De multe ori, când ne certam în familie și eram nervoși, ne amenintam unul pe altul că plecăm de-acasă. Tata voia să plece pe aproape, în Dealul Stefănitei, la două stații de gară ca distanță, să fie învățător   acolo. Și să fie aproape de "Fața Bulesii", locul unde copilărise și de care ne povestea de fiecare dată cu nostalgie. Asta după ce ne asigura că o să ne trimită tot salariul nouă, mai puțin banii pentru abonamentele ziarelor și revistelor literare, pe care le plătea lunar. Și banii pentru pâine și țigări. Că în rest, el și-ar fi făcut o grădină acolo, în care ar fi avut de toate. Ne descria atât de frumos totul. Mai că ne venea să plecăm și noi cu el. Bine, știam de fiecare dată că nu vorbește serios, dar îl lăsăm să-și ducă până la capăt povestea și să calculeze până la ultimul bănuț, cât ne revenea fiecăruia.

        Mama pleca de câteva ori pe zi, când făceam mizerie prin casă sau gălăgie. Mai întâi lăcrima  și ofta, amintindu-și amarul. Pe ea o înțelegeam, că ducea tot greul. Ar fi plecat oriunde, cât vedea cu ochii, nu conta unde, doar să nu ne mai vadă și să nu ne mai audă o vreme. Așa hrănită era de noi. Dar noi știam că mama e ultimul om din lumea asta care ne-ar fi abandonat vreodată.

        Frate-meu, cam pe la patru ani și jumătate , când începuse să spună și el câteva cuvinte stâlcite ( după ce doctorul i-a tăiat pelița aceea de sub limbă ), ne amenința și el, dând cu jucăriile de pământ, că pleacă în Cotojeri, să aibă grijă de oi, cu unchiul Dumitru.

        Binențeles că și eu voiam să plec, că nu eram cea mai fraieră să rămân acasă, doar că nu știam bine , unde. Undeva în lume, oricum. Auzisem eu multe despre lumea aceea fascinantă, în care plecau cei din jur. Când era vorba despre  subiectul ăsta, aveam urechile ciulite. Se vorbea că un unchi și un verișor aduseseră din lume," de la coasă", bani de o masină, într-o vară. Dar că femeile nu câștigă chiar așa bine.Și-mi făceam deja calculele. No, poate de-o Dacie n-aș fi putut să aduc bani, dar poate de-o jumătate, de un sfert. Sau poate de-o bicicletă Pegas, roșie, pe care mi-o doream dintotdeauna și pentru care nu erau bani niciodată.

În fanteziile mele cele mai înflăcărate visam că le termin și baia, să avem și noi apă caldă, ca tanti Maria lui Hojda. Poate să termin toată casa și să-i fac și exteriorul, să nu-i mai aud pe ai mei, că de la asta porneau cam toate certurile.

        Auzisem că puteai pleca și de la vreo 14 ani. Aveam niște verișoare și niște prietene, eleve, care au plecat la cules de căpșuni pentru câteva săptămâni. S-au întors pline de bube și păduchi, de care n-au putut scapa luni întregi, dar în mintea mea, ăsta trebuia să fie un caz nefericit, izolat. Unii renunțau chiar și la școală ca să meargă în lume. Adică nu tu ecuații, nu tu comentarii literare. Nu te bătea nimeni la cap și făceai și bani. Era prea frumos  ca să fie adevărat. Și cum începusem clasa a cincea și lucrurile nu mai erau atât de ' roze", ca în clasele primare, mi-ar fi surâs și ideea asta.

        Cu ai mei nu am vorbit niciodată despre planurile mele. De ce să le stric surpriza  momentului în care aș fi apărut la poartă cu o căruță de bani?

        Părea simplu de plecat. Îți făceai bagajul și plecai la gară, de unde luai primul tren. Trebuia să vorbești doar cu șeful de echipă  să te scrie pe lista. Gara noastră era pe atunci punctul de plecare pentru vreo cinci sate de pe Iza și era mereu plină. Saci plini, furci, coase legate , trăisti în spate și lume multă, vorbind tare. Ce nu mai intra pe ușă, era băgat pe geam. Nu aveai unde să arunci un ac pe peron și în sala de așteptare. Îmi amintesc tabloul acela ciudat și intens colorat, vesel și trist, în egală măsură și-mi vin în minte versurile lui Dinescu:

'Au înflorit cartofii în Marmația

și voi tocmai acum plecați spre sud

când ceru-i aiurit și descusut

când  se confundă bocetul cu nația ?

 

Veți inventa durerea ca o țară

poate veți da peste-un mormânt mai cald...

Scobim scobim cartofii de smarald,

săracii mei cartofi de piatră rară."

        Aveam să aflu, mult mai târziu că în lume se pleca de nevoie, nu de voie. Că în zona noastră nu erau locuri de muncă și nici pământurile nu erau din cele mai roditoare, erau doar pajiști și se mai puteau cultiva cartofi. Așa că morosenii erau pe cont propriu, se descurcau cum puteau, fără să aștepte ca cineva să le dea ceva. Erau mulți care umblau tare bine și aduceau acasă de toate: grâu, mălai, zahăr și bani. Dar mai erau și cei nenorocosi , care nu erau plătiți cu cât li se promisese inițial. Se pleca de două ori pe an, câte două, trei luni. O dată pentru a aduce hrană pentru animalele din ogradă și o dată pentru bani.

        De obicei, morosenii își construiau case mari, în care-și investeau toți banii. Și-și țineau și copiii la școli din banii aceia. Copiii și tinerii plecau la muncile mai ușoare, la cules de struguri, de căpșuni și de prune, unde efortul era mai mic, dar și câștigurile erau reduse. Cei maturi mergeau la sapă, la coasă sau la strâns fân și-și negociau câștigurile la normă sau în acord.

        Ani la rând am visat să plec și eu să văd lumea aceea de care vorbeau toți. Cei tineri cu bucurie, cei mai bătrâni cu lacrimi în ochi, ducându-și cu greu poverile. Cât am fost în liceu nu mi-am mai bătut capul cu lumea, că aveam altele de rezolvat. Dar după terminarea liceului, după ce ratasem examenul de admitere la facultate , avea să vină și vestea cea mare. Dina și Anuța de pe Vale, prietenele mele, plecau în lume. Undeva, în Arad, la cules de struguri. Și mă luau și pe mine cu ele. Dacă mă lăsau ai mei.

        Acasă, negocierea s-a lăsat cu lacrimi și amenințări, tata a coborât din cer toți sfinții cu ocazia asta, s-au lăsat greu convinși. Dar insistențele mele și promisiunea prietenelor mele că vom avea grijă de noi și faptul că după câteva zile mai venea la noi un grup, din sat în care erau și două verișoare și o mătușă mai în vârstă, care ne supraveghea, i-au făcut pe ai mei să accepte plecarea. Tata a cedat primul: "Las-o să plece, să vadă cât e de greu, poate așa se apucă de învățat! "

        Dar nimic nu mai conta. Eram fericită. Era sfârșit de august, când toate trei am urcat scările acelea interminabile ce duceau la gară, și-am luat trenul de șapte și un sfert care ne ducea spre Timișoara. Îmi amintesc că eram la geam, ca trei păpădii , hlizându-ne.

Vizualizări: 145

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Liliana, proza merge bine. Am citit puțin. Acum plec până în oraș și voi citi mai aprofundat când vin.

Bine ai venit cu proză în site-ul nostru, îți zic încă o dată!

Sofi

Multumesc, doamna Sofia, eu ma tot invart pe-aici, inca nu-mi dau seama  cum sa gasesc postarile, separat de comentarii, dar o sa ma obisnuiesc. 

Sofia Sincă a spus :

Liliana, proza merge bine. Am citit puțin. Acum plec până în oraș și voi citi mai aprofundat când vin.

Bine ai venit cu proză în site-ul nostru, îți zic încă o dată!

Sofi

Frumos povestit, transmiți emoția! Felicitări! La aranjarea în pagină a textului mai ai de lucru, cu timpul o să te obişnuieşti. Continuă, eu te citesc. O zi senină!

O zi frumoasa, cu siguranta mai am de lucru! Multumesc mult!   

   Frumos povestit, transmiți emoția! Felicitări! La aranjarea în pagină a textului mai ai de lucru, cu timpul o să te obişnuieşti. Continuă, eu te citesc. O zi senină!

