Se mlădie și azi în voie macii,
Asupră-le a soarelui trezvie –
Câmpia când se-ncinge, când îmbie,
În lutul reavăn adunând ortacii.
Acum, ca și atunci a ta povață
Punea pe gânduri pe mai toți tălmacii
Și tot ce mi-ai lăsat… azi mă răsfață.
Îmi prind o salbă de petale-n plete
Și beau nectarul strâns pe îndelete,
În tâmple-aud refrenul: „dii, viață...”.
Adaugă un comentariu
Acum, ca și atunci a ta povață
O simt în floarea macului arzândă
Și tot ce mi-ai lăsat… azi mă răsfață.
Minunat omagiu, Valeria! Cât i-ar fi plăcut lui Ion! Ce mult te aprecia! Dar tu știi asta. Nu mai am lacrimi... Ai băut acest pahar amar, așa că știi foarte bine... Nimic, niciodată, nu va mai fi la fel. Noi nu vom mai fi la fel.
foarte frumos, am si vazut campia de maci, dar m-am si intristat foarte tare :((((((
Ingenioase versuri, dar mai ingenios, răspunsul imaginar. Pare că totul se leagă de el... de dragul nostru Ionică.
Versurile aduc o vibrație dulce-amăruie... macii cu roșu de suprafață, dar și cu arderea suferinței pe care o trăim.
Am citit cu deosebită plăcere,
Sofi
Îți mulțumesc, drag Ion Lazăr da Coza, pentru încrederea pe care mi-ai acordat-o mereu! Dumnezeu să privegheze sufletul tău minunat!
E un răspuns la comentariul imaginar primit în dar de la dragul da Coza.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE