Ce-adânc este văzduhul înveșnicind prigori!

[gabriel cristea]

În luciul trist al apei se risipesc copaci,
cînd trece un răsuflet de stol întârziat;
Nu-i țeava rece-a puștii, nici prădătorul - Taci! -,
e-o frunză ruginie ce-n lac a răposat.

Și-anunță toamna crima prin cronici de poieni,
pământul este roșu, de-un roșu stacojiu;
Titanice vertebre sunt pline de licheni,
iar clinchetul bucolic răsună a pustiu.

Trec nori - imenși balauri, pe vânturi călători -
și parcă-aud cireșii cum leagănă rugini;
Ce-adânc este văzduhul înveșnicind prigori,
că simt mirosul brumei și-amarul din mălini!

[Vasilisia Lazăr]

Magistral!

Și ce final!

[gabriel cristea]

Mulțumesc, Chris! Admirați în liniște, ca să nu se destrame vraja! :)

[Chris]

ati mai adaugat un tablou in galerie, stau si eu aici si-l admir in liniste...

[gabriel cristea]

Doamnă Sofia Sincă, sincere mulțumiri ! Cel mai frumos pastel îl voi lăsa în  sălașul naturii, ,,ca să nu rămână pământul ăsta fără dor de poezie". 

[gabriel cristea]

Mulțumesc, doamnă Ada Nemescu, pentru apreciere și versuri ! 

[Sofia Sincă]

Superb, magnific! Rămâi fără răsuflet la fiecare vers... Am citit fără să respir.

Cel mai frumos pastel al tău. Dar cred că am mai spus-o!...

Sofi

[Ada Nemescu]

...ce zmei imaginezi cu tâmpla obosită

cât doare un deochi trimis de alte zmee

doar toamna este, -ntr-un fel și o femeie

cu frunze prinse-n plete, dar mantia cernită!?

se tânguie povestea-ți, se pune pe bocit

nu ne ajunge timpul, de-ar fi și înmiit...

aDa nemescu, cu deosebită plăcere să descifrez frumoasele cuvinte 

Ce-adânc este văzduhul înveșnicind prigori!