nu voi cânta azi de joseph haydn

nici de giuseppe verdi

instrumentul la care mi se joacă degetele

refuză să scoată vreun sunet

tace cald în diferite culori și nuanțe

clapele sale se încarnează în câmpuri imense

de mărăcine și de grâu

deasupra lor

stoluri de păsări și de oameni

în du-te vino purtând securile…

e pentru prima oară când intru în contact

cu acest trotuar

gara e plină de umbre şi de priviri confuze

pietre mari şi voalate de fum răsfoiesc feţele triste

el mă întreabă de hainele mele noi şi de petarde

eu îi zâmbesc privind spre răsărit

el îmi blestemă culoarea

şi lumina stinsă purtând în mână un cerc albastru

ce nu era o bucată de…

stea-n cădere -

zgomotul pietrelor

în prăpastie.





sălcii plecate -

pe albia râului

o lună plină.





țurțuri pe streșini -

lumina candelelor

peste icoane.





lună printre nori -

pe chipul fetei voalul

fluturat de vânt.…

la porțile vechii moschei

vizitatorii se descalță grăbiți

în priviri o cupolă se desface

în vecinătatea altei cupole

niciun pâlpâit de flacări

copilul cu sandalele în mână

privește deasupra întrebând

de trotineta lui și de soare

stoluri de nouri și de păsări

se întrezăresc prin geam

o lumânare cât trupul…

pietrele se rostogolesc



pietrele cad



pietrele se izbesc



pânzele se ridică

pânzele se coboară

roșii sanguine

indiferent de culorile aparente



în aer dansează frunzele



dansul miresei



dansează



gunoaiele se vor satura



gunoaiele vor bea…

uneori mă apucă furia pe tăcerea mea încât dau cu toate cerurile minții de pământ spărgându-le unul câte unul indiferent că sunt din cele ordinare sau din cele veritabile până umplu casa cu cioburi albastre de toate mărimile iar când nu mai rămâne niciunul întreg tăcerea mea deschide fereastra din care privește de obicei un copac de vârsta ei aproape și începe să le lipească la loc așezând în fiecare câte-un ciripit și câte-o lacrimă așa până-mi adoarme…

copacul are un singur trunchi

trunchiul are o singură palmă

palma are un singur dumnezeu

dumnezeu are o singură tăcere

golul crește crește

nu te lasă nici măcar să întorci capul

să privești înapoi

nici să spui vreo vorbă bună rădăcinii

sângele abia așteaptă

să-ți desfaci coapsele exclamând

soarele e un copil din flori

florile sunt copiii mei buni

lacrimile sunt... și strângi din dinți

albul crește crește

atât de înalt încât…

ferestre ferestre ferestre

șapte creioane colorate

și o gumă de șters

șapte ceruri și un curcubeu

șapte zile și un nume

clopotele bat

muezinii strigă

ierburile se apleacă

ferestrele scot un prelung dangăt

o apă dulce sărată tulbure limpede

caldă rece și curgătoare

un geamăt

o…

domol calc

să nu-mi strivească tălpile vreo piatră

îndiferent cât de mică ar fi ea

oricare dintre ele

e un posibil mesager

către sticlele prăfuite

ale unei ferestre sfinte

apa trupului clipocind

își trece palma

peste creștetul acelei stânci singuratice

în timp ce încep toți copacii săi…

închină-te

închină-te sângelui focule

în el

am așezat norii mei creatori

iar miezului

i-am dat gustul exploziei mele dintâi

de care n-are voie nimeni

să-și apropie buzele

închină-te

închină-te durerii lumina

din ea

se va vărsa luciul tău final și definitiv

pe care îl vor numi…

îmi spui că suntem diferiți

de parcă nu știu să alunec pe gheață

până ce cad pe spate ca un fraier

sau să alerg pe scări întâmpinându-mi iubita

omule și eu stăteam pe lăzile de bere

când nu era loc la mese-n restaurantele de lux

și-mi sărbătoream ziua de naștere la fiecare

întâlnire c-o nouă fată

apa minerală ni se dădea

doar…

incolor cazi dintr-un țurțure

o lacrimă învinsă lăsând în urmă

cârduri de aburi

și de răni infidele ...

te izbești de resturile albului

abia transformat de cer în noroi

gata s-au trezit ferestrele

ți se șoptește

degeaba încerci

să scoți vreun sunet

tălpile grăbite ți-l vor sufoca

singura ta șansă acum e să taci

într-un rug sau într-o rădăcină

până la următorul…

e a șaptea zi deja de când caut în mine zidul

un lătrat mă invită insistent afară

ploaia îți picta cu migală chipul pe poarta casei

aerul din golul lăsat de trupul tău

îmi intră tiptil în plămâni

rece și gustos ca un țipăt

e un lucru extraordinar chiar

faptul că n-a concurat nimeni cu spațiul în care

ți-ai ascuns cu grijă…

tac stelele între vazduh și morminte

tac munții între vulcane și nori

focul și apa sunt

două fețe ale aceluiași trup

serbăm ultima explozie

se înalță din ochi stoluri

de șoimi chemate de dezrobire

primele cercuri

se trasează în micile mlaștini

anunțând sosirea potopului așteptat

ne ridicăm frunțile pătate…

într-un strigăt de apă am pășit

pe urmele roșii ale tălpilor

se legăna lumina lunii

iar în memorie înmugureau

tot felul de copaci

ce aveau chipuri de copii

verdele lor era atât de curat

și de lucios

neatins de nimeni încă

nici de sarea

care îmi mângâia ca o mamă pielea

nici de nisipul…

se rup membranele

picurii se desprind

de sârma ghimpată

și de ochi

eu te ating cu fruntea

te înfășor cu pielea ei

ca într-o peliculă

de staniol

în care te vei coace

cu fiecare plecăciune

așa până când

îmi vei auzi foșnetul

și te vei ridica

purtată de…

am clătit ochii de mii de ori cu tot ce am găsit

în drumul meu femei copaci ferestre și petarde chiar

am băut atâta apă

aproape cât un fluviu care ar fi de ajuns pentru

a adăpa toate vrăbiile lumii...

neinvitați puteți și voi călători în mine

fără să stați la cozi interminabile

nici să așteptați luni de zile pentru un strop

de cerneală sau un…