S-a răscolit adânc
în mine lutul,
purtat de gândul
alergând nebun.
Mă doare, în esență,
tot trecutul,
neîntâmplat și fără căpătâi.
Se sting în mine,
aștrii cad în noapte,
la slujba ridicată,
drept, spre vis,
în forme nemaiîntâlnite
agonizau chemări
spre paradis.
Din curgerea eternă
ninge-ncet pe tâmple
geometria imperfectă
care sunt,
din existența formelor concrete
doar lutul cărnii mele
a fost rupt.
Îmi mai rămâne
să clădesc palate,
eteric, sufletul
să-l pun la adăpost,
în lupta mea,
fără vreo zi sau noapte,
mai uit utopicul tratat
care am fost.
Ș-abia târziu,
pe țărmuri bântuite
sunt numărul impar
și imperfect,
agonizând sub ceruri părăsite
în timpul marelui exod.

Vizualizări: 29

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Iunie 5, 2012 la 7:42pm

... nimeni nu e perfect. Dar acest poem e încântător! Tratează viaţa în ultima ei parte, ruperea ultimului capătului şi ''curgerea eternă''. Tratezi foarte concret apădostirea sufletului, după.

Poem foarte bine aşezat, inteligent alcătuit.

Cu  admiraţie, Sofy!

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Iunie 5, 2012 la 5:57pm

Încântat de această MATEMATICĂ IMPERFECTĂ şi de acest poem (aproape) perfect.

da Coza

Comentariu publicat de Marius Gîrniță pe Iunie 5, 2012 la 2:36pm

Nu versurile mele sunt frumoase ci sufletul care le percepe astfel. Eu doar incerc sa decorez tristetea, iubind fiecare cuvant pana dincolo de sensul cuvantului in sine.

Cu mult drag, Marius!

Comentariu publicat de Marius Gîrniță pe Iunie 5, 2012 la 1:09pm

Frumos este sufletul dumneavoastra, pentru ca poate, inca, sa se bucure.

Eu va multumesc, cu drag, Marius!

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Iunie 5, 2012 la 1:04pm

Din curgerea eternă
ninge-ncet pe tâmple
geometria imperfectă
care sunt,
din existența formelor concrete
doar lutul cărnii mele
a fost rupt.

.........................

sunt numărul impar
și imperfect,
agonizând sub ceruri părăsite

 

Dar Poetul şi Poezia înving Timpul...

Frumos, domnule Gîrniţă, felicitări!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 lei

important!

Activitatea Recentă

Utilizatorului Ana-Maria Butuza îi place postarea pe blog In memoriam, la 5 ani de la plecarea soțului meu, scriitorul Ion Lazăr da Coza, creatorul acestui spațiu de cultură a lui Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Ana-Maria Butuza îi place postarea pe blog trăiesc prin poem a lui Stanescu Valentin
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Ana-Maria Butuza îi place postarea pe blog Nehotărâre a lui Monica Pester
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Ana-Maria Butuza îi place postarea pe blog Dileme a lui Corneliu Neagu
cu 2 ore în urmă
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ce rău îmi pare... a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Amintiri a lui BOTICI GABRIELA
cu 9 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Amintiri a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 9 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Într-un TOT zborul (lui Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului carmen popescu
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Nehotărâre a lui Monica Pester
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog muguri înghețați a lui Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog muguri înghețați a lui Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 11 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Petale de seară a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 13 ore în urmă
BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Petale de seară a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Petale de seară a lui BOTICI GABRIELA
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Petale de seară a lui BOTICI GABRIELA
cu 14 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Petale de seară a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Nehotărâre a lui Monica Pester
cu 14 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ’’Să ne grăbim’’ a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 14 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog trăiesc prin poem a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 14 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Zboară a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 14 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor