A fost odată, și încă mai dăinuie, acoperind pământul în lung și-n lat, o împărăție încântătoare, numită Împărăția Culorilor. Aceasta a prins viață cam pe când timpul începea să-și depene secundele, măsurând tot ce trecea prin sita lui fină, și de atunci până în prezent, a crescut, tot a crescut.  

            Ai fi zis că-n acel feeric ținut, o pensulă măiastră căuta cu înfrigurare perfecțiunea, amestecând nuanțe la nesfârșit. Nicidecum că era populat. Și totuși, era. Deși nu se distingeau cu ușurință, lucuitorii lui mișunau pretutindeni. Numeroși, foarte numeroși, ei aveau o înfățișare curioasă. Mici cât gămălia de la ac, cu trupul rotofei, ascunzând în el o scânteie de lumină, terminat într-o mică ventuză - în loc de picioare -, folositoare când doreau să se așeze, să zăbovească o clipă, ceea ce nu se întâmpla prea des. Pe spate, care le era și față totodată, străluceau de-o culoare - diferită de la unul la altul - două bulinuțe-ochi, iar sub ele, mereu zâmbitoare, se afla gura, minusculă și ea. Toată frumusețea le stătea în ochii scânteietori, de nuanțe felurite, care tăiau aerul ca niște lasere. Dacă i-ai fi strâns buchet, un tablou cu o cromatică fermecătoare, nemaiîntâlnită, ți s-ar fi dezvăluit. Însă cum ei n-aveau astâmpăr, această magică pictură părea vie si se preschimba continuu.

            Mai mult de atât, aceste ființe jucăușe erau înzestrate cu o însușire aparte. Revărsau neîncetat lumină împrejur. Privirile lor colorate, sclipitoare, acopereau ca o mantie magică tot locul. Sub atingerea ei, fiecare suflet fremăta, cuprins de o imensă bucurie. Astfel, acolo, zâmbetul însenina orice față. Ei nu știau altfel de trai. Întotdeauna voioși, toată ziulica sporovăiau în limbajul lor ca un ciripit de păsărele, și, probabil ați ghicit, colorau lumea. Cu nemăsurată plăcere. Din această simțire se și hrăneau. Atât. O inspirau de pretutindeni, o adunau așa cum albinele harnice culeg nectarul florilor, apoi o transformau în priviri scânteietoare și-n surâsuri calde, dăruite fără preget în jurul lor. Hrăneau în acest fel alte ființe și așa se face că nimeni, niciodată nu flămânzea. Nimic altceva nu le folosea. Nu se înveleau în straie deoarece își purtau cu fală nuanța și niciunul nu gândise vreodată să și-o acopere. Nici adăposturi nu le trebuiau. Se odihneau sub cerul liber, pe frunze sau pe trunchiul copacilor, pe lujerul florilor ori pe câteo petală, pe firele de iarbă, pe pământ, pe solzii peștilor, penele păsărilor, blana animalelor, pe corali... Oriunde pe această planetă. O să gândiți că poate sufereau de frig. Nu, fiindcă se încălzeau unii pe alții sub țesătura de lumini, izvorâte din bulinele-ochi. Înțelegeți acum de ce ei nu erau nevoiți să muncească, să ridice case, să construiască fabrici, să se zbată pentru a-și asigura traiul.

            Doar o obligație aveau. Să nu rupă cercul bucuriei. Și acest lucru nu se putea întâmpla atâta vreme cât respectau legea, nescrisă, dar foarte strictă, care le interzicea să se apropie de singurul lor inamic. Acesta trebuia să rămână ferecat pentru totdeauna. O măsură drastică, însă necesară, rezultat al învățăturilor trase după experiența unicului război din lumea lor, războiul împotriva lui Negru.

            Toată populația știa că nemilosul vrăjmaș sălășluia, închis și bine sigilat cu un curcubeu, în scorbura unui falnic pom, aflat la marginea împărăției. Legenda spunea că odată, demult, acesta îi atacase și după lungi lupte, crâncene înfruntări, pierderi uriașe, culorile reușiseră să-l înfrângă. De atunci era captiv. Nu se mai știa cum obținuseră victoria, căci finalul legendei se pierdea în negura timpurilor. Oricum, cercul bucuriei fusese reînnodat imediat după aceea, iar ființele noastre își reluară trăiul senin și fericit.

            Și nimic nu le-ar fi tulburat dulcea tihnă dacă nu se întâmpla un lucru neașteptat. Un pui de culoare, mai exact un strop de roșu, tot zbenguindu-se, ajunse într-o bună zi în preajma copacului-închisoare. Intră în zona nepermisă fără să bage de seamă și deodată auzi o chemare, un fel de susur ademenitor. Deși cunoștea poveștile despre Negru, în loc să se înapoieze, ca fermecat mai făcu un pas. Apoi încă unul, prins în vraja acestuia. Tot așa până când, pe negândite, rupse sigiliul și eliberă dușmanul.

