Clădire cu pasăre să fie

[Marius Gîrniță]

 

 

 

Pasărea nu avea nici un cântec,

doar triluri

și le cuibărea prin inimi

și suflete,

ea nu avea nici un copac,

doar cerul.

Muta mereu trilul

prin mansarde

și pe la vecini,

bunăoară vecinul

i-a dat o colivie.

Acum

nu mai are ce muta

se gândește doar

ce putea să fie,

nici timpul nu mai pleacă.

Cineva i-a atins penele

și a scris o poezie

cu mâna cealaltă,

în clădire

nimic nemaifiind

cum trebuia să fie,

se face tril,

se cântă poezie

și timpul nu mai pleacă,

așa ar trebui să fie.

Clădirea e albastră

cu o ușoară nuanță infinitie,

atârnă grea

peste ferestre

și toți cei din clădire

au pene la pălărie,

iar uneori dezbrăcată fiind

pasărea înghite

luna argintie

și se fâțâie prin colivie.

[Chris]

Frumos!

[Ion Lazăr da Coza]

infinitie?

Se poate face analogie poet-pasăre.

Frumos.

da Coza

[Vasilisia Lazăr]

Frumos! Mi-a plăcut.