الى أعشاشها
ويتعالى صمتك
أحمر
أحمر
نحو السماء

[Mihaela Suciu]

Mereu însetată... mulțumesc!

[Ion Lazăr da Coza]

Superb, deşi am simţit nişte ecouri blagiene.

da Coza

[Vasilisia Lazăr]

Între viață și moarte, granița devine permeabilă. Această poezie mi-a amintit de alta care poartă aceeași semnătură:

„a trecut destul timp de cînd mă gîndesc / să mă ridic / s-a întrerupt curentul / atîta beznă s-a făcut în jur / încît nu mai văd absolut nimic / copacul pe care-l priveam din geam / şi-a mutat rădăcinile în tălpile mele / acum sunt un arbore cu vezica urinară plină”.

Superb și aici.

[Agafia Drăgan]

Nimic nu se pierde, totul se transforma.

[Sofia Sincă]

Credința în viață după moarte... Deci se întâmplă la fel: acolo sunt copaci cu ramuri, cu fructe.

Observ că în poeziile dvs. copacul ocupă un spațiu mare, are o semnificație majoră. De fapt copacul este simbolul vieții, al trăiniciei, al înmulțirii și continuității.

Copacul lui Baiazid reprezinta simbolul formării și măririi Imperiului Otoman.

Știu câte ceva despre lumea arabă, mă fascinează de fapt, dar nu știu să citesc. Mi se pare tare complicat. Regret că nu am învățat să intru în acea lumea cu totul deosebită...

Cu admirație,

Sofi

[Gabriel Cristea]

De profundis...