Motto: Ca să atingi vreodată prin gesturi absolutul,

             (zidind sămânța urii sub brazde de amurg)

             ar trebui să-ți sfârteci în răsărit lăuntrul,

             prin muguri de lumină să tinzi spre demiurg.

 Tăișuri de aramă crestează-n timpuri cripte,

 răspântii rup cadențe din șovăielnici pași,

 sub felinare, riduri pe fețe decrepite

 declinul îl răsfață. În ochi bonomi, luntrași

 purced printre nuanțe, ciuntesc…

Discipol al durerii frânte doar în cuvinte dezrobite,

sunt taina ce ţâşneşte-afară prin singularul vis crescut

din muguri albi iubiți de beznă, pe-nguste muchii, ascuțite,

parfum discret ce definește conturul florii-n absolut.