Aștept urmarea... narațiunea curge firesc și transmite emoție. Să așteptăm ineditul întâmplării.  (Cu aranjarea textului: așa se aliniază frazele după un alt aranjament al textului într-un format pdf. La copiere din acel format, sigur că nu mai respectă alinierea frazei inițiale. Nu asta e problema.) 

Multumesc!

Tudor Cicu a spus :

Aștept urmarea... narațiunea curge firesc și transmite emoție. Să așteptăm ineditul întâmplării.  (Cu aranjarea textului: așa se aliniază frazele după un alt aranjament al textului într-un format pdf. La copiere din acel format, sigur că nu mai respectă alinierea frazei inițiale. Nu asta e problema.) 

O proză cu subiect interesant, nu numai amintiri, ci document de viață socială, existențială a unei zone cu oameni muncitori dar defavorizați de așezare teritorială. Visuri de copil și adolescent, visuri pentru mai binele ei și al familiei. Totul se învârte în jurul banilor, desigur cei ce aduc bunăstarea. Vom afla, sper, ce a întâmpinat personajul nostru principal mai departe, căruia din păcate, nu-i cunoaștem numele. Era bine să fi avut unul... Desigur, este povestitoarea noastră, Liliana Mărginean.

În ceea ce privește tehnica, mai ai unele lucruri de șlefuit. În primul rând se pot folosi fraze mai lungi și nu fiecare frază se scrie de la începutul rândului, ci se formează paragrafe, care poartă aceeași idee. Apoi, facem alineat. Pe urmă, să se corecteze semnele de punctuație, încât să nu existe virgulă între subiect și predicat, și nu numai. Ex: șeful de echipa, să te scrie pe lista. Virgula după echipă și căciulița lui ă. Ai multe diacritice de pus sau de scos. Ex: se mai puteau cultivă cartofi. Așa că morosenii. Dacă textul este trecut prin Autocorect sau prin link-ul de diacritice trebuie corectat, deoarece puse automat semnele nu sunt valabile întotdeauna. Apoi, grafic, textul trebuie aranjat, în așa fel încât rândul să meargă până la capăt.
Dragă Liliana, aici se face literatură serioasă :))). Adică corectă, încât de aici poți să editezi textele, să le publici. Ai ocazia să fii corectată și să ți se atribuie păreri. Nu ești singura care face acest lucru. Aici s-au scris romane întregi pentru corectură și păreri. Și dacă tot scriem... hai să o facem corect. Fondul e bun, dar forma trebuie corectată.
Sper că știi cum să intri, să poți corecta textul: dai clic pe Opțiuni în pagina ta, a textului, apoi clic pe Editare discuție, corectezi tot ce ai de corectat, apoi clic pe Salvare. Nu te speria, nu este greu deloc, vei învăța și nu-ți va mai fi nimic greu. Ai talent în a povesti. Știi să împletești comicul cu tragicul situației și multe altele.
Cu drag,
Sofi

text autobiografic, inceputul promitator, mai trebuie periat putin, lucrat la editare

citit cu placere,

Cu aranjatul in pagina e mai greu, de la optiuni, ca am incercat de cateva ori si nu mi-a prea iesit. In rest o sa corectez ce mi-a scapat. Multumesc!

Si virgulele astea mi-au facut probleme mereu. Trebuie sa ma intorc din nou, in clasele primare.

Sofia Sincă a spus :

O proză cu subiect interesant, nu numai amintiri, ci document de viață socială, existențială a unei zone cu oameni muncitori dar defavorizați de așezare teritorială. Visuri de copil și adolescent, visuri pentru mai binele ei și al familiei. Totul se învârte în jurul banilor, desigur cei ce aduc bunăstarea. Vom afla, sper, ce a întâmpinat personajul nostru principal mai departe, căruia din păcate, nu-i cunoaștem numele. Era bine să fi avut unul... Desigur, este povestitoarea noastră, Liliana Mărginean.