            Atunci, Negru, ca un abur întunecat se prelinse înafara trunchiului, se încolăci în jurul scânteioarei roșii, stingând-o numaidecât. De acolo porni mai departe, umbrind tot ce-i ieșea în cale. Cu fiecare înghițitură creștea mai mare, din ce în ce mai mare, iar apriga dorință de răzbunare pentru lunga osândă îl mâna de la spate.

            Pericolul plutea în aer, știau bine învățații împărăției, adunați neîntârziat la sfat în centrul ținutului, îndată ce vestea rea ajunsese la ei. Trei la număr - Roșu, Galben și Albastru -, ei se învârteau gânditori în jurul mai marelui lor, Înțeleptul Alb, tot căutând o strategie de luptă. Între timp, acesta din urmă răsfoia Cartea Vremurilor, un fel de istorie a vieții lor, neterminată, nu se știe din ce motiv. Toate înscrisurile se opreau undeva puțin după ferecarea lui Negru. Despre felul cum reușiseră străbunii lor să câștige, nu era nimic menționat. Ultima foaie, citită și răscitită de Înțeleptul Alb, cuprindea doar câteva rânduri, fără niciun înțeles:

Lumina ascunde-n tine,

în noapte scufundă-te,

n-ai teamă!

Și când în miezul ei întreg ajungi,

privește-n jur

și află cine ești!

            Așa sunau cele câteva vorbe mâzgălite, ca și cum cineva le notase în grabă, urmând să revină cu amănunte. Dar n-a mai făcut-o și mai marele împărăției se străduia din răsputeri să le găsească tâlcul. Simțea că acolo se găsea cheia magică, însă n-o dibuia și, clătinând întruna din cap, se căina în sinea lui că neglijase un lucru atât de important ca aducerea la zi a Cărții Vremurilor.

            Timpul, nemilos, trecea, luminații noștri își frământau gândurile parcă fără folos, când deodată liniștea fu spartă de vocea aspră a învățătorului Albastru:

            - Asta este, Armata Rece! Cu ea îi venim de hac! Cum de nu ne-am dat seama? se minună el, apoi explică pe îndelete cum o să aducă laolaltă cele mai tari nuanțe de albastru, o oaste numai bună să-l obosească pe Negru, să-l secătuiască de puteri. Apoi, inamicul vlăguit va putea fi prins și închis înapoi în copacul-temniță.

            Înțelepții ascultară cu atenție planul, mai puțin mai marele lor, preocupat în continuare de căutările lui, surd și orb la orice se întâmpla în juru-i. Cum nu aveau vreme de pierdut, cei trei trecură la fapte. Își trimiseră comandanții să adune Armata Rece și grabnic să-i vină de hac dușmanului. Apoi se cufundară în liniște, așteptând deznodământul mult dorit.

            Nu după mult timp, însă, veniră veștile, de-a dreptul îngrozitoare. Armata Rece fusese pur și simplu înghițită de Negru, iar starea împărăției era jalnică. Culorile tot mai palide, se mișcau haotic de colo-colo, din ce în ce mai slăbite, căci bucuria - hrana lor - dispărea văzând cu ochii. Până și cei trei învățați își pierdură echilibrul. Când Roșu sugeră să fie mobilizată Armata Caldă - alcătuită din cele mai blânde nuanțe de roșu -, capabilă, după cum susținea el, să realizeze ceea ce prietenul lui se lăudase în van că poate face, începu cearta:

            - Crezi tu  că oștenii tăi blegi pot mai mult decât ai mei? se oțărî Albastru.

            - Da, câteodată încălzești și topești! Dar, bineînțeles că tu nu știi ce-i aia!... ripostă Roșu, iar Galben îi ținu isonul.

            - Mai taci odată! Ce-ai uitat că unul de-al tău i-a dat drumul? se dezlănțui Albastru, dar amuți subit când observă că mai marele lor, Înțeleptul Alb, scânteia intens, semn de mare nemulțumire. Lăsase cartea de-o parte și-i privea de un timp. Înțelesese ce-i apucase pe confrații săi. Răul se împrăștia iute și nu aveau răgaz de gâlceavă. Așadar, porni a le vorbi calm, însă răspicat:

            - Să nu uităm cine este dușmanul, dragii mei. Trebuie să fim uniți, ca unul, căci în adânc suntem toți la fel...

