Pe cerul de un albastru incert, fumegau încă desenele horror ale avioanelor de război, care până mai deunăzi spintecaseră văzduhul cu șuvoaie de foc și moarte, pe care le scuipau asemeni unor balauri înnebuniți, din burțile lor sătule de bombe. Tăcerea plana asupra lumii, la fel de perfidă și plină de neprevăzut, iar oamenii transformați în jivine înfricoșate, subnutrite și periculoase, ieșeau pe brânci din grotele săpate în pântecul muntelui, unde se ascundeau până trecea ploaia de plumb și foc, ce cădea zi și noapte din cerul cenușiu și ostil, de când spectrul războiului se năpustise asupra omenirii. Goniți din casele lor, ocupate de armata germană care decimase tot ce era viu și nimerea sub tirul mitralierelor, se refugiaseră prin munții patriei, lipsiți de orice mijloace de trai, însă mulțumiți că scăpaseră cu zile.
Vestea terminării războiului ajunsese și-n inima sălbăticiei, iar oamenii ieșiseră de prin văgăuni, asemeni termitelor, formând un convoi tăcut, care se târa poticnindu-se la tot pasul pe coasta muntelui, furișându-se unii de alții, bănuitori și cu priviri feroce, gata oricând de atac. Foamea și frica le schilodise sufletele, iar unora, chiar și mințile, dar speranța renăscută încolțea firavă în inimile lor, trezindu-le sentimente umane, ce păreau pierdute în noroiul amestecat cu sânge, al vremurilor cumplite.
În depărtări, umbrele satelor și orașelor făcute una cu pământul tremurau sub dezmierdarea blândă a luminii, dezvăluindu-și rușinate goliciunea. Ici-colo, câte un zid rămas în picioare, prin cine știe ce miracol, sugera posibilitatea continuității vieții. În satele răzlețe, îndepărtate de orașe, bombardamentele nu făcuse prea mult prăpăd, deoarece armata germană avea nevoie de locuințe și mijloace de supraviețuire. Sătenii rămași asigurau soldaților hrana necesară, muncind pământurile și crescând animale, ceea ce la garanta și lor dreptul la viață. În casele abandonate de cei refugiați în munți se instalaseră nemții și după terminarea războiului, fugiseră și ei, goniți de forțele aliate, lăsând în urmă degradare și capcane mortale.
În satul aproape întreg, ocrotit de pădurea maiestuoasă de pini și stejari, care îl înconjura, viața continuase să pulseze, în ciuda teribilelor restriști ale războiului, mai intens ca în alte sate, deoarece acolo își stabilise cartierul general fruntea armatei nemțești, care bântuia acele ținuturi.
Dolomiții vegheau încrâncenați la căpătâiul muribunzilor, care cădeau secerați sub focul cotropitor al invadatorilor și le trimitea sufletele către Infinit, pe aripile Vântului de Miazănoapte. Pe coama casei părăsite în pripă de oficialii germani, încă mai flutura drapelul german, ca o insultă sau amenințare pentru cei ce urmau să se întoarcă acasă.
Localitățile din vecinătatea orașului Torino, îngenuncheat complet, mai întâi de atacurile feroce ale forțelor anglo-americane, apoi de forțele naziste, dezlănțuite împotriva Italiei, după căderea lui Mussolini, își oblojeau rănile cumplite, săpate de grozăvia războiului în trupul gliei și în psihicul oamenilor.
Întoarcerea refugiaților era întâmpinată cu urale de bucurie și victorie. Liderul acelui convoi era Cezare Pedretti, acționar de mare importanță la fabrica Fiat din Torino, ținta cea mai intens bombardată de englezi, pe timpul războiului, făcută una cu pământul.
Se refugiase în munți, în urmă cu un an, când nemții veniseră în sat, unde își stabiliseră cartierul general, nedorind să fie găsit în casă, mai ales că avea o soție tânără și frumoasă și două fiice adolescente. Abandonaseră totul, iar în graba lor de a-și salva cel puțin viața, nu reușiseră să ia mai nimic din casă. Viața de refugiați fusese cumplită, mai ales că, din cauza infirmități lui, un picior amputat de la genunchi, dealtfel și motivul pentru care fusese scutit de recrutare, nu era în măsură să procure mijloacele de existență pentru familia sa.
Soția lui, Assunta își asumase și responsabilitățile, ce ar fi trebuit să le aibă el și reușise cu succes să aibă grijă de familia sa, până în ziua cea mare, când se puteau întoarce acasă. Convoiul tăcut se revărsa pe străzile localităților de nerecunoscut, căutând vreun indiciu, care să le dezvăluie locul de apartenență, fiecăruia. Priviri ostile și dușmănoase îi șfâșiau printre fisurile zidurilor prăbușite. Cei rămași să îndure opresiunea nemților îi considerau trădători, evadați și neaveniți. Frații nu se mai tolerau, disperarea și teroarea secătuiseră orice urmă de sentimente de bunătate și omenie, egoismul și invidia rodea ca un vierme sufletele preocupate doar de propria supraviețuire, iar moartea li se citea în privirile spectrale.
