Minciuna

[Corina Militaru]

            Într-un tărâm de vis, demult, demult, trăiau nişte oameni care nu ştiau ce este minciuna. Ca un făcut, de fiecare dată când unul dintre ei încerca să ascundă adevărul, cuvintele prindeau viaţă şi, parcă în bătaie de joc, îl făceau să se bâlbâie îngrozitor. 
            Într-o zi în acel ţinut zăbovi un om foarte bogat, însoţit de alaiul său impresionant. Acesta venea dintr-o ţară foarte îndepărtată unde, obiceiurile erau altele. Acolo domnea ipocrizia, întronată de chiar omul nostru, ajuns cârmuitor tocmai prin minciuni ticluite cu deosebită şiretenie. Astfel, poporul lui, iniţial de frică mai apoi căzând pradă amăgirii, i se închinase şi nu prididea să-l preaslăvească. Toţi, fără excepţie şi pe negândite, se plecau umili în calea lui.

            Vreme îndelungată trăise în acea ţară, înstăritul conducător, fericit şi îmbătat de laudele nesfârşite, până într-o zi când, un vis îl îndemnă să plece în lumea largă. Aspiră deodată să atingă cu măreţia lui toate popoarele. Aşa deci, porni la drum însoţit de alaiul său fastuos şi sclipitor. Poposi rând pe rând, în ţări necunoscute până atunci, unde negreşit era întâmpinat cu osanale. Cumva i se dusese vestea, iar frunţile se plecau înaintea sosirii lui. Puterea de intimidare îi creştea cu fiecare teritoriu subjugat, astfel încât, călătorul nostru avid de preamărire, începuse să creadă că este cel mai iubit om de pe pământ. De la înălţimea lui privea cu trufie, de acum, mulţimea ce se apleca smerită înainte-i. 
            Tot cutreierând lumea, ajunse într-o bună zi în ţinutul fără de minciună. Mare îi fu uimirea când văzu că nimeni nu-l întâmpină, nimeni nu se pleacă în faţa lui. Era doar un om printre alţi oameni. Invizibil subit, nu-şi revenea din uluirea că, această aşezare nu-i recunoştea măreţia. Nu-şi imagina cum de aceşti oameni nu aflaseră despre bogăţia şi puterea lui. Aşadar, îşi trimise slujitorii să dezlege misterul, iar când aceştia se întoarseră nelămuriţi, hotărî să descopere singur cauza. În acest scop, străbătu acea ţară ciudată în lung şi-n lat, întrebând întruna: „Ştiţi cine sunt eu?” Oamenii recunoşteau simplu că ştiu, apoi îşi vedeau de treabă. Atunci, arogantul străin, din ce în ce mai iritat, începu să urle la ei: „Oare, nu ştiţi voi că sunt cel mai iubit om din lume?” Invariabil primea acelaşi răspuns: „Nu-i adevărat!” Pentru unul cel mai iubit om era mama, pentru altul copilul, pentru altul soţia, în niciun caz un străin, oricât de avut şi puternic ar fi fost. Nedumerit, omul nostru se retrase o vreme în singurătate. După ore de meditaţie, luă hotărârea să cunoască acele fiinţe bizare. Strategic, stătu ascuns un timp, atât cât să fie dat uitării. Apoi se infiltră printre oamenii, stătu de vorbă cu ei, când cu unul când cu altul, şi mare îi fu mirarea să constate că, aceştia nu ştiau ce este minciuna. Râse în sinea lui de naivitatea lor, considerând că are de-a face cu o naţie înapoiată, numai bună de cotropit.

