în palma ta am găsit

puiul de ciocârlie pierdut în cântecul păsării-mamă

stupii din mijlocul unui lan de pelin

țărmul pe care am învățat să te aștept

până la sfârșitul zărilor

și sahara mereu pregătită de nuntă…

suntem două figurine de ceară într-un muzeu necunoscut

de unde venim și de când zăbovim acolo nimeni nu ne-a spus

poate ne-a răpit vreun zeu

nu i-a trebuit decât să ne întindă o mână

restul au fost reverențe

sub o sabie de aur



dar sigur ne-am modelat unul pe celălalt

de aceea ne privim în ochi

sau așa ne-a surprins artistul care a ținut să ne aibă

în dinastia…

Nu vei pleca în toiul secetei.

Umbra mea va fugi după tine. Se va opri la răspântii

și-ți va da apă.

O vei întreba cum a ieșit prin ușa încuiată.

Veți râde amândoi. Nu există încuietori pentru umbre.

Tu te vei așeza pe trunchiul doborât de furtună

într-o vară departe,

ea se va odihni la pieptul tău și îți va auzi inima…

nu te obosi

masa asta de piatră e de mult aici

am adus-o când flămând erai iar livezile promiteau roade cum n-au mai fost

și câmpiile se răsfățau în ploi magice

așază-te lângă mine am izgonit vântul

ne scotocea prin suflete mi se părea…