În ceea ce privește tehnica, mai ai unele lucruri de șlefuit. În primul rând se pot folosi fraze mai lungi și nu fiecare frază se scrie de la începutul rândului, ci se formează paragrafe, care poartă aceeași idee. Apoi, facem alineat. Pe urmă, să se corecteze semnele de punctuație, încât să nu existe virgulă între subiect și predicat, și nu numai. Ex: șeful de echipa, să te scrie pe lista. Virgula după echipă și căciulița lui ă. Ai multe diacritice de pus sau de scos. Ex: se mai puteau cultivă cartofi. Așa că morosenii. Dacă textul este trecut prin Autocorect sau prin link-ul de diacritice trebuie corectat, deoarece puse automat semnele nu sunt valabile întotdeauna. Apoi, grafic, textul trebuie aranjat, în așa fel încât rândul să meargă până la capăt.
Dragă Liliana, aici se face literatură serioasă :))). Adică corectă, încât de aici poți să editezi textele, să le publici. Ai ocazia să fii corectată și să ți se atribuie păreri. Nu ești singura care face acest lucru. Aici s-au scris romane întregi pentru corectură și păreri. Și dacă tot scriem... hai să o facem corect. Fondul e bun, dar forma trebuie corectată.
Sper că știi cum să intri, să poți corecta textul: dai clic pe Opțiuni în pagina ta, a textului, apoi clic pe Editare discuție, corectezi tot ce ai de corectat, apoi clic pe Salvare. Nu te speria, nu este greu deloc, vei învăța și nu-ți va mai fi nimic greu. Ai talent în a povesti. Știi să împletești comicul cu tragicul situației și multe altele.
Cu drag,
Sofi

Povestești minunat. Vreau urmarea! Cum a fost în Lume. Da, cu timpul toate se învață. Pe facebook scriai fără diacritice, deci pași s-au făcut. Înainte!

O să postez si urmarea, multumesc incă o data, Lisia, draga!

Vasilisia Lazăr a spus :

Povestești minunat. Vreau urmarea! Cum a fost în Lume. Da, cu timpul toate se învață. Pe facebook scriai fără diacritice, deci pași s-au făcut. Înainte!

Pe gustul meu! Simplu, emotionant! Textul surprinde foarte bine iluzia   cainilor cu colaci in coada. Sunt curioasa, ce linie veti urma ...o ironie amara...sau o drama?

Urmaresc!

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: Lazăr Vasilisia 

(CEC Bank)

*

DONATORI,

începând cu septembrie 2020:

VALERIA MERCA 

SOFIA SINCĂ 

MIHAELA POPA

TUDOR CICU

VASILISIA LAZĂR 

Activitatea Recentă

Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Și preț de-o clipă albastra urbe a plutit a utilizatorului gabriel cristea
cu 1 oră în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog haiku (122-124) a utilizatorului Dinca Valerian
cu 1 oră în urmă
Chris a contribuit cu răspunsuri la discuţia În lume (2) a utilizatorului Marginean Liliana
cu 2 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Manuscrisele inimii a utilizatorului gina zaharia
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Manuscrisele inimii a lui gina zaharia
cu 10 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog înțelepții a utilizatorului Darie Giurgiu
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog înțelepții a lui Darie Giurgiu
cu 11 ore în urmă
Pictograma profiluluiMihaela Popa i-a dăruit un cadou utilizatorului Elena Spataru
cu 11 ore în urmă
Pictograma profiluluiMihaela Popa i-a dăruit un cadou utilizatorului C.Titi Nechita
cu 11 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cântecul sângelui a utilizatorului Dolha Paul-Alexandru
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog Și preț de-o clipă albastra urbe a plutit a lui gabriel cristea
cu 12 ore în urmă
Mihaela Suciu a lăsat un comentariu pentru Vasilisia Lazăr
cu 13 ore în urmă
Nicu Zacheu a lăsat un comentariu pentru Sofia Sincă
cu 13 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog haiku (122-124) a utilizatorului Dinca Valerian
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Socrate a căzut printre punctele de suspensie a lui Costel Zăgan
cu 13 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Socrate a căzut printre punctele de suspensie a utilizatorului Costel Zăgan
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog urban a lui Darie Giurgiu
cu 13 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog urban a utilizatorului Darie Giurgiu
cu 13 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog vals fals a utilizatorului Dinca Valerian
cu 13 ore în urmă
Nicu Zacheu a postat o stare
"Să mulțumesc la cei care mă apreciază."
cu 13 ore în urmă

© 2020   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor