Era de mult durerea mea

căci mă născusem

ignorând apusul

și se făcea că văd

cum curge sacrul,

peste întinsul vast

și fără scrupul.

Cum apăsa măreț,

cu nonșalanță,

fără a vrea să rupă

presupusul,

era un fel de mare tulburare

vibrând în sufletul

împins către crepuscul.

N-am vindecat, în sine, disperarea

o caut tremurând

de prin unghere,

unde mirarea-nvinge adevărul

și ignoranța naște lumi…

Am sărutat cu gândurile

cerul,

pe buza roșie

crescând spre răsărit

și mi-a răspuns

cu păsările lui rebele

pe după coamele avântate

de granit.

M-a prins în vraja

cristalină-tulburie

a unei clipe

cu luciri de chihlimbar

și am simțit secunda veșniciei

în minunata-mbrățișare

de cleștar.

Mă pierd senin

cu gândurile toate

în clar-obscurul

aruncat spre infinit

și retrăiesc, în parte, veșnicia,

atât de…