călătorie în adâncul meu

am închis uşile, ferestrele,

am tăiat curentul

pentru marea coborâre

pe scara melcată

spre capătul meu

pentru că eu

nu cred în infinit

            Coloana

se termină într-un coşciug deschis

tuturor posibilităţilor,

dar dincolo de el, deocamdată, nu e nimic…

o va continua Brâncuşi

când se întoarce puţin

cochilia melcului

e tot un fel de…

adânc surâs din picături de stele                

urcând în formă tristă                                  

de sărut                                                      

descătușează mișcarea universului             

de foc                                                                  …

jumătate din mine

stă ascunsă în cealaltă jumătate

de când palma mea a orbit

stau de vorbă pe rând

cu fiecare deget

cu fiecare amintire a lor

descusută din luturi

rimele de vară s-au oprit

într-o luciditate fatală

mă opresc şi eu

să-mi botez întrupările

din ce scriu mai mult

coala se albeşte mai mult

scările ce urcă pe mine

se mumifică odata cu patima mea

strig nădăjduirea

dar îmi răspund marginile…

prin plete de lună cerul își frânge chipul

în lumea absentă săgeți ude sparg singurătatea ferestrelor

tresare în palme

sângele buzelor pecetluite

în zboruri ce separă cenușa de fulger

se întorc

în spatele ușilor 

chei

răsucite-n cuvinte

te privesc prin fâșii de-adevăr

cocorii

se întorc

atingând noaptea cu aripi de liniște înjunghiată

iau forma urmelor

din suflet

condeiul…

nu nu sunt eu e strigătul unui răsărit pe țărmul pustiu

un crez uriaș străpunge marea ici-colo îngenunchează în petice de tine

mă ridic pe vârfuri părul mi-e plin de săgeți alb-sălbatic

miroase a busuioc și a spice din aria de joi

dacă mai socotesc și pescărușii care lenevesc pe jumătatea mea de corabie

sunt un înotător norocos

scoicile din zaruri îmi fac cu ochiul mă îndeamnă să le botez într-un fel

grația nu știe să coboare prin…

nu voi mai pipăi timid

așternutul insomniilor mele am rătăcit sub răni cicatrizate stângăcia florii de cireș

dimensiunea trupului arde atemporal vise precum sămânța își udă setea de ogor liniștea ridică troiță

copacul așteptării înmugurește înțelept când Cronos răsuflă transparent o clipă

foneme sidefate evadează din pupă 

cu marsupiul plin de curcubeie pornesc în expediţii de cercetare pe arterele timpului…

cuvântul e o pecete 

uneori mă doare alteori se strecoară din mine ca o nălucă

la marginea zilei se vede precum un chist adâncindu-și rana în pântecele vieții

plânsetul lui se hrănește cu diminețile putrede în care

tăcerea e balsamul unde abandonul și viața sunt egale 

nu contează unghiul din care privești 

definițiile se afundă absurd în dicționare 

iar tu 

cel care nu încapi în vreo etichetă

lărgești orizontul până se pierde în…

trag după mine tristețea ca pe o jucărie stricată

zornăind în timpanul durerii

pleoapele se deschid involuntar

lăcrimând absența capătă acuratețe

până la detaliu aș putea să te sting în scrumul zilei

să te întorc ca pe o foaie de tutun

rulându-ți inima pe margini

aș fi cel mai înrăit fumător

noaptea târziu te-aș scoate din respirațiile mele

doar ca să te inspir iar.

26 mai 2014

aș fi vrut să fiu vultur să-mi întind aripile

peste toate arterele plesnite să zăresc de departe prada-capodoperă

pusă la uscat sub ape

când mi-e foame să traversez oceanul în cantități cameleonice

ghearele să răsădească lejer copaci acvatici nimic mai mult

prin setea de odihnă să-mi agăț oglinzile plictisite

aș fi trăit o mie de ani într-un colț de stâncă

probabil am citit mult despre zboruri

am curajul am…

Nu încerc să te scot din peretele inimii 

te-am așezat cu atâta migală

în nopțile fără har;

rareori,

când am vrut să te azvârl

poemul creștea în mine

sugrumându-mi voința,

să fiu poet fără muză 

e ca și când aș vrea să pictez un tablou

în arcadele memoriei

cu un singur sărut,

cum s-ar vedea răsăritul

fără strop de culoare în buzunar;

rămâi puntea mea

spre cuvântul nerostit…

Sunt mort iubito… sau

poate sunt doar trist.

Hai, fă-mi hatârul şi îngână

un cântec lung – 

un bocet…

Imponderabil

oscilez

între mine şi tine

ca un corb spânzurat deasupra curţii

ce sperie, prin moartea sa,

alţi corbi.

…Hai, îngână iubito un cântec lung – 

un bocet…

Între moarte şi tristeţe

nu-i nici o diferenţă.

Ascunde-ţi decolteul. Astăzi

bat clopote.

E…

Noaptea ne ascunde chipul

ce contează cine eşti,

ce contează cine sunt,

timpul curge ca nisipul…

Chiar de-ai fi o lună nouă,

chiar de-aş fi negru pământ,

eşti femeie,-ţi sunt…

                                                                                                      Motto: Uneori cărțile se scriu din cărți...

Este sau nu este PLAGIAT? Noi spunem că da. Autorul are posibilitatea să se disculpe aici.

mi-e drumul nesfârșit

mamei

dezmierd a lutului mirifică icoană…

dar înǎuntru-mi

viața mǎ atinge cu aceeași vigoare

cu aceeași înfǎțișare mi se aratǎ pe-aproape

adiinându-mǎ cu aeru-i nesǎtul de prospețime

nu mai sunt tânǎrǎ

sǎ-mi port veșmintele uitǎrii

peste corsetul care-mi strânge amintirile ȋn coșul pieptului

 …

cam repede niarne* s-au dus anii aceștia

mǎsurând întinderile timpului

cu toate privirile din mine

pe unde-am trecut

aparențele luau forma iluziilor

parcă legǎtura dintre interiorul și exteriorul meu

ar fi fost spectralǎ

iar lumea dimprejur

legenda care-mi transforma…

în partea ta de noapte culorile se spală-n vin

și împing alene întreg târziul înspre răsăritul luminii

 

aștept

aștept înainte de miezul nopții

când fereastra este întredeschisă

spre albul din inimă

o sosire

mucegaiuri și-au întins tranșee

când vei trece pervazul

te vei albi vrăjitor

subțiat de voaluri

fără iluzii căzând în palme

nu mai vreau ca mările

pe muchii de cuvânt să-și caute umbra

nu mai vreau răsuflarea…

Veni-va oare moșu’n vis,

La tine-n ghete cu ceva,

Sau, cel puţin, oare-a promis

Că va veni şi el cândva?…

undeva la ora asta se moare spune poetul

îndrăgostiţii împart sentimentul în doi

undeva la ora asta se naşte un copil

pe care Dumnezeu îl va legăna

pe o aşchie de lumină



toate lucrurile astea există

însă tristeţea pe care o împart la unul

sfredeleşte…

cântă-mi ramură de suflet

repetă-mi colindul din seara

în care tremurau stelele

privindu-ne…