            Vorbele-i rămaseră suspendate în aer, tăcu preț de câteva clipe, gândind numai el știa ce, foarte concentrat, apoi oftă parcă eliberat de orice grijă:

            - Off, ce simplu este! Aici, în Cartea Vremurilor, uitați-vă! Îi chemă pe toți să vadă, apoi citi cu voce tare: Lumina ascunde-n tine...

            Cei trei înțelepți se uitară unul la altul, încurcați. Nu înțelegeau nimic. Atunci, mai marele lor continuă:

            - Înseamnă că trebuie să ne ascundem lumina. Cum? Închidem ochii și suntem aidoma adversarului. Așa îl păcălim!

            - în noapte scufundă-te, n-ai teamă!... În noapte? Cum adică? se întrebă Albastru și deodată se lumină: noaptea este întunecată... Ah, despre Negru spune, nu?

            - Da, îi luă vorba Roșu, și dacă suntem ca el nu ne vede, deci nici teamă n-are de ce să ne fie. Ne infiltrăm înăuntrul lui, înțeleg, și după aceea?

            - Păi, să vedem ce scrie mai departe! se avântă Galben: Și când în miezul ei întreg ajungi... Întreg? Chiar nu mai pricep! suspină el descumpănit.

            - Aici te ajut eu, dragul meu, spuse Înțeleptul Alb și degrabă-i explică: În toată împărăția noastră sunt milioane și milioane de ființe diferite, dar în fapt, privind dintr-o perspectivă mai largă, suntem o singură făptură. Fiindcă suntem conectați unii cu alții, depindem unii de alții și dacă nu uităm asta, până la urmă funcționăm ca un tot puternic. Acum înțelegi? Deci, vom face asta împreună, strâns uniți! Și după ce ne strecurăm până în inima lui Negru, așa ca un întreg, deschidem ochii și-l fărâmăm. Uite, zice foarte clar:  privește-n jur și află cine ești! Suntem culori, nu?

            - Și-l vom distruge definitiv...

            - Pentru că fiecare dintre noi va înghiți o fărâmă de Negru și-o va păzi întotdeauna, completă Roșu, spusele lui Albastru.

            Acestea fiind zise, învățații dădură de veste tuturor despre descoperirea mai marelui lor. Culorile, însuflețite pe dată, se grupară și ca o singură ființă, cu ochii închiși, pătrunseră în Negru. Odată ajunse în centrul lui, ca la un semnal, își dezvăluiră luminile, nuanțe mii, toate deodată. Temutul inamic nici nu apucă să priceapă ce i se întâmpla, că și fu mărunțit, apoi absorbit până la ultima picătură.

            De atunci s-a restabilit pacea în împărăție, iar Înțeleptul Alb, singurul care n-a participat la această ultimă bătălie - doar a vegheat buna desfășurare a planului - , a păstrat, și încă o mai face, echilibrul și armonia în minunata lume a culorilor.

 

Vizualizări: 95

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Citit cu multă încântare!

Mă bucur foarte mult! Mulțumesc! :)

dumitru ichim a spus :

Citit cu multă încântare!

Câtă sensibilitate, imaginaţie şi grijă pentru detalii!
Am poposit cu drag în ''Împărăţia Culorilor''.
Admiraţie, Corina!

Frumos este în Împărăția culorilor! Felicitări!!

Mă bucur, dragă Valeria, că ne-am întâlnit printre culori. :) Mulțumesc!

Valeria Merca (Adelaide) a spus :

Câtă sensibilitate, imaginaţie şi grijă pentru detalii!
Am poposit cu drag în ''Împărăţia Culorilor''.
Admiraţie, Corina!

Fericită de popasul tău, dragă Elena! :)

Elena Mititelu a spus :

Frumos este în Împărăția culorilor! Felicitări!!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Viorel Grădinariu îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 6 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog rapsodie de Martie a utilizatorului Floare Arbore
cu 7 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Haide a utilizatorului Răduță If. Toader
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog Haide a lui Răduță If. Toader
cu 7 ore în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 8 ore în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 8 ore în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 8 ore în urmă
BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 10 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 12 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 12 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 12 ore în urmă
Elena Lucia Spătariu Tudose şi petrut dan sunt acum prieteni
cu 12 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adam izgonitul a utilizatorului Mihai Katin
cu 14 ore în urmă
Postare de log efectuată de Mihai Katin
cu 14 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 14 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 14 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iarnă pentru Eminescu a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 14 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De ziua prieteniei vă spun: Bună seara! a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 14 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Remember Ion Lazăr da Coza („Definiție”) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 14 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mijesc albastre flori a utilizatorului gabriel cristea
cu 14 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor