Odiseu la un țărm

[Marius Gîrniță]

 

Sunt numai aburi ce se scurg
și-ncet se face seară,
peste dorințe în amurg
un dor din nou mă cheamă.
Sunt Odiseu,
ce de catarg
a strâns în chingi dorința,
a-nvins stihiile în larg
dar a pierdut ființa.
Redă-mă iar să fiu ce sunt
în aburul ce trece,
sărută-mi trupul neînfrânt
căci sunt aici
și pe pământ
ca valul ne vom trece.
Am învățat de la stihii
să fiu frumos și veșnic,
dar dorul tău mă cheamă iar
spre același trup vremelnic.
Nu știu să-ți spun dac'am învins
în drumul meu chemarea
însă voi fi aici mereu,
același om și marea.

[Marius Gîrniță]

Domnule Lazar, stihiile le-am invins patrunzandu-le taina si supravietuind dezlantuirii lor, asa cum, tot in poem, am spus. Depinde de fiecare ce considera a fi victorie asupra intamplarilor cotidiene, mai tumultoase sau mai calme, dupa caz.

 

Cu stima, Marius!

 

P.S.-de obicei renunt la forma pentru continut, iar poemul acesta este la fel ca toate celelalte nu am facut nici un fel de concesie.

 

[Chris]

În locul imortalităţii alegem dragostea vremelnică. Frumos! :))

[gina zaharia]

același om și marea... briza cuvântului face valuri demne de admirat!

[Gabriela Grădinariu]

 Încă mai cuget ! Oricum , frumos!

[Ion Lazăr da Coza]

Am învățat de la stihii
să fiu frumos și veșnic,

Păi dacă stihiile sunt frumoase și veșnice, de ce le-ai învins? (Vezi versul opt.)

Poezie cu muzicalitate, dar pentru obținerea armoniei ai sacrificat mesajul.

da Coza