poeții

[Djamal mahmoud]

poeții vii își lipesc trupurile pe afișe cu gâturile tăiate
își țin capetele între palme expunându-le gratis trecătorilor
le întorc în toate direcțiile
să fie bine văzute
trecătorii grăbiți aruncă din mers
câte-o privire spre sângele care le picură
pe trotuare se scriu poeziile cele mai bune
spun sufletele lor pășind
spre porți și uși de tot felul
de mașini case magazine restaurante și de ceruri
când se golesc străzile
și nu se mai aude niciun sunet
în afară de cel al picurilor
poeții vii își pun capetele la loc
se prind de mâini formând un cerc imens
în jurul unei bălți atât de roșii
cu ochii deschiși mor unul câte unul
poeții morți scriu nemuritoarele poezii
spun stele căzând în pupilele lor abia moarte...

[Ion Lazăr da Coza]

Cei care nu simt că scriu cu propriul sânge, să nu scrie!

da Coza

[Vasilisia Lazăr (da Coza)]

Superb! Poeții își expun arta gratis într-o lume în care totul se vinde pe bani. N-ar trebui. Chiar și așa, trecătorii grăbiți abia de-i învrednicesc cu o privire. Și aceea din mers. Tristă soarta poetului în astă lume. :(

[Ana Cîmpeanu]

Interesantă freacă expresionista a lumii moderne!

[Mihaela Suciu]

Un poet viu! Sunteți o bucurie.

[Sofia Sincă]

Brrr!

O confesiune elegiacă despre starea poeților în contemporan, mai precis despre marginalizarea lor, despre locul strâmt pe care-l mai pot ocupa. Un mod de concepție despre menirea și sacrificiul poetului și misiunea artei sale. Dur alcătuit poemul, foarte dur. Însă nu ar fi, dacă s-ar schimba ceva.

Meditație filozofică cu profunde accente lirice.

Deosebită admirație,

Sofi