Cezare înainta greu, sprijinit in două bastoane improvizate prin pădurile muntelui, iar ritmul lor sacadat răsuna absurd pe drumurile răscolite de bombe. Assunta mergea gârbovită în urma lui, purtând pe creștet un coș mare de nuiele, împletit de ea și de fete, în care adunase tot avutul lor din grota în care trăiseră luni de zile, iar fetele o sprijineau când se poticnea, târând la rândul lor greutatea unei tinereți ucise, a unor vise frânte și zdrențele unor speranțe pierdute.
- Tata, privește! murmură Ilenia, cea mai mare dintre fete. Acolo, pe casa noastră!...
Toți se opriră și rămaseră consternați, cu privirea pironită pe bucata de pânză, care flutura în batjocură pe coama casei lor.
- Ce rușine!... Blestemații!... bolborosi bărbatul, strivit de mânie și umilință.
- Dar, a rămas neatinsă! exclamă Assunta, văzându-și casa rămasă întreagă și aproape cum o lăsase. Au locuit aici! deduse ea, oripilată. Trebuie să dăm jos imediat oroarea asta de drapel nazist! Nu-i de mirare că ne privesc toți, ca pe niște ciumați! Acum înțeleg, de ce!
- Dar, ce vină avem noi? protestă indignată Valeria.
- Niciuna, micuțo, dar oamenii nu mai au discernământ, în asemenea vremuri! o lămuri tatăl cu infinită tristețe în suflet. După cum vezi, au făcut totul, una cu pământul pe aici! Trebuie să fim cu ochii în patru! Am putea fi atacați! Invidia și prejudecățile sunt inamici de temut în asemenea circumstanțe!
- Crezi că ne-ar face vreun rău, doar pentru că nemții au lăsat casa noastră în picioare?
- Nu știu, dar fiți cu ochii în patru, oricum!
Ajunși în ogradă, începură să se simtă mai în siguranță, iar bucuria de a fi din nou acasă se furișă trădătoare în sufletele lor ostenite. Încetară să-și mai pună întrebări, sau să se mai simtă vinovați, în vreun fel. Fetele făcură erupție în casă, uitând de toate lipsurile îndurate și glasurile lor entuziasmate umplură odăile cu veselie și optimism. Toate erau la locul lor, deși trebuia făcută o curățenie amănunțită în urma nemților, care trăiseră acolo.
Assunta și Cezare rămaseră în prag, ținându-se de mână, nevenindu-le să-și creadă ochilor. Casa lor era intactă, dar simțiră un fior prelung, amintindu-și de steagul care flutura peste casă, ca o amenințare sinistră și grea.
- Ce crezi, despre toate astea? întrebă bărbatul, șovăitor. Pe mine nu mă convinge!
- Cred că ai devenit excesiv de circumspect și neîncrezător! De ce nu ar putea însemna, pur și simplu, un gest de considerație și omenie, pentru un loc, care le-a oferit adăpost, confort și siguranță, gratis și fără multă bătaie de cap! S-or fi gândit că acesta e minimul pe care îl puteau face, pentru noi!
- Chiar crezi asta? Hm! Vom vedea! Eu voi urca sus pe acoperiș, prin mansardă, să dau jos de acolo blestematul acela de drapel! Voi vedeți dacă puteți încropi ceva de mâncare, cu ce aveți prin coșul acesta sau prin cămară, dacă o mai fi ceva! Trebuie să ne recăpătăm forțele, deoarece suntem lihniți cu toții!
Se îmbrățișară cu duioșie, iar Cezare își sărută soția pe părul încărunțit pe alocuri, zăbovind o clipă să-i simtă parfumul. Mirosea a pin și a altceva tainic, vreo esență de plante inventată de ea, pe care o adăuga în apa cu care se spălau pe munte.
- Va fi totul bine, de acum! Domnul ne va ajuta pe toți! murmură femeia, încropind un zâmbet forțat. Inima ei nu simțea ceea ce buzele rosteau.
Rămase în vestibul să asculte țăcănitul familiar al bastoanelor, care urcau încet, treaptă cu treaptă, iar ea se răsuci pe călcâie către marea bucătărie, chemându-le pe fete, ce chicoteau pe undeva prin casă.
- Dragelor, controlați cămara și tot ce poate ascunde vreo rezervă de alimente și haideți să încropim ceva de mâncare!
- Imediat, mama! Vale, ia uite ce de cutii de conserve sunt în dulap! Și biscuiți! Si ciocolată!...
O explozie infernală sparse tăcerea întregii lumi. Pulbere, bucăți de cărămidă, de lemn, de metal și de... carne însângerată umplură văzduhul și orbiră lumina soarelui, care prinse să sângereze abundent pe cerul de peruzea. Departe, în zare, fâșii colorate de stindard pluteau ca niște fluturi ai morții peste satul încremenit în teroare și vina cumplită a trădării.
Cineva își lingea degetele mânjite cu sânge de om, dincolo de mormanul de ruine, unde își dospea ura ucigașă. Naziștii lăsaseră în urmă monștri locali, cu care umanitatea trebuia să-și continue războiul conștiințelor murdare.

Vizualizări: 16

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Voi aprofunda mai târziu... Nu acum, Silvia, nu acum. Sunt cu lacrimi în ochi, destule, pentru ceea ce pățește frumoasa Italia, acum.

Nu pot!

Sofi

Ce trist! Războiul este ospățul morții, după cum spunea G. Herbert. Bine scris, așa cum ne-ai obișnuit. Felicitări!



Sofia Sincă a spus :

Voi aprofunda mai târziu... Nu acum, Silvia, nu acum. Sunt cu lacrimi în ochi, destule, pentru ceea ce pățește frumoasa Italia, acum.

Nu pot!

Sofi

Îmi cer scuze pentru tristețea poveștii mele dar este modul meu de a plânge pentru lumea întreagă lovită de acest dușman invizibil! Și pentru multe altele... 



Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :

Ce trist! Războiul este ospățul morții, după cum spunea G. Herbert. Bine scris, așa cum ne-ai obișnuit. Felicitări!

  

Da Lisia, moartea jubilează în asemenea vremuri, trecute și actuale, din păcate! Mulțumesc pentru scumpa ta prezență aici!

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Un lan de trestii înfloreşte... a utilizatorului Camelia Ardelean
cu 2 minute în urmă
Utilizatorului Dinca Valerian îi place postarea pe blog Un lan de trestii înfloreşte... a lui Camelia Ardelean
cu 4 minute în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog la plug a utilizatorului Dinca Valerian
cu 6 minute în urmă
Camelia Ardelean a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog E noapte în mine... a utilizatorului Camelia Ardelean
cu 1 oră în urmă
Camelia Ardelean a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog E noapte în mine... a utilizatorului Camelia Ardelean
cu 1 oră în urmă
Camelia Ardelean a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog E noapte în mine... a utilizatorului Camelia Ardelean
cu 1 oră în urmă
Camelia Ardelean a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog E noapte în mine... a utilizatorului Camelia Ardelean
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Marginean Liliana îi place postarea pe blog dar a lui Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 2 ore în urmă
Ana Cîmpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Un lan de trestii înfloreşte... a utilizatorului Camelia Ardelean
cu 2 ore în urmă
Postare de log efectuată de Camelia Ardelean
cu 2 ore în urmă
Lui Marginean Liliana i-a plăcut discuţia Din Cuvânt, prin Cuvânt şi pentru Cuvânt a lui Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 3 ore în urmă
Camelia Ardelean a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mă tem a utilizatorului Blăjan Ovidiu
cu 3 ore în urmă
Camelia Ardelean a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog la plug a utilizatorului Dinca Valerian
cu 3 ore în urmă
Camelia Ardelean a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog dar a utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 3 ore în urmă
Lui Vasile Grozav i-a plăcut discuţia Din Cuvânt, prin Cuvânt şi pentru Cuvânt a lui Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 4 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog În Epoca Luminilor difuze a utilizatorului gabriel cristea
cu 5 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog erudiție a utilizatorului Dinca Valerian
cu 5 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tramvaiul de lângă casă a utilizatorului Dinca Valerian
cu 5 ore în urmă
Ana Cîmpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ritual a utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 5 ore în urmă
Ana Cîmpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog În Epoca Luminilor difuze a utilizatorului gabriel cristea
cu 5 ore în urmă

© 2020   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor