Se-aude din cer muzica galaxiilor

[gabriel cristea]

Un ocean planetar mi se zvârcolește-n vene
- sânge abisal -
fluidizându-mi curgerea prin albia timpului,
spre primordialitate...

Sunt peștele amurgului incandescent,
înotând contra curentului
prin interstițiile transparenței moleculare;
Vântul și cataractele purifică torentul,
atomizându-mă val cu val,
pisc cu pisc - cosmogonic -
până când redevin o constelație argentiferă,
mirajul nopții flavescente.

Se-aude din cer muzica galaxiilor
- ca un cântec de balenă albastră,
invadând țărmurile de niciunde...

Pe Pământ s-a făcut liniște de cremene;
În viitor nălucesc deșerturi solzoase,
curgându-și lentoarea sub vântul solar;
Timpul fosilizează, în roci sedimentare,
ultimul zvâcnet al peștilor răpitori.

[gabriel cristea]

Mulțumesc, Vasilisia, pentru apreciere! Uneori, simțim nevoia de stele, de-a ne privi de-acolo, de sus, pe noi înșine...

[Vasilisia Lazăr (da Coza)]

Versuri care te duc în alte vremuri. Frumos! Eclatant!

[gabriel cristea]

Mulțumesc, Valeria, pentru apreciere! :)

[Valeria Merca]

Expresiv, strălucitor!

Admirație!

[gabriel cristea]

Mulțumesc, Mihaela Popa!

[Mihaela Popa]

o muzică siderală

foarte frumoasă!

[gabriel cristea]

Mulțumesc, Ana Cîmpeanu!

[gabriel cristea]

Doamnă Sofia Sincă, mulțumesc pentru comentariu!

[gabriel cristea]

Mulțumesc, Chris, pentru escală!

[Ana Cîmpeanu]

Multe neologisme sclipitoare, șlefuite, cu sonorități sofisticate, o viziune cosmică, lirism elegant, lucrat cu stil! Am citit cu plăcere!