            Odată ce le descoperi slăbiciunea, se mai linişti gândind că, nu-i va fi greu să-i păcălească. Deja îşi freca mâinile cu satisfacţie, imaginându-şi acei ciudaţi, târându-se la picioarele lui. Astfel hotărî să ţeasă o intrigă pentru înlăturarea cârmuitorului ţării, gândind că acest obicei straniu va dispărea odată cu acesta. Zis şi făcut. Se întâlni rând pe rând, cu apropiaţi ai acestuia, încercând să-i convingă să-l denigreze, sugerându-le ce minciuni să scornească în acest scop. De fiecare dată fu refuzat. Ştiau bine oamenii de acolo că, magia locului va scoate la iveală adevărul. Se povestea din tată în fiu cum odată, demult, un strămoş de-al lor, încercase să spună o minciună la o şezătoare. Sub privirile semenilor, curioşi să-i afle povestea, omul nu fusese în stare să scoată decât nişte sunete nearticulate. O bâlbâială caraghioasă care stârnise râsul general. În hohotele şi bătaia de joc a celor adunaţi, mincinosul fugise ruşinat. De atunci nimeni, niciodată, n-a mai gândit măcar să mintă. 
            Află şi străinul nostru povestea, dar refuză s-o creadă. Nu înceta să se minuneze cât de înapoiaţi erau locuitorii ţinutului. Ignorând legenda, pe care o considera ilară, hotărî să renunţe la intermediari şi să împrăştie chiar el scornelile. Mai mult, socotind irezistibil talentului lui de a ascunde adevărul într-o ţesătură de cuvinte alese cu măiestrie, trimise vorbă că, vrea să ţină un discurs întregului popor. Aşadar îi rugă să se adune în piaţa centrală, peste trei zile, înainte de apusul soarelui. „O singură lovitură fulgerătoare!” se felicita el pentru ideea ce-i venise.

            Vestea că străinul doreşte să le vorbească se împrăştie iute în popor. Cu mic cu mare se adunară în piaţă, la momentul stabilit, curioşi să asculte cuvintele străinului, care la drept vorbind nu prea le plăcea. Aerul fremăta de nerăbdarea mulţimii mirată că, tocmai cel care-i invitase întârzia să apară. În sfârşit acesta se arătă, după ce intenţionat îi lasase să fiarbă pentru a le spori curiozitatea.

            Preţ de câteva secunde, bine calculate, privi peste masele adunate visând cum, după cele spuse de el, acestea se vor apleca dinaintea lui, si-l vor recunoaşte ca pe cel mai iubit om de pe pământ. Zâmbind plin de încredere, deschise gura să vorbească. Dar nu putu să articuleze niciun cuvânt. Tot ce se auzea erau silabe, litere, ignituri. Se opri puţin, trase aer în piept şi încercă din nou. Bâlbâiala se revărsă peste mulţimea care, înţelegând ce se întâmpla, râdea în hohote arătând cu degetul spre mincinosul care confundase virtutea cu slăbiciunea. Străinul batjocorit de toţi oamenii aşezării, fugi cât îl ţinură picioarele, părăsind locul definitiv.

            Vestea acestei întâmplări s-a dus în toate zările, unii au crezut-o, alţii nu. Mulţi mincinoşi, mai mari sau mai mici, şi-au încercat norocul în acel tărâm, sfârşind toţi cu fuga, lecuiţi pentru totdeauna. Se spune că, de atunci adevărul tot goneşte minciuna, ale cărei picioare sunt din ce în ce mai scurte.

[Pop Dorina]

Semn de lectură,

Dorina

[Corina Militaru]

Mulțumesc, Dorina! Drag!

Pop Dorina a spus :

Semn de lectură,

Dorina

[Bonnie Mihali]

Foarte frumoasă şi interesantă poveste! Felicitări, Corina!

[Elena Mititelu]

Minciuna are picioare scurte și-o ajunge adevărul! Frumoasă povestioară!

Felicitări!!

[Corina Militaru]

Mulțumesc, Bonnie! :)

Bonnie Mihali a spus :

Foarte frumoasă şi interesantă poveste! Felicitări, Corina!

[Corina Militaru]

Așa se spune, Elena! În realitatea noastră însă... adevărul se cam zbate s-o ajungă :)) Mulțumesc pentru semn! :)

Elena Mititelu a spus :

Minciuna are picioare scurte și-o ajunge adevărul! Frumoasă povestioară!

Felicitări!!