surpare

[Laura Cozma]

în taverna cu rafturi de cărți

lumina se agață-n pictograma perețilori calzi

iar desenele copiilor zâmbesc în filigranul culorilor

noi două trupuri amputate de sentimente

surpăm vremelnic dragostea

excizând cuvinte unul din altul

până când limbile ceasului se mușcă între ele

vinul pătrunde-n venele noastre și-mi spui dulce-amar

că ar trebui să învățăm cântece vechi bollywoodiene

poate într-o zi ne vom regăsi în fața porților tăioase

sângele irupe creierul meu

când chelnerul îți face cu ochiul

tu nu știi!

tu ești tabloul lumii ascunse

eu doar vopseaua ce i-a dat viață

oare am început să cred?

câteodată am impresia că porți în tine văpaia meningelui meu

[Laura Cozma]

Sofia Sincă, dacă aș fi reușit să pară că totul e un tablou ar fi fost minunat.

Valeria Merca, Nădejde Angelina, mulțumesc pentru semnul de lectură!

Da Coza, mulțumesc! Aveți dreptate e literă mică (nu știu cum mi-a scăpat).

[Ion Lazăr da Coza]

Fără majusculă în v9.

Un fractal de viață boemă, clădită din metafore interesante.

da Coza

[Nădejde Angelina]

noi două trupuri amputate de sentimente

surpăm vremelnic dragostea

excizând cuvinte unul din altul

până când limbile ceasului se mușcă între ele

Frumos poem!

[Valeria Merca]

Pulsații ale rostirii și gândului într-un prozo-poem interesant.

Am citit cu plăcere

[Sofia Sincă]

...după vreun tablou. Tema încadrată în descrierea unui tablou, dar fără viață. De fapt aici se povestește. Poate fi un prozo-poem. E prea deschis... prea fără culoare.

Dar am citit cu plăcere,

Sopfi