Plasma
Locuieşte la casă, la trei kilometri de nebunia oraşului. Are un living cât să parcheze trei maşini, scările din stejar urcă maiestuos la etaj, iar cele din granit coboară hotărâte în beci. De cum intri dai cu ochii peste tot felul de poze, desene, picturi şi alte fleacuri de-ale copiilor, înrămate frumos şi aşezate strategic pe toţi pereţii pentru a fi la vedere şi fără să le cauţi.
- Doamne, ce flori frumoase ai ! şi fântână arteziană …şi casa, ce spun eu casă, e o vilă în toată regula! Numai primarul oraşului mai are aşa, darămite la voi la ţară! Superbă!
Doamna P . este în vizită şi nu mai conteneşte cu laudele. Intră. Se descalţă în antreu, încalţă papucii de casă oferiţi de gazdă şi începe a se minuna:
-Ai cuier alb în antreu, şi mobilă albă pentru papuci, şi pentru umbrelă! Doamne, ce boltă ! Şi scările din ce-s?
-Stejar, lasă scările, hai, intră, intră!
-Da mâzgălelile astea ce-s, de-ale elevilor, nu? Nebună mai eşti, le-ai mai şi înrămat ?!
-Sunt ale copiilor mei, de când au făcut ochi şi până azi.
-Aaaa, mă scuzi!
Se aşază pe canapea, cu ochii roată în living . O pictură, mâzgâlitură, făcută la două mâini de fetiţă şi bunică, tronează singură, singurică pe albul peretului din faţa canapelei. ,,Cam sărăcuţ! ,,gândeşte doamna P.
-Da plasmă n-ai ? Una aşa de unu pe unu, sau chiar doi metri lungime. La aşa locuinţă trebuie una de ultimă definiţie şi oricum ar fi mai potrivită decât desenul.
-N-am !
De ciudă, ameţeală şi nervi i-a servit cafeaua fără zahăr.
,,Plasmă, n-are plasmă! Are televizoare în fiecare dormitor, dar la plasmă nici că s-a gândit ! Da numai ea să se gândească ? El ce-are? De ce nu s-a gândit? Mama ei de viaţă! Of, n-are plasmă! ,,
Cu un clik la calculator vede şi plasmele. Mai mare, mai măricică, mai de ultimă definiţie, mai fără definiţie, dar toate costă ! Studiază contul bancar ( al soţului) şi observă că nu-i de unde. Plasmă, numai ea n-are plasmă; cu siguranţă doamna P are, iar ea nu! Migrenele şi alte stihii îi inundă creierii.
-Ce-ai, eşti bolnavă ? o întreabă soţul abia sosit acasă.
-Plasmă, n-avem plasmă ! Râde lumea de noi …ai bătut Germania în lung şi-n lat, o plasmă n-ai adus şi tu, că la toate tre să mă gândesc numai eu, nu te duce capul ăla , neam!
-Alooo! Eşti bolnavă?
-Da, de cap!
-Şi mâncare?
-Tot acolo!
-Tot acolo, ce?
-Bucătăria, cap sec, bucătăria-i tot acolo; n-auzi că-mi crapă capul? Ţi-e foame? Fă-ţi!
-Ce să-mi fac, hai vino tu şi dă-mi de mâncare, nu ştii că fără tine îs nimic! se alintă el doar, doar îi ia durerea nevestii din cap!
-Mâncare nemţească să-ţi faci, auzi, nem-ţeas-că! Ai văzut mulţi nemţi fără plasmă? C-ai fost în atâtea case?
-Nu m-am uitat! Da am văzut nemţoaice care dau mâncare soţ….
Vorbeşte singur; ea a plecat la culcare.
Se spune ca noaptea-i un sfetnic bun; n-a fost! N-a găsit bani de plasmă; a adunat în cap, a scăzut cărţile băiatului, adidaşii fetei, şampon, săpun , hârtia igienică -mai cu economie -n-au ieşit; banii de plasmă n-au ieşit.
În schimb, dimineaţă, a ieşit cecul bunicilor, cu banii strânşi pentru înmormântarea amândurora şi pentru rânduiala unui an întreg. Ce face gospodina când are migrene şi n-are bani? Şterge praful! Aşa a găsit cecul, la momentul potrivit ( dacă nici ăsta nu era un moment potrivit?! ) în vitrină.
-Ei, doamne fereşte, doar n-or muri mâine, şi amândoi odată, păcatele mele ! parastasele de trei, de nouă zile, de juma de an le faci atunci la timpul lor, nu acu ( acu când nu mai vedea în faţa ochilor decât plasme ). Vorbeşte singură, n-a terminat curăţenia, se îmbracă în fugă.
Peste patru ceasuri se întoarce acasă, fără migrene dar cu plasmă. Îndemânatică, dă jos desenul copilei şi pune plasma la locul de cinste .
Priză ? n-are priză? În living nu este priză !
-Cap sec, dacă nu i-am spus eu, n-a pus!
Dă drumul la televizorul din dormitorul conjugal, volumul aproape de maxim, uşa deschisă şi s-a rezolvat. Aşezată pe canapea priveşte minunea oarbă şi mută, cu ecran negru, unu pe unu , nu mai ştie dacă are definiţie sau nu şi ascultă vremea de la TV de alături:
Ninsorile de aprilie au făcut ravagii în nordul ţării…
-Alo, da …bine, doamna P …am făcut o pâine la maşina de făcut pâine, o iahnie de fasole la robot, uite-i gata şi cafeaua la cafetieră, merge cu cornuleţele încălzite la cuptorul cu microunde …doi cârnaţi la friteuză …aştept îngheţata de la robotul de îngheţată ( nu pomeneşte de blender, nu s-a luminat la ce-i foloseşte ) …ceva curăţenie, am şters praful din vitrină , bibliotecă , plasmă …ştii ce mult praf avea? nu ştiu de unde s-adună atâta praf pe plasmă …
Cuvinte cheie :
Ooo, superb! Ironie și umor. Sare și piper atât cât trebuie. Felicitări!
Vaaai, nici noi nu avem plasmă! :(((
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor