ASCENSIUNE

[Exemplu de Titlu]

Omul misterelor apărea pe Scena vieţii mânat de dorinţa ciudată de a se impune atenţiei privitorilor. Era înalt, arătos şi îi ghiceai cu greu vârsta. În timp ce-şi prezenta numerele de magie, sufletul lui trăia din plin satisfacţia de a dărui oamenilor frumuseţea miracolului. Bucuria îi lumina chipul şi i-l întinerea sub privirile fascinate ale mulţimii. Prima oară când l-am văzut, îşi mişca mâinile ca şi cum ar fi rotunjit cu palmele ceva invizibil, care sporea în dimensiuni în timp ce se lăsa modelat. Apoi a apărut între palmele lui un glob mare de foc, care, după ce s-a rotit câtva timp, s-a colorat în azur şi a devenit transparent. În interior, era plin cu porumbei albi, de lumină. Câteva clipe, globul a rămas suspendat în aer şi s-a spart ca un balon de săpun când Omul misterelor a suflat peste el. Porumbeii de lumină şi-au luat zborul şi s-au oprit în palmele privitorilor. Din ochii lor mici izvora o lumină albăstrie.
- Purtaţi-vă frumos cu ei şi iubiţi-i! a strigat către mulţime magicianul.
Privitorii au dat să-i mângâie, dar porumbeii erau imateriali. Însă lumina lor strălucea mai tare când erau iubiţi.
În rândurile din faţă ale mulţimii s-a întâmplat să fie o femeie distinsă şi frumoasă, de statură mijlocie, care ieşea în evidenţă prin machiaj şi prin eleganţa şi bunul gust cu care era îmbrăcată. Sprâncenele ei, desenate, erau nefiresc de lungi, conturul lor arcuit coborând până la tâmple, iar pleoapele îi erau vopsite în albastru până la conturul sprâncenelor. O pălărie maro îi acoperea părul şaten spre blond. Intuind că porumbeii or să vină să se aşeze în palmele privitorilor, ea şi-a întins mâinile mai înainte ca magicianul să sufle asupra globului azuriu. Stolul de porumbei a zburat întâi spre ea şi de acolo s-a împrăştiat către ceilalţi. Unul dintre porumbei s-a aşezat lin în palma ei stângă, mişcându-şi trupul diafan ca şi cum s-ar alinta. Privirea femeii îl urmărea fascinată. Când a dat să-l mângâie, degetele ei cu multe inele au trecut prin fiinţa lui fără să întâmpine obstacolul materiei.
- Măi, frumuseţeo, tu şi exişti, şi nu exişti! Dar ce ochi ai! Aşa cum eşti, te-aş lua la mine acasă! Miracolul existenţei tale pure mi-ar face viaţa mai frumoasă...
Vocea femeii era cristalină şi foarte plăcută. Lumina porumbelului a sporit brusc, devenind fosforescentă. Ochii lui, din care izvorau raze albăstrii, s-au aprins ca două mici mărgele roşii, sclipitoare.
La un moment dat, când a văzut că lumina tuturor porumbeilor a devenit fosforescentă, magicianul a bătut din palme de două ori. Păsările de lumină s-au ridicat deasupra mulţimii şi s-au dezintegrat în aerul după-amiezii. Porumbelul din mâna femeii frumoase a mai zăbovit câteva clipe, înclinându-se ca într-un fel de salut. Apoi a zburat şi el şi s-a făcut nevăzut.
Spectatorii şi-au îndreptat privirile către Scena vieţii, de pe care Omul misterelor se înclina cu respect înaintea lor. Un ropot puternic de aplauze s-a pornit şi a curmat liniştea locului. Ciudăţenie mare, magicianul a început să se înalţe lin, şi câteva clipe a rămas suspendat în aer, făcând încă o plecăciune mulţimii care aplauda frenetic. Apoi a continuat să se înalţe până când nu a mai fost văzut.
- Dar unde pleci? Ai venit din cer? a întrebat, foarte surprinsă, femeia frumoasă.
Întrebarea ei n-a primit răspuns. Magicianul doar i-a zâmbit...

Pe Scena vieţii se petrec tot felul de fenomene ciudate. Unele te marchează puternic, fiind parcă anume rânduite să se petreacă de către o Inteligenţă care nu dezvăluie oamenilor planul ei de lucru. Se petrec în momentele în care este necesar ca oamenii să fie influenţaţi într-un anumit fel, într-o anumită direcţie. Atunci, tiparele gândirii şi ale comportamentului sunt puternic zdruncinate pentru a face loc schimbării. Nu poate să spună cineva că rămâi la fel după ce ai ţinut în palmă un porumbel de lumină, care se bucura că este iubit şi care s-a dezintegrat în lumina după-amiezii! Mai ales că magicianul care l-a creat a plecat în cer...
Când s-au văzut cu porumbeii în palme, privitorii au simţit că în sufletul lor se petrece ceva nou, minunat: s-au deschis izvoare abundente ale iubirii, neştiute pînă atunci. Porumbeii îşi adăpau fiinţa eterică din aceste izvoare...

Femeia frumoasă, cu sprâncene arcuite şi lungi, îşi amintea de magician şi de porumbeii lui mai ales seara, când liniştea venea plină de melancolie. Era o zbatere în sufletul ei, care o determina să meargă în parcul prin mijlocul căruia trece un pârâu cu apa foarte limpede, peste care se apleacă sălciile pletoase de pe mal. Peste pârâu se trece pe un pod îngust, din lemn, sub formă de arcadă. Îi plăcea să aştepte pe podul acesta. Venea mereu îmbrăcată în veşminte azurii, aproape transparente. Peisajul era de o frumuseţe feerică, dar aşteptarea nesatisfăcută o făcea să resimtă dureros nevoia ca în liniştea aceea să se întâmple ceva minunat, mult prielnic sufletului...
Într-o seară, pe când urca pe podul sub formă de arcadă, a fost extrem de surprinsă să-l vadă pe magician în partea cea mai înaltă a podului. Aştepta visător, privind distrat către nicăieri. Era un bărbat elegant, distins şi frumos, cu ochii albaştri, numai potrivit ca să bântuie visele femeilor romantice şi singure.
- Bună seara! a spus aproape involuntar femeia, cu glasul gâtuit de emoţie.
- Bună seara! a răspuns magicianul înclinându-se uşor.
- Se pare că între cer şi pământ se circulă pe ambele sensuri! (Mai târziu, îşi amintea şi se mira de cuvintele ei; parcă altcineva le rostise prin ea, poate un înger...)
A întins mâna către magician, în semn de bineţe, iar el i-a luat-o într-a lui şi i-a strâns-o cu căldură...
- E un imens privilegiu să se poată circula aşa, a răspuns el.
- Arcadele sunt locuri care îmbie la visare şi aşteptare... a continuat ea, ceva mai degajată.
Un fluid cald şi bun îi pătrunsese fiinţa când el i-a strâns mâna.
- Arcadele sunt punţi peste spaţii şi timp... E minunat când doi oameni se caută: unul porneşte de la un capăt al arcadei, altul de la capătul celălalt, şi urcă amândoi mânaţi de nevoia fierbinte de a se regăsi... Întotdeauna se întâlnesc în locul cel mai înalt, semn că fiinţele lor trăiesc o înălţare spirituală, a explicat magicianul.
- Pot să numesc iubire această nevoie fierbinte de a se regăsi? E ca o sete a sufletului... a spus ea, îmbujorată.
În tonul lui a vibrat o emoţie înaltă:
- Da, chiar despre iubire este vorba!
Nimic n-a mai putut sta în calea simţirii lor şi s-au apropiat unul de altul şi s-au cuprins, iar aura lor a devenit vizibilă, ca un foc auriu. Cum iubirea poate transfigura materia, podul de lemn ardea în flăcări multicolore, ca un curcubeu. Cei doi au plecat înălţându-se lin, îmbrăţişaţi. Un stol de porumbei albi, fosforescenţi, cu ochii ca mici mărgele roşii, incandescente, se înălţa odată cu ei, zburând jucăuş în jurul lor...

 

[Vasilisia Lazăr]

Şi iarăşi o proză bună pentru care vă felicit!

[Corina Militaru]

Am citit cu placere.

Mi-a placut ideea intalnirii in locul cel mai inalt. Sugereaza foarte bine inaltarea prin iubire, in intelesul ei cel mai profund.

Cu prietenie,

[Sofia Sincă]

Şi să mai spună cineva că magicienii sunt doar vânzători de iluzii... Aici Omul misterelor chiar a pus în practică puterea lui magică, cea cu care a fost înzestrat. Şi totul este posibil în natură unde oricine îşi încarcă bateriile, la capate de arcade, pe punţi ce leagă gânduri, intuiţii.

Un text cu tentă de basm, romantic şi bine scris.

Pe ici pe colo lipsesc semnele diacriticelor, mai mulţi de ''în'' iar '' Sprincenele '' la fel.

să fie influienţaţi, - influenţaţi

peste care se pleacă sălciile - aici cred că ar fi mai corect se apleacă

Am citit cu plăcere, Sofy!

[Vasilisia Lazăr]

Text transferat în Bibliotecă.

[Ion Lazăr da Coza]

Frumos text. Uşor convenţional în fantezia lui.

da Coza

[Mihaela Suciu]

Sugestie: Aş căuta un sinonim pentru "a adăpa" (Porumbeii îşi adăpau fiinţa eterică din aceste izvoare... )

[Mihaela Suciu]

Ai dreptate. NODEX 2002 nu prevede acest sens figurativ şi cred că DEx 1998 se referă mai mult la fiinţe umane când e vorba de adăpat la izvoarele ştiinţei şi culturii, în rest e vorba de animale că se adapă. A fost o sugestie, lasă aşa cum ai scris:)

[Gabriela Grădinariu]

      Frumoasa plasmuire centrata pe ideea ca iubirea este conditia suprema a ascensiunii noastre spirituale.O placere!